Monthly Archives: Mai 2012

Copilul nimănui care a ajuns copilul Domnului

Părintele schiarhimandrit Irinarh este unul din puţinii bătrîni din Moldova a cărui experienţă duhovnicească şi de viaţă îşi întinde rădăcinile în timpuri despre care noi, copiii, mai ştim cîte ceva doar din cărţi. S-a născut în 1929 în Satul Nou, judeţul Tighina, plasa Cimişlia, cum se zicea pe atunci, într-o familie cu şapte copii. Pe mama nu şi-o aminteşte, iar de taică-său mai ţine minte doar că era foarte bolnav pe timpul cînd trebuia să plece la şcoală. Câţiva dintre fraţii şi surorile părintelui au murit de mici, iar dintre cei rămaşi în viaţă unul fusese luat de Crucea Roşie, altul trăia la mănăstirea Noul Neamţ din satul Chiţcani.

Tatăl lui Ştefănel, aşa i se zicea în copilărie viitorului schiarhimandrit, a murit când acesta tot pribegind printre străini a început să argăţească ca să poată mulţumi cumva oamenilor care-l hrăneau. Faptul că trebuie să munceşti pentru pâinea pe care o mănânci a fost prima lecţie pe care a trebuit să o înveţe de mic.

Părintele Irinarh are o duhovnicie aparte, întemeiată pe smerenie şi răbdare pe care le-a învăţat la argăţie, dragostea, ascultarea şi blândeţea pe care le-a dobândit în mănăstire şi spiritul de slujire oamenilor pe care şi l-a cultivat slujind ca bucătar şi făcând ascultare la patru arhierei. N-a învăţat la şcoli teologice şi nici disertaţii complicate n-a scris, dar dragostea şi înţelepciunea pe care o are de la Dumnezeu, l-au făcut a fi unul dintre cei mai căutaţi duhovnici din Moldova. Nu trece zi fără ca bătrânul să nu aibă câte şapte-opt musafiri şi fii duhovniceşti, de aceia dacă nu spovedeşte, atunci, de obicei, trebăluieşte, servind oaspeţii. Uneori când are mult de lucru, bătrânul se vede nevoit să lucreze şi să vorbească în acelaşi timp, aşa cum se făcea pe timpuri la şezători. Aşa a fost şi în cazul nostru, părintele schiarhimandrit ne-a povestit câte ceva despre copilăria sa, prăjind ardei pentru iarnă la plita de gaz.

– Părinte Irinarh, spuneţi-ne, cine v-a învăţat să iubiţi rugăciunea şi Biserica, părinţii sau buneii?

– Singur m-am învăţat, aşa de la lume, de la Biserică. Eram argat şi stăpânul îmi dădea voie şi mă duceam duminica la Biserică. Argat eram de pe la 10-11 ani. Mama murise, tata mai trăia, dar era bolnav. Şi îmblam aşa prin mahala de colo-colo cerând de mâncare. Aveam în mahala o mătuşă, Parascovia, care ne mai miluia, Dumnezeu s-o ierte! Ne aducea câte o bucată de pâine când cocea. Pe urmă m-a luat un om de argat. Avea cai, avea boi, oi; duceam caii de cap la plug… Şi desculţ, şi în opinci. Omul ţinea plugul şi eu mergeam înainte, ţineam caii, boroneam… hrăneam vitele, le adăpam. Omul cela n-avea copii, trăia cu femeia şi părinţii săi împreună. Eu dădeam la oiţe, măturam în gospodăria lui pentru că nu aveam acoperişul meu: tata murise şi a rămas casa pustie…aşa o bojdeucă.

– Înseamnă că „Tatăl nostru” l-aţi învăţat singur la Biserică?

-Da, la biserică l-am învăţat. Tot acolo am învăţat şi să citesc puţin. Alţi copii învăţau la şcoală, aveau ore de religie…

– Adică matale la şcoală n-ai învăţat?

– N-am fost la şcoală. Cum să mă duc? Desculţ şi dezbrăcat, cine era să mă dea la şcoală?

– Şi ce ştiai despre Dumnezeu pe atunci?

– Ştiam ce mai auzeam şi eu pe la Biserică, ştiam că este o putere dumnezeiască şi-mi făceam şi eu cruce ca toţi oamenii. Mă temeam când tuna, ploua, aveam frică de Dumnezeu. Mă temeam de Dumnezeu şi auzeam ce vorbeau bătrânii despre El. Toată lumea se ducea la Biserică pe atunci: argaţii împreună cu stăpânii lor. La Paşti, la alte sărbători, mă trimeteau la biserică. Stăpânii ţineau sărbătorile. Ei, şi eu de rând cu ei ţineam şi, mulţumesc lui Dumnezeu, în zilele bune mai şi mâncam cu dânşii la masă. Dar când eram la bulgar, alt stăpân la care am argăţit, mâncam pe un scăunel într-un colţ. Şi bulgarul cela avea două perechi de cai. Iar grajdul era cu pod, spre fericirea mea. Eu aveam un pat în grajd şi dormeam acolo. Mă sculam dimineaţa şi curăţam caii cu ciuceala, cu peria, râneam baliga, făceam curat. Dormeam în grajd, cu caii, aveam un pătucean acolo. Curăţam caii aşa, cât puteam ajunge, că eram copilandru. Şi apoi stăteam şi aşteptam să mă cheme la masă, îmi era foame. Venea stăpânul şi vedea că este curat. Şi apoi, of, Doamne miluieşte! am lepădat.

– Ce vă doreaţi cel mai mult când eraţi copil?

– Ce vroiam…? Mâncare… că eu n-aveam nimic, nu înţelegeam nimic. Mă luau la lucru la măturat, la dat la vite, la rănit şi-mi dădeau de mâncare sau câte o haină mai ponosită. Auzeam că învaţă la şcoală copiii şi vedeam că alţii trăiesc bine şi mă gândeam şi eu că ar fi bine să am ce mânca şi cu ce mă îmbrăca. Bulgarul cela mi-a făcut o pereche de haine. Făceau pe atunci din lână de ţigaie. Mi-a făcut un rând de haine. Şi apoi am lepădat argăţia la dânsul şi mi-a luat hainele. M-am dus plângând la bunelul, of Doamne! După aceia am stat la un om în satul meu, în Satul Nou, acesta a fost al treilea stăpân în timpul argăţiei mele de 7 ani. Şi omul cela s-a dus într-o duminică cu căruţa la Chiţcani şi m-a luat şi pe mine. Am mers toată ziua, când în căruţă, când pe jos. Fratele meu era acolo. A argăţit şi el la bulgar, a dormit în grajd, dar bulgarul cela îl cam bătea şi atunci el s-a dus la mănăstire. Ei, şi apoi am rămas şi eu la Chiţcani. Umblam şi eu pe acolo, mai aveam câte o ascultare. La Chiţcani era stareţul Axinte, iar mai târziu s-a deschis schitul Zloţi. Nişte oameni, naşii mei, au dat pământ şi au deschis schit. Şi acolo era numai o colibă, iar stareţul m-a trimis la ascultare încolo, până s-a mai grămădi lume…

– Părinte Irinarh, mata când te-ai dus la mănăstire, te-ai dus să te călugăreşti sau te-ai dus să scapi de argăţie?

– M-am dus că era fratele meu acolo şi eu nu mai aveam pe nimeni în afară de el. Unde era să mă duc, că n-aveam nici casă, nici masă. Casa tatălui meu s-a risipit…

– Şi cum posteaţi? Fiind mai sărac, mâncaţi ceia ce vă dădeau alţii ?

– Păi dacă era post, toţi ţineau post. Auzeam de la stăpân că, iaca, amu-i post. Mă duceam la biserică, mă împărtăşeam.

– Nu vă venea greu să postiţi, dacă lucraţi la câmp cu vacile, cu caii…

– Ei, cum să-ţi spun. Îmblam de-amu călare, îmblam cu boii duminica pe deal, cu viţeii la păscut şi mă uitam cum se duc băieţeii duminica la biserică îmbrăcaţi frumos, aranjaţi… dar eu trebuia să mă duc duminica pe deal să pasc vitele, încălţat în opinci… asta era mai greu.

– Şi pe alţi copii cine îi învăţa religia?

– Se preda religia în şcoală, cântau „Tatăl nostru” când începeau lecţiile. Da eu de la stăpâni am învăţat câte ceva. Ei se rugau înainte de masă, se duceau la biserică, se împărtăşeau şi mă luam şi eu după ei. Iar mai târziu când eram la mănăstire mă uitam şi eu aşa la buchii cum te-ai uita la mare. Tot singur m-am învăţat a citi slavoneşte. Mai întrebam şi pe alţii şi cu Doamne ajută, am început să citesc câte puţin din Psaltirică.

– Erau pe-atunci compiutere?

– Ei, ai zis-o, compiutere… nu erau nici biciclete atunci. Era câte un învăţător care avea bicicletă şi noi, copiii, alergam toţi cu gura căscată să vedem cum merge cu bicicleta. Altceva nu era nimic.

– Ce jocuri aveaţi?

– Distracţii aveam mai puţine. Poate nişte pătărănii mai povesteam pe la şezători când oamenii se adunau să curăţe porumb sau să ţese covoare. Mai erau nişte ţigani cu scripca, şi flăcăii făceau joc duminica. Da copiii se fugăreau, mergeau la şcoală. Nu ştiu cum se jucau ei acolo că eu n-am fost. N-am prea avut cu cine mă juca, că toţi copii mergeau la şcoală, da eu umblam aşa ca un sălbatic. Serios vorbesc. Copiii învăţau da eu umblam aşa…Doamne fereşte! Ei, da ajunge să tot pălăvrăgim. Vorba lungă sărăcia omului!

– Părinte, binecuvântaţi!

– Dumnezeu să vă binecuvânteze şi în rai să vă aşeze. Pe voi şi pe cititorii voştri mici şi mari.

Igor Pînzaru,

https://ioanatan.wordpress.com/

(publicat la 21 octombrie 2007 în revista „Ortodoxia pentru copii”).

Anunțuri

Părintele Irinarh Ciobanu a trecut la Domnul…

Azi pe la orele 5.00 dimineața a trecut la cele veșnice părintele schiarhimandrit Irinarh (Ciobanu), duhovnicul vrednicului de pomenire episcop Dormedont (Cecan). Potrivit fraților de la mănăstirea Înălțării Domnului Noul Neamț, Chițcani, duminică părintele Irinarh s-a împărtășit cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine iar peste o zi sau două i s-a făcut Taina Sfântului Maslu. Înmormântarea va avea loc sâmbătă în cimitirul călugărilor de la Chițcani. Doritorii de a participa la înmormântare pot pleca la Chițcani vineri, de la autogara centrală Chișinău cu autobusul Chișinău-Copanca. Ora aproximativă de pornire 13.45-14.00.

Despre creștinofobie, egalitate, „papagali inconștienți”, anateme și mentalitatea francmasonică a unor oameni de stat din Republica Moldova (3)

Motto:

„…Politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morală, nu este politic și, prin urmare, puterea lui este șubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să se folosească de viclenie și fățărnicie. Marile însușiri ale poporului – sinceritatea și cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi și tronuri mai ușor decât dușmanul cel mai puternic. Aceste însușiri trebuie să le lăsăm regatelor creștine; noi nu trebuie în nici un caz să le luam drept călăuză…” (Primul protocol secret francmasonic).

Zilele trecute, Guvernul Filat a votat în galop controversatul proiect de lege privind asigurarea egalității de șanse sfidând interesele Bisericii Ortodoxe din Moldova și ignorând episcopii, clerul și revendicările creștinilor. Tot în galop a votat și Parlamentul acest proiect de lege în două lecturi, mințind ierahii celei mai importante comunități religioase cărora le-a promis că nu va adopta legea înainte de a se sfătui și cu reprezentanții ei și trecând cu vederea cererile câtorva sute de protestatari pe care i-a lăsat „să discute” cu cam toți atâția polițiști, inclusiv „specialiștii în negocieri” cu poporul de la brigada de poliție cu destinație specială. Președintele Nicolae Timofti a citit și el în galop proiectul de lege și l-a promulgat tot în galop, anunțând încruntat dar mai „la trap” prin purtătorul său de cuvânt că protestul sutelor de creștini și preoți din fața reședinței președintelui „este puțin cam întârziat”. Iată că dl Președinte Timofti, după ce ne-a înduioșat cu toleranța sa părintească față de integritatea pedofililor încalecă calul asigurării egalității de șanse ca să nu pară cumva mai chibzuit decat cei care l-au încoronat șef de stat.

Ambasada SUA a apreciat galopul autorităților de la Chișinău și a bătut din palme: „Bravo, băeți”. Pionerii „băiețeilor în chiloței”, (ca să-l citez pe dl Președinte al Parlamentului)  împreună cu comsomoliștii din fabricile de opinie publică au preluat și ei refrenul ambasadei. Partizanii din coaliția de nediscriminare, care la 23 mai erau „profund dezamăgiți, nedumeriți şi îngrijorați faţă de acţiunile Guvernului în legătură cu proiectul de lege antidiscriminare”, pe data de 25 mai s-au dumirit că trebuie să salute și ei „promovarea de către Guvern și adoptarea de către Parlament a Legii privind asigurarea egalității”. Și au executat salutul repejor, teatral și militărește. Că nu e bine să nu fii de acord cu dătătorii de granturi.

Ce s-a schimbat în RM, după promulgarea Legii?

Din punctul meu de vedere s-au schimbat trei lucruri. Primul, comisarii „atracțiilor romantice” au prins la curaj, au început monitorizarea și cenzurarea discursurilor publice și a celor din spațiul virtual. De data aceasta Gender Doc M a ridicat degetul amenințător spre Președintele Parlamentului obligându-l printr-o scrisoare oficială să-și ceara public scuze de la persoanele homosexuale din RM pe care, în opinia acestora, spicherul le-ar fi insultat și le-ar fi lezat demnitatea umană prin anumite declarații făcute la un anume post de televiziune. Curajul pionerilor și comsomoliștilor nediscriminării a mers până la următorul titlu care se vrea o replică inspirată pentru Marian Lupu. „Şi heterosexualii sunt oameni!”. Cam cu astfel de lozinci se încearcă promovarea egalității în RM.

O altă țintă a lor a fost și bloggerul Dragoș Galbur care, fiind sub impresia unor acțiuni violente împotriva activiștilor homosexuali din Ucraina, a încercat să anticipeze pe blogul său personal ce s-ar întâmpla dacă „gayii și lesbienele…vor încerca să facă parade prin Moldova”. Presupunerea lui a fost că aceștia „vor fi pur și simplu măcelăriți, bătuți, poate chiar uciși…”. Afirmația bloggerului se baza pe opinia lui personală că, atunci „…când vine vorba de asemenea chestii, moldovenii tare repede se mobilizează și devin foarte agresivi…”.

Puteți să nu fiți de acord cu mine, dar cred că verbul „a măcelări” caracterizează mai degrabă spiritul filmelor de acțiune decât felul de a fi al moldovenilor. Iar pretinsa agresivitate a moldovenilor față de homosexuali, din câte cunosc eu, n-a mers niciodată mai departe decât o simplă blamare care uneori a luat forma unor blenduieli, dar nu mai mult. În fine, bloggerul a fost denunțat la Procuratura Generală de către Gender Doc M pe motiv de discriminare a homosexualilor și incitare la ură. Eu personal n-am văzut în acest articol incitare la ură. Dacă am înțeles corect, intenția autorului, care este medic de profesie, a fost să preîntâmpine situația nedorită când moldovenii ar fi provocați cu parade ale mândriei. Câteva cuvinte folosite impropriu și evaluarea exagerată a potențialului agresiv al moldovenilor au fost suficiente pentru un denunț la Procuratură.

Sint sigur că după cîteva ședințe de judecată atitudinile neprietenești față de apărătorii homosexualilor vor fi și mai puțin prietenești. Observați că vorbesc de avocații persoanelor homosexuale și nu de homosexuali. Asta pentru că în circa 15 luni de dispute asupra legii nediscriminare oamenii au reușit să vadă doar doi homosexuali în piele și oase la televizor. Primul e Alexei Maricikov. Și al doilea e Artiom Zavadovschi. Poate să fi fost și una-două lesbiene la dezbaterile televizate. Impresia mea subiectivă este că în Moldova avem mai mulți avocați și propagandiști ai minorităților sexuale decât reprezentanți propriu-ziși ai acestei minorități.

Și dacă societatea a devenit mai puțin tolerantă, atunci a devenit mai puțin tolerantă față de activismul Antoniței Fonari, a lui Oleg Brega, Sergiu Ostaf, Angelica Frolov, Natalia Ghilașcu, Petru Clej ș.a. Realitatea, așa cum o văd eu, este că oamenii au alergie de la atitudinile neadecvate ale acestor propagandiști care au făcut din drepturile a circa 20 de oameni o problemă de stat și o piedică în calea integrării europene a RM. Iar tensiunea din societate este menținută artificial anume de acești propagandiști care (cu excepția lui Sergiu Ostaf care este mai echilibrat în exprimare) în elanul luptei lor disperate operează cu fel de fel de etichete și invective dintre care cel mai îndrăgite sunt „homofobi”, „fanatici”, „pitecantropi”, „talibani”, „habotnici” „inchizitori” și tot așa.

Mă rog, dacă aceste cuvinte fac parte din arsenalul politicilor de nediscriminare, să nu se supere domnii propagandiști când li se răspunde în manieră vechitestamentară conform principiului „dinte pentru dinte”. Știu că ei preferă „politica celuilalt obraz” dar în polemicile televizate și mai ales în cele de pe rețelele de socializare este ineficient să predici iubirea și iertarea. Acum, între paranteze fie spus, recunosc că și subsemnatul a întrecut orice măsură într-o păruială ordinară (de care nu sunt deloc mândru) de pe internet cu un anume cetățean care declara RM Republica Pitecantropilor Homofobi Moldova și cu care sper să mă văd vreo-dată față către față. Deci, primul efect al adoptării legii de asigurare a șanselor și a dezbaterilor care au promovat acest proiect este că promotorii legii au obținut un instrument de cenzură și presiune juridică asupra oponenților provocând tensiuni în societatea pe care au divizat-o în homosexuali, propagandiști și homofobi.

Al doilea lucru care a venit ca efect al luptelor contra acestei legi a fost atragerea Bisericii Ortodoxe într-un joc politic în care și liberalii, și biserica vor pierde. Liberalii împreună cu liberal-democrații vor pierde cam 7-10 la sută din electoratul creștin care la viitoarele alegeri va avea de ales între creștin-democrați, democrați, socialiști sau  comuniști. În condițiile când Partidul Comuniștilor are în sondaje poziția de lider aceste procente ar putea fi decisive. Biserica va pierde la capitolul imagine pentru că va fi asociată cu prigonitorul ei de 70 de ani, care speculând îndărătnicia liberal-democraților a reușit să-și asume rolul de apărător al credinței și valorilor creștine. Biserica va mai pierde și pentru că conducătorii ei sînt și vor fi folosiți în continuare de către  diferite forțe politice care nu vor ezita să-i atragă în jocul lor care, de cele mai multe ori, are scopuri și metode neortodoxe.

Al treilea lucru și cel mai grav, din punctul meu de vedere este încrâncenarea luptătorilor din ambele tabere care a permis unor politicieni să redirecționeze protestele față de o lege în proteste împotriva conducătorilor statului și a Bisericii. Cererea de a da anatemei pe cei 53 de deputați care au votat legea asigurării de șanse (chiar dacă și eu ca și marea majoritate sînt împotriva acestei legi) nu este o cerere în duhul Evangheliei și al Bisericii lui Hristos. Anatema înseamnă mai mult decât excomunicare din biserică, ea presupune și blestemarea celui excomunicat.

„Anatema este cea mai grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă contra celor ce disprețuiesc și atacă adevărurile dogmatice, morale și de cult și prin aceasta, ei duc la rătăcire și pierzare de suflet pe cei neștiutori, devenind periculoși societății bisericești. Anatema cuprinde blestem, afurisenie și predare a celui anatemisit pe mâna satanei, de care ascultă și ale cărui fapte și misiune o împlinește, devenind mort sufletește și vrăjmaș lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea în legile de stat, este anatemisirea în legile Bisericii. (Exod. 8,32; Lev. 20, l-22 Deut. 13,1-10; 17,1-9; 20, 2-15; Mat. 21,18; Rom. 9,3; I Cor. 5,1-3; 16,2-12; Gal. 3,8-9; Const. Ap. II, 28,47-50). Prin anatemisire, „se afierosește acela diavolului și mai mult să n-aibă parte de mântuire și să se facă înstrăinat de Hristos”.

Nimănui dintre creștini sau clerici, nu-i este îngăduit să întrebuințeze anatema, nici chiar în glumă, căci face mare pacat (Mat. 5, 21-26); numai Sfântul Sinod poate folosi aceasta anatemă, după ce a epuizat toate mijloacele de îndreptare și cel vinovat a fost judecat și osândit public, pentru fapte contra adevărurilor lui Dumnezeu și a Bisericii Sale…”.

Și ca să arăt cât de aspră este anatema pusă pe dușmanii Bisericii voi aduce aici și un fragment din modelul de anatemizare: „Pamântul să nu-i sufere picioarele ca să umble pe el; apa să nu-l spele și să-l hrănească, când o va bea, aerul să nu-i ușureze respirația. La fiecare pas să fie cuprins de spaima morții adusă de păcatele lui; asupra capului să se învârtească pacatul lui Cain (Fac. 4, H-16) și secera lui Zaharia (5,1-4) ca să-i curme viața lui. Sângele lui să se înnegrească și măruntaiele lui să putrezească. Damblaua să cuprindă toate mădularele lui, de la picioare până la cap, să nu mai audă și să nu mai vadă, ca să nu mai hulească și nici să mai vorbească contra lui Dumnezeu (F. Ap. 3, 11; Regi 5, 6). Masa și hrana lui să se prefacă în amărăciune, iar băutura lui în venin chinuitor (Lev. 26,26). Somnul lui să fie tulburat de diavol, care stă de-a dreapta lui (I Regi 16,14; 19,9) și furia lui Nabucodonosor să-l stăpânească (Daniel, 4, 13; 5, 21); satana să-i umbrească viața lui cu aripile sale cele negre ca un stăpânitor, care-l aduce la muncile cele veșnice. Munca lui să fie blestemată, agonisirea lui în pulbere să se prefacă. Urmașii lui într-un neam să se stingă dacă vor fi ca el, iar tinerețea lor să fie secerată de moartea cea năpraznică (I Regi 2, 34; Iov, 1, 18-19). După moarte, trupul lui să nu-l primească pământul, ci să stea ca un cadavru înnegrit și cuprins de împuțiciune. Sufletul lui diavolul să-l ia, cu care s-a imprietenit și căruia i-a slujit, ca să-l ducă în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui, duhurilor celor necurate și sufletelor oamenilor celor spurcați (Matei, 25, 41; II Petru 2, 4-10; Apoc. 16-14; 19, 20)”.

Nu sînt nici pe departe expert în cele ale Bisericii, dar nu cred că este cazul să se ceară această practică folosită în cazuri extreme pentru tocmai 53 de votanți cu hurta. Apropo, din câte se știe, sub anatemă se află autorii revoluției din Octombrie, pe care Patriarhul rus Tihon i-a excomunicat ca pe „inamici deschisi sau deghizati ai lui Hristos”: „Prin autoritatea cu care m-a însărcinat Dumnezeu, noi vă interzicem să vă apropiați de Tainele lui Hristos; vă anatemizăm, doar dacă mai purtați încă numele de creștin și aparțineți, prin naștere, Bisericii Ortodoxe…”.

Și un alt caz cunoscut este anatema pusă pe Francmasonerie de către Biserica Ortodoxă Română în baza   ”Studiului Asupra Francmasoneriei”  întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului şi  votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la 11 Martie 1937 (aici http://foaienationala.ro/hotrrile-sfntului-sinod-asupra-francmasoneriei.html).

Partea mai interesantă e că și între votanții și promotorii Legii privind asigurarea șanselor se regăsesc persoane despre care presa a scris că ar face parte din Loji masonice. Nu le mai dau numele că lumea îi știe. Chiar însăși ideea de Egalitate, pe care speculează legea provine din textele Protocoalelor Înțelepților Sionului, chiar dacă autenticitatea acestor texte este contestată de unii istorici. Să vedem deci și punctul de vedere al inițiaților expus în primul protocol francmasonic I din care am mai citat la început.

„…Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconștienți care, atrași din toate părțile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii și adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulțimii. Oamenii care s-au crezut inteligenți, n-au știut să descurce înțelesul ascuns al acestor cuvinte și n-au văzut deloc ca ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu există egalitate în natura și că nu poate să existe libertate, că natura însăși a creat inegalitatea minților, a caracterelor și a inteligențelor, atât de mult supuse legilor ei.

Acești oameni nu au înțeles ca mulțimea este o putere oarbă și că parveniții pe care și-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puțini orbi în politica decât ea însăși. N-au înteles că inițiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulțimea neinițiaților, fie chiar plini de geniu, nu înțeleg nimic din politică…  Totuși, în lumea întreagă, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenților nostri orbi, legiuni întregi de creștini care ne purtau cu însuflețire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei niște viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stapânind pe dedesubt toate instituțiile Statului…”

Cam cinic? Posibil. Dar nu e tot.

Igor Pînzaru

(va urma)

Vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

Despre creştinofobie, speculaţii, revoluţionari şi agenţi ai „atracţiilor romantice” (2)

Motto: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moarăşi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. Iisus Hristos, Evanghelia după Matei 18: 6-7.

…Socrate, Oscar Wilde, Alexandru Macedon, William Shakespeare, Michelangelo, Ciaikovski, Marcel Proust… lista este foarte lungă şi eu sunt absolut convinsă că pe timpurile lor au existat oameni care au încercat să-i bage în diferite centre de reabilitare, dar acum istoria nu-i cunoaşte, îi recunoaşte pe oamenii ăştia, pentru că, la urma urmei, e important să rămânem oameni; nu contează cu cine facem săx şi cum facem săx, să rămânem oameni…”. Aceasta a fost concluzia unei telejurnaliste cu vederi liberale şi democrate enunţată în finalul unei emisiuni de dezbateri de circa 75 de minute în care s-au adus argumente şi s-au exprimat şi sentimente „pro” şi „contra”, iar unul dintre experţi chiar a încercat să-l atragă pe Dumnezeu de partea lui în disputa privind legea antidiscriminare şi drepturile homosexualilor.

După cum remarca premierul Vlad Filat, în ultima vreme avem parte de „prea multe discuţii şi prea multe speculaţii” despre un proiect de lege care, din punctul meu de vedere, nu va schimba cu nimic situaţia drepturilor celor mulţi şi săraci, dar care deschide anumite uşi pentru propaganda homosexuală în spaţiul public, aducând beneficii celor câţiva avocaţi specializaţi în probleme de discriminare care, probabil, au şi ochit un loc în Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării. De ce?

Potrivit proiectului de lege propus, subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării sunt instanţele judecătoreşti, consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării, autorităţile publice, asociaţiile obşteşti. Iar formele grave ale discriminării sunt: „promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice; susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă; amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice etc.”…

Aşa cum, din grija guvernanţilor, în lege a fost păstrată formula „orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare, reieşind şi din ceea ce fac în ultimul timp activiştii nediscriminării (dacă nu mi-a scăpat ceva mai proaspăt, Coaliţia nediscriminare a acţionat Primăria Chişinău în judecată, pentru că a refuzat să aprobe schiţa de billboard pentru promovarea nediscriminări) am destule motive să cred că se urmăreşte instituirea unor comisari ai discriminării care vor monitoriza şi hărţui persoanele, autorităţile publice şi mass-media, dar şi jurnaliştii, şi liderii de opinie care au puncte de vedere critice la adresa politicilor de nediscriminare. Serviciile unui avocat pe durata unui proces într-o singură instanţă la Chişinău costă, în medie, aproximativ 5000 de lei sau 1200-1500 de lei pentru o şedinţă de judecată. Salariul mediu pe economie în ianuarie 2012 a fost de circa 3100 de lei, iar minimul de existenţă pentru o persoană pe anul 2011 a fost de circa 1500 de lei.

Când Pietrele tac, cifrele vorbesc

Şi acum vă îndemn să luaţi în parte fiecare dintre cele 12 categorii sociale despre care ni se spune că vor beneficia de legea nediscriminare şi să chibzuiţi la rece câţi dintre ei pot avea bani, chef şi ambiţie să se judece în Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor de discriminare. Chiar şi ţinând cont că legea menţionată îi scuteşte de taxa de stat pentru intentare de proces. Poate reprezentanţii minorităţilor etnice? Sau pensionarii? Sau persoanele cu dizabilităţi? Sau femeile despre care se vehiculează că ar primi cu 30 la sută mai puţin decât bărbaţii? Apropo, la ultimul meu loc de lucru, salariul neoficial al unei femei era de 10 ori mai mare decât media salariilor celorlalţi angajaţi. Nu ştiu dacă respectiva femeie avea şi un salariu oficial impozitabil sau nu, asta e altă poveste de care se ocupă Inspectoratul Fiscal, dacă nu greşesc. Și nici nu vreau să generalizez, pentru că ştiu că sunt multe cazuri de femei, în special cele gravide, ai căror şefi turbă la gândul că va trebui să le plătească perioada concediului de maternitate. Dar să revin la subiect cu alte cifre.

Potrivit rapoartelor organizaţiei publice Centrul de Informaţii GenderDoc-M, această organizaţie a cheltuit pentru activităţile sale din 1999-2004 peste 235 de mii de dolari, în 2005 – circa 117 mii de euro, în 2006 – circa 225 de mii de euro, în 2007 – 330 de mii de euro, în 2008 – 372 de mii de euro 2009 – circa 273 de mii de euro, în 2010 – 255 de mii de euro, 2011 – circa 193 de mii de euro. Adică, din 1999 până în 2011, Centrul de informaţii GenderDoc-M a cheltuit inclusiv pentru „realizarea lobbysmului în interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor în structurile internaţionale şi în interiorul Republicii Moldova”, pentru „avansarea propunerilor de modificare în legislaţia naţională a ţării pentru ca în ţară să fie obţinute drepturi şi oportunităţi egale în privinţa gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor”, precum şi pentru „sprijinul acordat organelor competente în elaborarea şi adoptarea legislaţiei naţionale antidiscriminatorii”, circa 1 milion 945 de mii de euro sau mai mult de 30 de milioane de lei, conform cursului Băncii Naţionale din 10 aprilie. Alte activităţi ale acestui Centru de informaţii ţin de monitorizare, organizarea de seminare, mese rotunde, tabere de vară, tabere de iarnă, pride-uri, concursuri pentru transvestiţi, promovarea toleranţei în societate şi în media ş.a.m.d.

30 de milioane de lei în 14 ani e o sumă serioasă, nu? Numai în 2011, Centrul de Informaţii GenderDoc-M a cheltuit circa 3 milioane de lei. Deci, iată că interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor vor putea fi apărate în instanţe judecătoreşti cu avocaţi bine plătiţi. Cât priveşte celelalte 11 categorii sociale… e greu să spun.

Eu nu mai ştiu o altă organizaţie în Republica Moldova care să se bucure de atâta apreciere şi mărinimie din partea finanţatorilor externi. Şi mă întreb, oare cu ce buget a operat anul trecut Serviciul de Informaţii şi Securitate, dacă şi unii, şi alţii se ocupă de informaţii? E interesant de aflat, nu?

Cred că de 30 de milioane de lei se putea construi o casă mare şi frumoasă în care să încapă şi să se simtă bine toţi homosexualii din Republica Moldova, care, din câte se ştie, nu sunt aşa de mulţi. Şi nu în Moldova noastră homofobă, dar, de exemplu, în Antalya. Aer curat, Marea Mediterană, briză, toate beneficiile toleranţei şi a civilizaţiei. „Jivi i raduisea” (rus. – trăieşte şi bucură-te). Am văzut acolo case noi foarte bune la preţuri mai mici decât apartamentele din Chişinău. Numai că Centrul de informaţii GenderDoc-M nu le-au făcut case, din câte ştiu. El vrea să le facă o lege, pentru că, dacă o să fie legea, o să poată pretinde mai multe de la autorităţile noastre centrale şi locale, iar ei o să poată să acţioneze pentru a câştiga alte fonduri pentru activităţi şi proiecte.

Dar să revenim la speculaţii. Părerea mea este că cea mai mare speculaţie este ideea că homosexualii ar avea nevoie de o lege care să-i protejeze de discriminare. Din câte cunosc eu, nu există nici o lege care i-ar discrimina pe homosexuali, pentru că, din punctul de vedere al legii, şi homosexualul, şi heterosexualul, şi ţiganul, şi ucraineanul, şi bărbatul, şi femeia, şi creştinul, şi ateul sunt cetăţeni egali. A împărţi oamenii după criteriul preferinţelor lor sexuale este deja un act vulgar de discriminare la adresa demnităţii omului, un act prin care omul este identificat cu preferinţele lui sexuale, iar asemenea grosolănii îşi permit doar degradaţii care identifică şi numesc bărbatul sau femeia cu numele organelor lor genitale.

Omul din punctul de vedere al creştinilor şi al homosexualilor

Aici este cheia conflictului dintre creştini şi homosexuali: din punctul de vedere al creştinilor, omul este o fiinţă creată de Dumnezeu şi este un templu al Duhului Sfânt pe care îl revarsă Creatorul, iar din punctul de vedere al promotorilor drepturilor homosexualilor, omul este un animal purtător de organe sexuale. Respectiv, pentru creştini sunt prioritare Legile Dumnezeieşti şi Constituţia Republicii Moldova în cazul nostru, iar pentru homosexuali – legile instinctelor nefireşti în care se bălăcesc şi anumite legi, directive sau recomandări ale unor foruri europene care protejează aflarea lor în această stare. Ce ar trebui să facă statul în această situaţie? Din punctul de vedere al creştinilor, statul ar trebui să-i trateze pe homosexuali ca pe nişte oameni şi cetăţeni egali, iar din punctul de vedere al homosexualilor, statul ar trebui să-i trateze ca pe nişte purtători de organe sexuale sau, cum zic avocaţii lor, ca pe nişte oameni care au o altă „orientare sexuală”. Şi iarăşi nu se ştie exact dacă aceasta e dorinţa homosexualilor sau a celor care fac bani din afacerea aceasta, aşa cum menţiona recent membrii organizaţiei „Moldova Mea”. Fiodor Ghelici a estimat că membrii comunităţilor sexuale din Moldova „se nebunesc” şi se dau într-un spectacol de discriminare în care ei joacă rolul de victime, pentru a prosti autorităţile europene şi a obţine profituri financiare. „Discriminarea este, în ultimă instanţă, o metodă de business”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea”.

Uniunea Sovietică, transvestită în Uniunea Europeană

Gay Pride 2009În reportajul de lansare a dezbaterii l-am văzut pe ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care ne-a anunţat că, în maximum 4 săptămâni, proiectul avizat de OSCE şi Uniunea Europeană va fi trimis în Parlament, pe ambasadorul Uniunii Europene, Dirk Schuebel, cu declaraţia lui cunoscută despre beneficiile pentru 50 la sută din populaţia Moldovei, replica Preasfinţitului Markel, care îl numeşte pe Dirk Schuebel escroc şi vorbeşte despre o posibilă solicitare a expulzării emisarului european din ţară, ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, care ne informează că Guvernul Suediei aşteaptă adoptarea legii antidiscriminare „într-o perioadă cât mai scurtă” (curioase îndeletniciri au membrii Guvernului suedez), preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care se arăta categoric împotrivă la „acele modificări fundamentale nu doar din legislaţie, dar şi la norme de moralitate, care s-au produs doar la nivel de vreo 5-6 ţări din UE, ţări în care este eliminată noţiunea de tată-mamă, soţ-soţie ş.a.m.d. Iată această situaţie în Republica Moldova nu va fi, nu…”.

Sigur că contează ce cred ambasadorii de la Chişinău şi guvernanţii despre o lege a Republicii Moldova recomandată de Uniunea Europeană, deşi e destul de previzibil ce ar putea să zică un ambasador reieşind din ţara din care vine şi politica ei oficială, dar oare nu contează mai mult ce zic oamenii pe care legea respectivă îi priveşte în mod direct? Şi Schuebel, şi Ingrid Tersman o să plece din Moldova în câţiva ani, la fel cum o să plece din Guvern şefii şi funcţionarii lui actuali, dar legea rămâne. De ce n-am auzit vocea reprezentanţilor opoziţiei? Cu toate stângăciile lor despre instinctele „animaliere” trebuie ascultaţi, mai ales dacă credem că „femeile îmbrobodite” care i-au votat nu au replici demne de o televiziune publică.

Dar hai s-o luăm de la alt capăt. Noi trăim în Republica Moldova şi avem un Guvern ales de Parlamentul pe care l-am votat şi i-am încredinţat puterea de a ne reprezenta interesele. Eu nu am votat pentru Dirk Schuebel şi nu înţeleg de ce această persoană trebuie să dicteze legi pentru Moldova, sfidând interesele majorităţii. Într-o democraţie, legile se adoptă cu majoritate de voturi. Dacă şi în Parlament s-ar merge pe ideea dictatului minorităţii la fel cum se încearcă în cazul promovării Legii antidiscriminare, atunci s-ar ajunge la situaţia în care grupul Dodon ar conduce Parlamentul şi ar propune candidatura şefului de Guvern. Este absolut deplasat faptul că Guvernul nostru, consiliat de UE, insistă pe o lege care prejudiciază interesele a circa 95 la sută din populaţia Moldovei. Şi este cu totul de neînţeles de ce Dirk Schuebel discreditează imaginea Uniunii Europene, făcându-i pe moldoveni să înţeleagă că Uniunea Europeană este o Uniune Sovietică în care minorităţile sexuale joacă rolul Partidului Comunist.

Pe de altă parte, observaţi că lumea se fereşte să mai apară în dezbateri pe astfel de teme, pentru că mai mulţi din oamenii care au avut o atitudine critică faţă de proiectul de lege antidiscriminare şi faţă de drepturile exclusive pe care această lege le oferă persoanelor homosexuale sunt în procese. Marian Vitalie are proces pentru că a spus că homosexualitatea este păcat. Anatol Plugaru are un proces pentru că a spus în public un proverb discriminatoriu la adresa ţiganilor. Fiodor Ghelici iarăşi este în proces cu reprezentanţii homosexualilor. Privesc.eu este în proces cu Oleg Brega, pentru că nu a şters nu ştiu ce replici de pe forum. Iată că oamenii care fac lobby pentru legea antidiscriminare au reuşit, într-o oarecare măsură, să-i scoată din joc pe câţiva din cei mai fervenţi critici ai legii. Atrageţi atenţia că aceste procese au la bază legislaţia actuală. Deci, există articole de lege suficiente pentru a sancţiona încălcarea unor drepturi de discriminare în baza legislaţiei actuale. Cine are nevoie de o nouă structură de comisari ai discriminării?

Despre „manifestul homosexualilor” şi statul poliţienesc Republica Moldova

Eu personal, şi poate mai sunt alde mine, mă întreb cum o broşurică verde, intitulată „Manifestul Homosexualilor: Acum şi în Moldova”, [aceasta brosura se poate citi aici] a aţâţat atâta vrajbă şi dezbinare naţională şi religioasă încât a fost nevoie de percheziţii în biserică, intervenţie în timpul slujbei religioase şi intentarea unei acţiuni penale? Nu mai avem contrabandă cu ţigări, băuturi alcoolice, bunuri contrafăcute, nu mai avem trafic de droguri, trafic de persoane şi am ajuns să mobilizăm efectivele Ministerului de Interne la luptă cu contrabanda de carte. Dacă mergem pe aceeaşi politică, lotul de 1300 de broşuri trebuie ars în public, ca nu cumva colaboratorii de interne să se apuce să citească ce-i scris acolo. Iar reprezentanţii clerului să fie controlaţi pe sub rase, că s-ar putea să ascundă acolo literatură cu caracter homofob, editată cu încălcarea normelor fiscale. Deşi, din câte ştiu, încălcări de genul neindicarea tirajului şi a tipografiei se mai fac şi în campaniile electorale, iar noi avem alegeri destul de des în ultimii ani.

Îmi amintesc cât tam-tam s-a făcut atunci când Turnul de veghe al autorităţilor a reperat un ministru pe picior greşit într-o zi mai specială a familiei sale, când a şi băut, şi care, în loc să-l ducă creştineşte până acasă, a chemat televiziunea şi l-a pus să sufle în detectorul de alcool. Lasă să vadă ţara ce miniştri are partidul cutare!

Acestea sunt modelele „europene” de comportament încurajate de guvernanţi şi de instituţiile de presă pe care le folosesc servindu-le subiecte? Să ne pândim, să ne supraveghem şi să chemăm poliţia sau televiziunea la prima manifestare de incorectitudine politică sau greşeală. Dar cel mai bine e să scriem rapoarte. Să raportăm cui trebuie, cine şi pe cine discriminează, cine şi cu cine se culcă, cine şi cu cine petrece prea mult timp împreună, „e-he, lasă că ştim noi ce fel de poamă e respectivul şi ce planuri urzeşte”.

Apropo, aţi remarcat că acum, când adolescenţii se bat prin curtea şcolii, nu se mai implică nimeni să-i despartă, toţi filmează sau scandează, după care încarcă filmuleţele pe youtube ca să vadă şi alţii şi aşteaptă să apară şi „la televizor”. Şi dacă, pe timpurile noastre, fetelor mai bătăioase li se zicea „bandit în fustă” şi era o ruşine să se bată, acum, ele sunt un fel de amazoance ale egalităţii de gen: „Tu ai zis aşa şi aşa despre mine? În genunchi!” Acum chiar şi poliţiştii îşi filmează isprăvile, ca să aibă ce discuta după serviciu la o bere. Cred că vă amintiţi „interviul-interogatoriu” realizat de reporterul în uniformă cu un cioban de prin Băcioi.

Privesc reportajul cu părintele care a organizat câteva conferinţe cu nişte profesori greci şi nu-mi vine să cred. Cine şi din ce motive a dispus interogarea, timp de o oră, în aeroportul Chişinău, a celor doi cetăţeni ai Uniunii Europene veniţi să conferenţieze în Republica Moldova? Vin atâția predicatori în Moldova, şi mormoni, şi monişti, şi evanghelişti, şi iehovişti, şi… miliţianul mesia Visarion din Siberia a fost primit cu toată căldura la ULIM şi prin alte instituţii. Unii dintre aceştia, dacă au bani să plătească arenda, predică şi în Palatul Naţional, şi în Palatul Republicii, iar alţii care vin dintr-o ţară ortodoxă cu care avem relaţii bune şi unde lucrează mulţi compatrioţi de-ai noştri… le dictăm prin rectori şi şefi de case de cultură care sunt temele interzise la conferinţă şi le stingem lumina dacă ies din orele prevăzute de program. După care aprindem lumânări mari şi mergem la catedrală să ne rugăm pentru prosperitatea ţării.

Ajunge. Mai bine vă povestesc cum a fost discriminat, săptămâna trecută, la Chişinău, homosexualul Vladimir Ilici Lenin. Istoria începe aşa.

Lenin şi diversiunea Serviciului de Informaţii şi Securitate

Începutul lunii aprilie în Republica Moldova a fost marcat de un fenomen de discriminare fără precedent asupra celui mai influent homosexual din istoria omenirii, despre care unii dintre noi au citit, iar alţii au scris poezii. Cu toţii am învăţat la şcoală cum el, copil fiind, iubea literatura şi limbile latină şi greacă. Ştim că a avut şi un frate care tare nu iubea nedreptatea. Acest frate, fiind mai năzbâtios, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinării ţarului. Execuţia l-a înrăit pe fratele mai mic şi el s-a implicat în protestele studenţeşti, iar mai târziu a abandonat studiile universitare în favoarea activităţii de propagandă revoluţionară. După mulţi ani de lupte de clasă şi peregrinări prin străinătate, ajutat cu bani şi sfaturi de nişte fraţi de idei de peste hotare, tânărul a reuşit să-şi răzbune fratele.

Tânărul la care ne referim nu prea iubea să muncească şi avea foarte mulţi prieteni peste hotare, în Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm, Berlin pe care îi vizita destul de des. Pentru a-şi plăti călătoriile şi pentru alte nevoi de partid, a fost înfiinţat un detaşament de haiduci care se ocupau cu „exproprieri revoluţionare”, adică delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor. Cea mai cunoscută „expropriere” a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907, în Piaţa Erevan din Tiflis, când au fost furate 340 000 de ruble de către o echipă condusă de un seminarist… chiulangiu şi el. Ca să nu lungim prea mult subiectul, vă spunem că tânărul se numea Vladimir Ulianov, el a fost căsătorit pe la 28 de ani cu revoluţionara Nadejda Krupskaia şi… a avut o „atracţie romantică” faţă de un alt cunoscut revoluţionar bolşevic pe nume Grigori Zinoviev. Vreţi să ştiţi unde e discriminarea, nu-i aşa?

Iniţiativa indirectă de discriminare a venit din partea deputatului liberal Valeriu Munteanu, care a cerut Consiliului Raional Anenii Noi demontarea monumentului lui Lenin aflat în Scuarul Casei de Cultură a Consiliului Raional Anenii Noi şi în imediata apropiere (50 metri) a Bisericii Sf. Dumitru. Motivul invocat de Munteanu este că Vladimir Ulianov, zis şi Lenin, ar fi unul dintre cei mai sângeroşi dictatori (4 milioane de victime) ai secolului XX, iar monumentul acestuia ar fi fost “amplasat abuziv în anul 2006, cu încălcarea legislaţiei în vigoare”.

Surse care au dorit să păstreze anonimatul, ne-au relatat însă că gestul absolut intolerant al deputatului Munteanu ar avea drept cauză şi atitudinile profund homofobe, provocate de Serviciul de Informaţii şi Securitate, care, din raţiuni necunoscute a pus la dispoziţia Partidului Liberal documente secrete conţinând corespondenţa „romantică” şi revoluţionară dintre Lenin şi Zinoviev. Câteva dintre textele corespondenţei intime ale celor doi revoluţionari celebri au parvenit redacţiei indirect.md aproximativ în acelaşi timp când redacţia union.md a început să publice romanul telefonic al altor doi revoluţionari, mai puţin celebri, dar la fel de cunoscuţi la Chişinău: Nataşa şi Mark. Atenţionăm că avem anumite motive să credem că Serviciul de Informaţii şi Securitate, în mod intenţionat, a prezentat publicului cele două romane sfâşietoare de dragoste pentru ca, prin asociere, oamenii să-i simpatizeze pe eroii din 7 aprilie şi să-i blameze pe ceilalţi doi eroi, uniţi de o dragoste mai puţin tradiţională.

Am cugetat mult, dacă este etic sau nu să prezentăm cititorilor noştri aceste crâmpeie ale unei dragoste rebele, zbuciumate şi de neînţeles pentru majoritatea muritorilor de rând care, încorsetaţi de o mentalitate patriarhală, antiumană şi, pe alocuri, primitivă chiar, nu pot accepta o diversitate a iubirii. El şi el. Vova şi Grigori. Grigori şi Vova. O dragoste nepământească născută pe baricadele revoluţiei, care a continuat într-o colibă de la Razliv, unde cei doi ideologi bolşevici s-au ferit de ochii proletarilor încuiaţi la minte şi homofobi.

Grigori către Vova: „Te sărut pe tine şi fundul tău marxist”

„Dragă Vova! Nu-ţi poţi închipui cât îmi este de trist fără tine, cât îmi lipsesc mângâierile noastre… Poţi să fii sigur, de când ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poţi să fii absolut sigur în sentimentele mele faţă de tine şi în loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau femeie şi nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregăti totul în modul cel mai bun”, îi scrie Grigori Zinoviev lui Vladimir Ilici după ce s-au odihnit o lună împreună în vestita colibă de la Razliv.

Din anumite motive, Lenin nu a răspuns la această scrisoare şi Zinoviev, după o săptămână de aşteptări chinuitoare, îi scrie din nou:

„Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregătit pentru noi un lăcaş frumos. Putem trăi acolo cât dorim… Este o locuinţă minunată, acolo ne va fi bine şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte. Îmi amintesc ce mare bucurie a fost întâlnirea noastră, îţi aminteşti cum la Geneva ne-am ascuns de această femeie… Nimeni nu va putea înţelege sentimentele noastre. Vino, cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Ghersele”.

După complotul din octombrie, Lenin a revenit la Petrograd. Zinoviev este plecat la Moscova, de unde îi scrie, din nou, lui Lenin:

„Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu şi complicat, dar mă încălzeşte gândul că după câteva zile ne vom revedea şi ne vom îmbrăţişa. Numai speranţa că-mi eşti fidel mă încălzeşte. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Al tău, Ghersele”.

Poate că cititorul se întreabă: de care femeie se ascund cei doi lideri comunişti şi care din cei doi este pasiv şi care activ.

În 1918, Zinoviev este mai concret: „Vova! De fiecare dată când sunt departe de tine devin trist. Tu eşti mare jucăuş. Te cunosc. Eu însă mă ţin tare şi nu-mi permit nimic. Înţeleg cât de greu este să te prefaci. Acum însă este mai bine. Nu trebuie să ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a întâmplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată”.

Iată că lucrurile se limpezesc, trebuie să înţelegem că la Geneva, unde Lenin şi Zinoviev s-au culcat împreuna pentru prima dată, au fost prinşi de Krupskaia – soţia lui Lenin. Lenin recunoaşte totul şi ea nu-i mai face probleme.

Scrisoarea următoare este scrisă la Narva, în primăvara lui 1918, când Armata Roşie învinge forţele generalului Iudenici. Zinoviev triumfă. El scrie: „Vova! Voi sosi în curând şi nu te voi lăsa orice ar spune această nesimţită. Aşteaptă-mă!”.

În 1922, când Lenin era grav bolnav, Krupskaia, care nu-şi mai putea ascunde pornirile homofobe şi total discriminatorii, îi scrie lui Zinoviev: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav”.

Mă veţi întreba, care e legătura „atracţiei romantice” dintre Lenin şi Zinoviev cu legea antidiscriminare? O să încerc să vă răspund. Dacă legea va fi adoptată în formula ei actuală, istoria iubirii lui Grigori şi Vova de mai sus are toate şansele să ajungă ca material ilustrativ în manualele şcolilor generale. „Articolul 9. Interzicerea discriminării în domeniul învăţământului. Instituţiile de învăţământ asigură respectarea principiului nediscriminării:

a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţământ de orice formă şi nivel; b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate; c) în activitatea ştiinţifico-didactică; d) prin elaborare de materiale didactice şi programe de studii…”.

Hitler şi „Viciul Naţional al Germaniei”

Iar acum câteva fraze despre alt „jucăuş” care a făcut istorie şi a cărui pasiune ar merita, pe bună dreptate, să ajungă în atenţia autorilor de manuale şcolare, ţinând cont şi de situaţia de criză prin care trece şi societatea, şi Guvernul. În cartea „Zvastica roz” de Scott Lively, tradusă din engleză de Ana Larisa Pospai, carte care în curând va deveni accesibilă şi pentru cititorii din ţara noastră, avem următoarele menţiuni:

„În „Viciul Naţional al Germaniei”, Samuel Igra scria că, în tinereţe, Hitler „se prostituase în Viena şi Munchen” (Igra:67). Ca mărturie în acest sens ar fi faptul că, pentru un timp destul de lung, Hitler „a ales să locuiască într-o pensiune din Viena cunoscută ca fiind locuită de mulţi homosexuali” (Langer:192). Acea pensiune era Hostelul Meldemannstrasse. Prieten pentru multă vreme cu Hitler, homosexualul Ernst Hanfstaengl a identificat această reşedinţă ca „un loc în care bărbaţii mai în vârstă mergeau în căutare de tineri băieţi pentru plăceri homosexuale” (Machtan:56). „Era un secret deschis la începutul secolului XX”, adaugă Machtan, „căminele municipale pentru bărbaţi fără casă erau puncte centrale ale activităţii homosexuale… unde mulţi bărbaţi tineri îşi câştigau existenţa angrenându-se în prostituţie. Hitler a petrecut mai mult de trei ani în acest mediu” (Machtan:51)… Machtan sugerează că fiecare din relaţiile pe termen lung din tinereţea lui Hitler – cu Reinhold Hanisch, August Kubizek, Rudolf Hausler şi Ernst Hanfstaengl – erau „aventuri amoroase” homosexuale… Aşa-numitul „Protocol Mend”, un document pregătit de serviciile secrete militare ale Germaniei sub Amiralul Canaris, conţin mărturia lui Hans Mend. Considerat extrem de credibil, Mend a spus despre Hitler:

„Între timp, am ajuns să-l cunoaştem pe Hitler mai bine. Am observat că nu s-a uitat niciodată la o femeie. L-am suspectat de homosexualitate imediat, deoarece era evident că era anormal. El era extrem de excentric şi afişa trăsături efeminate cu tendinţe în acest sens… În 1915, am fost cantonaţi în berăria Le Febre din Fournes. Am dormit în fân. Hitler avea culcuşul pregătit pe jos alături de „Schmidl”, târfa lui masculină. Am auzit un foşnet în fân. Atunci cineva şi-a aprins lanterna electrică şi a mormăit: „Uitaţi-vă la fătălăii ăştia doi.” Eu personal nu am fost deloc interesat de asta” (Ibid:68).

„Atracţie romantică” sau „patimă scârboasă”?

Cu riscul de a vă obosi o să mai dau un citat destul de interesant de la o emisiune de dezbateri, în care unicul analist de acolo care mai răsfoieşte Biblia a încercat să ne prezinte punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra homosexualităţii, concluzionând că ar trebui să-i lăsăm pe ultimii cu tot cu drepturile lor „în plata Domnului”. Argumentele dumnealui în favoarea acestei idei le-am trecut pe hârtie, adică în comp.

„Dumnezeu nu prea avea mare grijă de sodomiţi şi de cei din Gomora până când aceştia nu au făcut un act de agresiune împotriva îngerilor Domnului. Până atunci, Dumnezeu a fost tolerant faţă de ei. Deci, în Biblie se condamnă agresivitatea sexuală, inclusiv agresivitatea homosexuală. În rest, dacă ne uităm în cele 613 legi ale lui Moise, acolo găsim tot spectrul de crime cu caracter sexual … incest… şi aşa mai departe. Apostolul Pavel, care este stâlpul creştinismului, condamnă homosexualitatea, pornind de la ideea că mădularele şi trupul omului sunt un templu unde sălăşluieşte Duhul. Aceasta nu înseamnă că nu se condamnă toate celelalte crime cu caracter sexual”.

Sigur că nu înseamnă, nimeni dintre desfrânaţi „nu va vedea Împărăţia Cerurilor”. Dar dacă avem puţină consideraţie pentru Sfântul Apostol Pavel şi credem în Dumnezeu şi în faptul că Biblia este inspirată de Duhul Sfânt, trebuie să credem şi următoarele cuvinte ale apostolului neamurilor:

„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac…”. Traducerea lui Cornilescu e şi mai drastică cu privire la această patimă, zicând: „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase”.

Şi dacă nu este suficient ce zice Apostolul Pavel, îl putem consulta pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, care este şi autorul uneia dintre Liturghiile care se slujesc în toate ţările ortodoxe. Sfântul Ioan zice aşa:

„Sodomitenii se consideră mai rău decât ucigaşii, fiindcă e cu mult mai bine de a muri, decât a trăi în halul acesta. Ucigaşii despart sufletul de trup, dar aceştia, împreună cu trupul, ucid şi sufletul. Orice fel de păcat nu se poate compara cu această grozavă nelegiuire şi dacă cei ce pătimesc de această boală ar simţi grozăvia acestei pofte păcătoase, ar prefera ca mai bine să moară de o mie de ori, decât să facă aceste păcate… Unul ca acesta este vrednic de bătut cu pietre şi de femei, şi de bărbaţi, căci a nedreptăţit şi a defăimat ambele sexe”.

Nu sunt deloc uşoare aceste cuvinte şi nici nu trebuie înţelese ca instigare la pogromuri antihomosexuale, cum va sări cineva să interpreteze, pentru că avem în faţă şi cuvintele Mântuitorului, care zice: „Cine este fără păcat să arunce piatra primul”. Pur şi simplu, trebuie să vedem ce facem cu sufletul şi ce facem cu trupul. Am un prieten care se ocupa de banditism şi într-o vreme a început să studieze Biblia ca să înţeleagă metoda de manipulare a lui Iisus Hristos. Era o cercetare pragmatică cu scopul de a găsi tehnici secrete de influenţă asupra conştiinţei. Vroia omul să adune mai mulţi „fraţi de haiducie”. Numai că, în definitiv, a ajuns el „manipulat”, în aşa măsură, încât s-a făcut misionar şi acum merge prin ţări străine ca să vestească Evanghelia lui Hristos. Cuvintele care l-au întors la credinţă sunt următoarele: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai de grabă de acela care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă”.

Vreau să amintesc că homosexualii pe lângă trup mai au şi suflet. Şi poate veni o vreme în viaţa lor când vor obosi să rătăcească în căutarea identităţii lor sexuale şi a trupului pereche cu tot cu suflet. Poate că li se va face lehamite de „atracţiile romantice” şi poate chiar vor dori să aibă familie tradiţională şi copii, şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familia lor. Iar atunci n-o să-i ajute nici Gender-Doc M şi nici legea nediscriminare. Doar Hristos. De aceea, nu trebuie să aruncăm cu pietre în Biserica lui Hristos. Şi nici în legea Lui.

Igor PÎNZARU

https://ioanatan.wordpress.com/

(Va urma)

Vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

Despre creștinofobie, toleranța față de babe și agenții ideologiei „atracțiilor romantice” de la Chișinău” (1)

Motto: O babă nespălată pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor (Petre Ţutea).

O colegă respectabilă de la o publicaţie care cochetează cu Adevărul, se întreabă retoric de ce dragii noştri guvernanţi „politicieni descuiaţi la minte, pe care nu trebuie să-i convingi de beneficiile integrării europene” se fac a nu auzi că „fără legea antidiscriminare nu pupăm regimul fără vize”. Autoarea acuză indirect Executivul că s-ar teme să piardă „simpatia evlavioaselor babe votante şi eventuala blagoslovire electorală din partea unor marcheli”. În opinia ei, adoptarea legii antidiscriminare ar însemna “asigurarea unor drepturi egale pentru toţi oamenii – că-i ţigan, musulman, homosexual, bolnav mintal sau moldovean statalist sănătos creştin familist exemplar”.

Prima întrebare care se impune aici, ar fi de când în Moldova bătrânele care cresc copiii fiicelor lor împrăştiate prin lume de sărăcie au încetat să mai fie bunicuţe şi au devenit „babe”? E un efect al promovării nediscriminării, cumva? Şi de ce bunicuţele noastre, din bănuţul cărora s-au reconstruit mănăstirile şi bisericile distruse de comunişti, percepute de o jurnalistă care se joacă de-a Adevărul drept „babe evlavioase” nu mai au dreptul să-şi apere convingerile religioase? De unde atâta dispreţ pentru nişte femei în vârstă, care trăiesc dintr-o pensie mizerabilă din care rup cu greu nişte leuţi ca să facă câte un parastas pentru cei care nu mai sînt printre noi? Oare în oamenii aceştia trebuie să scuipăm frustrările noastre politice?

N-aş vrea să scriu prea mult despre propaganda “beneficiilor integrării europene” sugerând doar cititorilor să-şi amintească dacă au citit ceva despre “prejudiciile integrării europene”. Poate vre-o criză în Grecia? Sau poate vre-un plan bugetar “sălbatic” pentru muritorii de rând din Irlanda? Da oare ce l-o fi apucat demisionarea pe premierul portughez Jose Socrates acum un an? Da cum ar fi să încerci să-I  convingi de viitorul luminos al integrării europene pe somerii din ţara lui Georgio Papandreou sau pe muncitorii din republica ex-premierului Silvio Berlusconi? Nu mai zic de spanioli sau sloveni.

Revin la subiectul legii nediscriminare de a cărei neadoptare se arată nemulţumită editorialista de la publicaţia care cochetează cu Adevărul. De ce cochetează? Pentru că nu cred că autoarea nu cunoaşte că nu doar „babele evlavioase” şi Preasfinţitul Markel este împotriva legii nediscriminării. Împotriva adoptării acestui proiect de lege este cea mai importantă comunitate religioasă din Republica Moldova şi majoritatea Bisericilor Evanghelice din ţara noastră.

Cu ceva timp înainte de publicarea materialului despre preţul vizelor europene pentru moldoveni, mitropolitul Vladimir a mediatizat o pastorală în care a criticat poziţia Organizației Națiunilor Unite  care a recomandat insistent Guvernului să „asigure o legislaţie solidă împotriva discriminării”. Pentru jurnaliştii leneşi care nu obişnuiesc să citească până la sfârşit un text mai mare de 2000 de semne citez din mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova adresat clerului, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini: „Considerăm că pretenţiile expuse de Heiner Bielefeldt întru aşa-zisa apărare a minorităţilor religioase şi sexuale urmăresc de fapt încălcarea drepturilor majorităţii cetăţenilor ortodocşi din Moldova”.

Ce înseamnă o pastorală scrisă de mitropolitul Vladimir în Republica Moldova? Asta înseamnă că în circa 1500 de biserici ortodoxe în care duminicile din post se adună de la 50 la 100 de creştini, credincioşii au auzit de pe amvon „…Şi dacă democraţia înseamnă respectarea voinţei poporului, de ce propunerile înaintate de Bielefeldt doresc cu orice preţ încălcarea ei? … De fapt, programul propus de reprezentantul ONU nu constă atât în apărarea drepturilor minorităţilor religioase sau sexuale, cât în slăbirea şi ruinarea credinţei ortodoxe, fiind o continuare subtilă a ateismului militant început în anii 40… De aceea vă îndemn la trezire, la rugăciune şi post, la studii şi lecturi ale Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor părinţi, dar şi la acţiune: nu permiteţi ca drept-măritoarea credinţă să fie călcată în picioare”.

Pe cine avem de cealaltă parte a baricadei? Cui serveşte legea antidiscriminare promovată atât de insistent de o mână de avocaţi bine plătiţi, vre-o 3 jurnalişti cu spiritul critic adormit pe la seminare europene de refrene arhicunoscute despre toleranţă şi ceva mai multe ONG-uri care macină sume serioase de bani pentru a proteja şi a încuraja prin lege practici sexuale despre care Dex-ul spune că ar fi „perversiuni caracterizate prin atracție sexuală pentru indivizi de același sex”? Câţi pederaşti sunt în Moldova şi ce rost ar avea pentru ei legea nediscriminare în raport cu legea conştiinţei care pe unii dintre ei îi mai face să roşească atunci când se discută argumentat şi cu bună intenţie despre deprinderile şi experienţele lor?

Judecând după faptul că la una din ultimele manifestări publice toţi pederaştii cu tot cu bisexuali şi transexuali au reuşit să încapă într-un autobus în care mai erau şi mulţi fraţi de-ai lor de suferinţă, adunaţi de prin ţări mai mult sau mai puţin tolerante, putem presupune că numărul lor real este ceva mai mic decat poate să ducă un autobus.

Acum o lună, bloggerul Vitalie Marian, care este purtat prin judecăţi de aproape un an pentru că a publicat o listă de persoane publice care au susţinut politicile mişcării homosexuale, a adresat un demers în care a încercat fără succes să afle numărul de persoane cu orientare netradiţională din Republica Moldova. Apropo, Vitalie Marian este creştin evanghelist, iar unul din capetele de acuzare este că ar fi afirmat că homosexualitatea este păcat. Promotorii legii nediscriminare îi cer, nici mai mult, nici mai puţin, să plătească 1000 de Euro prejudicii, să şteargă toate materialele plasate pe blog, să-şi ceară iertare şi să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică.

Cum vi se pare? Este real sau nu ca elevii noştri, mulţi dintre care trăiesc din transferurile din străinătate ale părinţilor să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este o atracţie romantică şi asta inclusiv pe banii contribuabililor creştini, care sînt o majoritate? Este real ca jurnaliştii şi persoanele publice care vor încerca să exprime idei şi convingeri care vin în contradicţie cu acest fel de a vedea homosexualitatea să fie presaţi să tacă sau să plătească 1000 de Euro?

Să-i ceri prin judecată unui creştin evanghelist să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică înseamnă să-l forţezi prin tribunal să renunţe la convingerile sale religioase şi să-l presezi să respingă învăţăturile credinţei creştine. Acum un an preşedintele Asociaţiei Pro-Familia care numără 6 milioane de membri în SUA, doctorul în drept Lively Scott  a susţinut o conferinţă de presă la Chişinău ca să atenţioneze autorităţile şi societatea despre pericolul adoptării Legii nediscriminare. Agenţii ideologiei homosexuale au încercat să-l împedice să ajungă în şcoli dar nu l-au putut împiedica să vorbească cu presa. Emisiunea Pietrele Vorbesc a reuşit să realizeze un interviu cu Lively Scot şi materialul video poate fi vizionat mai jos.  Trebuie să recunosc că personal nu prea am crezut pe deplin avertismentele acestui creştin.

 

Dar iată că emisiunea în cadrul căreia s-au spus anumite lucruri despre strategiile politicii homosexuale a fost suspendată. Motivul invocat a fost „gafele de montaj”, iar noul producător general al unei anume televiziuni care a blocat inclusiv transmisiunea Liturghiei de la catedrala Sfintei Teodora de la Sihla a motivat că „nu suntem o televiziune creştină”. Nu ar fi o premieră acest fel de atitudini, pentru că înainte cu doar câteva luni, respectivul producător, într-un acces dezinteresat de toleranţă împărţea balonaşe şi steguleţe cu simbolica organizaţiilor prohomosexuale scandând în emisie directă „Trăiască curcubeul!”.

Câteva cuvinte despre curcubeu. Le puteţi găsi la Facerea 9:12-15. Sfânta Scripură spune aşa: „Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: “… închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul. Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi, Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura…” Deci Dumnezeu face un Nou Legământ cu Noe şi-i promite că nu va mai pierde „tot sufletul viu şi cu tot trupul” cu apele potopului, iar ca garanţie şi semn al acestui Legământ pune Curcubeul. Mişcarea homosexuală mondială şi-a atribuit acest semn Dumnezeiesc, într-o manieră sfidătoare la adresa Creatorului. Subtextul adoptării acestui simpol este: „Nu avem frică de mânia Ta, pentru că Tu ai spus că nu ne vei mai pierde în potop de ape!”

Deci, iată că o televiziune care a făcut mare tam-tam reuşând să filmeze un preot ortodox în plin elan de „atracţie romantică” preia lozinca şi simbolistica homosexuală şi scandează prin gura producătorului ei general „Trăiască Curcubeul!”. Ar mai fi ceva de spus şi la capitolul corectitudine şi consecvenţă. În respectiva televiziune sînt câţiva cetăţeni despre care lumea zice că ar fi homosexuali şi iată că dumnealor activează cu succes, unul dintre ei fiind chiar un fel de vedetă apreciată pentru inteligenţa şi curajul de a pune întrebări triviale pe un ton firesc. Şi atunci de ce să mâi maşina până la Orhei ca să prinzi un „romantic” având „romanticii” tăi în televiziune? Sau poate s-a dorit reducerea Bisericii la tăcere? De ce nu s-a menţionat că preotul filmat în flagrantul „atracţiei sale romantice” este şi membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova? Nu dă bine la imagine, nu-i aşa?

Nu aş fi deschis niciodată acest subiect dacă anumiţi oameni nu ar insista să prezinte imaginile ca pe o mare realizare a televiziunii şi dacă nu aş fi aflat alte detalii ale acestei „investigaţii de succes”despre care prefer să păstrez tăcerea.  Deocamdată.

Poate părea exagerat ceea ce voi spune acum, dar trebuie să o spun şi nu sunt primul care o face. De fapt, creştinii din Republica Moldova se află într-un război ideologic de apărare a identităţii lor de creştini. Şi din păcate, de ce le mai multe ori oamenii noştri de stat şi, în particular, cei din Guvern sunt împotriva creştinilor. Aşa a fost când s-a votat legea de legalizare a avorturilor. Aşa a fost şi când s-a încercat introducerea „Deprinderilor de viaţă” în şcoală. Aşa a fost şi când , în 2008 Ministerul Justiţiei de atunci a promovat în Parlament  proiectul legii nediscriminare. Vezi reacţia creştinilor aici. În legătură cu acest protest sau nu, dar preotul care a dat citire Adresării din partea poporului către Parlamentul Republicii Moldova a avut de suferit. Biserica din lemn pe care a construit-o a fost incendiată şi a ars complet în decurs de o oră. N-o să găsiţi în rapoartele ONU referinţe la acest caz. N-o să găsiţi în rapoartele ONU referinţe la accidentul şi moartea Preasfinţitului Dorimedont, episcopul de Edineţ şi Briceni, membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe. Pentru că pentru ei nu contează interesele celor mulţi. Contează doar politica lor oficială în cadrul căreia, metaforic vorbind, scărpinatul în fund este un drept fundamental al omului chiar când acest lucru se face în public.

P.S (va urma)

Igor Pînzaru

vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/