Motto: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moarăşi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. Iisus Hristos, Evanghelia după Matei 18: 6-7.
…Socrate, Oscar Wilde, Alexandru Macedon, William Shakespeare, Michelangelo, Ciaikovski, Marcel Proust… lista este foarte lungă şi eu sunt absolut convinsă că pe timpurile lor au existat oameni care au încercat să-i bage în diferite centre de reabilitare, dar acum istoria nu-i cunoaşte, îi recunoaşte pe oamenii ăştia, pentru că, la urma urmei, e important să rămânem oameni; nu contează cu cine facem săx şi cum facem săx, să rămânem oameni…”. Aceasta a fost concluzia unei telejurnaliste cu vederi liberale şi democrate enunţată în finalul unei emisiuni de dezbateri de circa 75 de minute în care s-au adus argumente şi s-au exprimat şi sentimente „pro” şi „contra”, iar unul dintre experţi chiar a încercat să-l atragă pe Dumnezeu de partea lui în disputa privind legea antidiscriminare şi drepturile homosexualilor.
După cum remarca premierul Vlad Filat, în ultima vreme avem parte de „prea multe discuţii şi prea multe speculaţii” despre un proiect de lege care, din punctul meu de vedere, nu va schimba cu nimic situaţia drepturilor celor mulţi şi săraci, dar care deschide anumite uşi pentru propaganda homosexuală în spaţiul public, aducând beneficii celor câţiva avocaţi specializaţi în probleme de discriminare care, probabil, au şi ochit un loc în Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării. De ce?
Potrivit proiectului de lege propus, subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării sunt instanţele judecătoreşti, consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării, autorităţile publice, asociaţiile obşteşti. Iar formele grave ale discriminării sunt: „promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice; susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă; amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice etc.”…
Aşa cum, din grija guvernanţilor, în lege a fost păstrată formula „orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare, reieşind şi din ceea ce fac în ultimul timp activiştii nediscriminării (dacă nu mi-a scăpat ceva mai proaspăt, Coaliţia nediscriminare a acţionat Primăria Chişinău în judecată, pentru că a refuzat să aprobe schiţa de billboard pentru promovarea nediscriminări) am destule motive să cred că se urmăreşte instituirea unor comisari ai discriminării care vor monitoriza şi hărţui persoanele, autorităţile publice şi mass-media, dar şi jurnaliştii, şi liderii de opinie care au puncte de vedere critice la adresa politicilor de nediscriminare. Serviciile unui avocat pe durata unui proces într-o singură instanţă la Chişinău costă, în medie, aproximativ 5000 de lei sau 1200-1500 de lei pentru o şedinţă de judecată. Salariul mediu pe economie în ianuarie 2012 a fost de circa 3100 de lei, iar minimul de existenţă pentru o persoană pe anul 2011 a fost de circa 1500 de lei.
Când Pietrele tac, cifrele vorbesc
Şi acum vă îndemn să luaţi în parte fiecare dintre cele 12 categorii sociale despre care ni se spune că vor beneficia de legea nediscriminare şi să chibzuiţi la rece câţi dintre ei pot avea bani, chef şi ambiţie să se judece în Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor de discriminare. Chiar şi ţinând cont că legea menţionată îi scuteşte de taxa de stat pentru intentare de proces. Poate reprezentanţii minorităţilor etnice? Sau pensionarii? Sau persoanele cu dizabilităţi? Sau femeile despre care se vehiculează că ar primi cu 30 la sută mai puţin decât bărbaţii? Apropo, la ultimul meu loc de lucru, salariul neoficial al unei femei era de 10 ori mai mare decât media salariilor celorlalţi angajaţi. Nu ştiu dacă respectiva femeie avea şi un salariu oficial impozitabil sau nu, asta e altă poveste de care se ocupă Inspectoratul Fiscal, dacă nu greşesc. Și nici nu vreau să generalizez, pentru că ştiu că sunt multe cazuri de femei, în special cele gravide, ai căror şefi turbă la gândul că va trebui să le plătească perioada concediului de maternitate. Dar să revin la subiect cu alte cifre.
Potrivit rapoartelor organizaţiei publice Centrul de Informaţii GenderDoc-M, această organizaţie a cheltuit pentru activităţile sale din 1999-2004 peste 235 de mii de dolari, în 2005 – circa 117 mii de euro, în 2006 – circa 225 de mii de euro, în 2007 – 330 de mii de euro, în 2008 – 372 de mii de euro 2009 – circa 273 de mii de euro, în 2010 – 255 de mii de euro, 2011 – circa 193 de mii de euro. Adică, din 1999 până în 2011, Centrul de informaţii GenderDoc-M a cheltuit inclusiv pentru „realizarea lobbysmului în interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor în structurile internaţionale şi în interiorul Republicii Moldova”, pentru „avansarea propunerilor de modificare în legislaţia naţională a ţării pentru ca în ţară să fie obţinute drepturi şi oportunităţi egale în privinţa gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor”, precum şi pentru „sprijinul acordat organelor competente în elaborarea şi adoptarea legislaţiei naţionale antidiscriminatorii”, circa 1 milion 945 de mii de euro sau mai mult de 30 de milioane de lei, conform cursului Băncii Naţionale din 10 aprilie. Alte activităţi ale acestui Centru de informaţii ţin de monitorizare, organizarea de seminare, mese rotunde, tabere de vară, tabere de iarnă, pride-uri, concursuri pentru transvestiţi, promovarea toleranţei în societate şi în media ş.a.m.d.
30 de milioane de lei în 14 ani e o sumă serioasă, nu? Numai în 2011, Centrul de Informaţii GenderDoc-M a cheltuit circa 3 milioane de lei. Deci, iată că interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor vor putea fi apărate în instanţe judecătoreşti cu avocaţi bine plătiţi. Cât priveşte celelalte 11 categorii sociale… e greu să spun.
Eu nu mai ştiu o altă organizaţie în Republica Moldova care să se bucure de atâta apreciere şi mărinimie din partea finanţatorilor externi. Şi mă întreb, oare cu ce buget a operat anul trecut Serviciul de Informaţii şi Securitate, dacă şi unii, şi alţii se ocupă de informaţii? E interesant de aflat, nu?
Cred că de 30 de milioane de lei se putea construi o casă mare şi frumoasă în care să încapă şi să se simtă bine toţi homosexualii din Republica Moldova, care, din câte se ştie, nu sunt aşa de mulţi. Şi nu în Moldova noastră homofobă, dar, de exemplu, în Antalya. Aer curat, Marea Mediterană, briză, toate beneficiile toleranţei şi a civilizaţiei. „Jivi i raduisea” (rus. – trăieşte şi bucură-te). Am văzut acolo case noi foarte bune la preţuri mai mici decât apartamentele din Chişinău. Numai că Centrul de informaţii GenderDoc-M nu le-au făcut case, din câte ştiu. El vrea să le facă o lege, pentru că, dacă o să fie legea, o să poată pretinde mai multe de la autorităţile noastre centrale şi locale, iar ei o să poată să acţioneze pentru a câştiga alte fonduri pentru activităţi şi proiecte.
Dar să revenim la speculaţii. Părerea mea este că cea mai mare speculaţie este ideea că homosexualii ar avea nevoie de o lege care să-i protejeze de discriminare. Din câte cunosc eu, nu există nici o lege care i-ar discrimina pe homosexuali, pentru că, din punctul de vedere al legii, şi homosexualul, şi heterosexualul, şi ţiganul, şi ucraineanul, şi bărbatul, şi femeia, şi creştinul, şi ateul sunt cetăţeni egali. A împărţi oamenii după criteriul preferinţelor lor sexuale este deja un act vulgar de discriminare la adresa demnităţii omului, un act prin care omul este identificat cu preferinţele lui sexuale, iar asemenea grosolănii îşi permit doar degradaţii care identifică şi numesc bărbatul sau femeia cu numele organelor lor genitale.
Omul din punctul de vedere al creştinilor şi al homosexualilor
Aici este cheia conflictului dintre creştini şi homosexuali: din punctul de vedere al creştinilor, omul este o fiinţă creată de Dumnezeu şi este un templu al Duhului Sfânt pe care îl revarsă Creatorul, iar din punctul de vedere al promotorilor drepturilor homosexualilor, omul este un animal purtător de organe sexuale. Respectiv, pentru creştini sunt prioritare Legile Dumnezeieşti şi Constituţia Republicii Moldova în cazul nostru, iar pentru homosexuali – legile instinctelor nefireşti în care se bălăcesc şi anumite legi, directive sau recomandări ale unor foruri europene care protejează aflarea lor în această stare. Ce ar trebui să facă statul în această situaţie? Din punctul de vedere al creştinilor, statul ar trebui să-i trateze pe homosexuali ca pe nişte oameni şi cetăţeni egali, iar din punctul de vedere al homosexualilor, statul ar trebui să-i trateze ca pe nişte purtători de organe sexuale sau, cum zic avocaţii lor, ca pe nişte oameni care au o altă „orientare sexuală”. Şi iarăşi nu se ştie exact dacă aceasta e dorinţa homosexualilor sau a celor care fac bani din afacerea aceasta, aşa cum menţiona recent membrii organizaţiei „Moldova Mea”. Fiodor Ghelici a estimat că membrii comunităţilor sexuale din Moldova „se nebunesc” şi se dau într-un spectacol de discriminare în care ei joacă rolul de victime, pentru a prosti autorităţile europene şi a obţine profituri financiare. „Discriminarea este, în ultimă instanţă, o metodă de business”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea”.
Uniunea Sovietică, transvestită în Uniunea Europeană
În reportajul de lansare a dezbaterii l-am văzut pe ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care ne-a anunţat că, în maximum 4 săptămâni, proiectul avizat de OSCE şi Uniunea Europeană va fi trimis în Parlament, pe ambasadorul Uniunii Europene, Dirk Schuebel, cu declaraţia lui cunoscută despre beneficiile pentru 50 la sută din populaţia Moldovei, replica Preasfinţitului Markel, care îl numeşte pe Dirk Schuebel escroc şi vorbeşte despre o posibilă solicitare a expulzării emisarului european din ţară, ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, care ne informează că Guvernul Suediei aşteaptă adoptarea legii antidiscriminare „într-o perioadă cât mai scurtă” (curioase îndeletniciri au membrii Guvernului suedez), preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care se arăta categoric împotrivă la „acele modificări fundamentale nu doar din legislaţie, dar şi la norme de moralitate, care s-au produs doar la nivel de vreo 5-6 ţări din UE, ţări în care este eliminată noţiunea de tată-mamă, soţ-soţie ş.a.m.d. Iată această situaţie în Republica Moldova nu va fi, nu…”.
Sigur că contează ce cred ambasadorii de la Chişinău şi guvernanţii despre o lege a Republicii Moldova recomandată de Uniunea Europeană, deşi e destul de previzibil ce ar putea să zică un ambasador reieşind din ţara din care vine şi politica ei oficială, dar oare nu contează mai mult ce zic oamenii pe care legea respectivă îi priveşte în mod direct? Şi Schuebel, şi Ingrid Tersman o să plece din Moldova în câţiva ani, la fel cum o să plece din Guvern şefii şi funcţionarii lui actuali, dar legea rămâne. De ce n-am auzit vocea reprezentanţilor opoziţiei? Cu toate stângăciile lor despre instinctele „animaliere” trebuie ascultaţi, mai ales dacă credem că „femeile îmbrobodite” care i-au votat nu au replici demne de o televiziune publică.
Dar hai s-o luăm de la alt capăt. Noi trăim în Republica Moldova şi avem un Guvern ales de Parlamentul pe care l-am votat şi i-am încredinţat puterea de a ne reprezenta interesele. Eu nu am votat pentru Dirk Schuebel şi nu înţeleg de ce această persoană trebuie să dicteze legi pentru Moldova, sfidând interesele majorităţii. Într-o democraţie, legile se adoptă cu majoritate de voturi. Dacă şi în Parlament s-ar merge pe ideea dictatului minorităţii la fel cum se încearcă în cazul promovării Legii antidiscriminare, atunci s-ar ajunge la situaţia în care grupul Dodon ar conduce Parlamentul şi ar propune candidatura şefului de Guvern. Este absolut deplasat faptul că Guvernul nostru, consiliat de UE, insistă pe o lege care prejudiciază interesele a circa 95 la sută din populaţia Moldovei. Şi este cu totul de neînţeles de ce Dirk Schuebel discreditează imaginea Uniunii Europene, făcându-i pe moldoveni să înţeleagă că Uniunea Europeană este o Uniune Sovietică în care minorităţile sexuale joacă rolul Partidului Comunist.
Pe de altă parte, observaţi că lumea se fereşte să mai apară în dezbateri pe astfel de teme, pentru că mai mulţi din oamenii care au avut o atitudine critică faţă de proiectul de lege antidiscriminare şi faţă de drepturile exclusive pe care această lege le oferă persoanelor homosexuale sunt în procese. Marian Vitalie are proces pentru că a spus că homosexualitatea este păcat. Anatol Plugaru are un proces pentru că a spus în public un proverb discriminatoriu la adresa ţiganilor. Fiodor Ghelici iarăşi este în proces cu reprezentanţii homosexualilor. Privesc.eu este în proces cu Oleg Brega, pentru că nu a şters nu ştiu ce replici de pe forum. Iată că oamenii care fac lobby pentru legea antidiscriminare au reuşit, într-o oarecare măsură, să-i scoată din joc pe câţiva din cei mai fervenţi critici ai legii. Atrageţi atenţia că aceste procese au la bază legislaţia actuală. Deci, există articole de lege suficiente pentru a sancţiona încălcarea unor drepturi de discriminare în baza legislaţiei actuale. Cine are nevoie de o nouă structură de comisari ai discriminării?
Despre „manifestul homosexualilor” şi statul poliţienesc Republica Moldova
Eu personal, şi poate mai sunt alde mine, mă întreb cum o broşurică verde, intitulată „Manifestul Homosexualilor: Acum şi în Moldova”, [aceasta brosura se poate citi aici] a aţâţat atâta vrajbă şi dezbinare naţională şi religioasă încât a fost nevoie de percheziţii în biserică, intervenţie în timpul slujbei religioase şi intentarea unei acţiuni penale? Nu mai avem contrabandă cu ţigări, băuturi alcoolice, bunuri contrafăcute, nu mai avem trafic de droguri, trafic de persoane şi am ajuns să mobilizăm efectivele Ministerului de Interne la luptă cu contrabanda de carte. Dacă mergem pe aceeaşi politică, lotul de 1300 de broşuri trebuie ars în public, ca nu cumva colaboratorii de interne să se apuce să citească ce-i scris acolo. Iar reprezentanţii clerului să fie controlaţi pe sub rase, că s-ar putea să ascundă acolo literatură cu caracter homofob, editată cu încălcarea normelor fiscale. Deşi, din câte ştiu, încălcări de genul neindicarea tirajului şi a tipografiei se mai fac şi în campaniile electorale, iar noi avem alegeri destul de des în ultimii ani.
Îmi amintesc cât tam-tam s-a făcut atunci când Turnul de veghe al autorităţilor a reperat un ministru pe picior greşit într-o zi mai specială a familiei sale, când a şi băut, şi care, în loc să-l ducă creştineşte până acasă, a chemat televiziunea şi l-a pus să sufle în detectorul de alcool. Lasă să vadă ţara ce miniştri are partidul cutare!
Acestea sunt modelele „europene” de comportament încurajate de guvernanţi şi de instituţiile de presă pe care le folosesc servindu-le subiecte? Să ne pândim, să ne supraveghem şi să chemăm poliţia sau televiziunea la prima manifestare de incorectitudine politică sau greşeală. Dar cel mai bine e să scriem rapoarte. Să raportăm cui trebuie, cine şi pe cine discriminează, cine şi cu cine se culcă, cine şi cu cine petrece prea mult timp împreună, „e-he, lasă că ştim noi ce fel de poamă e respectivul şi ce planuri urzeşte”.
Apropo, aţi remarcat că acum, când adolescenţii se bat prin curtea şcolii, nu se mai implică nimeni să-i despartă, toţi filmează sau scandează, după care încarcă filmuleţele pe youtube ca să vadă şi alţii şi aşteaptă să apară şi „la televizor”. Şi dacă, pe timpurile noastre, fetelor mai bătăioase li se zicea „bandit în fustă” şi era o ruşine să se bată, acum, ele sunt un fel de amazoance ale egalităţii de gen: „Tu ai zis aşa şi aşa despre mine? În genunchi!” Acum chiar şi poliţiştii îşi filmează isprăvile, ca să aibă ce discuta după serviciu la o bere. Cred că vă amintiţi „interviul-interogatoriu” realizat de reporterul în uniformă cu un cioban de prin Băcioi.
Privesc reportajul cu părintele care a organizat câteva conferinţe cu nişte profesori greci şi nu-mi vine să cred. Cine şi din ce motive a dispus interogarea, timp de o oră, în aeroportul Chişinău, a celor doi cetăţeni ai Uniunii Europene veniţi să conferenţieze în Republica Moldova? Vin atâția predicatori în Moldova, şi mormoni, şi monişti, şi evanghelişti, şi iehovişti, şi… miliţianul mesia Visarion din Siberia a fost primit cu toată căldura la ULIM şi prin alte instituţii. Unii dintre aceştia, dacă au bani să plătească arenda, predică şi în Palatul Naţional, şi în Palatul Republicii, iar alţii care vin dintr-o ţară ortodoxă cu care avem relaţii bune şi unde lucrează mulţi compatrioţi de-ai noştri… le dictăm prin rectori şi şefi de case de cultură care sunt temele interzise la conferinţă şi le stingem lumina dacă ies din orele prevăzute de program. După care aprindem lumânări mari şi mergem la catedrală să ne rugăm pentru prosperitatea ţării.
Ajunge. Mai bine vă povestesc cum a fost discriminat, săptămâna trecută, la Chişinău, homosexualul Vladimir Ilici Lenin. Istoria începe aşa.
Lenin şi diversiunea Serviciului de Informaţii şi Securitate
Începutul lunii aprilie în Republica Moldova a fost marcat de un fenomen de discriminare fără precedent asupra celui mai influent homosexual din istoria omenirii, despre care unii dintre noi au citit, iar alţii au scris poezii. Cu toţii am învăţat la şcoală cum el, copil fiind, iubea literatura şi limbile latină şi greacă. Ştim că a avut şi un frate care tare nu iubea nedreptatea. Acest frate, fiind mai năzbâtios, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinării ţarului. Execuţia l-a înrăit pe fratele mai mic şi el s-a implicat în protestele studenţeşti, iar mai târziu a abandonat studiile universitare în favoarea activităţii de propagandă revoluţionară. După mulţi ani de lupte de clasă şi peregrinări prin străinătate, ajutat cu bani şi sfaturi de nişte fraţi de idei de peste hotare, tânărul a reuşit să-şi răzbune fratele.
Tânărul la care ne referim nu prea iubea să muncească şi avea foarte mulţi prieteni peste hotare, în Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm, Berlin pe care îi vizita destul de des. Pentru a-şi plăti călătoriile şi pentru alte nevoi de partid, a fost înfiinţat un detaşament de haiduci care se ocupau cu „exproprieri revoluţionare”, adică delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor. Cea mai cunoscută „expropriere” a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907, în Piaţa Erevan din Tiflis, când au fost furate 340 000 de ruble de către o echipă condusă de un seminarist… chiulangiu şi el. Ca să nu lungim prea mult subiectul, vă spunem că tânărul se numea Vladimir Ulianov, el a fost căsătorit pe la 28 de ani cu revoluţionara Nadejda Krupskaia şi… a avut o „atracţie romantică” faţă de un alt cunoscut revoluţionar bolşevic pe nume Grigori Zinoviev. Vreţi să ştiţi unde e discriminarea, nu-i aşa?
Iniţiativa indirectă de discriminare a venit din partea deputatului liberal Valeriu Munteanu, care a cerut Consiliului Raional Anenii Noi demontarea monumentului lui Lenin aflat în Scuarul Casei de Cultură a Consiliului Raional Anenii Noi şi în imediata apropiere (50 metri) a Bisericii Sf. Dumitru. Motivul invocat de Munteanu este că Vladimir Ulianov, zis şi Lenin, ar fi unul dintre cei mai sângeroşi dictatori (4 milioane de victime) ai secolului XX, iar monumentul acestuia ar fi fost “amplasat abuziv în anul 2006, cu încălcarea legislaţiei în vigoare”.
Surse care au dorit să păstreze anonimatul, ne-au relatat însă că gestul absolut intolerant al deputatului Munteanu ar avea drept cauză şi atitudinile profund homofobe, provocate de Serviciul de Informaţii şi Securitate, care, din raţiuni necunoscute a pus la dispoziţia Partidului Liberal documente secrete conţinând corespondenţa „romantică” şi revoluţionară dintre Lenin şi Zinoviev. Câteva dintre textele corespondenţei intime ale celor doi revoluţionari celebri au parvenit redacţiei indirect.md aproximativ în acelaşi timp când redacţia union.md a început să publice romanul telefonic al altor doi revoluţionari, mai puţin celebri, dar la fel de cunoscuţi la Chişinău: Nataşa şi Mark. Atenţionăm că avem anumite motive să credem că Serviciul de Informaţii şi Securitate, în mod intenţionat, a prezentat publicului cele două romane sfâşietoare de dragoste pentru ca, prin asociere, oamenii să-i simpatizeze pe eroii din 7 aprilie şi să-i blameze pe ceilalţi doi eroi, uniţi de o dragoste mai puţin tradiţională.
Am cugetat mult, dacă este etic sau nu să prezentăm cititorilor noştri aceste crâmpeie ale unei dragoste rebele, zbuciumate şi de neînţeles pentru majoritatea muritorilor de rând care, încorsetaţi de o mentalitate patriarhală, antiumană şi, pe alocuri, primitivă chiar, nu pot accepta o diversitate a iubirii. El şi el. Vova şi Grigori. Grigori şi Vova. O dragoste nepământească născută pe baricadele revoluţiei, care a continuat într-o colibă de la Razliv, unde cei doi ideologi bolşevici s-au ferit de ochii proletarilor încuiaţi la minte şi homofobi.
Grigori către Vova: „Te sărut pe tine şi fundul tău marxist”
„Dragă Vova! Nu-ţi poţi închipui cât îmi este de trist fără tine, cât îmi lipsesc mângâierile noastre… Poţi să fii sigur, de când ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poţi să fii absolut sigur în sentimentele mele faţă de tine şi în loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau femeie şi nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregăti totul în modul cel mai bun”, îi scrie Grigori Zinoviev lui Vladimir Ilici după ce s-au odihnit o lună împreună în vestita colibă de la Razliv.
Din anumite motive, Lenin nu a răspuns la această scrisoare şi Zinoviev, după o săptămână de aşteptări chinuitoare, îi scrie din nou:
„Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregătit pentru noi un lăcaş frumos. Putem trăi acolo cât dorim… Este o locuinţă minunată, acolo ne va fi bine şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte. Îmi amintesc ce mare bucurie a fost întâlnirea noastră, îţi aminteşti cum la Geneva ne-am ascuns de această femeie… Nimeni nu va putea înţelege sentimentele noastre. Vino, cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Ghersele”.
După complotul din octombrie, Lenin a revenit la Petrograd. Zinoviev este plecat la Moscova, de unde îi scrie, din nou, lui Lenin:
„Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu şi complicat, dar mă încălzeşte gândul că după câteva zile ne vom revedea şi ne vom îmbrăţişa. Numai speranţa că-mi eşti fidel mă încălzeşte. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Al tău, Ghersele”.
Poate că cititorul se întreabă: de care femeie se ascund cei doi lideri comunişti şi care din cei doi este pasiv şi care activ.
În 1918, Zinoviev este mai concret: „Vova! De fiecare dată când sunt departe de tine devin trist. Tu eşti mare jucăuş. Te cunosc. Eu însă mă ţin tare şi nu-mi permit nimic. Înţeleg cât de greu este să te prefaci. Acum însă este mai bine. Nu trebuie să ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a întâmplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată”.
Iată că lucrurile se limpezesc, trebuie să înţelegem că la Geneva, unde Lenin şi Zinoviev s-au culcat împreuna pentru prima dată, au fost prinşi de Krupskaia – soţia lui Lenin. Lenin recunoaşte totul şi ea nu-i mai face probleme.
Scrisoarea următoare este scrisă la Narva, în primăvara lui 1918, când Armata Roşie învinge forţele generalului Iudenici. Zinoviev triumfă. El scrie: „Vova! Voi sosi în curând şi nu te voi lăsa orice ar spune această nesimţită. Aşteaptă-mă!”.
În 1922, când Lenin era grav bolnav, Krupskaia, care nu-şi mai putea ascunde pornirile homofobe şi total discriminatorii, îi scrie lui Zinoviev: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav”.
Mă veţi întreba, care e legătura „atracţiei romantice” dintre Lenin şi Zinoviev cu legea antidiscriminare? O să încerc să vă răspund. Dacă legea va fi adoptată în formula ei actuală, istoria iubirii lui Grigori şi Vova de mai sus are toate şansele să ajungă ca material ilustrativ în manualele şcolilor generale. „Articolul 9. Interzicerea discriminării în domeniul învăţământului. Instituţiile de învăţământ asigură respectarea principiului nediscriminării:
a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţământ de orice formă şi nivel; b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate; c) în activitatea ştiinţifico-didactică; d) prin elaborare de materiale didactice şi programe de studii…”.
Hitler şi „Viciul Naţional al Germaniei”
Iar acum câteva fraze despre alt „jucăuş” care a făcut istorie şi a cărui pasiune ar merita, pe bună dreptate, să ajungă în atenţia autorilor de manuale şcolare, ţinând cont şi de situaţia de criză prin care trece şi societatea, şi Guvernul. În cartea „Zvastica roz” de Scott Lively, tradusă din engleză de Ana Larisa Pospai, carte care în curând va deveni accesibilă şi pentru cititorii din ţara noastră, avem următoarele menţiuni:
„În „Viciul Naţional al Germaniei”, Samuel Igra scria că, în tinereţe, Hitler „se prostituase în Viena şi Munchen” (Igra:67). Ca mărturie în acest sens ar fi faptul că, pentru un timp destul de lung, Hitler „a ales să locuiască într-o pensiune din Viena cunoscută ca fiind locuită de mulţi homosexuali” (Langer:192). Acea pensiune era Hostelul Meldemannstrasse. Prieten pentru multă vreme cu Hitler, homosexualul Ernst Hanfstaengl a identificat această reşedinţă ca „un loc în care bărbaţii mai în vârstă mergeau în căutare de tineri băieţi pentru plăceri homosexuale” (Machtan:56). „Era un secret deschis la începutul secolului XX”, adaugă Machtan, „căminele municipale pentru bărbaţi fără casă erau puncte centrale ale activităţii homosexuale… unde mulţi bărbaţi tineri îşi câştigau existenţa angrenându-se în prostituţie. Hitler a petrecut mai mult de trei ani în acest mediu” (Machtan:51)… Machtan sugerează că fiecare din relaţiile pe termen lung din tinereţea lui Hitler – cu Reinhold Hanisch, August Kubizek, Rudolf Hausler şi Ernst Hanfstaengl – erau „aventuri amoroase” homosexuale… Aşa-numitul „Protocol Mend”, un document pregătit de serviciile secrete militare ale Germaniei sub Amiralul Canaris, conţin mărturia lui Hans Mend. Considerat extrem de credibil, Mend a spus despre Hitler:
„Între timp, am ajuns să-l cunoaştem pe Hitler mai bine. Am observat că nu s-a uitat niciodată la o femeie. L-am suspectat de homosexualitate imediat, deoarece era evident că era anormal. El era extrem de excentric şi afişa trăsături efeminate cu tendinţe în acest sens… În 1915, am fost cantonaţi în berăria Le Febre din Fournes. Am dormit în fân. Hitler avea culcuşul pregătit pe jos alături de „Schmidl”, târfa lui masculină. Am auzit un foşnet în fân. Atunci cineva şi-a aprins lanterna electrică şi a mormăit: „Uitaţi-vă la fătălăii ăştia doi.” Eu personal nu am fost deloc interesat de asta” (Ibid:68).
„Atracţie romantică” sau „patimă scârboasă”?
Cu riscul de a vă obosi o să mai dau un citat destul de interesant de la o emisiune de dezbateri, în care unicul analist de acolo care mai răsfoieşte Biblia a încercat să ne prezinte punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra homosexualităţii, concluzionând că ar trebui să-i lăsăm pe ultimii cu tot cu drepturile lor „în plata Domnului”. Argumentele dumnealui în favoarea acestei idei le-am trecut pe hârtie, adică în comp.
„Dumnezeu nu prea avea mare grijă de sodomiţi şi de cei din Gomora până când aceştia nu au făcut un act de agresiune împotriva îngerilor Domnului. Până atunci, Dumnezeu a fost tolerant faţă de ei. Deci, în Biblie se condamnă agresivitatea sexuală, inclusiv agresivitatea homosexuală. În rest, dacă ne uităm în cele 613 legi ale lui Moise, acolo găsim tot spectrul de crime cu caracter sexual … incest… şi aşa mai departe. Apostolul Pavel, care este stâlpul creştinismului, condamnă homosexualitatea, pornind de la ideea că mădularele şi trupul omului sunt un templu unde sălăşluieşte Duhul. Aceasta nu înseamnă că nu se condamnă toate celelalte crime cu caracter sexual”.
Sigur că nu înseamnă, nimeni dintre desfrânaţi „nu va vedea Împărăţia Cerurilor”. Dar dacă avem puţină consideraţie pentru Sfântul Apostol Pavel şi credem în Dumnezeu şi în faptul că Biblia este inspirată de Duhul Sfânt, trebuie să credem şi următoarele cuvinte ale apostolului neamurilor:
„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac…”. Traducerea lui Cornilescu e şi mai drastică cu privire la această patimă, zicând: „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase”.
Şi dacă nu este suficient ce zice Apostolul Pavel, îl putem consulta pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, care este şi autorul uneia dintre Liturghiile care se slujesc în toate ţările ortodoxe. Sfântul Ioan zice aşa:
„Sodomitenii se consideră mai rău decât ucigaşii, fiindcă e cu mult mai bine de a muri, decât a trăi în halul acesta. Ucigaşii despart sufletul de trup, dar aceştia, împreună cu trupul, ucid şi sufletul. Orice fel de păcat nu se poate compara cu această grozavă nelegiuire şi dacă cei ce pătimesc de această boală ar simţi grozăvia acestei pofte păcătoase, ar prefera ca mai bine să moară de o mie de ori, decât să facă aceste păcate… Unul ca acesta este vrednic de bătut cu pietre şi de femei, şi de bărbaţi, căci a nedreptăţit şi a defăimat ambele sexe”.
Nu sunt deloc uşoare aceste cuvinte şi nici nu trebuie înţelese ca instigare la pogromuri antihomosexuale, cum va sări cineva să interpreteze, pentru că avem în faţă şi cuvintele Mântuitorului, care zice: „Cine este fără păcat să arunce piatra primul”. Pur şi simplu, trebuie să vedem ce facem cu sufletul şi ce facem cu trupul. Am un prieten care se ocupa de banditism şi într-o vreme a început să studieze Biblia ca să înţeleagă metoda de manipulare a lui Iisus Hristos. Era o cercetare pragmatică cu scopul de a găsi tehnici secrete de influenţă asupra conştiinţei. Vroia omul să adune mai mulţi „fraţi de haiducie”. Numai că, în definitiv, a ajuns el „manipulat”, în aşa măsură, încât s-a făcut misionar şi acum merge prin ţări străine ca să vestească Evanghelia lui Hristos. Cuvintele care l-au întors la credinţă sunt următoarele: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai de grabă de acela care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă”.
Vreau să amintesc că homosexualii pe lângă trup mai au şi suflet. Şi poate veni o vreme în viaţa lor când vor obosi să rătăcească în căutarea identităţii lor sexuale şi a trupului pereche cu tot cu suflet. Poate că li se va face lehamite de „atracţiile romantice” şi poate chiar vor dori să aibă familie tradiţională şi copii, şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familia lor. Iar atunci n-o să-i ajute nici Gender-Doc M şi nici legea nediscriminare. Doar Hristos. De aceea, nu trebuie să aruncăm cu pietre în Biserica lui Hristos. Şi nici în legea Lui.
Igor PÎNZARU
https://ioanatan.wordpress.com/
(Va urma)
Pietrele Vorbesc 