Tag Archives: Moldova

Familiștii din Moldova au manifestat împotriva politicilor de susținere a dictaturii homosexuale în Franța

Moldoveni in sustinerea activistului francez NicolasUn grup de activiști pro-familia, creștini evangheliști și creștini ortodocși din Republica Moldova au protestat astăzi în fața sediului Ambasadei Franței la Chișinău condamnând comportamentul autorităţilor franceze, pe care le acuză că au prejudiciat dreptul cetăţenilor francezi de a protesta public împotriva legalizării „căsătoriilor” homosexuale.

În opinia protestatarilor „poliţia franceză a dat dovadă de agresivitate totalitaristă atunci cînd a atacat cu bastoane şi gaze lacrimogene cetăţenii paşnici, inclusiv copii, femei, bătrîni şi chiar persoane cu dizabilităţi”.

Într-un comunicat de presă mediatizat de organizatori se menționează: „Peste 600 de protestatari paşnici au fost reţinuţi şi ţinuţi după gratii cel puţin 24 de ore. Reţinerea şi condamnarea iniţială la 4 luni de închisoare, cu ulterioara amendare a activistului Nicolas Bernard-Busse pentru viziunile sale pro-familie este un exemplu elocvent în acest sens de criminalizare a dreptului la opinie separată, de persecuţie pe motiv de convingere religioasă şi reprezintă un atentat grav la libertatea de exprimare. Într-o ţară declarat democratică, tînărul Nicolas a ajuns să devină primul deţinut politic al noului stat socialist de orientare homosexual”.

Activistul francez Nicolas Bernard-Busse a fost arestat la 16 iunie în timpul unei adunări de stradă pașnice. El se afla, alături de alți 1500 de opozanți, în fața sediului unui post de televiziune, unde președintele François Hollande participa la o emisiune.

7762474377_le-jeune-homme-a-ete-interpelle-dimanche-devant-les-locaux-de-m6-les-militants-anti-mariage-homosexuel-s-etaient-rassembles-pour-accueillir-francois-hollande-invite-de-capitalEi au continuat manifestația cu un protest spontan, unde Nicolas a fost interpelat și reținut. A fost judecat și condamnat la închisoare și 1000 de euro amendă. Nicolas trebuie să aștepte în închisoare judecarea pentru că instanța de fond a decis refuzarea eliberării sale până la finalizarea apelului, măsură care se ia doar pentru infracțiunile considerate grave.

Cazul său face parte dintr-o lungă serie de abuzuri similare comise de poliție împotriva a sute de mii de manifestanți care din noiembrie 2012 au ieșit în repetate rânduri pe străzile capitalei franceze protestând împotriva „mariajului pentru toți” și a adopției de copii de către cuplurile de homosexuali.

Grupul de susținători moldoveni ai lui Nicolas Bernard-Busse şi-au exprimat solidaritatea cu poporul francez pentru care familia tradiţională, formată din mamă și tată, reprezintă o valoare supremă şi care luptă ca fiecare copil să se bucure de dreptul fundamental de a creşte într-o familie tradiţională.

Igor PÎNZARU

https://ioanatan.wordpress.com/

Ierom. Savatie BAȘTOVOI: „Biserica a primit declarația de război din partea mai marilor lumii… De acum înainte să ne aşteptăm doar la lovituri”

Despre locul Bisericii în noua societate moldavă. / Despre tehnicile moderne de persecuţie. Închiderea emisiunii Pietrele vorbesc. / Despre declaraţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse şi „bîlbîielile” lui Marian Lupu. / Despre simbolurile comuniste, internet şi lupta televiziunilor pentru minţile umane  Citește în continuare

Preafericitul Kiril: „Diferenţa de opinii din Biserică nu împiedică dezvoltarea relaţiilor frăţeşti…”

În timpul vizitei oficiale la Biserica Ortodoxă din Cipru, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a acordat un interviu ziarului „Filelefteros Typos” în care s-a referit la situația  actuală din Bisericile Ortodoxe Locale, necazurile creștinilor din Cipru și Kosovo, condițiile unei viitoare întâlniri cu Papa Benedict XVI  și procesul de pregătire a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sobor al Bisericilor Ortodoxe.

 (publicat la 10 iunie 2012)

—Care este scopul vizitei Dumneavoastră în Cipru şi ce probleme au fost abordate sau vor fi abordate?

— Există o tradiţie minunată care durează multe veacuri cu privire la vizitele de pace, pe care Întâistătătorul fiecărei Biserici Locale după alegerea lui o face confraţilor săi, Conducătorilor altor Biserici. Scopurile principale ale unor astfel de vizite este rugăciunea de obşte, mărturia unei credinţe comune, coliturghisirea şi comunicarea frăţească a Întâistătătorilor, întălnirile cu ierarhii, păstorii şi poporul credincios. Desigur, toate acestea contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre Biserici şi întărirea unităţii bisericeşti. Vizitele permit, de asemenea, să discutăm problemele relaţiilor bilaterale, să facem schimb de opinii cu privire la temele general-ortodoxe.

— Nu sunteţi amărât că din cauza ocupaţiei turce nu este cu putină să oficiaţi liturghia la mănăstirea sfântului fondator al Bisericii Cipriote, unde se află mormântul lui?

– Cu regret conştientizez că actualmente Biserica Cipriotă este lipsită de posibilitatea de a oficia serviciile divine în locurile sfinte şi dragi inimii fiecărui cipriot ortodox, care se află în partea de nord a insulei. Biserica Rusă singură încă nu demult s-a aflat într-o situaţie similară. Multe din lăcaşurile sfinte ale noastre au fost luate şi distruse. Mîhnirea fraţilor noştri ciprioţi ne este apropiată şi înţeleasă. Noi împărtăşim pe deplin îngrijorarea voastră cu privire la bisericile şi mănăstirile din nordul Ciprului, stând pe poziţia returnării cât mai grabnice a acestor lăcaşuri sfinte ale Bisericii şi a renaşterii în ele a vieţii bisericeşti.

Recent ziarele au publicat o informaţie cu privire la posibilitatea întâlnirii Dumneavoastră cu Papa Benedict XVI. Insistaţi asupra faptului, cum aţi făcut-o mai înainte, că această întâlnire trebuie să fie precedată de soluţionarea tuturor litigiilor (care sunt ele – în câteva cuvinte), iar în caz contrar, ea va fi fără rost?

– Da, eu consider ca şi mai înainte că pentru succesul acestei întâlniri este necesar, chiar dacă nu soluţionarea deplină, cel puţin, începerea soluţionării problemelor litigioase.

Nu aş vrea ca efectul acestei întâlniri să constea doar în caracterul ei de senzaţie. Pentru ca ea să fie cu adevărat utilă pentru dezvoltarea de mai departe a relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică, este necesar să efectuăm o activitate serioasă de pregătire, inclusiv în vederea soluționării problemelor deja existente.

E vorba, în primul rând, de situaţia nerezolvată până în prezent din partea apuseană a Ucrainei, unde la începutul anilor 1990 a avut loc un proces de acaparare violentă în masă a bisericilor.

– Cum sunt actualmente relaţiile dintre Moscova şi Fanar? Există neînţelegeri şi contrapuneri?

– Actualmente relaţiile dintre Biserica de la Constantinopol şi Biserica Rusă sunt destul de intensive. Noi interacţionăm activ în cele mai diverse direcţii, de la pregătirea Soborului General Ortodox şi până la organizarea călătoriilor de pelerinaj spre locurile sfinte ale vechiului Bizanţ şi conducerea păstorească a credincioşilor în Turcia. Noi în mod regulat facem schimb de delegaţii, inclusiv cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului ocrotitor al Întâistătătorului. Da, Bisericile noastre Locale au puncte de vedere diferite în unele probleme. Însă aceste probleme nu ating esenţa credinţei noastre, diferenţa de opinii nu împiedică dezvolatrea relaţiilor frăţeşti.

– Convocarea Sfântului şi Marelui Sobor a fost caracterizată ca „o activitate care se află în suspendare”. Ce probleme trebuie să fie soluţionate şi când va avea loc convocarea lui?

– În ultimii 50 de ani de pregătire s-au făcut multe: sunt coordonate opt din zece chestiuni din ordinea de zi a Soborului. Divergenţele cu privire la cele două chestiuni rămase, după opinia mea, s-ar putea sau de coordonat, sau de transferat această coordonare pentru perioada de după Sobor.

Dacă toţi Întâistătătorii se vor pronunţa pentru desfăşurarea lucrărilor Soborului în conformitate cu cele opt teme, el va putea fi convocat într-un viitor real. Înainte de aceasta va trebui să confirmăm regulamentul activităţii lui în aşa fel, încât la luarea deciziilor soborniceşti să fie auzit fiecare vot al fiecărei Biserici Locale. De asemenea, are sens încă odată de precizat unele formulări din cadrul unor documente, adoptate anterior, luând în considerare condiţiile externe care s-au modificat. Sunt convins că în comun ne vom isprăvi cu această activitate.

-Consideraţi că în situaţia contemporană, care s-a format în Ortodoxie, Biserica va deveni mai deschisă faţă de societate?

– Biserica şi societatea sunt strâns legate, doar oamenii, care compun Biserica, sunt parte indisolubilă a societăţii. Însă, cu toată deschiderea Bisericii faţă de societate, ea întotdeauna va rămâne neînţeleasă până la capăt pentru forţele din exterior, care au o atitudine indiferentă sau chiar duşmănoasă faţă de problemele eterne ale relaţiilor dintre Dumnezeu şi om, ale libertăţii sau responsabilităţii, ale bazelor moralităţii vieţii etc. De aceste aspecte sunt legate atacurile asupra Bisericii, care au avut loc în ultimul timp, în special, în Rusia.

– Cum ar trebui să fie în lumea contemporană relaţiile dintre naţiune–religie-Biserică? Coincid scopurile lor?

– Interlegătura dintre noţiunile pomenite de Dumneavoastră depinde în mare parte de contextul istoric dintr-o anumită ţară. Dacă e să vorbim, de exemplu, despre poporul grec, atunci în cazul lui autoidentificarea în conformitate cu indicele religios este una din temeliile conştiinţei naţionale. Şi aceasta este latura puternică a poporului grec, dar nu una slabă, precum ar vrea cineva să prezinte lucrurile.

În Rusia, Ucraina, Bielarusi, Moldova şi alte ţări, care sunt conduse de Biserica Rusă Ortodoxă, o parte considerabilă din populaţie se asociază pe sine cu Ortodoxia, considerând-o parte din identitatea lor naţională. Problema constă în faptul că nu toţi, care se numesc pe sine ortodocşi, sunt astfel în conformitate cu modul lor de viaţă. Îmbisericirea acestor oameni este o sarcină serioasă păstorească. De asemenea, trebuie de luat în considerare că în ţările pomenite, de rând cu Ortodoxia, sunt prezente şi alte religii tradiţionale.

– Care este opinia Dumneavoastră despre reînceperea activităţii şcolii teologice de la Halki?

– Şcoala teologică pe insula Halki este una din cele mai vechi şi cunoscute instituţii ortodoxe de învăţământ, prin care au trecut generaţii întregi de ierarhi, clerici, călugări şi mireni ai Bisericii de la Constantinopol. Noi dorim din tot sufletul, ca problemele, care împiedică deschiderea acestei şcoli, să fie în scurt timp soluţionate şi ea să-şi reînceapă activitatea.

– Care este opinia Dumneavoastră cu privire la frumos în Biserica Ortodoxă?

– Frumosul în Biserică joacă un rol mare educativ: a arăta frumuseţea Împărăţiei Cerurulor, a atrage către ea sufletele oamenilor, a oferi odihna de la deşărtăciunile lumeşti. Din punct de vedere moral, frumosul în Biserică este un rezultat al eforturilor oamenilor care sunt aduse în jertfă lui Dumnezeu: ale ctitorilor de biserici şi mănăstiri, ale binefăcătorilor, ale meşterilor de arte creştine, care dedică creaţiile lor Creatorului. În sfârşit, frumosul în Biserică are şi o dimensiune teologică: în Dumnezeu se află luminarea şi sfinţirea nu doar în interior, dar şi în exterior. În El frumuseţea şi harul coincid.

– Sunteţi de părerea că Biserica Rusă până în zilele noastre suferă prigoniri şi dacă da, de la cine?

– Numeroasele popoare, care sunt conduse de Biserica Ortodoxă Rusă, după căderea regimului ateist s-au pomenit într-o situaţie complicată: pe de o parte, oamenii au căpătat posibilitate în mod deschis să frecventeze bisericile, să-şi mărturisească credinţa, iar pe de altă parte – asupra lor s-a prăbuşit un torent informaţional, care deseori poartă cu sine idealuri false ce conţin propaganda deschisă a păcatului, patosul tâlcuirii false a libertăţii, înţeleasă ca permisivitate, ca instrument pentru satisfacerea plăcerilor omeneşti. O anumită parte din populaţie, atrasă de „idealurile” menţionate mai sus, încearcă prin mijloacele de informare în masă, prin sistemul de învăţământ şi alte mijloace posibile, să discrediteze modul de viaţă şi gândire creştin, idealurile de smerenie şi blândeţe, noţiunea de dragoste jertfelnică – totul ce este caracteristic pentru Biserică. În acest sens atacurile asupra Bisericii nu doar continuă, dar capătă un caracter tot mai planificat, fiind îndreptate, în primul rând, asupra tineretului.

– Care este opinia Dumneavoastră privind ecologia, situaţia din Kosovo şi din Orientul Apropiat?

– Însăşi credinţa ortodoxă ne învaţă să avem o atitudine grujulie faţă de natură ca faţă de o creaţie minunată a lui Dumnezeu. Din păcate, conştientizarea creştină a progresului tehnico-ştiinţific rămâne în urmă prin tempoul său de acest progres, iar în lumea tehnologiilor din secolele XX-XXI problema ocrotirii mediului ambiant este una din cele mai actuale.

Referitor la Kosovo, este o problemă foarte dureroasă pentru sârbii care sunt de aceeaşi credinţă cu noi: în Kosovo se află relicte creştine vechi, însă majoritatea locuitorilor ortodocşi au fost nevoiţi să fugă de acolo. Atacurile extremiştilor împotriva locuitorilor ortodocşi, care au rămas fideli Patriei sale, nu se termină nici până în zilele noastre.

Biserica Ortoodoxă Rusă acordă ajutor după puteri sârbilor din Kosovo. În particular, este realizat programul pentru colectarea mijloacelor cu privire la întreţinerea seminarului teologic de la Prizren şi cu privire la susţinerea proiectului „bucătăriilor populare” în Kosovo.

În regiunea Orientului Apropiat pe noi ne îngrijorează ridicarea nivelului acţiunilor anticreştine, care sunt rezultatul aşa numitei „primăveri arabe”. Se creează o opinie că cineva are interesul ca pacea fragilă în această regiune să fie înlocuită de vărsări de sânge interminabile. Noi depunem actualmente şi vom depune şi în continuare toate eforturile în vederea apărării populaţiei creştine din Orientul Apropiat, a opririi vărsărilor de sânge şi escaladării conflictelor pe motive religioase.

Патриархия.ru

Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în legătură cu adoptarea „Legii privind asigurarea egalității” în Republica Moldova

Document adoptat la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iunie 2012 (jurnalul nr. 47)

Astăzi Moldova își făurește viitorul, care depinde nu doar de reformele politice și economice, dar și de starea morală a oamenilor. Dorința de a acționa în conformitate cu înaltele norme morale și a crește spiritual este principala chezășie a transformării vieții societății.

La 25 mai 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea privind asigurarea egalităților”. Nu poate să nu ne bucure faptul că legea apără familia, bazată „pe căsătoria de comun acord între un bărbat și o femeie”. Această prevedere a fost introdusă în lege în rezultatul discutării proiectului de lege și ia în considerare punctul de vedere al creștinilor ortodocși.

Totodată, Biserica Ortodoxă remarcă în unele articole ale legii, adoptate în pofida voinței majorității cetățenilor Republicii Moldova, un pericol pentru integritatea morală și spirituală a societății moldovenești. Această lege poate fi folosită pentru a limita critica homosexualității, pentru a interzice să numești comportamentul homosexual drept păcat. Legea interpretează destul de larg termenul de discriminare, fără a ține cont de convingerile religioase tradiționale.

Experiența duhovnicească și pastorală mărturisește că, în majoritatea cazurilor, comportamentul homosexual este o consecință a liberei alegeri a omului. De aceea, a egala așa-numitele minorități sexuale cu minoritățile naționale, de rasă sau sociale este absolut incorect.

Sfântul Sinod declară că edificarea cu succes a vieții într-un stat nu poate fi însoțită de respingerea rădăcinilor spirituale ale acestuia. Viitorul țării trebuie să fie construit pe fundamentul acelor tradiții în care a trăit în decursul secolelor poporul moldovenesc.

Suntem convinși de necesitatea protecției depline a demnității, libertății și drepturilor omului. Dar ignorarea dimensiunii morale a drepturilor și libertăților amenință să submineze autoritatea concepției acestora.

Ne exprimăm dezacordul principial cu orice tentative de a declara viciile nefirești drept normă. Poziția Bisericii în această problemă se întemeiază pe Revelația Divină, pe cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moarăşi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18:6-7).

Biserica și-a exprimat clar poziția sa în timpul elaborării și discutării legii. Dar, cu regret, solicitările nenumărate ale Mitropoliei Chișinăului și ale altor confesiuni de a exclude din proiectul de lege termenul „orientare sexuală” au fost ignorate. Propunerile Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova privind crearea unei comisii pentru a analiza detaliat și a îmbunătăți proiectul de lege nu au fost luate în considerare.

Biserica Ortodoxă, percepe orice păcat ca pe o boală și așteaptă cu speranță pocăința și vindecarea duhovnicească a oamenilor care suferă de păcat sau altul. Biserica nu condamnă păcătosul, dar se roagă pentru eliberarea acestuia de sub puterea păcatului. În același timp, Biserica protestează ferm împotriva legalizării viciului, a declarării comportamentului păcătos drept normă și chiamă să păstrăm principiile morale ale societății ca temelie a existenței ei armonioase.

Copilul nimănui care a ajuns copilul Domnului

Părintele schiarhimandrit Irinarh este unul din puţinii bătrîni din Moldova a cărui experienţă duhovnicească şi de viaţă îşi întinde rădăcinile în timpuri despre care noi, copiii, mai ştim cîte ceva doar din cărţi. S-a născut în 1929 în Satul Nou, judeţul Tighina, plasa Cimişlia, cum se zicea pe atunci, într-o familie cu şapte copii. Pe mama nu şi-o aminteşte, iar de taică-său mai ţine minte doar că era foarte bolnav pe timpul cînd trebuia să plece la şcoală. Câţiva dintre fraţii şi surorile părintelui au murit de mici, iar dintre cei rămaşi în viaţă unul fusese luat de Crucea Roşie, altul trăia la mănăstirea Noul Neamţ din satul Chiţcani.

Tatăl lui Ştefănel, aşa i se zicea în copilărie viitorului schiarhimandrit, a murit când acesta tot pribegind printre străini a început să argăţească ca să poată mulţumi cumva oamenilor care-l hrăneau. Faptul că trebuie să munceşti pentru pâinea pe care o mănânci a fost prima lecţie pe care a trebuit să o înveţe de mic.

Părintele Irinarh are o duhovnicie aparte, întemeiată pe smerenie şi răbdare pe care le-a învăţat la argăţie, dragostea, ascultarea şi blândeţea pe care le-a dobândit în mănăstire şi spiritul de slujire oamenilor pe care şi l-a cultivat slujind ca bucătar şi făcând ascultare la patru arhierei. N-a învăţat la şcoli teologice şi nici disertaţii complicate n-a scris, dar dragostea şi înţelepciunea pe care o are de la Dumnezeu, l-au făcut a fi unul dintre cei mai căutaţi duhovnici din Moldova. Nu trece zi fără ca bătrânul să nu aibă câte şapte-opt musafiri şi fii duhovniceşti, de aceia dacă nu spovedeşte, atunci, de obicei, trebăluieşte, servind oaspeţii. Uneori când are mult de lucru, bătrânul se vede nevoit să lucreze şi să vorbească în acelaşi timp, aşa cum se făcea pe timpuri la şezători. Aşa a fost şi în cazul nostru, părintele schiarhimandrit ne-a povestit câte ceva despre copilăria sa, prăjind ardei pentru iarnă la plita de gaz.

– Părinte Irinarh, spuneţi-ne, cine v-a învăţat să iubiţi rugăciunea şi Biserica, părinţii sau buneii?

– Singur m-am învăţat, aşa de la lume, de la Biserică. Eram argat şi stăpânul îmi dădea voie şi mă duceam duminica la Biserică. Argat eram de pe la 10-11 ani. Mama murise, tata mai trăia, dar era bolnav. Şi îmblam aşa prin mahala de colo-colo cerând de mâncare. Aveam în mahala o mătuşă, Parascovia, care ne mai miluia, Dumnezeu s-o ierte! Ne aducea câte o bucată de pâine când cocea. Pe urmă m-a luat un om de argat. Avea cai, avea boi, oi; duceam caii de cap la plug… Şi desculţ, şi în opinci. Omul ţinea plugul şi eu mergeam înainte, ţineam caii, boroneam… hrăneam vitele, le adăpam. Omul cela n-avea copii, trăia cu femeia şi părinţii săi împreună. Eu dădeam la oiţe, măturam în gospodăria lui pentru că nu aveam acoperişul meu: tata murise şi a rămas casa pustie…aşa o bojdeucă.

– Înseamnă că „Tatăl nostru” l-aţi învăţat singur la Biserică?

-Da, la biserică l-am învăţat. Tot acolo am învăţat şi să citesc puţin. Alţi copii învăţau la şcoală, aveau ore de religie…

– Adică matale la şcoală n-ai învăţat?

– N-am fost la şcoală. Cum să mă duc? Desculţ şi dezbrăcat, cine era să mă dea la şcoală?

– Şi ce ştiai despre Dumnezeu pe atunci?

– Ştiam ce mai auzeam şi eu pe la Biserică, ştiam că este o putere dumnezeiască şi-mi făceam şi eu cruce ca toţi oamenii. Mă temeam când tuna, ploua, aveam frică de Dumnezeu. Mă temeam de Dumnezeu şi auzeam ce vorbeau bătrânii despre El. Toată lumea se ducea la Biserică pe atunci: argaţii împreună cu stăpânii lor. La Paşti, la alte sărbători, mă trimeteau la biserică. Stăpânii ţineau sărbătorile. Ei, şi eu de rând cu ei ţineam şi, mulţumesc lui Dumnezeu, în zilele bune mai şi mâncam cu dânşii la masă. Dar când eram la bulgar, alt stăpân la care am argăţit, mâncam pe un scăunel într-un colţ. Şi bulgarul cela avea două perechi de cai. Iar grajdul era cu pod, spre fericirea mea. Eu aveam un pat în grajd şi dormeam acolo. Mă sculam dimineaţa şi curăţam caii cu ciuceala, cu peria, râneam baliga, făceam curat. Dormeam în grajd, cu caii, aveam un pătucean acolo. Curăţam caii aşa, cât puteam ajunge, că eram copilandru. Şi apoi stăteam şi aşteptam să mă cheme la masă, îmi era foame. Venea stăpânul şi vedea că este curat. Şi apoi, of, Doamne miluieşte! am lepădat.

– Ce vă doreaţi cel mai mult când eraţi copil?

– Ce vroiam…? Mâncare… că eu n-aveam nimic, nu înţelegeam nimic. Mă luau la lucru la măturat, la dat la vite, la rănit şi-mi dădeau de mâncare sau câte o haină mai ponosită. Auzeam că învaţă la şcoală copiii şi vedeam că alţii trăiesc bine şi mă gândeam şi eu că ar fi bine să am ce mânca şi cu ce mă îmbrăca. Bulgarul cela mi-a făcut o pereche de haine. Făceau pe atunci din lână de ţigaie. Mi-a făcut un rând de haine. Şi apoi am lepădat argăţia la dânsul şi mi-a luat hainele. M-am dus plângând la bunelul, of Doamne! După aceia am stat la un om în satul meu, în Satul Nou, acesta a fost al treilea stăpân în timpul argăţiei mele de 7 ani. Şi omul cela s-a dus într-o duminică cu căruţa la Chiţcani şi m-a luat şi pe mine. Am mers toată ziua, când în căruţă, când pe jos. Fratele meu era acolo. A argăţit şi el la bulgar, a dormit în grajd, dar bulgarul cela îl cam bătea şi atunci el s-a dus la mănăstire. Ei, şi apoi am rămas şi eu la Chiţcani. Umblam şi eu pe acolo, mai aveam câte o ascultare. La Chiţcani era stareţul Axinte, iar mai târziu s-a deschis schitul Zloţi. Nişte oameni, naşii mei, au dat pământ şi au deschis schit. Şi acolo era numai o colibă, iar stareţul m-a trimis la ascultare încolo, până s-a mai grămădi lume…

– Părinte Irinarh, mata când te-ai dus la mănăstire, te-ai dus să te călugăreşti sau te-ai dus să scapi de argăţie?

– M-am dus că era fratele meu acolo şi eu nu mai aveam pe nimeni în afară de el. Unde era să mă duc, că n-aveam nici casă, nici masă. Casa tatălui meu s-a risipit…

– Şi cum posteaţi? Fiind mai sărac, mâncaţi ceia ce vă dădeau alţii ?

– Păi dacă era post, toţi ţineau post. Auzeam de la stăpân că, iaca, amu-i post. Mă duceam la biserică, mă împărtăşeam.

– Nu vă venea greu să postiţi, dacă lucraţi la câmp cu vacile, cu caii…

– Ei, cum să-ţi spun. Îmblam de-amu călare, îmblam cu boii duminica pe deal, cu viţeii la păscut şi mă uitam cum se duc băieţeii duminica la biserică îmbrăcaţi frumos, aranjaţi… dar eu trebuia să mă duc duminica pe deal să pasc vitele, încălţat în opinci… asta era mai greu.

– Şi pe alţi copii cine îi învăţa religia?

– Se preda religia în şcoală, cântau „Tatăl nostru” când începeau lecţiile. Da eu de la stăpâni am învăţat câte ceva. Ei se rugau înainte de masă, se duceau la biserică, se împărtăşeau şi mă luam şi eu după ei. Iar mai târziu când eram la mănăstire mă uitam şi eu aşa la buchii cum te-ai uita la mare. Tot singur m-am învăţat a citi slavoneşte. Mai întrebam şi pe alţii şi cu Doamne ajută, am început să citesc câte puţin din Psaltirică.

– Erau pe-atunci compiutere?

– Ei, ai zis-o, compiutere… nu erau nici biciclete atunci. Era câte un învăţător care avea bicicletă şi noi, copiii, alergam toţi cu gura căscată să vedem cum merge cu bicicleta. Altceva nu era nimic.

– Ce jocuri aveaţi?

– Distracţii aveam mai puţine. Poate nişte pătărănii mai povesteam pe la şezători când oamenii se adunau să curăţe porumb sau să ţese covoare. Mai erau nişte ţigani cu scripca, şi flăcăii făceau joc duminica. Da copiii se fugăreau, mergeau la şcoală. Nu ştiu cum se jucau ei acolo că eu n-am fost. N-am prea avut cu cine mă juca, că toţi copii mergeau la şcoală, da eu umblam aşa ca un sălbatic. Serios vorbesc. Copiii învăţau da eu umblam aşa…Doamne fereşte! Ei, da ajunge să tot pălăvrăgim. Vorba lungă sărăcia omului!

– Părinte, binecuvântaţi!

– Dumnezeu să vă binecuvânteze şi în rai să vă aşeze. Pe voi şi pe cititorii voştri mici şi mari.

Igor Pînzaru,

https://ioanatan.wordpress.com/

(publicat la 21 octombrie 2007 în revista „Ortodoxia pentru copii”).