Category Archives: Crestinofobie

Despre creștinofobie, „efectul turmei” și crucea Mitropolitului. Pentru cei ce aruncă cu pietre în episcopi și preoți (V)

Motto: „…Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra…” (Mântuitorul Iisus Hristos)

iisus Hristos ducandu-si crucea„…Petre, mă iubești tu pe Mine?”

Pe 7 aprilie 2009 în fața tinerilor care protestau în fața președinției a apărut un detașament de vre-o 50 de băeți cu fețele ascunse. Ei au aruncat primele pietre în clădirea Președinției. Cei care au regizat provocarea au contat pe „efectul turmei” care paralizează rațiunea și îi împinge pe oameni să procedeze la fel ca și ceilalți membri ai grupului. După vre-o 15 minute numărul celor care aruncau cu pietre era mult mai mare. Foarte mulți au fost cei care nu au rezistat ispitei și au ridicat piatra, unii dintre ei suportă consecințele și acum. Ei au fost maltratați, provocatorii au dispărut, regizorii își beau cafelele pe la Ambasade, servicii de securitate și în alte locuri.

Urmând aceeași strategie, pe 4 septembrie 2014 un grup de „jurnaliști, programatori și activiști din Republica Moldova și România” au început să arunce pietre mediatice în slujitorii Bisericii. Mai întâi în mitropolitul Vladimir. Apoi în alți preoți și în episcopul Marchel. Pe urmă în episcopii Anatolie și Nicodim  cărora li se incriminează prietenii „necreștinești” cu oameni de afaceri, a căror reputație nu este prea bună. Întâmplător sau nu, furnizorii de informații compromițătoare și dosare personale au trecut cu vederea pe episcopul Sava de la Tiraspol, pe episcopul Petru al Basarabiei și pe episcopul Petru de la Ungheni. Oricum, în câteva săptămâni, aproape toată presa și rețelele de socializare s-au înrolat benevol în rândul aruncătorilor cu pietre. Unii pentru dreptate, alții pentru vizualizări, senzație sau bârfă, ceilalți așa, ca să fie în rând cu lumea.

Este evident, că cei care îi plătesc pe activiștii de la RISE Moldova și pe alți jurnaliști implicați în campania împotriva slujitorilor Bisericii contează și ei pe „efectul turmei”. Și „turma” a reacționat, vocile ei răutăcioase tună și fulgeră … pe internet. Zeci de băiețași și fetițe, care pășesc pragul Bisericii doar  înainte de bacalaureat își exprimă nemulțumirea. Sigur că între ei sunt și „nemulțumiți” la comandă din stafurile partidelor care pentru 2000 de lei pe lună sunt gata să atace pe oricine de pe 5-7 profile diferite din rețelele de socializare. Și desigur că sunt și guri-sparte certate cu realitatea care, de dragul salariului, ridiculizează orice le dictează patronul sau orice face audiență și-i scoate dintr-o mediocritate greu de suportat.

Dar nu asta e important, e important ce urmăresc cei care au declanșat această campanie mediatică anticlericală.

Din punctul meu de vedere sunt mai multe cauze care i-a motivat pe autorii acestei campanii susținută de agenți de securitate din structuri particulare sau de stat.

Cauza principală este atitudinea eurosceptică a capilor Bisericii și desele ei critici la adresa liderilor noștri politici și a legilor Uniunii Europene. Să nu uităm că în sinoadele precedente s-au pronunțat asemenea cuvinte ca „ex-comunicare”, „anatema” ș.a. iar unul din membrii Sinodului l-a declarat „om de nimic” pe șeful statului. Să nu uităm că Biserica și-a ridicat vocea împotriva reprezentantului Organizației Națiunilor Unite  Heiner Bielefeld, care își exprima nemulțumirea față de „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova” într-un raport despre liberatea religiei în RM.

De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem în plină campanie electorală, iar guvernații noștri nu au prea multe realizări. Poate gestionarea frauduloasă a milioanelor care le-au fost alocate de către Uniunea Europeană pentru realizarea „poveștii de succes”, din care milioane, totuși, s-a construit și reparat câte ceva. Partidele, cu mici excepții nu au planuri serioase de dezvoltare a Republicii Moldova, dar au un steag albastru cu steluțe pe care o să-l fluture într-o nebunie mai des decât tricolorul. Și mai au o poveste frumoasă – povestea că în Uniunea Europeană moldovenii o să trăiască ca în comunism. Povestea aceasta îi preocupă foarte mult, pentru că majoritatea moldovenilor au fost educați să creadă în povești, iar lor nu le rămâne decât să ne convingă cine este adevăratul Făt Frumos din lapte scos al integrării europene.

Regretabil este, că cine nu crede această poveste este considerat drept un om înapoiat, prost, speriat, taliban, cu mentalitate provincială și este un potențial dușman al europenizării. Vizionați spoturile de promovare a ideii europene și o să înțelegeți ce am în vedere. De exemplu, filmulețul cu chirițele https://www.youtube.com/watch?v=x4qV74pOAgQ, sau cel cu țaranul antieuropean https://www.youtube.com/watch?v=yAmrDVlU32w .

Și dacă Biserica critică o poveste, un mit și un lucru pe care partidele vor să-l prezinte drept o perspectivă de succes, e clar că Biserica pune în pericol calculele electorale ale unor politicieni și oameni de stat pentru care promovarea vectorului european este unica cale de a rămâne la Putere, la treuca bugetară.

Femeia adusa la IisusObservați că pozele mitropolitului la mare au apărut în presă la o zi după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova iarăși a criticat politica statului. Stat care de multe ori acționează ca un ONG: dacă Europa dă bani să creștem iepuri – creștem iepuri, dacă Europa dă bani să mângâiem homosexuali – îi mângâiem, dacă Europa dă bani să mărim numărul de femei în partide și Parlament – noi facem din secretare și șefe de cancelarii politicieni și oameni de stat. În rezultat, deciziile Sinodului au rămas practic nemediatizate, iar consumatorilor de informații li s-a servit un nou motiv de bârfă: mitropolitul și o femeie frumoasă. Imaginația nu are frâne și limite, presupunerile au curs gârlă. Totuși cu ce i-a supărat Sinodul pe propagandiștii paradisului european de această dată?

 Condamnarea paradelor gay și a consecințelor adoptării Legii despre egalitatea de șanse

„Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova trebuie să constate din nou, cu dezamăgire că Statul nu a auzit nici până astăzi solicitările clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, de a nu legifera indecența și amoralitatea sexuală, exprimate prin Legea cu privire la egalitatea de șanse.

Toate petițiile, conferințele de presă și protestele pașnice de până acum, menite să arate pericolul manifestării homosexuale publice, au rămas fără nici un răspuns din partea guvernanților noștri, toate acestea întâmplându-se într-o țară în care, majoritatea covârșitoare a cetățenilor sunt de credință creștin-ortodoxă. Această atitudine neglijentă a autorităților față de un grav flagel social ridică numeroase semne de întrebare referitor la politica pe care o are statul față de societate…”

Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova cu privire la provocările secularizante ale Uniunii Europene

„Acum când ne-am recâștigat dreptul legitim de a merge la Biserică și de a propovădui fără teamă cuvântul Evalgheliei, întărindu-ne astfel în credință și nădejde în mântuitorul Hristos, Europa ne arată deja un exemplu de existență fără de Dumnezeu. Occidentul trece cu vederea poruncile și interdicțiile Sale. Acolo în mod insistent est propagată ideea conform căreia viața trebuie trăită după voia omului și nu după Legea Domnului.

Astăzi în lume există două tendințe, una năzuiește să păstreze și să promoveze valorile morale și spirituale izvorâte din credința în Dumnezeu, iar conform celeilalte, oamenii le pot face pe toate după propria știință și voință, neglijând orice datină sacră, lăsată spre folosul sufletului.

Să luăm, de exemplu, conceptul despre căsătorie – Domnul a binecuvântat ca bărbatul să se însoțescă cu femeia, prin exemplul protopărinților Adam și Eva, dându-le poruncă să se înmulțească, astăzi însă se vrea compromiterea instituției familiei prin legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex, fapt condamnat aspru de Dumnezeu și de Sfânta Sa Biserică.

Aceasta este doar una din gravele probleme de moralitate cu care se confruntă societatea din Uniunea Europeană, pe lângă propagarea eutanasiei, a avortului și a altor flagele sociale. Anume acestea sunt marile pericole ce ar putea să distrugă o întreagă civilizație ortodoxă, din a cărei plinătate facem parte și noi și pe care avem datoria să o apărăm, demascând toate atentatele la integritatea ei, în fața semenilor și a lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă din Moldova nu are pretenția de a dicta direcții economice și politice, însă își rezervă dreptul și datoria consfințite de Evanghelie și de istorie de a sta de veghe asupra integrității duhovnicești a acestui popor care a ieșit biruitor din toate încercările timpului, datorită trezviei spirituale și a credinței neclintite în Mântuitorul Hristos.”

Parlamentul European_04060249O altă cauză a campaniei anticlericale este faptul că anumiți lideri ortodocși susțin actori politici sau primesc cadouri de la aceștia, lăsându-se să fie asociați cu dătătorii de daruri, mulți dintre care nu sunt chiar chei de biserică. Sigur că slujitorii Bisericii au partea lor de vină că se lasă antrenați în campaniile de imagine ale politicienilor. Poate și pentru că nu sunt obișnuiți să gândească politic. Nu e secret că și episcopii din Republica Moldova, și preoții mai influenți au prieteni lideri politici. Lovind într-un mitropolit în campanie electorală, lovești și în prietenii lui politici, cel puțin așa văd lucrurile cei care fac jocurile politice.

Orice student de la sociologie știe că în Moldova Biserica este instituția cu cel mai înalt grad de credibilitate – 85 la sută din cetățeni se încred în Biserică, iar aceasta ar putea  face din ea o forță reală în campania electorală, dar și în viața social-politică în general. Și atunci ce face un politician, dacă nu reușește să se împrietenească cu mitropolitul sau oricare alt episcop ca să-l poată controla și folosi inclusiv în campania electorală?

Corect, îl compromite ca autoritate morală, îl neutralizează, îl demoralizează ca să-i poată închide gura și astfel, îl scoate din jocul electoral al adversarilor săi politici. În consecință subminează credibilitatea instituției pe care o reprezintă și diminuează puterea acesteia de a influența asupra poporului și asupra adoptării unor decizii politice.

O altă țintă a campaniei anticlericale ar putea fi chiar pregătirea opiniei publice pentru schimbarea mitropolitului. Și asta nu pentru că s-ar vrea un mitropolit mai bun, ci pentru că s-ar vrea un mitropolit cu mână tare care să pună la punct orice episcop, dar care să fie foarte ascultător în relația cu politicienii și statul, chiar și atunci când creștinii și interesele Bisericii dictează alte atitudini. Probabil că a și fost identificat vre-un candidat mai focos, care pentru bani ar fi capabil să tae în stânga și în dreapta. Cu alte cuvinte unul din scopurile campaniei este instaurarea controlului asupra Bisericii, a  Sinodului.

Și nu în ultimul rând ținta campaniei anticlericale este demoralizarea și reducerea la tăcere a tuturor liderilor incomozi ai Bisericii.

Pe strategii din spatele campaniei îi deranjează cel mai mult că Biserica are o opinie, este un lider de opinie și că, în ultimul timp se manifestă ca atare. Iar opiniile Bisericii de multe ori nu coincid cu politica guvernaților, mai ales la capitolul ajustarea legislației naționale la normele europene. Știm că Biserica a criticat mereu mai multe legi pe care ni le-a impus Uniunea Europeană, începând cu legea despre culte și cea de legalizare a avorturilor, adoptate pe timpul guvernării comuniste și terminând cu legea egalității de șanse votată de AIE. Deciziile Sinodului BOM din 3 septembrie 2014 sunt incă o dovadă în acest sens.

Și acum ce să facem, când toată lumea aruncă cu pietre în mitropolit, în episcopi și în preoți? Luăm și noi o piatră ca să aruncăm în cel mai mare preot din raion? Îi fotografiem casa, îi pândim soția cum se dă cu ruj și poartă bluji? Nu cumva odrasla lui are mașină? Eu zic să ieșim din turmă, din această campanie de discreditare a oamenilor Bisericii. Pentru că, chiar dacă din punct de vedere jurnalistic lucrurile par a fi corecte, atunci din punctul de vedere creștin și duhovnicesc răspândirea unor informații defăimătoare este un lucru rău. Așa învață sfântul ierarh Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur: „Cel ce vorbește de rău manâncă suflet de om”.

sfantul-ioan-gura-de-aur„Ca să se înspăimânte, sfântul apostol Pavel a zis: „Daca va mâncati între voi și vă sfâșiați unii pe alții, băgați seama să nu va distrugeți laolaltă”. N-ati înfipt dinții în carnea altuia, ci i-ați înfipt bârfirea în suflet, ați sfâșiat prin relele voastre judecăți, ați pricinuit mii de rele – și vouă înșivă și celui bârfit și multor altora.

Căci, defaimând pe aproapele, ați înrăit pe cel ce vă ascultă; dacă-i păcătos, numaidecât îsi va afla tovarăș întru pacat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greșeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgeasca de mândrie. Mai mult, veți strica prin aceasta însăși obștei Bisericii, căci cei care vă ascultă, nu vor judeca numai pe cel care a păcătuit, ci își vor extinde dojanele asupra întregii obști creștinești.

Nu auzim pe cei necredincioși zicând ca acela sau celălalt este nerușinat și stricat?

În loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au banuieli asupra tuturor creștinilor,   între   altele,   pricină   sunteți că slava lui Dumnezeu este batjocorită. Pe cât buna noastra purtare slăvește numele Domnului, pe atât greselile noastre Il batjocoresc și-L jignesc. Apoi, ați necinstit pe cel despre care vorbiți de rău, și făcându-vi-l dușman. Pe urma, v-ați învrednicit de pedeapsă și amestecându-vă în treburi care nu vă privesc de loc.

Să nu veniți să-mi spuneți: „Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevărate”. Chiar de veți spune adevărul, vorbind de rău de altul, tot greșeala este. Fariseul din Evanghelie spunea adevărul, vorbind rău de vameș, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire…

Și nu mă adresez numai bârfitorilor.

Pe cei care aud pe altii bârfind, îi rog să-și astupe urechile și să meargă pe urma vorbelor profetului, care zice: „Pe cel ce în taina vorbea rău de aproapele lui, l-am alungat”. Ziceți aproapelui nostru: „Vreți să dați cuvânt de încuviințare cuiva sau să-i aduceți laudă? Iată deschid urechile mele ca sa vă primesc cuvintele, ca pe o bună mireasmă. Ci, de vreți să spuneti de rau, nu mai las cuvintele să intre, căci nu pot primi gunoiul și tina”.

Ce am învăța dacă aflu că acela sau altul e rău? Pentru că aceasta nu poate decât să-mi strice și să-mi aducă o grea pagubă.

Așadar, să ne îndeletnicim cu treburile noastre, căci vom avea de dat socoteală de greșelile noastre – vieții noastre înșine să-i dăm băgarea noastră de seamă, iscoditoare și cercetătoare. Care va fi acoperirea noastră, și la ce bunavoință vom fi îndreptățiti, dacă în faptele noastre ne pripim îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalți?

Să te apleci trecând, ca să privești în casa străină, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de rușine și nedemn, e tot ce poate fi mai josnic.

Ceea ce e încă și mai ciudat, e că acel ce se poartă astfel și nu-și văd de loc de ale lor, când zic o vorbă pe care n-ar fi trebuit s-o spună, poftesc pe cei ce ascultă, să nu cumva să spună acestea altora și-l pun chiar să jure. Prin aceasta ei lasă bine să se vada că a savârșit o faptă vrednică de ocară. Căci dacă dorești ca cineva să nu spună altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie să deprinzi discreția.

Țineai taina bine dosită – și numai când ai trădat-o, cugeți că trebuie să fie bine păstrată. Dacă vreți să nu fie dată în vileag, nu o spuneți voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudești zădarnic cerându-i, sub juramânt, să vegheze bine asupra celor spuse de tine (…)

E cu neputință ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, să ia seama vreodata asupra propriei lui purtări. Tot zelul îl pune să afle lucruri despre alții, iar treburile proprii sunt lepădate nepăsării și izbeliștei.

Dacă, fără încetare, cugetăm la păcatele altuia, când mai avem vreme să ne îndeletnicim cu ale noastre?”

În general învățătura Bisericii ne oprește de a judeca și mai ales a osândi aproape nostru:

Despre osândirea aproapelui

„Este un păcat foarte obișnuit acela al bârfei, al osândirii aproapelui, al osândirii celuilalt, pe care de obicei o facem în comparație cu noi: „Eu sunt grozav, celălalt este un ticălos !” Și bârfa începe și toți contribuie ca să omoare pe acel care a căzut sub această rază a osândirii. Acesta este un păcat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judecă pe fiecare dintre noi, El știe când ne vom mântui, cum ne vom mântui. Chiar daca am gresit, ne trimite mijloace de îndreptare, încât a Lui este judecata, a Atotțiitorului.

Când intervenim noi, oamenii, este ca și cum am spune: „Doamne, Tu nu știi nimic! Să-ți spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta!” Așa ne prezentăm noi, plini de obrăznicie și de nesimțire și dobitocie. Îl dăm afară din scaunul judecății și judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau ce ne imaginăm noi! Și Mântuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personală, Se retrage. Însă își retrage și harul, puterea aceasta dumnezeiască care ne ține cu viață. Și atunci noi începem să bâjbâim în întuneric ca niște ologi, ca niște dezorientați, ca niște orbi. Nu știm cum să facem, ce sa facem și cum să ne echilibrăm. Spunem toate ticaloșiile care ne vin atunci în minte împotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub această rază a osândirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicând harul de la noi ca pedeapsă, intrăm în această situație de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, și greșim. Și, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa constă, în primul rând, în gânduri de răutate în tot chipul: gânduri spurcate, gânduri de păcate și imagini păcătoase, gânduri de hulă chiar împotriva lui Dumnezeu și împotriva sfintelor icoane. După aceea, pedepse cu pagube, tulburări în familie, tulburări sufletești, încât e un intreg haos și iad în sufletul nostru, pentru că în noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut să ocupăm locul Lui. Când ne scuturăm de Dumnezeu, ne apropiem de cel rău! De răutate și de trufia diavolească! Așa încât, iertați-mă, suntem un fel de diavoli, atunci ! Această bârfă, această osândire a aproapelui este una dintre cauzele sau păcatele care ne opresc de la Sfânta Împărtășanie”.

Igor Pînzaru

ioanatan.wordpress.com

icoana_inaltarii_sfintei_cruciP.S Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci și pomenirea Sfântului ierarh Ion Gură de Aur, a cărui cuvântare despre bârfire am publicat-o mai sus. E drept că Hristostom mai are un cuvânt, unde spune că „preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”. Dar nu e ușor de îndeplinit cuvântul acesta. Pentru că preoții, ca și episcopii nu sînt parașutați din Cosmos, ei se nasc, cresc și sunt educați printre noi. Noi le dăm bani ca să  ne acopere anumite păcate. Noi le dăruim daruri scumpe pentru  a ne făli și a ne fuduli sau pentru a profita din asta. În definitiv, noi suntem cei care le strigăm la hirotonie „Vrednic este!” Și tot noi trebuie să-i susținem când greșesc și se poticnesc. Iar înainte de a-i acuza ca nu-și duc cum trebuie crucea de preoți sau episcopi, să ne întrebăm: „Cum ne ducem noi crucea de creștini?”

Vezi si https://ioanatan.wordpress.com/2013/07/09/despre-crestinofobie-si-marionete-politicienii-facuti-in-urss-si-reeducati-in-ue-mormintele-varuite-ale-guvernului-mondial-iv/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-egalitate-papagali-inconstienti-anateme-si-mentalitatea-francmasonica-a-unor-oameni-de-stat-din-republica-moldova-3/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

Anunțuri

Despre creștinofobie și marionete – politicienii făcuți în URSS și reeducați în UE – „mormintele văruite” ale Guvernului Mondial (IV)

Ritual de consacrare, 1906

Ritual de consacrare, 1906

Motto: „…Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege…”( Sfânta Evanghelie după Matei, 23, 27-28)

La sfârșitul lunii Iunie câțiva politicieni bosumflați și-au ridicat vocile turbulente împotriva Bisericii Ortodoxe și a slujitorilor ei. Ei s-au arătat nemulțumiți de decizia Sinodului BOM care constata că autoritățile moldovenești fac jocul unor grupuri de presiune ale minorităților netradiționale ignorând glasul Bisericii și votând legi și hotărâri care permit propaganda homosexualității și imoralității în spațiul public.

Sinodul își asuma dreptul de a apela la excomunicarea temporară a guvernaților din Biserică – „…Această rațiune a lucrurilor ne face să ne declarăm oponenți și să ne depărtăm deschis de cei care prigonesc fățiș Biserica lui Hristos și să apelăm la scopuri strict terapeutice – la tradiția canonică a excomunicării lor din Biserică până la îndreptare. Acest fapt îi va lipsi dintru început pe guvernanți de accesul la Sfânta Taină a Împărtășaniei, ca mai apoi, în dependență de pocăință, să fie primiți, sau respinși definitiv, de la oricare slujire bisericească…”.

Sinodul BOM: „Să interzicem orice acțiune prin care se promovează idei, simboluri sau stiluri de viață neconforme moralității publice – homosexualitate, lesbianism, pedofilie, și alte perversiuni sexuale!”

Totodată, mai marii Bisericii solicitau conducerii statului Republica Moldova interzicerea prin lege a propagandei imoralității în spațiul public, în special în sistemul educațional, mass-media, publicitate și alte domenii. Pentru a le ușura munca legiuitorilor moldoveni Sinodul a definit drept „propagandă a imoralității” „orice acțiune publică prin care se promovează și/sau se afișează sub orice formă prin orice mijloace cu orice motiv idei, simboluri și/sau stiluri de viață neconforme moralității publice tradiționale – homosexualitate, lesbianism, transsexualism, bisexualism, pedofilie, zoofilie, incest, precum și alte perversiuni sexuale”.

Drept răspuns, în loc să analizeze cumsecade propunerile Sinodului, câțiva politicieni obișnuiți să vorbească mai mult decât să gândească s-au lăsat antrenați în jocul de-a comentariile și au spus anumite lucruri care vin să scoată la lumină întunericul din mințile lor liberale.

„Am sa vin să mă impartăşiţi voi, ce nu o să-mi daţi să beau nişte aghiasmă?!”

„Şeful meu este Dumnezeu. Nimeni nu-mi poate interzice să spun Tatăl nostru. Dumnezeu este cel care ne iartă păcatele”- a sărit primul, după care a ținut să le deschidă ochii jurnaliștilor: „În mănăstiri cine păcătuieşte?! Răsfoiţi, citiţi! Am să vin să mă împărtăşiţi voi, ce nu o să-mi daţi să beau nişte aghiasmă?!”

„Biserica ar trebui să fie preocupată doar de religie, de treburile unei feţe bisericeşti, să-i lase pe politicieni să se ocupe de politică. Cînd biserica face astfel de declaraţii devine ridicolă”- i-a ținut isonul al doilea.

„Preoții ar putea fi trași la răspundere pentru că speculează și manipulează!”

„Menirea lor este alta decît să interfereze în treburile statului, și prin felul cum o fac, mai ales cum manipulează și cum speculează, s-ar putea ajunge ca, într-un final, ei să fie trași la răspundere pentru aceasta (…) Să nu uităm că, în foarte multe state s-a pus accent pe proprietățile Bisericii, pe veniturile pe care le au, care nu sunt declarate, pe modalitatea prin care se colectează bani de le cetățeni și unde merg ca destinație… acești bani. La un moment dat, am putea ajunge la etapa în care să discutăm despre impozitarea veniturilor Bisericii. Dacă ei consideră că, cu adevărat contribuie la dezvoltarea societății, atunci să contribuie”- s-a îndârjit al treilea.

„Comportamentul preoților e departe de canoanele religioase…”

„Biserica se consideră intangibilă? Noi nu ne poziționăm împotriva Bisericii sau, în general, împotriva religiei. Fiecare își are nivelul său de evlavie și de credință, dar acei preoți care prin conduita lor compromit principiile religiei creștine ar trebui să fie luați în vizorul societății, urmează să fie demascați. Comportamentul lor este departe de canoanele religioase. Dintr-o chestiune care nu reprezintă o problemă pentru societatea noastră, dânșii încearcă să facă o mare temă de dezbateri” – a rotunjit-o al patrulea.

Bohemian Grove, 1926

Bohemian Grove, 1926

„Câțiva agenți cu barbă și sutană pun bețe în roate integrării noastre europene…”

„Se știe că KGB (FSB) rusesc, prin câțiva agenți devotați cu barbă și în sutană, încearcă în permanență să pună bețe în roate integrării noastre europene, menținând în atenția publică unele teme artificiale, cum ar fi „riscurile” legii cu privire la asigurarea egalității ș.a. Guvernarea, însă, în loc să dejoace acest plan drăcesc al rușilor, a intrat în horă cu ei, atacând întreaga biserică, ori biserica nu înseamnă doar preotul sau edificiul bisericii, ci întreaga comunitate de creștini ortodocși dintr-o localitate” – ne dumirește al cincilea a cărui luciditate e demnă de a fi luată în seamă de Comitelul Înțelepților din Clubul Bilderberg. Sau măcar de Comisia Trilaterală.

Ca să se facă auzită și pentru a explica sensul declarației Sinodului din 20 iunie Comisia sinodală pentru probleme sociale și morale a susținut o conferință de presă. http://mitropolia.md/conferinta-de-presa-sustinuta-de-membrii-comisia-sinodale-pe-probleme-sociale-si-morale/ . Deocamdată autoritățile nu au dat semne că ar fi înțeles corect poziția Bisericii care încearcă să-și apere copiii și tinerii de propaganda imoralității.

Putem presupune că politicienii din partidele liberale și democrate nu prea cunosc că Biserica Ortodoxă Rusă, din care face parte structural și Mitropolia Moldovei încă în anul 2000 și-a făcut publică atitudinea față de homosexualitate și transsexualitate, într-un document întitulat Fundamentele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Iată ce prevede acest document:

„Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii condamnă fără echivoc relaţiile homosexuale, văzându-le ca o distorsiune vicioasă a naturii omului create de Dumnezeu”

Discuţia despre statutul aşa-numitelor minorităţi sexuale în societatea contemporană tinde spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca pe o perversiune sexuală, ci doar ca pe una din „orientările sexuale” care are drepturi egale la manifestare publică şi respect. Se mai afirmă că pornirea homosexuală e predeterminată de predispoziţii individuale înnăscute. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea neschimbată că unirea instituită de Dumnezeu a căsătoriei dintre bărbat şi femeie nu poate fi comparată cu manifestările pervertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea ca fiind o distorsiune păcătoasă a naturii umane, care însă poate fi depăşită printr-un efort spiritual care să ducă la vindecarea şi maturizarea spirituală a omului. Dorinţele homosexuale ca şi celelalte patimi care-l chinuie pe omul căzut se vindecă prin Sfintele Taine, rugăciune, post, pocăinţă, citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca şi prin comuniunea creştină cu oameni credincioşi gata să-i dea un sprijin duhovnicesc.

„Biserica condamnă orice propagandă a homosexualităţii și consideră că cei care propagă modul de viață homosexual nu trebuie admiși în funcții educaționale”

Tratându-i cu responsabilitate pastorală pe oamenii care au înclinaţii homosexuale, Biserica se opune în acelaşi timp hotărât încercărilor de a prezenta această tendinţă păcătoasă ca „normă”, ba chiar ca un obiect de mândrie şi un exemplu de imitat. Tocmai de aceea, Biserica condamnă orice propagandă a homosexualităţii. Fără a nega nimănui drepturile fundamentale la viaţă, respectul pentru demnitatea personală şi participarea la treburile publice, Biserica e totuşi de părere că aceia care propagă modul de viaţă homosexual nu trebuie admişi în funcţii educaţionale şi în alte activităţi cu copii şi cu tineri, şi nici să deţină posturi superioare în armată şi în instituţiile de reeducare.

Sinod 20 iunie 2013Sexualitatea umană pervertită se poate manifesta în forma sentimentului maladiv al aparteneței la sexul opus”

Uneori expresia unei sexualităţi umane pervertite se manifestă în forma sentimentului maladiv al apartenenţei la sexul opus, fapt care are drept rezultat încercări de schimbare a sexului (transsexualitatea). Refuzul sexului dat de Creator poate avea consecinţe primejdioase pentru dezvoltarea ulterioară a individului. „Schimbarea sexului” prin stimularea acţiunii hormonale şi operaţie chirurgicală a dus în multe cazuri nu la soluţionarea problemelor psihologice, ci la agravarea lor şi la o profundă criză interioară. Biserica nu poate aproba astfel de „răzvrătiri împotriva Creatorului” şi nu recunoaşte schimbarea apartenenţei sexuale printr-o intervenţie artificială. Dacă „schimbarea de sex” a avut loc înainte de Botez, persoana respectivă poate fi admisă la această Taină ca oricare alt păcătos, dar Biserica o va boteza ca aparţinând sexului pe care-l are din naştere. Hirotonirea unui astfel de om ca preot şi cununia sa în biserică sunt inadmisibile.

Transsexualitatea trebuie deosebită de identificarea incorectă a sexului în copilărie ca rezultat al unor erori medicale legate de dezvoltarea patologică a caracteristicilor sexuale. În acest caz, corecţia chirurgicală nu are caracterul unei schimbări de sex…”. (Sinodul Episcopal Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova, 13-16 august 2000, traducere de diac. Ioan I. Ică jr.).

Văzută din acest punct de vedere declarația Sinodului BOM nu este un gest ieșit din comun, Biserica este liberă să mustre și să-și curățe rândurile de creștinii, care se încăpățânează să nu asculte de glasul ei. Obsesia tipic moldovenească de a privi lucrurile exclusiv din punct de vedere politic nu-și are locul aici. Iar cetățenii care au stat prea mult aplecați asupra cărților și decretelor homosexualului V.I. Lenin ar trebui să se întrebe de unde până unde sînt liberali sau democrați și de unde până unde sînt leniniști atunci când cer marginalizarea Bisericii.

Sinodul BO Române: „Biserica va continua să se implice în politica generală a țării contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu…”

Aș vrea să mai aduc aici un document care poate fi relevant pentru discuția noastră. E vorba de Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 1676 din 5-7 martie 2008 / Reexaminarea hotărârii Sfântului Sinod nr. 410/2004 privind problema implicării preoţilor în politică http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/Hotararea%20nr_%201676%20(2008).pdf

  1. În calitatea sa de cetățean al Patriei și de părinte duhovnicesc al tuturor enoriașilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea și îndatorirea ca, de pe poziția și prin mijloacele care-i sunt specifice, să participe la viața cetății, sprijinind activitățile menite să promoveze binele obștesc și împotrivindu-se oricăror măsuri sau activități care se dovedesc a fi în contradicție cu învățătura și morala creștină ortodoxă. Opțiunea sa politică se exprimă prin vot…
  2. În acelasi timp, Sfântul Sinod face un călduros apel către liderii partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericesti. Sfântul Sinod îi asigură că Biserica – păstrându-si echidistanța față de partide – va continua să se implice în politica generală a țării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu, a independenței și integrității Patriei, respingând orice formă de totalitarism comunist ateu, precum și orice formă de extremism.”

Se pare că Sinodul Bisericii Române a fost suficient de explicit și, chiar dacă decizia lui se extinde și se aplică doar în cazul Mitropoliei Basarabiei din RM, poziția lui merită luată în considerare.

Iar acelora care își închipuie că oprirea de la Sfânta Împărtășanie este o practică ieșită din comun le propunem să facă cunoștință cu Molitfelnicul Mare. Asta așa ca să-i plimbăm puțin prin canoanele la care fac trimitere fără a le cunoaște.

Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtășanie și canonisirea lor după Sfîntele Canoane

(Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed.1820.)

„Preacurvarii (Cei căsătoriti, desfrânând cu persoane străine căsătorite se numesc preacurvari) , homosexualii (Homosexuali se numesc aceia care desfrânează anal bărbat cu bărbat sau bărbatul cu sotia lui desfrânând in chipul arătat mai sus.), cei care se împreună cu dobitoacele, cei ce se împreună cu femeile lor peste fire (împreunarea peste fire este atunci când bărbatul sau o femeie îsi fac demonica plăcere sarutându-se unde nu trebuie.), 15 ani să nu se împărtăsească”.

„Curvarii (Curvie se cheamă atunci când doi necăsătoriti sau văduvi desfrânează), șapte ani să nu se împărtăsească”.

„Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei și lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime și la un loc cu Iuda va fi partea lui și 2 ani să nu se împărtăsească, chiar de l-ar lerta preotul, căci zice Scriptura: „Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbesti de rău”.

Politicieni 2„Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească”

„Acela care nu merge la Sfânta Liturghie trei duminici la rând, să se afurisească, fară numai dacă este greu bolnav, încât să nu poată ieși din casă”.

„Călcătorii de jurământ, ca și cei care au jurat strâmb, 10 ani să nu se împărtăsească”.

„Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire și lepădare de la Biserica Ortodoxă)”.

Am adus aceste fragmente doar ca să arăt că canoanele afurisesc pe orice creștin care nu merge la Liturghie trei duminici consecutiv, cea ce înseamnă că marea majoritate a politicienilor din RM ca și nepoliticienii, de altfel, pot fi afurisiți doar pentru că nu trăiesc bisericește, nu merg la Biserică, nu se roagă în fiecare Duminică pentru sufletul lor și pentru copii împreună cu ceilalți credincioși. Au spus-o chiar ei acum cateva zile când au declarat pentru un anume post de televiziune că merg la biserică doar de 2-3 ori pe an, atunci când simt „îndemnul inimii”.

Iar dacă le mai punem în cârcă și canonul despre afurisirea celor care joacă în horă, atunci ce ar trebui să facă Biserica cu fratele Mihail? Acel creștin Mihail care nici nu face diferență între Împărtășanie și aghiazmă. Da hora-i place. http://www.youtube.com/watch?v=TiGME2ruJUw

De celelalte canoane prefer nici să nu amintesc. Și dacă am ajuns să le invoc pe cele de mai sus e doar pentru a le da o replică celor care se căinează că politicienii sînt prea toleranți cu mai marii Bisericii. Oare Biserica nu este tolerantă cu conducătorii care de două ori pe an fac paradă din credința lor, iar în restul zilelor votează fără discernământ sau pentru bani fel de fel de legi dictate de un grup de nelegiuiți care și-au propus să controleze totul pe această planetă: banii, resurse naturale, populația și conștiințele? Oare Biserica nu este prea tolerantă atunci când primește în locașurile sfinte și împărtășește membrii Lojelor masonice din Moldova, în pofida faptului că masoneria a fost dată anatemei prin decizie de Sinod? Oare Biserica nu este prea tolerantă atunci când acceptă la împărtășanie pe acei care au votat pentru legalizarea avorturilor, pe acei care l-au declarat pe Iisus Hristos comunist și pe acei care în numele revoluției au vărsat sînge de credincioși, sânge de preoți și sânge de ierarhi și pe care vrednicul de pomenire Patriarh Tihon i-a dat anatemei? Oare cineva din cei care au votat legalizarea avorturilor a mărturisit aceasta la spovedanie? Și atunci ce ar trebui să facă Biserica, să-i mângâe pe cap și să le cânte „Mulți ani trăiască!” pe la hramuri și mese de sărbătoare?!

Rockefeller, Rothschild, Abramovich, Papa Benedict al XVI-lea, Elisabeta a II-a, regele Mihai

Comitetul 300Despre planurile acestor conspiraționiști „nelegiuiți” cum îi numește Sfânta Scriptură a scris John Coleman, fost ofițer de informații MI-6 în cartea sa „Conspirators Hierarchy : Comitetul celor 300” unde nominalizează 290 de organizații și 125 de bănci, și chiar 341 de nume de foști și actuali membri ai comitetului, dintre care menționăm pe George Bush, Lord Carrington, Sir Harry Oppenheimer, familia Delano (Frederic Delano a fost membru în Consiliul Rezervelor Federale), Mary Rockefeller, David Jr. Rockefeller, David Sr. Rockefeller, Baron Edmond de Rothschild, David de Rothschild, Benjamin de Rothschild, David René de Rothschild, Evelyn de Rothschild, Abramovich Roman,  Joseph Alois Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Casa Hohenzollern, Casa de Orania, J.P. Morgan, George Schultz, Frederik IX, regele Danemarcei, Henry Kissinger, regina Marii Britanii Elisabeta a II-a care deține rolul oficial de guvernator suprem al Bisericii Angliei și alții între care găsești și lorzi englezi, și prinți arabi, și președinți americani.

Nume de cetățeni moldoveni și români nu se regăsesc în această listă, în care figurează totuși regele Mihai al României, (cel puțin în listele făcute publice pe Iternet) care a anunțat ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern din 10 mai 2011. Întâmplător sau nu dar prințul Paul de Hohenzollern, pretendent la tronul României și un fel de adversar al regelui Mihai a fost prezent la Chișinău în 1997 cu ocazia inaugurării „Marii Loje a Moldovei” fondată de Marea Lojă Regulară a Italiei cu sprijinul preşedintelui de atunci, Petru Lucinschi. Iar în 2013 prințul Paul al României se reîntoarce la Chișinău ca să încreștineze 10 copii.

Comitetul celor 300 urmărește distrugerea națiunilor, a religiei creștine, a familiei, a moralei, a învățământului

John Coleman susține că Comitetul celor 300 își propune o monitorizare a creșterii demografice, o distrugere a marilor națiuni industrializate, și mai ales a clasei de mijloc care este coloana vertebrală a acestor națiuni, o distrugere a religiei creștine, a familiei, a moralei, distrugerea învățământului, menținerea unor focare de război, tocmai pentru a încetini această creștere demografică. În opinia lui, Comitetul deține controlul traficului de droguri la scara întregii planete, și-l folosesc tocmai ca o armă pentru distrugerea fizică și morală a unor societati. Cei care li se opun sunt eliminați, aici autorul exemplificând cu eliminarea lui Aldo Moro, a lui Kennedy, încercările de asasinare a lui De Gaulle, înlăturate cu dibăcie de SDCE (serviciul secret francez), înlăturarea de la putere a lui Noriega, a lui Nixon, sau a Shahului Iranului.

În linii generale planurile Comitetului 300 dezvăluite de Coleman în cartea sa sînt următoarele:

Crearea unui Guvern Mondial, care să dețină controlul asupra sistemului monetar și al bisericilor  unificate;

Distrugerea identității tuturor națiunilor;

Controlul fiecărei persoane prin mijloace de control ale mintii;

Legalizarea drogurilor și a pornografiei;

Ascunderea tuturor progreselor știintifice cu excepția celor considerate de comitet benefice. Este bine protejat progresul în domeniul energetic;

Reducerea populației lumii, prin moartea a 3 miliarde de oameni, numiți „mâncători fără valoare”;

Distrugerea unității familiei;

Controlul culturii tinerilor de astăzi realizat prin proiecte elaborate în cadrul institutului Tavistock sau al institutului Standford;

Răspândirea unor noi culturi religioase;

Cauzarea unui colaps al economiilor lumii pentru a genera un haos politic total;

Preluarea controlul asupra sistemului educativ în America;

Penetrarea și subminarea tuturor guvernelor lumii…

Vorbitorii de rusă ar putea să-și facă o părere despre Comitetul 300 vizionând acest film. http://www.youtube.com/watch?v=VLgROo_UDeg (atenție la min. 23.30 care prezinta ritualul inițierii în masonerie filmat în ascuns de jurnalistul Alex Jones la Bohemian Grove, or. Monte-Rio, California).

Alt lucru interesant, în cartea lui Coleman „Comitetul celor 300” plănuiește că femeile „vor fi degradate printr-un continuu proces de „eliberare a femeilor” și vor fi învățate să faca „self-abortion” după nașterea a doi copii. Euthanasia va fi obligatorie, la fel cum obligatorii vor fi și drogurile „recreaționale”.

Domnul a prefăcut în cenușă cetățile Sodomei și Gomorei dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor…

Putem să credem sau să nu credem ceea ce scrie Coleman. Putem să credem sau nu în teoria unui sistem ocult de guvernare a lumii prinderea-Domnului-si-sarutul-lui-Iudaformat din mai multe organizații secrete care pregătește societățile pentru o nouă dictatură mondială și un nou împărat numit în Biblie Antihrist. Putem să credem sau nu în cuvintele apostolilor care ne avertizau despre „nelegiuiții din viitor” spunând: „… din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată,Şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă, Și cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor…”

Reeșind din aceste considerente cred că poziția Sinodului BOM trebuie examinată ținându-se cont că, Biserica este, deocamdată, unica instituție care se opune serios procesului de degradare programată a societății. Iar speculațiile despre Biserică ca instrument de luptă împotriva „integrării europene”nu-și au rostul. Pentru că și în Uniunea Europeană majoritatea Bisericilor continuă să lupte împotriva unor false valori, iar rostul Bisericii este anume de a spune adevăruri incomode. Așa cum spunea recent protoiereul Vsevolod Ceaplin „Creștinii sunt chemați să schimbe întreaga lume, dar nu să se acomodeze după ea urmând tendinţele seculare impuse…”

PS. Astăzi un site proguvernamental titrează că președintele Nicolae Timofti va purta discuții cu membrii Sinodului. Să vedem cu ce mesaje va încerca să-i măgulească pe ierarhi înainte de vizita Patriarhului Chiril și cum va dialoga cu episcopul Markel de Bălți și Fălești, care, fiind rugat de jurnaliștii din presa de limbă rusă să comenteze informațiile potrivit cărora șeful statului nu agrează vizita Preafericitului Chiril a avut o atitudine mai dură.

Expresia care a scandalizat opinia publică și a dat apă la moara comentatorilor din toate taberele este „om de nimic”.  Ea a fost folosită inclusiv de împăratul David în Psalmul 11, în care prorocește: „…atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”. Poate că expresia e prea aspră pentru urechile analiștilor obișnuiți cu un limbaj politic corect. Dar nu putem cere slujitorilor Bisericii să vorbească limba comisarilor europeni. Chiar Dumnezeu-Fiul a folosit cuvinte tari precum „nebuni și orbi”, „călăuze oarbe”, „pui de vipere”, „șerpi”, „morminte văruite”. Iar Biserica le poate folosi, ca mijloace specifice în apărarea democrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu.

Igor PÎNZARU

https://ioanatan.wordpress.com

Vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-egalitate-papagali-inconstienti-anateme-si-mentalitatea-francmasonica-a-unor-oameni-de-stat-din-republica-moldova-3/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

 

Despre creștinofobie, egalitate, „papagali inconștienți”, anateme și mentalitatea francmasonică a unor oameni de stat din Republica Moldova (3)

Motto:

„…Politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morală, nu este politic și, prin urmare, puterea lui este șubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să se folosească de viclenie și fățărnicie. Marile însușiri ale poporului – sinceritatea și cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi și tronuri mai ușor decât dușmanul cel mai puternic. Aceste însușiri trebuie să le lăsăm regatelor creștine; noi nu trebuie în nici un caz să le luam drept călăuză…” (Primul protocol secret francmasonic).

Zilele trecute, Guvernul Filat a votat în galop controversatul proiect de lege privind asigurarea egalității de șanse sfidând interesele Bisericii Ortodoxe din Moldova și ignorând episcopii, clerul și revendicările creștinilor. Tot în galop a votat și Parlamentul acest proiect de lege în două lecturi, mințind ierahii celei mai importante comunități religioase cărora le-a promis că nu va adopta legea înainte de a se sfătui și cu reprezentanții ei și trecând cu vederea cererile câtorva sute de protestatari pe care i-a lăsat „să discute” cu cam toți atâția polițiști, inclusiv „specialiștii în negocieri” cu poporul de la brigada de poliție cu destinație specială. Președintele Nicolae Timofti a citit și el în galop proiectul de lege și l-a promulgat tot în galop, anunțând încruntat dar mai „la trap” prin purtătorul său de cuvânt că protestul sutelor de creștini și preoți din fața reședinței președintelui „este puțin cam întârziat”. Iată că dl Președinte Timofti, după ce ne-a înduioșat cu toleranța sa părintească față de integritatea pedofililor încalecă calul asigurării egalității de șanse ca să nu pară cumva mai chibzuit decat cei care l-au încoronat șef de stat.

Ambasada SUA a apreciat galopul autorităților de la Chișinău și a bătut din palme: „Bravo, băeți”. Pionerii „băiețeilor în chiloței”, (ca să-l citez pe dl Președinte al Parlamentului)  împreună cu comsomoliștii din fabricile de opinie publică au preluat și ei refrenul ambasadei. Partizanii din coaliția de nediscriminare, care la 23 mai erau „profund dezamăgiți, nedumeriți şi îngrijorați faţă de acţiunile Guvernului în legătură cu proiectul de lege antidiscriminare”, pe data de 25 mai s-au dumirit că trebuie să salute și ei „promovarea de către Guvern și adoptarea de către Parlament a Legii privind asigurarea egalității”. Și au executat salutul repejor, teatral și militărește. Că nu e bine să nu fii de acord cu dătătorii de granturi.

Ce s-a schimbat în RM, după promulgarea Legii?

Din punctul meu de vedere s-au schimbat trei lucruri. Primul, comisarii „atracțiilor romantice” au prins la curaj, au început monitorizarea și cenzurarea discursurilor publice și a celor din spațiul virtual. De data aceasta Gender Doc M a ridicat degetul amenințător spre Președintele Parlamentului obligându-l printr-o scrisoare oficială să-și ceara public scuze de la persoanele homosexuale din RM pe care, în opinia acestora, spicherul le-ar fi insultat și le-ar fi lezat demnitatea umană prin anumite declarații făcute la un anume post de televiziune. Curajul pionerilor și comsomoliștilor nediscriminării a mers până la următorul titlu care se vrea o replică inspirată pentru Marian Lupu. „Şi heterosexualii sunt oameni!”. Cam cu astfel de lozinci se încearcă promovarea egalității în RM.

O altă țintă a lor a fost și bloggerul Dragoș Galbur care, fiind sub impresia unor acțiuni violente împotriva activiștilor homosexuali din Ucraina, a încercat să anticipeze pe blogul său personal ce s-ar întâmpla dacă „gayii și lesbienele…vor încerca să facă parade prin Moldova”. Presupunerea lui a fost că aceștia „vor fi pur și simplu măcelăriți, bătuți, poate chiar uciși…”. Afirmația bloggerului se baza pe opinia lui personală că, atunci „…când vine vorba de asemenea chestii, moldovenii tare repede se mobilizează și devin foarte agresivi…”.

Puteți să nu fiți de acord cu mine, dar cred că verbul „a măcelări” caracterizează mai degrabă spiritul filmelor de acțiune decât felul de a fi al moldovenilor. Iar pretinsa agresivitate a moldovenilor față de homosexuali, din câte cunosc eu, n-a mers niciodată mai departe decât o simplă blamare care uneori a luat forma unor blenduieli, dar nu mai mult. În fine, bloggerul a fost denunțat la Procuratura Generală de către Gender Doc M pe motiv de discriminare a homosexualilor și incitare la ură. Eu personal n-am văzut în acest articol incitare la ură. Dacă am înțeles corect, intenția autorului, care este medic de profesie, a fost să preîntâmpine situația nedorită când moldovenii ar fi provocați cu parade ale mândriei. Câteva cuvinte folosite impropriu și evaluarea exagerată a potențialului agresiv al moldovenilor au fost suficiente pentru un denunț la Procuratură.

Sint sigur că după cîteva ședințe de judecată atitudinile neprietenești față de apărătorii homosexualilor vor fi și mai puțin prietenești. Observați că vorbesc de avocații persoanelor homosexuale și nu de homosexuali. Asta pentru că în circa 15 luni de dispute asupra legii nediscriminare oamenii au reușit să vadă doar doi homosexuali în piele și oase la televizor. Primul e Alexei Maricikov. Și al doilea e Artiom Zavadovschi. Poate să fi fost și una-două lesbiene la dezbaterile televizate. Impresia mea subiectivă este că în Moldova avem mai mulți avocați și propagandiști ai minorităților sexuale decât reprezentanți propriu-ziși ai acestei minorități.

Și dacă societatea a devenit mai puțin tolerantă, atunci a devenit mai puțin tolerantă față de activismul Antoniței Fonari, a lui Oleg Brega, Sergiu Ostaf, Angelica Frolov, Natalia Ghilașcu, Petru Clej ș.a. Realitatea, așa cum o văd eu, este că oamenii au alergie de la atitudinile neadecvate ale acestor propagandiști care au făcut din drepturile a circa 20 de oameni o problemă de stat și o piedică în calea integrării europene a RM. Iar tensiunea din societate este menținută artificial anume de acești propagandiști care (cu excepția lui Sergiu Ostaf care este mai echilibrat în exprimare) în elanul luptei lor disperate operează cu fel de fel de etichete și invective dintre care cel mai îndrăgite sunt „homofobi”, „fanatici”, „pitecantropi”, „talibani”, „habotnici” „inchizitori” și tot așa.

Mă rog, dacă aceste cuvinte fac parte din arsenalul politicilor de nediscriminare, să nu se supere domnii propagandiști când li se răspunde în manieră vechitestamentară conform principiului „dinte pentru dinte”. Știu că ei preferă „politica celuilalt obraz” dar în polemicile televizate și mai ales în cele de pe rețelele de socializare este ineficient să predici iubirea și iertarea. Acum, între paranteze fie spus, recunosc că și subsemnatul a întrecut orice măsură într-o păruială ordinară (de care nu sunt deloc mândru) de pe internet cu un anume cetățean care declara RM Republica Pitecantropilor Homofobi Moldova și cu care sper să mă văd vreo-dată față către față. Deci, primul efect al adoptării legii de asigurare a șanselor și a dezbaterilor care au promovat acest proiect este că promotorii legii au obținut un instrument de cenzură și presiune juridică asupra oponenților provocând tensiuni în societatea pe care au divizat-o în homosexuali, propagandiști și homofobi.

Al doilea lucru care a venit ca efect al luptelor contra acestei legi a fost atragerea Bisericii Ortodoxe într-un joc politic în care și liberalii, și biserica vor pierde. Liberalii împreună cu liberal-democrații vor pierde cam 7-10 la sută din electoratul creștin care la viitoarele alegeri va avea de ales între creștin-democrați, democrați, socialiști sau  comuniști. În condițiile când Partidul Comuniștilor are în sondaje poziția de lider aceste procente ar putea fi decisive. Biserica va pierde la capitolul imagine pentru că va fi asociată cu prigonitorul ei de 70 de ani, care speculând îndărătnicia liberal-democraților a reușit să-și asume rolul de apărător al credinței și valorilor creștine. Biserica va mai pierde și pentru că conducătorii ei sînt și vor fi folosiți în continuare de către  diferite forțe politice care nu vor ezita să-i atragă în jocul lor care, de cele mai multe ori, are scopuri și metode neortodoxe.

Al treilea lucru și cel mai grav, din punctul meu de vedere este încrâncenarea luptătorilor din ambele tabere care a permis unor politicieni să redirecționeze protestele față de o lege în proteste împotriva conducătorilor statului și a Bisericii. Cererea de a da anatemei pe cei 53 de deputați care au votat legea asigurării de șanse (chiar dacă și eu ca și marea majoritate sînt împotriva acestei legi) nu este o cerere în duhul Evangheliei și al Bisericii lui Hristos. Anatema înseamnă mai mult decât excomunicare din biserică, ea presupune și blestemarea celui excomunicat.

„Anatema este cea mai grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă contra celor ce disprețuiesc și atacă adevărurile dogmatice, morale și de cult și prin aceasta, ei duc la rătăcire și pierzare de suflet pe cei neștiutori, devenind periculoși societății bisericești. Anatema cuprinde blestem, afurisenie și predare a celui anatemisit pe mâna satanei, de care ascultă și ale cărui fapte și misiune o împlinește, devenind mort sufletește și vrăjmaș lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea în legile de stat, este anatemisirea în legile Bisericii. (Exod. 8,32; Lev. 20, l-22 Deut. 13,1-10; 17,1-9; 20, 2-15; Mat. 21,18; Rom. 9,3; I Cor. 5,1-3; 16,2-12; Gal. 3,8-9; Const. Ap. II, 28,47-50). Prin anatemisire, „se afierosește acela diavolului și mai mult să n-aibă parte de mântuire și să se facă înstrăinat de Hristos”.

Nimănui dintre creștini sau clerici, nu-i este îngăduit să întrebuințeze anatema, nici chiar în glumă, căci face mare pacat (Mat. 5, 21-26); numai Sfântul Sinod poate folosi aceasta anatemă, după ce a epuizat toate mijloacele de îndreptare și cel vinovat a fost judecat și osândit public, pentru fapte contra adevărurilor lui Dumnezeu și a Bisericii Sale…”.

Și ca să arăt cât de aspră este anatema pusă pe dușmanii Bisericii voi aduce aici și un fragment din modelul de anatemizare: „Pamântul să nu-i sufere picioarele ca să umble pe el; apa să nu-l spele și să-l hrănească, când o va bea, aerul să nu-i ușureze respirația. La fiecare pas să fie cuprins de spaima morții adusă de păcatele lui; asupra capului să se învârtească pacatul lui Cain (Fac. 4, H-16) și secera lui Zaharia (5,1-4) ca să-i curme viața lui. Sângele lui să se înnegrească și măruntaiele lui să putrezească. Damblaua să cuprindă toate mădularele lui, de la picioare până la cap, să nu mai audă și să nu mai vadă, ca să nu mai hulească și nici să mai vorbească contra lui Dumnezeu (F. Ap. 3, 11; Regi 5, 6). Masa și hrana lui să se prefacă în amărăciune, iar băutura lui în venin chinuitor (Lev. 26,26). Somnul lui să fie tulburat de diavol, care stă de-a dreapta lui (I Regi 16,14; 19,9) și furia lui Nabucodonosor să-l stăpânească (Daniel, 4, 13; 5, 21); satana să-i umbrească viața lui cu aripile sale cele negre ca un stăpânitor, care-l aduce la muncile cele veșnice. Munca lui să fie blestemată, agonisirea lui în pulbere să se prefacă. Urmașii lui într-un neam să se stingă dacă vor fi ca el, iar tinerețea lor să fie secerată de moartea cea năpraznică (I Regi 2, 34; Iov, 1, 18-19). După moarte, trupul lui să nu-l primească pământul, ci să stea ca un cadavru înnegrit și cuprins de împuțiciune. Sufletul lui diavolul să-l ia, cu care s-a imprietenit și căruia i-a slujit, ca să-l ducă în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui, duhurilor celor necurate și sufletelor oamenilor celor spurcați (Matei, 25, 41; II Petru 2, 4-10; Apoc. 16-14; 19, 20)”.

Nu sînt nici pe departe expert în cele ale Bisericii, dar nu cred că este cazul să se ceară această practică folosită în cazuri extreme pentru tocmai 53 de votanți cu hurta. Apropo, din câte se știe, sub anatemă se află autorii revoluției din Octombrie, pe care Patriarhul rus Tihon i-a excomunicat ca pe „inamici deschisi sau deghizati ai lui Hristos”: „Prin autoritatea cu care m-a însărcinat Dumnezeu, noi vă interzicem să vă apropiați de Tainele lui Hristos; vă anatemizăm, doar dacă mai purtați încă numele de creștin și aparțineți, prin naștere, Bisericii Ortodoxe…”.

Și un alt caz cunoscut este anatema pusă pe Francmasonerie de către Biserica Ortodoxă Română în baza   ”Studiului Asupra Francmasoneriei”  întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului şi  votat de Sfântul Sinod în şedinţa sa de la 11 Martie 1937 (aici http://foaienationala.ro/hotrrile-sfntului-sinod-asupra-francmasoneriei.html).

Partea mai interesantă e că și între votanții și promotorii Legii privind asigurarea șanselor se regăsesc persoane despre care presa a scris că ar face parte din Loji masonice. Nu le mai dau numele că lumea îi știe. Chiar însăși ideea de Egalitate, pe care speculează legea provine din textele Protocoalelor Înțelepților Sionului, chiar dacă autenticitatea acestor texte este contestată de unii istorici. Să vedem deci și punctul de vedere al inițiaților expus în primul protocol francmasonic I din care am mai citat la început.

„…Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconștienți care, atrași din toate părțile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii și adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulțimii. Oamenii care s-au crezut inteligenți, n-au știut să descurce înțelesul ascuns al acestor cuvinte și n-au văzut deloc ca ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu există egalitate în natura și că nu poate să existe libertate, că natura însăși a creat inegalitatea minților, a caracterelor și a inteligențelor, atât de mult supuse legilor ei.

Acești oameni nu au înțeles ca mulțimea este o putere oarbă și că parveniții pe care și-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puțini orbi în politica decât ea însăși. N-au înteles că inițiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulțimea neinițiaților, fie chiar plini de geniu, nu înțeleg nimic din politică…  Totuși, în lumea întreagă, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenților nostri orbi, legiuni întregi de creștini care ne purtau cu însuflețire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei niște viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stapânind pe dedesubt toate instituțiile Statului…”

Cam cinic? Posibil. Dar nu e tot.

Igor Pînzaru

(va urma)

Vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

Despre creştinofobie, speculaţii, revoluţionari şi agenţi ai „atracţiilor romantice” (2)

Motto: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moarăşi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. Iisus Hristos, Evanghelia după Matei 18: 6-7.

…Socrate, Oscar Wilde, Alexandru Macedon, William Shakespeare, Michelangelo, Ciaikovski, Marcel Proust… lista este foarte lungă şi eu sunt absolut convinsă că pe timpurile lor au existat oameni care au încercat să-i bage în diferite centre de reabilitare, dar acum istoria nu-i cunoaşte, îi recunoaşte pe oamenii ăştia, pentru că, la urma urmei, e important să rămânem oameni; nu contează cu cine facem săx şi cum facem săx, să rămânem oameni…”. Aceasta a fost concluzia unei telejurnaliste cu vederi liberale şi democrate enunţată în finalul unei emisiuni de dezbateri de circa 75 de minute în care s-au adus argumente şi s-au exprimat şi sentimente „pro” şi „contra”, iar unul dintre experţi chiar a încercat să-l atragă pe Dumnezeu de partea lui în disputa privind legea antidiscriminare şi drepturile homosexualilor.

După cum remarca premierul Vlad Filat, în ultima vreme avem parte de „prea multe discuţii şi prea multe speculaţii” despre un proiect de lege care, din punctul meu de vedere, nu va schimba cu nimic situaţia drepturilor celor mulţi şi săraci, dar care deschide anumite uşi pentru propaganda homosexuală în spaţiul public, aducând beneficii celor câţiva avocaţi specializaţi în probleme de discriminare care, probabil, au şi ochit un loc în Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării. De ce?

Potrivit proiectului de lege propus, subiecţii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării sunt instanţele judecătoreşti, consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării, autorităţile publice, asociaţiile obşteşti. Iar formele grave ale discriminării sunt: „promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice; susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă; amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice etc.”…

Aşa cum, din grija guvernanţilor, în lege a fost păstrată formula „orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare, reieşind şi din ceea ce fac în ultimul timp activiştii nediscriminării (dacă nu mi-a scăpat ceva mai proaspăt, Coaliţia nediscriminare a acţionat Primăria Chişinău în judecată, pentru că a refuzat să aprobe schiţa de billboard pentru promovarea nediscriminări) am destule motive să cred că se urmăreşte instituirea unor comisari ai discriminării care vor monitoriza şi hărţui persoanele, autorităţile publice şi mass-media, dar şi jurnaliştii, şi liderii de opinie care au puncte de vedere critice la adresa politicilor de nediscriminare. Serviciile unui avocat pe durata unui proces într-o singură instanţă la Chişinău costă, în medie, aproximativ 5000 de lei sau 1200-1500 de lei pentru o şedinţă de judecată. Salariul mediu pe economie în ianuarie 2012 a fost de circa 3100 de lei, iar minimul de existenţă pentru o persoană pe anul 2011 a fost de circa 1500 de lei.

Când Pietrele tac, cifrele vorbesc

Şi acum vă îndemn să luaţi în parte fiecare dintre cele 12 categorii sociale despre care ni se spune că vor beneficia de legea nediscriminare şi să chibzuiţi la rece câţi dintre ei pot avea bani, chef şi ambiţie să se judece în Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor de discriminare. Chiar şi ţinând cont că legea menţionată îi scuteşte de taxa de stat pentru intentare de proces. Poate reprezentanţii minorităţilor etnice? Sau pensionarii? Sau persoanele cu dizabilităţi? Sau femeile despre care se vehiculează că ar primi cu 30 la sută mai puţin decât bărbaţii? Apropo, la ultimul meu loc de lucru, salariul neoficial al unei femei era de 10 ori mai mare decât media salariilor celorlalţi angajaţi. Nu ştiu dacă respectiva femeie avea şi un salariu oficial impozitabil sau nu, asta e altă poveste de care se ocupă Inspectoratul Fiscal, dacă nu greşesc. Și nici nu vreau să generalizez, pentru că ştiu că sunt multe cazuri de femei, în special cele gravide, ai căror şefi turbă la gândul că va trebui să le plătească perioada concediului de maternitate. Dar să revin la subiect cu alte cifre.

Potrivit rapoartelor organizaţiei publice Centrul de Informaţii GenderDoc-M, această organizaţie a cheltuit pentru activităţile sale din 1999-2004 peste 235 de mii de dolari, în 2005 – circa 117 mii de euro, în 2006 – circa 225 de mii de euro, în 2007 – 330 de mii de euro, în 2008 – 372 de mii de euro 2009 – circa 273 de mii de euro, în 2010 – 255 de mii de euro, 2011 – circa 193 de mii de euro. Adică, din 1999 până în 2011, Centrul de informaţii GenderDoc-M a cheltuit inclusiv pentru „realizarea lobbysmului în interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor în structurile internaţionale şi în interiorul Republicii Moldova”, pentru „avansarea propunerilor de modificare în legislaţia naţională a ţării pentru ca în ţară să fie obţinute drepturi şi oportunităţi egale în privinţa gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor”, precum şi pentru „sprijinul acordat organelor competente în elaborarea şi adoptarea legislaţiei naţionale antidiscriminatorii”, circa 1 milion 945 de mii de euro sau mai mult de 30 de milioane de lei, conform cursului Băncii Naţionale din 10 aprilie. Alte activităţi ale acestui Centru de informaţii ţin de monitorizare, organizarea de seminare, mese rotunde, tabere de vară, tabere de iarnă, pride-uri, concursuri pentru transvestiţi, promovarea toleranţei în societate şi în media ş.a.m.d.

30 de milioane de lei în 14 ani e o sumă serioasă, nu? Numai în 2011, Centrul de Informaţii GenderDoc-M a cheltuit circa 3 milioane de lei. Deci, iată că interesele gay-lor, bisexualilor şi transsexualilor vor putea fi apărate în instanţe judecătoreşti cu avocaţi bine plătiţi. Cât priveşte celelalte 11 categorii sociale… e greu să spun.

Eu nu mai ştiu o altă organizaţie în Republica Moldova care să se bucure de atâta apreciere şi mărinimie din partea finanţatorilor externi. Şi mă întreb, oare cu ce buget a operat anul trecut Serviciul de Informaţii şi Securitate, dacă şi unii, şi alţii se ocupă de informaţii? E interesant de aflat, nu?

Cred că de 30 de milioane de lei se putea construi o casă mare şi frumoasă în care să încapă şi să se simtă bine toţi homosexualii din Republica Moldova, care, din câte se ştie, nu sunt aşa de mulţi. Şi nu în Moldova noastră homofobă, dar, de exemplu, în Antalya. Aer curat, Marea Mediterană, briză, toate beneficiile toleranţei şi a civilizaţiei. „Jivi i raduisea” (rus. – trăieşte şi bucură-te). Am văzut acolo case noi foarte bune la preţuri mai mici decât apartamentele din Chişinău. Numai că Centrul de informaţii GenderDoc-M nu le-au făcut case, din câte ştiu. El vrea să le facă o lege, pentru că, dacă o să fie legea, o să poată pretinde mai multe de la autorităţile noastre centrale şi locale, iar ei o să poată să acţioneze pentru a câştiga alte fonduri pentru activităţi şi proiecte.

Dar să revenim la speculaţii. Părerea mea este că cea mai mare speculaţie este ideea că homosexualii ar avea nevoie de o lege care să-i protejeze de discriminare. Din câte cunosc eu, nu există nici o lege care i-ar discrimina pe homosexuali, pentru că, din punctul de vedere al legii, şi homosexualul, şi heterosexualul, şi ţiganul, şi ucraineanul, şi bărbatul, şi femeia, şi creştinul, şi ateul sunt cetăţeni egali. A împărţi oamenii după criteriul preferinţelor lor sexuale este deja un act vulgar de discriminare la adresa demnităţii omului, un act prin care omul este identificat cu preferinţele lui sexuale, iar asemenea grosolănii îşi permit doar degradaţii care identifică şi numesc bărbatul sau femeia cu numele organelor lor genitale.

Omul din punctul de vedere al creştinilor şi al homosexualilor

Aici este cheia conflictului dintre creştini şi homosexuali: din punctul de vedere al creştinilor, omul este o fiinţă creată de Dumnezeu şi este un templu al Duhului Sfânt pe care îl revarsă Creatorul, iar din punctul de vedere al promotorilor drepturilor homosexualilor, omul este un animal purtător de organe sexuale. Respectiv, pentru creştini sunt prioritare Legile Dumnezeieşti şi Constituţia Republicii Moldova în cazul nostru, iar pentru homosexuali – legile instinctelor nefireşti în care se bălăcesc şi anumite legi, directive sau recomandări ale unor foruri europene care protejează aflarea lor în această stare. Ce ar trebui să facă statul în această situaţie? Din punctul de vedere al creştinilor, statul ar trebui să-i trateze pe homosexuali ca pe nişte oameni şi cetăţeni egali, iar din punctul de vedere al homosexualilor, statul ar trebui să-i trateze ca pe nişte purtători de organe sexuale sau, cum zic avocaţii lor, ca pe nişte oameni care au o altă „orientare sexuală”. Şi iarăşi nu se ştie exact dacă aceasta e dorinţa homosexualilor sau a celor care fac bani din afacerea aceasta, aşa cum menţiona recent membrii organizaţiei „Moldova Mea”. Fiodor Ghelici a estimat că membrii comunităţilor sexuale din Moldova „se nebunesc” şi se dau într-un spectacol de discriminare în care ei joacă rolul de victime, pentru a prosti autorităţile europene şi a obţine profituri financiare. „Discriminarea este, în ultimă instanţă, o metodă de business”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei „Moldova Mea”.

Uniunea Sovietică, transvestită în Uniunea Europeană

Gay Pride 2009În reportajul de lansare a dezbaterii l-am văzut pe ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, care ne-a anunţat că, în maximum 4 săptămâni, proiectul avizat de OSCE şi Uniunea Europeană va fi trimis în Parlament, pe ambasadorul Uniunii Europene, Dirk Schuebel, cu declaraţia lui cunoscută despre beneficiile pentru 50 la sută din populaţia Moldovei, replica Preasfinţitului Markel, care îl numeşte pe Dirk Schuebel escroc şi vorbeşte despre o posibilă solicitare a expulzării emisarului european din ţară, ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, care ne informează că Guvernul Suediei aşteaptă adoptarea legii antidiscriminare „într-o perioadă cât mai scurtă” (curioase îndeletniciri au membrii Guvernului suedez), preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care se arăta categoric împotrivă la „acele modificări fundamentale nu doar din legislaţie, dar şi la norme de moralitate, care s-au produs doar la nivel de vreo 5-6 ţări din UE, ţări în care este eliminată noţiunea de tată-mamă, soţ-soţie ş.a.m.d. Iată această situaţie în Republica Moldova nu va fi, nu…”.

Sigur că contează ce cred ambasadorii de la Chişinău şi guvernanţii despre o lege a Republicii Moldova recomandată de Uniunea Europeană, deşi e destul de previzibil ce ar putea să zică un ambasador reieşind din ţara din care vine şi politica ei oficială, dar oare nu contează mai mult ce zic oamenii pe care legea respectivă îi priveşte în mod direct? Şi Schuebel, şi Ingrid Tersman o să plece din Moldova în câţiva ani, la fel cum o să plece din Guvern şefii şi funcţionarii lui actuali, dar legea rămâne. De ce n-am auzit vocea reprezentanţilor opoziţiei? Cu toate stângăciile lor despre instinctele „animaliere” trebuie ascultaţi, mai ales dacă credem că „femeile îmbrobodite” care i-au votat nu au replici demne de o televiziune publică.

Dar hai s-o luăm de la alt capăt. Noi trăim în Republica Moldova şi avem un Guvern ales de Parlamentul pe care l-am votat şi i-am încredinţat puterea de a ne reprezenta interesele. Eu nu am votat pentru Dirk Schuebel şi nu înţeleg de ce această persoană trebuie să dicteze legi pentru Moldova, sfidând interesele majorităţii. Într-o democraţie, legile se adoptă cu majoritate de voturi. Dacă şi în Parlament s-ar merge pe ideea dictatului minorităţii la fel cum se încearcă în cazul promovării Legii antidiscriminare, atunci s-ar ajunge la situaţia în care grupul Dodon ar conduce Parlamentul şi ar propune candidatura şefului de Guvern. Este absolut deplasat faptul că Guvernul nostru, consiliat de UE, insistă pe o lege care prejudiciază interesele a circa 95 la sută din populaţia Moldovei. Şi este cu totul de neînţeles de ce Dirk Schuebel discreditează imaginea Uniunii Europene, făcându-i pe moldoveni să înţeleagă că Uniunea Europeană este o Uniune Sovietică în care minorităţile sexuale joacă rolul Partidului Comunist.

Pe de altă parte, observaţi că lumea se fereşte să mai apară în dezbateri pe astfel de teme, pentru că mai mulţi din oamenii care au avut o atitudine critică faţă de proiectul de lege antidiscriminare şi faţă de drepturile exclusive pe care această lege le oferă persoanelor homosexuale sunt în procese. Marian Vitalie are proces pentru că a spus că homosexualitatea este păcat. Anatol Plugaru are un proces pentru că a spus în public un proverb discriminatoriu la adresa ţiganilor. Fiodor Ghelici iarăşi este în proces cu reprezentanţii homosexualilor. Privesc.eu este în proces cu Oleg Brega, pentru că nu a şters nu ştiu ce replici de pe forum. Iată că oamenii care fac lobby pentru legea antidiscriminare au reuşit, într-o oarecare măsură, să-i scoată din joc pe câţiva din cei mai fervenţi critici ai legii. Atrageţi atenţia că aceste procese au la bază legislaţia actuală. Deci, există articole de lege suficiente pentru a sancţiona încălcarea unor drepturi de discriminare în baza legislaţiei actuale. Cine are nevoie de o nouă structură de comisari ai discriminării?

Despre „manifestul homosexualilor” şi statul poliţienesc Republica Moldova

Eu personal, şi poate mai sunt alde mine, mă întreb cum o broşurică verde, intitulată „Manifestul Homosexualilor: Acum şi în Moldova”, [aceasta brosura se poate citi aici] a aţâţat atâta vrajbă şi dezbinare naţională şi religioasă încât a fost nevoie de percheziţii în biserică, intervenţie în timpul slujbei religioase şi intentarea unei acţiuni penale? Nu mai avem contrabandă cu ţigări, băuturi alcoolice, bunuri contrafăcute, nu mai avem trafic de droguri, trafic de persoane şi am ajuns să mobilizăm efectivele Ministerului de Interne la luptă cu contrabanda de carte. Dacă mergem pe aceeaşi politică, lotul de 1300 de broşuri trebuie ars în public, ca nu cumva colaboratorii de interne să se apuce să citească ce-i scris acolo. Iar reprezentanţii clerului să fie controlaţi pe sub rase, că s-ar putea să ascundă acolo literatură cu caracter homofob, editată cu încălcarea normelor fiscale. Deşi, din câte ştiu, încălcări de genul neindicarea tirajului şi a tipografiei se mai fac şi în campaniile electorale, iar noi avem alegeri destul de des în ultimii ani.

Îmi amintesc cât tam-tam s-a făcut atunci când Turnul de veghe al autorităţilor a reperat un ministru pe picior greşit într-o zi mai specială a familiei sale, când a şi băut, şi care, în loc să-l ducă creştineşte până acasă, a chemat televiziunea şi l-a pus să sufle în detectorul de alcool. Lasă să vadă ţara ce miniştri are partidul cutare!

Acestea sunt modelele „europene” de comportament încurajate de guvernanţi şi de instituţiile de presă pe care le folosesc servindu-le subiecte? Să ne pândim, să ne supraveghem şi să chemăm poliţia sau televiziunea la prima manifestare de incorectitudine politică sau greşeală. Dar cel mai bine e să scriem rapoarte. Să raportăm cui trebuie, cine şi pe cine discriminează, cine şi cu cine se culcă, cine şi cu cine petrece prea mult timp împreună, „e-he, lasă că ştim noi ce fel de poamă e respectivul şi ce planuri urzeşte”.

Apropo, aţi remarcat că acum, când adolescenţii se bat prin curtea şcolii, nu se mai implică nimeni să-i despartă, toţi filmează sau scandează, după care încarcă filmuleţele pe youtube ca să vadă şi alţii şi aşteaptă să apară şi „la televizor”. Şi dacă, pe timpurile noastre, fetelor mai bătăioase li se zicea „bandit în fustă” şi era o ruşine să se bată, acum, ele sunt un fel de amazoance ale egalităţii de gen: „Tu ai zis aşa şi aşa despre mine? În genunchi!” Acum chiar şi poliţiştii îşi filmează isprăvile, ca să aibă ce discuta după serviciu la o bere. Cred că vă amintiţi „interviul-interogatoriu” realizat de reporterul în uniformă cu un cioban de prin Băcioi.

Privesc reportajul cu părintele care a organizat câteva conferinţe cu nişte profesori greci şi nu-mi vine să cred. Cine şi din ce motive a dispus interogarea, timp de o oră, în aeroportul Chişinău, a celor doi cetăţeni ai Uniunii Europene veniţi să conferenţieze în Republica Moldova? Vin atâția predicatori în Moldova, şi mormoni, şi monişti, şi evanghelişti, şi iehovişti, şi… miliţianul mesia Visarion din Siberia a fost primit cu toată căldura la ULIM şi prin alte instituţii. Unii dintre aceştia, dacă au bani să plătească arenda, predică şi în Palatul Naţional, şi în Palatul Republicii, iar alţii care vin dintr-o ţară ortodoxă cu care avem relaţii bune şi unde lucrează mulţi compatrioţi de-ai noştri… le dictăm prin rectori şi şefi de case de cultură care sunt temele interzise la conferinţă şi le stingem lumina dacă ies din orele prevăzute de program. După care aprindem lumânări mari şi mergem la catedrală să ne rugăm pentru prosperitatea ţării.

Ajunge. Mai bine vă povestesc cum a fost discriminat, săptămâna trecută, la Chişinău, homosexualul Vladimir Ilici Lenin. Istoria începe aşa.

Lenin şi diversiunea Serviciului de Informaţii şi Securitate

Începutul lunii aprilie în Republica Moldova a fost marcat de un fenomen de discriminare fără precedent asupra celui mai influent homosexual din istoria omenirii, despre care unii dintre noi au citit, iar alţii au scris poezii. Cu toţii am învăţat la şcoală cum el, copil fiind, iubea literatura şi limbile latină şi greacă. Ştim că a avut şi un frate care tare nu iubea nedreptatea. Acest frate, fiind mai năzbâtios, a fost condamnat la moarte prin spânzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinării ţarului. Execuţia l-a înrăit pe fratele mai mic şi el s-a implicat în protestele studenţeşti, iar mai târziu a abandonat studiile universitare în favoarea activităţii de propagandă revoluţionară. După mulţi ani de lupte de clasă şi peregrinări prin străinătate, ajutat cu bani şi sfaturi de nişte fraţi de idei de peste hotare, tânărul a reuşit să-şi răzbune fratele.

Tânărul la care ne referim nu prea iubea să muncească şi avea foarte mulţi prieteni peste hotare, în Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm, Berlin pe care îi vizita destul de des. Pentru a-şi plăti călătoriile şi pentru alte nevoi de partid, a fost înfiinţat un detaşament de haiduci care se ocupau cu „exproprieri revoluţionare”, adică delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor. Cea mai cunoscută „expropriere” a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26 iunie 1907, în Piaţa Erevan din Tiflis, când au fost furate 340 000 de ruble de către o echipă condusă de un seminarist… chiulangiu şi el. Ca să nu lungim prea mult subiectul, vă spunem că tânărul se numea Vladimir Ulianov, el a fost căsătorit pe la 28 de ani cu revoluţionara Nadejda Krupskaia şi… a avut o „atracţie romantică” faţă de un alt cunoscut revoluţionar bolşevic pe nume Grigori Zinoviev. Vreţi să ştiţi unde e discriminarea, nu-i aşa?

Iniţiativa indirectă de discriminare a venit din partea deputatului liberal Valeriu Munteanu, care a cerut Consiliului Raional Anenii Noi demontarea monumentului lui Lenin aflat în Scuarul Casei de Cultură a Consiliului Raional Anenii Noi şi în imediata apropiere (50 metri) a Bisericii Sf. Dumitru. Motivul invocat de Munteanu este că Vladimir Ulianov, zis şi Lenin, ar fi unul dintre cei mai sângeroşi dictatori (4 milioane de victime) ai secolului XX, iar monumentul acestuia ar fi fost “amplasat abuziv în anul 2006, cu încălcarea legislaţiei în vigoare”.

Surse care au dorit să păstreze anonimatul, ne-au relatat însă că gestul absolut intolerant al deputatului Munteanu ar avea drept cauză şi atitudinile profund homofobe, provocate de Serviciul de Informaţii şi Securitate, care, din raţiuni necunoscute a pus la dispoziţia Partidului Liberal documente secrete conţinând corespondenţa „romantică” şi revoluţionară dintre Lenin şi Zinoviev. Câteva dintre textele corespondenţei intime ale celor doi revoluţionari celebri au parvenit redacţiei indirect.md aproximativ în acelaşi timp când redacţia union.md a început să publice romanul telefonic al altor doi revoluţionari, mai puţin celebri, dar la fel de cunoscuţi la Chişinău: Nataşa şi Mark. Atenţionăm că avem anumite motive să credem că Serviciul de Informaţii şi Securitate, în mod intenţionat, a prezentat publicului cele două romane sfâşietoare de dragoste pentru ca, prin asociere, oamenii să-i simpatizeze pe eroii din 7 aprilie şi să-i blameze pe ceilalţi doi eroi, uniţi de o dragoste mai puţin tradiţională.

Am cugetat mult, dacă este etic sau nu să prezentăm cititorilor noştri aceste crâmpeie ale unei dragoste rebele, zbuciumate şi de neînţeles pentru majoritatea muritorilor de rând care, încorsetaţi de o mentalitate patriarhală, antiumană şi, pe alocuri, primitivă chiar, nu pot accepta o diversitate a iubirii. El şi el. Vova şi Grigori. Grigori şi Vova. O dragoste nepământească născută pe baricadele revoluţiei, care a continuat într-o colibă de la Razliv, unde cei doi ideologi bolşevici s-au ferit de ochii proletarilor încuiaţi la minte şi homofobi.

Grigori către Vova: „Te sărut pe tine şi fundul tău marxist”

„Dragă Vova! Nu-ţi poţi închipui cât îmi este de trist fără tine, cât îmi lipsesc mângâierile noastre… Poţi să fii sigur, de când ai plecat nu m-am atins de nimeni. Poţi să fii absolut sigur în sentimentele mele faţă de tine şi în loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau femeie şi nu o voi face. Numai tu îmi eşti apropiat. Vino, nu te teme. Voi pregăti totul în modul cel mai bun”, îi scrie Grigori Zinoviev lui Vladimir Ilici după ce s-au odihnit o lună împreună în vestita colibă de la Razliv.

Din anumite motive, Lenin nu a răspuns la această scrisoare şi Zinoviev, după o săptămână de aşteptări chinuitoare, îi scrie din nou:

„Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe micul Ghersele… Eu am pregătit pentru noi un lăcaş frumos. Putem trăi acolo cât dorim… Este o locuinţă minunată, acolo ne va fi bine şi nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte. Îmi amintesc ce mare bucurie a fost întâlnirea noastră, îţi aminteşti cum la Geneva ne-am ascuns de această femeie… Nimeni nu va putea înţelege sentimentele noastre. Vino, cât mai repede. Te aştept, floarea mea. Al tău, Ghersele”.

După complotul din octombrie, Lenin a revenit la Petrograd. Zinoviev este plecat la Moscova, de unde îi scrie, din nou, lui Lenin:

„Ilici! Am executat toate ordinele tale. Aici este foarte greu şi complicat, dar mă încălzeşte gândul că după câteva zile ne vom revedea şi ne vom îmbrăţişa. Numai speranţa că-mi eşti fidel mă încălzeşte. Te sărut pe tine şi fundul tău marxist. Al tău, Ghersele”.

Poate că cititorul se întreabă: de care femeie se ascund cei doi lideri comunişti şi care din cei doi este pasiv şi care activ.

În 1918, Zinoviev este mai concret: „Vova! De fiecare dată când sunt departe de tine devin trist. Tu eşti mare jucăuş. Te cunosc. Eu însă mă ţin tare şi nu-mi permit nimic. Înţeleg cât de greu este să te prefaci. Acum însă este mai bine. Nu trebuie să ne ascundem de Nadejda, spre deosebire de ce s-a întâmplat la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată”.

Iată că lucrurile se limpezesc, trebuie să înţelegem că la Geneva, unde Lenin şi Zinoviev s-au culcat împreuna pentru prima dată, au fost prinşi de Krupskaia – soţia lui Lenin. Lenin recunoaşte totul şi ea nu-i mai face probleme.

Scrisoarea următoare este scrisă la Narva, în primăvara lui 1918, când Armata Roşie învinge forţele generalului Iudenici. Zinoviev triumfă. El scrie: „Vova! Voi sosi în curând şi nu te voi lăsa orice ar spune această nesimţită. Aşteaptă-mă!”.

În 1922, când Lenin era grav bolnav, Krupskaia, care nu-şi mai putea ascunde pornirile homofobe şi total discriminatorii, îi scrie lui Zinoviev: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniştiţi. Neruşinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav”.

Mă veţi întreba, care e legătura „atracţiei romantice” dintre Lenin şi Zinoviev cu legea antidiscriminare? O să încerc să vă răspund. Dacă legea va fi adoptată în formula ei actuală, istoria iubirii lui Grigori şi Vova de mai sus are toate şansele să ajungă ca material ilustrativ în manualele şcolilor generale. „Articolul 9. Interzicerea discriminării în domeniul învăţământului. Instituţiile de învăţământ asigură respectarea principiului nediscriminării:

a) prin oferirea accesului la instituţiile de învăţământ de orice formă şi nivel; b) în procesul educaţional, inclusiv la evaluarea cunoştinţelor acumulate; c) în activitatea ştiinţifico-didactică; d) prin elaborare de materiale didactice şi programe de studii…”.

Hitler şi „Viciul Naţional al Germaniei”

Iar acum câteva fraze despre alt „jucăuş” care a făcut istorie şi a cărui pasiune ar merita, pe bună dreptate, să ajungă în atenţia autorilor de manuale şcolare, ţinând cont şi de situaţia de criză prin care trece şi societatea, şi Guvernul. În cartea „Zvastica roz” de Scott Lively, tradusă din engleză de Ana Larisa Pospai, carte care în curând va deveni accesibilă şi pentru cititorii din ţara noastră, avem următoarele menţiuni:

„În „Viciul Naţional al Germaniei”, Samuel Igra scria că, în tinereţe, Hitler „se prostituase în Viena şi Munchen” (Igra:67). Ca mărturie în acest sens ar fi faptul că, pentru un timp destul de lung, Hitler „a ales să locuiască într-o pensiune din Viena cunoscută ca fiind locuită de mulţi homosexuali” (Langer:192). Acea pensiune era Hostelul Meldemannstrasse. Prieten pentru multă vreme cu Hitler, homosexualul Ernst Hanfstaengl a identificat această reşedinţă ca „un loc în care bărbaţii mai în vârstă mergeau în căutare de tineri băieţi pentru plăceri homosexuale” (Machtan:56). „Era un secret deschis la începutul secolului XX”, adaugă Machtan, „căminele municipale pentru bărbaţi fără casă erau puncte centrale ale activităţii homosexuale… unde mulţi bărbaţi tineri îşi câştigau existenţa angrenându-se în prostituţie. Hitler a petrecut mai mult de trei ani în acest mediu” (Machtan:51)… Machtan sugerează că fiecare din relaţiile pe termen lung din tinereţea lui Hitler – cu Reinhold Hanisch, August Kubizek, Rudolf Hausler şi Ernst Hanfstaengl – erau „aventuri amoroase” homosexuale… Aşa-numitul „Protocol Mend”, un document pregătit de serviciile secrete militare ale Germaniei sub Amiralul Canaris, conţin mărturia lui Hans Mend. Considerat extrem de credibil, Mend a spus despre Hitler:

„Între timp, am ajuns să-l cunoaştem pe Hitler mai bine. Am observat că nu s-a uitat niciodată la o femeie. L-am suspectat de homosexualitate imediat, deoarece era evident că era anormal. El era extrem de excentric şi afişa trăsături efeminate cu tendinţe în acest sens… În 1915, am fost cantonaţi în berăria Le Febre din Fournes. Am dormit în fân. Hitler avea culcuşul pregătit pe jos alături de „Schmidl”, târfa lui masculină. Am auzit un foşnet în fân. Atunci cineva şi-a aprins lanterna electrică şi a mormăit: „Uitaţi-vă la fătălăii ăştia doi.” Eu personal nu am fost deloc interesat de asta” (Ibid:68).

„Atracţie romantică” sau „patimă scârboasă”?

Cu riscul de a vă obosi o să mai dau un citat destul de interesant de la o emisiune de dezbateri, în care unicul analist de acolo care mai răsfoieşte Biblia a încercat să ne prezinte punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra homosexualităţii, concluzionând că ar trebui să-i lăsăm pe ultimii cu tot cu drepturile lor „în plata Domnului”. Argumentele dumnealui în favoarea acestei idei le-am trecut pe hârtie, adică în comp.

„Dumnezeu nu prea avea mare grijă de sodomiţi şi de cei din Gomora până când aceştia nu au făcut un act de agresiune împotriva îngerilor Domnului. Până atunci, Dumnezeu a fost tolerant faţă de ei. Deci, în Biblie se condamnă agresivitatea sexuală, inclusiv agresivitatea homosexuală. În rest, dacă ne uităm în cele 613 legi ale lui Moise, acolo găsim tot spectrul de crime cu caracter sexual … incest… şi aşa mai departe. Apostolul Pavel, care este stâlpul creştinismului, condamnă homosexualitatea, pornind de la ideea că mădularele şi trupul omului sunt un templu unde sălăşluieşte Duhul. Aceasta nu înseamnă că nu se condamnă toate celelalte crime cu caracter sexual”.

Sigur că nu înseamnă, nimeni dintre desfrânaţi „nu va vedea Împărăţia Cerurilor”. Dar dacă avem puţină consideraţie pentru Sfântul Apostol Pavel şi credem în Dumnezeu şi în faptul că Biblia este inspirată de Duhul Sfânt, trebuie să credem şi următoarele cuvinte ale apostolului neamurilor:

„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac…”. Traducerea lui Cornilescu e şi mai drastică cu privire la această patimă, zicând: „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase”.

Şi dacă nu este suficient ce zice Apostolul Pavel, îl putem consulta pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, care este şi autorul uneia dintre Liturghiile care se slujesc în toate ţările ortodoxe. Sfântul Ioan zice aşa:

„Sodomitenii se consideră mai rău decât ucigaşii, fiindcă e cu mult mai bine de a muri, decât a trăi în halul acesta. Ucigaşii despart sufletul de trup, dar aceştia, împreună cu trupul, ucid şi sufletul. Orice fel de păcat nu se poate compara cu această grozavă nelegiuire şi dacă cei ce pătimesc de această boală ar simţi grozăvia acestei pofte păcătoase, ar prefera ca mai bine să moară de o mie de ori, decât să facă aceste păcate… Unul ca acesta este vrednic de bătut cu pietre şi de femei, şi de bărbaţi, căci a nedreptăţit şi a defăimat ambele sexe”.

Nu sunt deloc uşoare aceste cuvinte şi nici nu trebuie înţelese ca instigare la pogromuri antihomosexuale, cum va sări cineva să interpreteze, pentru că avem în faţă şi cuvintele Mântuitorului, care zice: „Cine este fără păcat să arunce piatra primul”. Pur şi simplu, trebuie să vedem ce facem cu sufletul şi ce facem cu trupul. Am un prieten care se ocupa de banditism şi într-o vreme a început să studieze Biblia ca să înţeleagă metoda de manipulare a lui Iisus Hristos. Era o cercetare pragmatică cu scopul de a găsi tehnici secrete de influenţă asupra conştiinţei. Vroia omul să adune mai mulţi „fraţi de haiducie”. Numai că, în definitiv, a ajuns el „manipulat”, în aşa măsură, încât s-a făcut misionar şi acum merge prin ţări străine ca să vestească Evanghelia lui Hristos. Cuvintele care l-au întors la credinţă sunt următoarele: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai de grabă de acela care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă”.

Vreau să amintesc că homosexualii pe lângă trup mai au şi suflet. Şi poate veni o vreme în viaţa lor când vor obosi să rătăcească în căutarea identităţii lor sexuale şi a trupului pereche cu tot cu suflet. Poate că li se va face lehamite de „atracţiile romantice” şi poate chiar vor dori să aibă familie tradiţională şi copii, şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familia lor. Iar atunci n-o să-i ajute nici Gender-Doc M şi nici legea nediscriminare. Doar Hristos. De aceea, nu trebuie să aruncăm cu pietre în Biserica lui Hristos. Şi nici în legea Lui.

Igor PÎNZARU

https://ioanatan.wordpress.com/

(Va urma)

Vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/

Despre creștinofobie, toleranța față de babe și agenții ideologiei „atracțiilor romantice” de la Chișinău” (1)

Motto: O babă nespălată pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor (Petre Ţutea).

O colegă respectabilă de la o publicaţie care cochetează cu Adevărul, se întreabă retoric de ce dragii noştri guvernanţi „politicieni descuiaţi la minte, pe care nu trebuie să-i convingi de beneficiile integrării europene” se fac a nu auzi că „fără legea antidiscriminare nu pupăm regimul fără vize”. Autoarea acuză indirect Executivul că s-ar teme să piardă „simpatia evlavioaselor babe votante şi eventuala blagoslovire electorală din partea unor marcheli”. În opinia ei, adoptarea legii antidiscriminare ar însemna “asigurarea unor drepturi egale pentru toţi oamenii – că-i ţigan, musulman, homosexual, bolnav mintal sau moldovean statalist sănătos creştin familist exemplar”.

Prima întrebare care se impune aici, ar fi de când în Moldova bătrânele care cresc copiii fiicelor lor împrăştiate prin lume de sărăcie au încetat să mai fie bunicuţe şi au devenit „babe”? E un efect al promovării nediscriminării, cumva? Şi de ce bunicuţele noastre, din bănuţul cărora s-au reconstruit mănăstirile şi bisericile distruse de comunişti, percepute de o jurnalistă care se joacă de-a Adevărul drept „babe evlavioase” nu mai au dreptul să-şi apere convingerile religioase? De unde atâta dispreţ pentru nişte femei în vârstă, care trăiesc dintr-o pensie mizerabilă din care rup cu greu nişte leuţi ca să facă câte un parastas pentru cei care nu mai sînt printre noi? Oare în oamenii aceştia trebuie să scuipăm frustrările noastre politice?

N-aş vrea să scriu prea mult despre propaganda “beneficiilor integrării europene” sugerând doar cititorilor să-şi amintească dacă au citit ceva despre “prejudiciile integrării europene”. Poate vre-o criză în Grecia? Sau poate vre-un plan bugetar “sălbatic” pentru muritorii de rând din Irlanda? Da oare ce l-o fi apucat demisionarea pe premierul portughez Jose Socrates acum un an? Da cum ar fi să încerci să-I  convingi de viitorul luminos al integrării europene pe somerii din ţara lui Georgio Papandreou sau pe muncitorii din republica ex-premierului Silvio Berlusconi? Nu mai zic de spanioli sau sloveni.

Revin la subiectul legii nediscriminare de a cărei neadoptare se arată nemulţumită editorialista de la publicaţia care cochetează cu Adevărul. De ce cochetează? Pentru că nu cred că autoarea nu cunoaşte că nu doar „babele evlavioase” şi Preasfinţitul Markel este împotriva legii nediscriminării. Împotriva adoptării acestui proiect de lege este cea mai importantă comunitate religioasă din Republica Moldova şi majoritatea Bisericilor Evanghelice din ţara noastră.

Cu ceva timp înainte de publicarea materialului despre preţul vizelor europene pentru moldoveni, mitropolitul Vladimir a mediatizat o pastorală în care a criticat poziţia Organizației Națiunilor Unite  care a recomandat insistent Guvernului să „asigure o legislaţie solidă împotriva discriminării”. Pentru jurnaliştii leneşi care nu obişnuiesc să citească până la sfârşit un text mai mare de 2000 de semne citez din mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova adresat clerului, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini: „Considerăm că pretenţiile expuse de Heiner Bielefeldt întru aşa-zisa apărare a minorităţilor religioase şi sexuale urmăresc de fapt încălcarea drepturilor majorităţii cetăţenilor ortodocşi din Moldova”.

Ce înseamnă o pastorală scrisă de mitropolitul Vladimir în Republica Moldova? Asta înseamnă că în circa 1500 de biserici ortodoxe în care duminicile din post se adună de la 50 la 100 de creştini, credincioşii au auzit de pe amvon „…Şi dacă democraţia înseamnă respectarea voinţei poporului, de ce propunerile înaintate de Bielefeldt doresc cu orice preţ încălcarea ei? … De fapt, programul propus de reprezentantul ONU nu constă atât în apărarea drepturilor minorităţilor religioase sau sexuale, cât în slăbirea şi ruinarea credinţei ortodoxe, fiind o continuare subtilă a ateismului militant început în anii 40… De aceea vă îndemn la trezire, la rugăciune şi post, la studii şi lecturi ale Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor părinţi, dar şi la acţiune: nu permiteţi ca drept-măritoarea credinţă să fie călcată în picioare”.

Pe cine avem de cealaltă parte a baricadei? Cui serveşte legea antidiscriminare promovată atât de insistent de o mână de avocaţi bine plătiţi, vre-o 3 jurnalişti cu spiritul critic adormit pe la seminare europene de refrene arhicunoscute despre toleranţă şi ceva mai multe ONG-uri care macină sume serioase de bani pentru a proteja şi a încuraja prin lege practici sexuale despre care Dex-ul spune că ar fi „perversiuni caracterizate prin atracție sexuală pentru indivizi de același sex”? Câţi pederaşti sunt în Moldova şi ce rost ar avea pentru ei legea nediscriminare în raport cu legea conştiinţei care pe unii dintre ei îi mai face să roşească atunci când se discută argumentat şi cu bună intenţie despre deprinderile şi experienţele lor?

Judecând după faptul că la una din ultimele manifestări publice toţi pederaştii cu tot cu bisexuali şi transexuali au reuşit să încapă într-un autobus în care mai erau şi mulţi fraţi de-ai lor de suferinţă, adunaţi de prin ţări mai mult sau mai puţin tolerante, putem presupune că numărul lor real este ceva mai mic decat poate să ducă un autobus.

Acum o lună, bloggerul Vitalie Marian, care este purtat prin judecăţi de aproape un an pentru că a publicat o listă de persoane publice care au susţinut politicile mişcării homosexuale, a adresat un demers în care a încercat fără succes să afle numărul de persoane cu orientare netradiţională din Republica Moldova. Apropo, Vitalie Marian este creştin evanghelist, iar unul din capetele de acuzare este că ar fi afirmat că homosexualitatea este păcat. Promotorii legii nediscriminare îi cer, nici mai mult, nici mai puţin, să plătească 1000 de Euro prejudicii, să şteargă toate materialele plasate pe blog, să-şi ceară iertare şi să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică.

Cum vi se pare? Este real sau nu ca elevii noştri, mulţi dintre care trăiesc din transferurile din străinătate ale părinţilor să fie învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este o atracţie romantică şi asta inclusiv pe banii contribuabililor creştini, care sînt o majoritate? Este real ca jurnaliştii şi persoanele publice care vor încerca să exprime idei şi convingeri care vin în contradicţie cu acest fel de a vedea homosexualitatea să fie presaţi să tacă sau să plătească 1000 de Euro?

Să-i ceri prin judecată unui creştin evanghelist să recunoască public că homosexualitatea este o atracţie romantică înseamnă să-l forţezi prin tribunal să renunţe la convingerile sale religioase şi să-l presezi să respingă învăţăturile credinţei creştine. Acum un an preşedintele Asociaţiei Pro-Familia care numără 6 milioane de membri în SUA, doctorul în drept Lively Scott  a susţinut o conferinţă de presă la Chişinău ca să atenţioneze autorităţile şi societatea despre pericolul adoptării Legii nediscriminare. Agenţii ideologiei homosexuale au încercat să-l împedice să ajungă în şcoli dar nu l-au putut împiedica să vorbească cu presa. Emisiunea Pietrele Vorbesc a reuşit să realizeze un interviu cu Lively Scot şi materialul video poate fi vizionat mai jos.  Trebuie să recunosc că personal nu prea am crezut pe deplin avertismentele acestui creştin.

 

Dar iată că emisiunea în cadrul căreia s-au spus anumite lucruri despre strategiile politicii homosexuale a fost suspendată. Motivul invocat a fost „gafele de montaj”, iar noul producător general al unei anume televiziuni care a blocat inclusiv transmisiunea Liturghiei de la catedrala Sfintei Teodora de la Sihla a motivat că „nu suntem o televiziune creştină”. Nu ar fi o premieră acest fel de atitudini, pentru că înainte cu doar câteva luni, respectivul producător, într-un acces dezinteresat de toleranţă împărţea balonaşe şi steguleţe cu simbolica organizaţiilor prohomosexuale scandând în emisie directă „Trăiască curcubeul!”.

Câteva cuvinte despre curcubeu. Le puteţi găsi la Facerea 9:12-15. Sfânta Scripură spune aşa: „Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: “… închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul. Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi, Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori. Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura…” Deci Dumnezeu face un Nou Legământ cu Noe şi-i promite că nu va mai pierde „tot sufletul viu şi cu tot trupul” cu apele potopului, iar ca garanţie şi semn al acestui Legământ pune Curcubeul. Mişcarea homosexuală mondială şi-a atribuit acest semn Dumnezeiesc, într-o manieră sfidătoare la adresa Creatorului. Subtextul adoptării acestui simpol este: „Nu avem frică de mânia Ta, pentru că Tu ai spus că nu ne vei mai pierde în potop de ape!”

Deci, iată că o televiziune care a făcut mare tam-tam reuşând să filmeze un preot ortodox în plin elan de „atracţie romantică” preia lozinca şi simbolistica homosexuală şi scandează prin gura producătorului ei general „Trăiască Curcubeul!”. Ar mai fi ceva de spus şi la capitolul corectitudine şi consecvenţă. În respectiva televiziune sînt câţiva cetăţeni despre care lumea zice că ar fi homosexuali şi iată că dumnealor activează cu succes, unul dintre ei fiind chiar un fel de vedetă apreciată pentru inteligenţa şi curajul de a pune întrebări triviale pe un ton firesc. Şi atunci de ce să mâi maşina până la Orhei ca să prinzi un „romantic” având „romanticii” tăi în televiziune? Sau poate s-a dorit reducerea Bisericii la tăcere? De ce nu s-a menţionat că preotul filmat în flagrantul „atracţiei sale romantice” este şi membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova? Nu dă bine la imagine, nu-i aşa?

Nu aş fi deschis niciodată acest subiect dacă anumiţi oameni nu ar insista să prezinte imaginile ca pe o mare realizare a televiziunii şi dacă nu aş fi aflat alte detalii ale acestei „investigaţii de succes”despre care prefer să păstrez tăcerea.  Deocamdată.

Poate părea exagerat ceea ce voi spune acum, dar trebuie să o spun şi nu sunt primul care o face. De fapt, creştinii din Republica Moldova se află într-un război ideologic de apărare a identităţii lor de creştini. Şi din păcate, de ce le mai multe ori oamenii noştri de stat şi, în particular, cei din Guvern sunt împotriva creştinilor. Aşa a fost când s-a votat legea de legalizare a avorturilor. Aşa a fost şi când s-a încercat introducerea „Deprinderilor de viaţă” în şcoală. Aşa a fost şi când , în 2008 Ministerul Justiţiei de atunci a promovat în Parlament  proiectul legii nediscriminare. Vezi reacţia creştinilor aici. În legătură cu acest protest sau nu, dar preotul care a dat citire Adresării din partea poporului către Parlamentul Republicii Moldova a avut de suferit. Biserica din lemn pe care a construit-o a fost incendiată şi a ars complet în decurs de o oră. N-o să găsiţi în rapoartele ONU referinţe la acest caz. N-o să găsiţi în rapoartele ONU referinţe la accidentul şi moartea Preasfinţitului Dorimedont, episcopul de Edineţ şi Briceni, membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe. Pentru că pentru ei nu contează interesele celor mulţi. Contează doar politica lor oficială în cadrul căreia, metaforic vorbind, scărpinatul în fund este un drept fundamental al omului chiar când acest lucru se face în public.

P.S (va urma)

Igor Pînzaru

vezi și https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/