PS Marchel: „Regret sărăcia minții unor jurnaliști care văd în mine doar un antieuropean” (I)

– un interviu despre chibzuință și valori europene, incidentul cu icoana cuviosului Serghie de Radonej și politicieni mincinoși

Episcopul de Bălți și Fălești, Prea Sfințitul Marchel este una din cele mai influente voci în Biserica Ortodoxă din Moldova. Chiar dacă poziția și fermitatea lui deranjează, mai ales Puterea și mass-media, însă creștinii, dar și unii necreștini îl simpatizează pentru curajul de a înfrunta conducătorii statului, atunci când aceștia votează legi și propagă ideologii pe care Biserica le consideră dăunătoare pentru popor. Cuvântul lui aspru și tăios pe unii îi supără, pe alții îi călăuzește și îi inspiră, pentru că, Preasfinția Sa își ia în serios misiunea de păstor și slujitor al Domnului. Cel puțin așa ni s-a părut nouă în timpul discuției, pe care am avut-o într-un local din apropierea Bisericii „Constantin și Elena” unde slujește ca episcop.  

– Prea Sfințite, în predica de astăzi din Duminica Învierii fiului văduvei din Nain ați îndemnat lumea să chibzuiască cum se cuvine pe cine să voteze la scrutinul din 30 noiembrie. Spuneți-ne, cine dintre actualii lideri vă inspiră încredere sau poate chiar simpatie. Este cineva pentru care ați vota la viitoarele alegeri? Vă întreb acest lucru pentru că, sînteți și cetățean al Republicii Moldova, pe lângă faptul că sunteți episcop de Bălți și Fălești și ocupați o funcție importantă în ierarhia bisericească.

-Igor, regret foarte mult că ai înțeles că îndemnul meu la chibzuință s-ar referi numai la alegerile parlamentare în pragul cărora suntem. Vreau să zic că a fost o chemare la chibzuință în general, nu doar în politică, dar inclusiv și în politică. Probabil, că am pomenit și de politică măcar și pentru faptul că ne aflăm în vremea măcinării, dacă vreți, vremea când trecem anumite testări, rezultatele cărora se vor face simțite anume în următorii patru ani. Am îndemnat, în genere la chibzuință: la chibzuință când ne alegem profesia, la chibzuință când ne alegem locul de trai, la chibzuință atunci când ne alegem a doua jumătate pentru a ne așeza viața întru viitor.

Într-un cuvânt, un lucru chibzuit, după mine, este un lucru cântărit, un lucru bine gândit, un lucru bine rugat, cerut de la Dumnezeu și anume aceasta am avut în vedere când am chemat la chibzuință. Dar, fiindcă suntem înainte de alegeri, am îndemnat oamenii la chibzuință ca să facă alegerea corectă pentru țară. Cred că nimeni nu mă va condamna, nimeni nu-și va exprima dezacordul pentru o astfel de poziție. Acum țara se află într-un pericol oarecare, acum țara se află la o răscruce. Ne aflăm la momentul când trebuie să spunem „da” sau „nu” referitor la o parte (direcție n.a.) sau alta. Și atunci când reperele noastre duhovnicești, bisericești, creștinești se strivesc cu cea mai mare vehemență de unii dintre cei care ar trebuie să le apere, iată anume aceasta mă face să îndemn poporul la chibzuință inclusiv și la alegeri.

Mă voi abține să dau nume și să menționez preferințele mele politice, pentru că și fără de aceasta sunt, deseori, condamnat, se spune că episcopul Marchel, care are o funcție bisericească, se amestecă în politică. Mai puțini sunt cei care înțeleg, care văd cum stau lucrurile pe față: nu eu mă amestec în politică, ci politicienii ca tâlharii în întunecimea nopții sar în curtea Bisericii și strivesc tot ce pot, strivesc tot ce doresc, strivesc tot ce le permitem noi să strivească. Eu încerc să le spun acestor politicieni fără de rușine, fără de credință, fără de simțul măsură: „Domnilor, plecați de la noi!” Iată în sensul acesta îi numesc pe cei mai anticreștini pe nume. În caz contrar, dacă nu s-ar fi întamplat lucrurile despre care vă vorbesc eu, vă asigur că o sută de ani nu aș fi numit nici un nume al unui politician.

Dar fiindcă ei înșiși se amestecă în treburile bisericești, demolând tot ce zidim noi fărimitură cu fărâmitură, bucățică cu bucățică ani și poate chiar zeci de ani de-a rândul; ei, care printr-o simplă semnătură ministerială care costă câțiva bănuți risipesc tot ce am zidit noi în plan moral timp de zeci de ani. Iată împotriva acestora eu vreau să mă ridic și să le spun: „Domnilor, stați! Nu acesta este platoul, segmentul unde dvs. trebuie să activați ca politicieni. Dați cărbuni la lume, că suntem în prag de iarnă, dați lemne, dați-le salarii decente, ca să aibă cu ce plăti facturile pentru servicii comunale și să poată achiziționa câte ceva pentru zile negre!”.

Iată aici, dlor politicieni, ar trebui să vă manifestați și pe urmă să aveți cu ce vă înfățișa în fața poporului și să puteți spune „Noi v-am ajutat și vom face acest lucru și mai departe, iată votați pentru noi”. Dar atunci când dumneata îmi scoți denumirea și fenomenul de mamă și de tată din mitrică, din certificatul de naștere al copiilor, atunci când dumneata propui să înlocuim denumirea de mamă și de tată care este în sângele nostru, în rădăcinile rădăcinilor noastre… propui să le numim cu așa cuvinte precum „părintele numărul 1” și „părintele numărul 2”, atunci când dumneata islamizezi țara care este creștină de la începuturile ei, atunci când dumneata demolezi tot ce este creștinesc aducând, ca să zic așa, în ograda legii pe cei fărădelege, pe cei fără de rușine, pe cei care strică tot, pe cei pe care Dumnezeu i-a pedepsit mai aspru ca pe alți păcătoși, atunci cum ar trebui să mă comport eu cu dumneavoastră? Și iată, în sensul de a pune stăvilă acestui fenomen de distrugere în toate sferele sociale ale vieții, inclusiv și în cele duhovnicești, anume pentru aceasta m-am adresat la lume ca să fie mai chibzuiți, să fie mai atenți, să fie mai bine gânditori, să fie mai înțelepți atunci când vor face alegerea.

-Unele organe de presă v-au creat reputația de episcop antieuropean. În legătură cu aceasta vreau să vă întreb, dvs. sunteți pentru sau contra integrării europene și care vă sunt argumentele? Pe ce vă bazați când adoptați o poziție sau alta?

-Regret mult de sărăcia minții și înțelepciunii acelor jurnaliști care au văzut în mine doar un antieuropean. Vreau să zic că este vai și amar de steaua noastră dacă vom gândi la nivelul tălpii gâștii, la nivelul genunchiului de broască. Este vorba că întotdeauna m-am pronunțat împotriva la tot ce este rău, împotriva la tot ce este urât, împotriva la tot ce este incorect și care vine și se implementează la nivel legislativ, impunând întreaga societate moldovenească să trateze cu respect astfel de lucruri. Mă împotrivesc la tot ce este urât și nu frumos ce vine din Europa. Pe de altă parte, cred că doar un descreerat nu-și dorește o deservire europeană în toate sferele: în sfera comercială, în sfera medicală, în sfera asigurărilor. Cine nu-și dorește drumuri europene, cine nu-și dorește salarii europene? În sensul acesta eu îmbrățișez Europa și-i zic bine ai venit! Dar atunci când vin cele mai mari mârșăvenii, iată în fața unei astfel de Europe eu mă împotrivesc. Nu vreau să plătesc cu sufletul, cu curăția sufeltului poporului pentru unele valori absolut necreștinești, absolut urâte, absolut întunecate, pe care conducătorii noștri le învelesc frumos și le numesc valori europene. Împotriva acestora eu mă împotrivesc.

-Să nu vă supărați dacă sunt întrebări mai pipărate…

-Nu mă supăr pe jurnaliști pentru că ei de altceva nu sunt capabil. Mușcați, măi băieți!

-Pe Internet au apărut comentarii mai acide, mai critice legate de un incident cu icoana cuviosului Serghie de Radonej. Noi, adineaori eram într-o cafenea și cineva intrând pe Internet ne-a spus: Uite cineva îl critică pe mitropolit pentru că nu ar fi primit icoana cuviosului Serghie de Radonej la Chișinău. Eu nu știu prea multe detalii despre această icoană, dar pentru că am văzut-o în Biserica „Sfinții împărați Constantin și Elena” unde slujiți dvs. mi-am zis că ar trebui să cunoașteți mai multe despre această întâmplare. Cum a fost?

-Am zis: „Bine ai venit, sfinte preacuvioase părinte Serghie la Bălți!”, la Eparhia de Bălți, l-am întâmpinat cu toată pietatea noastră creștinească, i-am făcut plecăciuni. Am înălțat rugăciuni în speranța că vom fi auziți și blagolsoviți de el. Eu vă pot răspunde la toate întrebările ce țin de Eparhia de Bălți. Dar ceea ce ține de Chișinău, de Eparhia de Centru, vă rog să adresați toate întrebările capului acestei eparhii, mitropolitului Vladimir.

-Bine, cum a ajuns icoana la Bălți?

-La data de 18 iulie, adică la vre-o săptămână după pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel am scris un raport către Preafericitul Chiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii (știți că Biserica Ortodoxă din Moldova este parte organică, este parte armonioasă a Bisericii Ortodoxe Ruse) și adresându-mă la Patriarhul nostru l-am rugat să blagoslovească venirea acestei mari sfințenii pe pământurile moldovenești. Patriarhul a răspuns pozitiv și m-a readresat să coordonez toate chestiunile ce țin de aducerea icoanei cu părintele Pavel, blagocinul Lavrei Sfintei Treimi sau Serghiev Posad, cum îi zic credincioșii. Blagocinul mi-a spus categoric, că icoana nu trebuie transportată în portbagajul avionului, nu trebuie iradiată cu raze Renghen in timpul controalelor cu scaner pentru că are de suferit pictura.

Mai mult decât atât. Am fost rugați ca icoană să fie transportată prin zona VIP pentru că, pe bună dreptate este un lucru sfânt și după cum știți …mă rog, vameșii sunt diferiți, sunt și mai credincioși, și mai puțini credincioși, și necredincioși. Calculând eu toate acestea și timpul pe parcursul căruia icoana urma să se afle în Eparhia Bălți, plus obligațiunea de a caza doi monahi însoțitori ai icoanei am constatat că este prea costisitor pentru mine și am rugat Patriarhul să găsească posibilități finaciare pentru a transporta icoana în Eparhia de Bălți. Am cerut icoana pentru perioada începând cu 28 octombrie, așa era mai convenabil pentru mine, dar au hotărât acolo sus ca icoana să vină începând cu data de 11 octombrie și au găsit și mijloace financiare pentru transportarea icoanei; l-au găsit pe președintele campaniei „Iubesc Moldova” Igor Dodon, care și-a asumat cheltuielile finaciare pentru transportarea icoanei tur-retur și pentru întreținerea însoțitorilor icoanei.

Iată așa a nimerit icoana în Eparhia de Bălți. Vreau să zic că am înștiințat confrații mei, arhiereii din Republica Moldova la ședința Sinodului BOM din 3 septembrie că va veni icoana. Am înțeles că atunci nu au acordat atenția cuvenită sau cel puțin atenție suficientă, pentru că acum, discutând cu unii din ei, mi-am dat seama că Prea Sfințiile lor au înțeles că e vorba de o altă icoană dăruită fiecărei eparhii de către un alt politician, Renat Usatâi. Acum suntem în situația în care suntem. Icoana este blagoslovită după discuția mea cu Patriarhul Chiril din 26 septembrie pentru Eparhia de Bălți cu dreptul de a vizita și alte eparhii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova. Atât vă pot spune la acest capitol. În rest, singur stau în nedumerire, singur caut răspuns la anumite întrebări. De ce ar trebui refuzată icoana ca să viziteze Chișinăul sau, eu știu, alte eparhii? Chiar nu înțeleg de ce.

-Următoareamea întrebare este despre relația dvs. personală cu liderii politici. Aici voi insista să vorbim pe nume. Pentru că dvs. sunteți o voce puternică în Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova și eu intuesc că este imposibil să nu aveți anumite întâlniri și cu liderii politici. Când zic lideri politici mă refer și la șeful statului, și la primul ministru, și la alți miniștri din Guvern. Nu sînt genul de om care să promoveze scandaluri, dar presa a vuit atunci când dumneavostră ați avut îndrăzneala de a-l numi pe șeful statului „om de nimic”. Era, dacă nu greșesc, în contextul planificării vizitei Patriarhului Chiril la Chișinău. Dacă e să fiu și mai concret, care este relația dumneavoastră cu președintele Timofti, cu liderul PLDM Vlad Filat, cu liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin? Vă întreb pentru că, uneori, când discuți personal cu oamenii publici la un pahar de ceai, înțelegi că ei sunt altfel decât îi prezintă presa.

-(zâmbind) La un pahar de ceai, ziceți?

Vasăzică, eu clasific politicienii în două tabere: mai creștini și mai puțin creștini. Așa cum pomul se cunoaște după roade, tot așa și creștinul după fapte. Cu unii politicieni discut mai des, mă văd mai des și discuțiile cu ei îmi provoacă un interes oarecare. Sunt însă alții, pe care i-ați nominalizat și dumneavoastră, cu care nici nu vreau să am nimic și această dorință este reciprocă. Am în vedere liderii Alianței și, printre ei, inclusiv și președintele țării Nicolae Timofti. Vreau să zic că produsul lucrării lor la conducerea statului eu îl calific ca fiind anticreștin. Dacă vreți să vă convingeți de aceasta pur și simplu răsfoiți acele legi pe care ei le-au adoptat, și le-au promovat, și le-au promulgat atât de rapid, încât rămâi nedumerit: la ce bun? de ce este necesară o astfel de accelerare? atunci când unele legi, cu adevărat folositoare pentru întreaga societate stau, așteaptă promulgarea șefului statului luni întregi, jumătate de an. Și, în același timp, alte legi atât de distrugătoare de suflet cum ar fi legea de egalitate a șanselor a fost peste noapte sau a doua zi promulgată de Timofti, președintele țării.

Vreau să vă destăinui altceva, atunci când a fost ales el, cu unele abateri de la graficul de timp: era anunțată alegerea președintelui pentru orele 10.00 și l-au ales și l-au întărit la orele 8:15; undeva pe la 8:45, adică peste jumătate de oră, prima felicitare primită de Nicolai Vasilevici Timofti în calitate de Președinte al Republicii Moldova a venit din partea Preafericitului Patriarh Chiril, împotriva vizitei căruia el s-a ridicat. Și măcar n-a avut până la urmă bărbăția să zică: „Da, uite eu m-am pronunțat împotriva vizitei Patriarhului Chiril în Republica Moldova din motivele cutare și cutare”.

Dar, după intervenția mea drastică, vreau să o calific ca fiind drastică, conștient drastică, a zis: „Domnilor, păi eu n-am zis nimic împotriva venirii Patriarhului”. Domnule, ai bărbăție sau ești ca o trestie bătută de vânt? Deci, cu astfel de oameni eu nu vreau să am de a face, nu vreau nici să mă întâlnesc, pentru că consider discuția cu dânșii pur și simplu o pierdere de timp. Aș putea să-i numesc și pe ceilalți, dar nu știu dacă nu le fac prea multă cinste, am în vedere ceilalți conducători ai partidelor de guvernământ sau ai Alianței, pentru că ei vorbesc una și fac alta.

La unul dintre ei, fără să-i numesc numele, m-am întânit cu nouă zile înainte de votarea acestei legi păcătoase, pe bună dreptate păcătoasă, anticreștină și antiumană (pe care au adoptat-o la 25 mai 2012); am fost la dumnealui personal, l-am avut nu o singură dată oaspete în casa mea și el m-a asigurat: „Vladâca, întoarce-te la casa ta liniștit, că nu vom mai vota noi această lege, pentru că am doi copii minori și nu vreau ca peste 4-5 ani să mă întrebe, tată, în ce ai transformat tu țara aceasta votând legea aceasta și legiferând gay-i ?”. Nouă zile au fost la mijloc. Cum credeți ce atitudine ar trebui să am eu față de astfel de politicieni care vorbesc una și fac alta?

I-am catalogat drept mincinoși și nimic mai mult. Este drastic, da. Cum se numește omul care întrebuințează multe țigări? Fumător, nu-i așa? Cum se numește omul care întrebuințează mult alcool? Bețiv. Cum se numește omul care spune neadevăruri? Mincinos. Uite acesta este numele lor. Cu astfel de oameni, nu vreau să am de a face, din simplu motiv că eu mă strădui, vede bunul Dumnezeu, că nu mă strădui pentru interese meschine proprii, dar mă strădui, într-adevăr să corespund misiunii, pe care am îmbrățișat-o conștient: slujesc lui Dumnezeu și poporului credincios. Eu zidesc, ei risipesc. Ce pot avea în comun aceste două categorii de persoane, de oameni atât de antipodici, cu interese diametral opuse? Cred că nimic.

De altfel, dacă s-ar uni împreună aceste persoane antipodice, am avea, cum se numește la ruși un „vinigret”: nimic constant, nimic clar. Iată de ce eu consider că n-ar trebui să pierd timpul să-i conving pe aceștia. Pe ei, apropo, i-au convins stăpânii lor din Europa, care i-au astupat, i-au acoperit cu fel de fel de daruri; iar ei având slăbiciune și docilitate s-au lăsat cuceriți de aceste daruri și acum, dacă vreți, își îndreptățesc datoriile care le au față de stăpânii lor din Europa. Știți cum spune Declarația pentru drepturile omului? Obligațiunea fiecărei guvernări este voința poporului. Cine caută la voința poporului din Republica Moldova? Nimeni. Sunt ei oare conducători ai țării, ai poporului mldovenesc? Eu pun la îndoială acest lucru. În caz contrar, lasă să dovedească că țin cont de doleanțele poporului moldovenesc. Uite atunci o să zic și eu că, pe bună dreptate slujesc poporului, dar nu intereselor proprii.

Igor Pînzaru

https://ioanatan.wordpress.com

(va urma)

Despre creștinofobie, „efectul turmei” și crucea Mitropolitului. Pentru cei ce aruncă cu pietre în episcopi și preoți (V)

Motto: „…Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra…” (Mântuitorul Iisus Hristos)

„…Petre, mă iubești tu pe Mine?”

Pe 7 aprilie 2009 în fața tinerilor care protestau în fața președinției a apărut un detașament de vre-o 50 de băeți cu fețele ascunse. Ei au aruncat primele pietre în clădirea Președinției. Cei care au regizat provocarea au contat pe „efectul turmei” care paralizează rațiunea și îi împinge pe oameni să procedeze la fel ca și ceilalți membri ai grupului. După vre-o 15 minute numărul celor care aruncau cu pietre era mult mai mare. Foarte mulți au fost cei care nu au rezistat ispitei și au ridicat piatra, unii dintre ei suportă consecințele și acum. Ei au fost maltratați, provocatorii au dispărut, regizorii își beau cafelele pe la Ambasade, servicii de securitate și în alte locuri.

Urmând aceeași strategie, pe 4 septembrie 2014 un grup de „jurnaliști, programatori și activiști din Republica Moldova și România” au început să arunce pietre mediatice în slujitorii Bisericii. Mai întâi în mitropolitul Vladimir. Apoi în alți preoți și în episcopul Marchel. Pe urmă în episcopii Anatolie și Nicodim  cărora li se incriminează prietenii „necreștinești” cu oameni de afaceri, a căror reputație nu este prea bună. Întâmplător sau nu, furnizorii de informații compromițătoare și dosare personale au trecut cu vederea pe episcopul Sava de la Tiraspol, pe episcopul Petru al Basarabiei și pe episcopul Petru de la Ungheni. Oricum, în câteva săptămâni, aproape toată presa și rețelele de socializare s-au înrolat benevol în rândul aruncătorilor cu pietre. Unii pentru dreptate, alții pentru vizualizări, senzație sau bârfă, ceilalți așa, ca să fie în rând cu lumea.

Este evident, că cei care îi plătesc pe activiștii de la RISE Moldova și pe alți jurnaliști implicați în campania împotriva slujitorilor Bisericii contează și ei pe „efectul turmei”. Și „turma” a reacționat, vocile ei răutăcioase tună și fulgeră … pe internet. Zeci de băiețași și fetițe, care pășesc pragul Bisericii doar  înainte de bacalaureat își exprimă nemulțumirea. Sigur că între ei sunt și „nemulțumiți” la comandă din stafurile partidelor care pentru 2000 de lei pe lună sunt gata să atace pe oricine de pe 5-7 profile diferite din rețelele de socializare. Și desigur că sunt și guri-sparte certate cu realitatea care, de dragul salariului, ridiculizează orice le dictează patronul sau orice face audiență și-i scoate dintr-o mediocritate greu de suportat.

Dar nu asta e important, e important ce urmăresc cei care au declanșat această campanie mediatică anticlericală.

Din punctul meu de vedere sunt mai multe cauze care i-a motivat pe autorii acestei campanii susținută de agenți de securitate din structuri particulare sau de stat.

Cauza principală este atitudinea eurosceptică a capilor Bisericii și desele ei critici la adresa liderilor noștri politici și a legilor Uniunii Europene. Să nu uităm că în sinoadele precedente s-au pronunțat asemenea cuvinte ca „ex-comunicare”, „anatema” ș.a. iar unul din membrii Sinodului l-a declarat „om de nimic” pe șeful statului. Să nu uităm că Biserica și-a ridicat vocea împotriva reprezentantului Organizației Națiunilor Unite  Heiner Bielefeld, care își exprima nemulțumirea față de „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova” într-un raport despre liberatea religiei în RM.

De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem în plină campanie electorală, iar guvernații noștri nu au prea multe realizări. Poate gestionarea frauduloasă a milioanelor care le-au fost alocate de către Uniunea Europeană pentru realizarea „poveștii de succes”, din care milioane, totuși, s-a construit și reparat câte ceva. Partidele, cu mici excepții nu au planuri serioase de dezvoltare a Republicii Moldova, dar au un steag albastru cu steluțe pe care o să-l fluture într-o nebunie mai des decât tricolorul. Și mai au o poveste frumoasă – povestea că în Uniunea Europeană moldovenii o să trăiască ca în comunism. Povestea aceasta îi preocupă foarte mult, pentru că majoritatea moldovenilor au fost educați să creadă în povești, iar lor nu le rămâne decât să ne convingă cine este adevăratul Făt Frumos din lapte scos al integrării europene.

Regretabil este, că cine nu crede această poveste este considerat drept un om înapoiat, prost, speriat, taliban, cu mentalitate provincială și este un potențial dușman al europenizării. Vizionați spoturile de promovare a ideii europene și o să înțelegeți ce am în vedere. De exemplu, filmulețul cu chirițele https://www.youtube.com/watch?v=x4qV74pOAgQ, sau cel cu țaranul antieuropean https://www.youtube.com/watch?v=yAmrDVlU32w .

Și dacă Biserica critică o poveste, un mit și un lucru pe care partidele vor să-l prezinte drept o perspectivă de succes, e clar că Biserica pune în pericol calculele electorale ale unor politicieni și oameni de stat pentru care promovarea vectorului european este unica cale de a rămâne la Putere, la treuca bugetară.

Observați că pozele mitropolitului la mare au apărut în presă la o zi după ce Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova iarăși a criticat politica statului. Stat care de multe ori acționează ca un ONG: dacă Europa dă bani să creștem iepuri – creștem iepuri, dacă Europa dă bani să mângâiem homosexuali – îi mângâiem, dacă Europa dă bani să mărim numărul de femei în partide și Parlament – noi facem din secretare și șefe de cancelarii politicieni și oameni de stat. În rezultat, deciziile Sinodului au rămas practic nemediatizate, iar consumatorilor de informații li s-a servit un nou motiv de bârfă: mitropolitul și o femeie frumoasă. Imaginația nu are frâne și limite, presupunerile au curs gârlă. Totuși cu ce i-a supărat Sinodul pe propagandiștii paradisului european de această dată?

 Condamnarea paradelor gay și a consecințelor adoptării Legii despre egalitatea de șanse

„Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova trebuie să constate din nou, cu dezamăgire că Statul nu a auzit nici până astăzi solicitările clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, de a nu legifera indecența și amoralitatea sexuală, exprimate prin Legea cu privire la egalitatea de șanse.

Toate petițiile, conferințele de presă și protestele pașnice de până acum, menite să arate pericolul manifestării homosexuale publice, au rămas fără nici un răspuns din partea guvernanților noștri, toate acestea întâmplându-se într-o țară în care, majoritatea covârșitoare a cetățenilor sunt de credință creștin-ortodoxă. Această atitudine neglijentă a autorităților față de un grav flagel social ridică numeroase semne de întrebare referitor la politica pe care o are statul față de societate…”

Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova cu privire la provocările secularizante ale Uniunii Europene

„Acum când ne-am recâștigat dreptul legitim de a merge la Biserică și de a propovădui fără teamă cuvântul Evalgheliei, întărindu-ne astfel în credință și nădejde în mântuitorul Hristos, Europa ne arată deja un exemplu de existență fără de Dumnezeu. Occidentul trece cu vederea poruncile și interdicțiile Sale. Acolo în mod insistent est propagată ideea conform căreia viața trebuie trăită după voia omului și nu după Legea Domnului.

Astăzi în lume există două tendințe, una năzuiește să păstreze și să promoveze valorile morale și spirituale izvorâte din credința în Dumnezeu, iar conform celeilalte, oamenii le pot face pe toate după propria știință și voință, neglijând orice datină sacră, lăsată spre folosul sufletului.

Să luăm, de exemplu, conceptul despre căsătorie – Domnul a binecuvântat ca bărbatul să se însoțescă cu femeia, prin exemplul protopărinților Adam și Eva, dându-le poruncă să se înmulțească, astăzi însă se vrea compromiterea instituției familiei prin legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex, fapt condamnat aspru de Dumnezeu și de Sfânta Sa Biserică.

Aceasta este doar una din gravele probleme de moralitate cu care se confruntă societatea din Uniunea Europeană, pe lângă propagarea eutanasiei, a avortului și a altor flagele sociale. Anume acestea sunt marile pericole ce ar putea să distrugă o întreagă civilizație ortodoxă, din a cărei plinătate facem parte și noi și pe care avem datoria să o apărăm, demascând toate atentatele la integritatea ei, în fața semenilor și a lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă din Moldova nu are pretenția de a dicta direcții economice și politice, însă își rezervă dreptul și datoria consfințite de Evanghelie și de istorie de a sta de veghe asupra integrității duhovnicești a acestui popor care a ieșit biruitor din toate încercările timpului, datorită trezviei spirituale și a credinței neclintite în Mântuitorul Hristos.”

O altă cauză a campaniei anticlericale este faptul că anumiți lideri ortodocși susțin actori politici sau primesc cadouri de la aceștia, lăsându-se să fie asociați cu dătătorii de daruri, mulți dintre care nu sunt chiar chei de biserică. Sigur că slujitorii Bisericii au partea lor de vină că se lasă antrenați în campaniile de imagine ale politicienilor. Poate și pentru că nu sunt obișnuiți să gândească politic. Nu e secret că și episcopii din Republica Moldova, și preoții mai influenți au prieteni lideri politici. Lovind într-un mitropolit în campanie electorală, lovești și în prietenii lui politici, cel puțin așa văd lucrurile cei care fac jocurile politice.

Orice student de la sociologie știe că în Moldova Biserica este instituția cu cel mai înalt grad de credibilitate – 85 la sută din cetățeni se încred în Biserică, iar aceasta ar putea  face din ea o forță reală în campania electorală, dar și în viața social-politică în general. Și atunci ce face un politician, dacă nu reușește să se împrietenească cu mitropolitul sau oricare alt episcop ca să-l poată controla și folosi inclusiv în campania electorală?

Corect, îl compromite ca autoritate morală, îl neutralizează, îl demoralizează ca să-i poată închide gura și astfel, îl scoate din jocul electoral al adversarilor săi politici. În consecință subminează credibilitatea instituției pe care o reprezintă și diminuează puterea acesteia de a influența asupra poporului și asupra adoptării unor decizii politice.

O altă țintă a campaniei anticlericale ar putea fi chiar pregătirea opiniei publice pentru schimbarea mitropolitului. Și asta nu pentru că s-ar vrea un mitropolit mai bun, ci pentru că s-ar vrea un mitropolit cu mână tare care să pună la punct orice episcop, dar care să fie foarte ascultător în relația cu politicienii și statul, chiar și atunci când creștinii și interesele Bisericii dictează alte atitudini. Probabil că a și fost identificat vre-un candidat mai focos, care pentru bani ar fi capabil să tae în stânga și în dreapta. Cu alte cuvinte unul din scopurile campaniei este instaurarea controlului asupra Bisericii, a  Sinodului.

Și nu în ultimul rând ținta campaniei anticlericale este demoralizarea și reducerea la tăcere a tuturor liderilor incomozi ai Bisericii.

Pe strategii din spatele campaniei îi deranjează cel mai mult că Biserica are o opinie, este un lider de opinie și că, în ultimul timp se manifestă ca atare. Iar opiniile Bisericii de multe ori nu coincid cu politica guvernaților, mai ales la capitolul ajustarea legislației naționale la normele europene. Știm că Biserica a criticat mereu mai multe legi pe care ni le-a impus Uniunea Europeană, începând cu legea despre culte și cea de legalizare a avorturilor, adoptate pe timpul guvernării comuniste și terminând cu legea egalității de șanse votată de AIE. Deciziile Sinodului BOM din 3 septembrie 2014 sunt incă o dovadă în acest sens.

Și acum ce să facem, când toată lumea aruncă cu pietre în mitropolit, în episcopi și în preoți? Luăm și noi o piatră ca să aruncăm în cel mai mare preot din raion? Îi fotografiem casa, îi pândim soția cum se dă cu ruj și poartă bluji? Nu cumva odrasla lui are mașină? Eu zic să ieșim din turmă, din această campanie de discreditare a oamenilor Bisericii. Pentru că, chiar dacă din punct de vedere jurnalistic lucrurile par a fi corecte, atunci din punctul de vedere creștin și duhovnicesc răspândirea unor informații defăimătoare este un lucru rău. Așa învață sfântul ierarh Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur: „Cel ce vorbește de rău manâncă suflet de om”.

„Ca să se înspăimânte, sfântul apostol Pavel a zis: „Daca va mâncati între voi și vă sfâșiați unii pe alții, băgați seama să nu va distrugeți laolaltă”. N-ati înfipt dinții în carnea altuia, ci i-ați înfipt bârfirea în suflet, ați sfâșiat prin relele voastre judecăți, ați pricinuit mii de rele – și vouă înșivă și celui bârfit și multor altora.

Căci, defaimând pe aproapele, ați înrăit pe cel ce vă ascultă; dacă-i păcătos, numaidecât îsi va afla tovarăș întru pacat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greșeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgeasca de mândrie. Mai mult, veți strica prin aceasta însăși obștei Bisericii, căci cei care vă ascultă, nu vor judeca numai pe cel care a păcătuit, ci își vor extinde dojanele asupra întregii obști creștinești.

Nu auzim pe cei necredincioși zicând ca acela sau celălalt este nerușinat și stricat?

În loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au banuieli asupra tuturor creștinilor,   între   altele,   pricină   sunteți că slava lui Dumnezeu este batjocorită. Pe cât buna noastra purtare slăvește numele Domnului, pe atât greselile noastre Il batjocoresc și-L jignesc. Apoi, ați necinstit pe cel despre care vorbiți de rău, și făcându-vi-l dușman. Pe urma, v-ați învrednicit de pedeapsă și amestecându-vă în treburi care nu vă privesc de loc.

Să nu veniți să-mi spuneți: „Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevărate”. Chiar de veți spune adevărul, vorbind de rău de altul, tot greșeala este. Fariseul din Evanghelie spunea adevărul, vorbind rău de vameș, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire…

Și nu mă adresez numai bârfitorilor.

Pe cei care aud pe altii bârfind, îi rog să-și astupe urechile și să meargă pe urma vorbelor profetului, care zice: „Pe cel ce în taina vorbea rău de aproapele lui, l-am alungat”. Ziceți aproapelui nostru: „Vreți să dați cuvânt de încuviințare cuiva sau să-i aduceți laudă? Iată deschid urechile mele ca sa vă primesc cuvintele, ca pe o bună mireasmă. Ci, de vreți să spuneti de rau, nu mai las cuvintele să intre, căci nu pot primi gunoiul și tina”.

Ce am învăța dacă aflu că acela sau altul e rău? Pentru că aceasta nu poate decât să-mi strice și să-mi aducă o grea pagubă.

Așadar, să ne îndeletnicim cu treburile noastre, căci vom avea de dat socoteală de greșelile noastre – vieții noastre înșine să-i dăm băgarea noastră de seamă, iscoditoare și cercetătoare. Care va fi acoperirea noastră, și la ce bunavoință vom fi îndreptățiti, dacă în faptele noastre ne pripim îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalți?

Să te apleci trecând, ca să privești în casa străină, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de rușine și nedemn, e tot ce poate fi mai josnic.

Ceea ce e încă și mai ciudat, e că acel ce se poartă astfel și nu-și văd de loc de ale lor, când zic o vorbă pe care n-ar fi trebuit s-o spună, poftesc pe cei ce ascultă, să nu cumva să spună acestea altora și-l pun chiar să jure. Prin aceasta ei lasă bine să se vada că a savârșit o faptă vrednică de ocară. Căci dacă dorești ca cineva să nu spună altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie să deprinzi discreția.

Țineai taina bine dosită – și numai când ai trădat-o, cugeți că trebuie să fie bine păstrată. Dacă vreți să nu fie dată în vileag, nu o spuneți voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudești zădarnic cerându-i, sub juramânt, să vegheze bine asupra celor spuse de tine (…)

E cu neputință ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, să ia seama vreodata asupra propriei lui purtări. Tot zelul îl pune să afle lucruri despre alții, iar treburile proprii sunt lepădate nepăsării și izbeliștei.

Dacă, fără încetare, cugetăm la păcatele altuia, când mai avem vreme să ne îndeletnicim cu ale noastre?”

În general învățătura Bisericii ne oprește de a judeca și mai ales a osândi aproape nostru:

Despre osândirea aproapelui

„Este un păcat foarte obișnuit acela al bârfei, al osândirii aproapelui, al osândirii celuilalt, pe care de obicei o facem în comparație cu noi: „Eu sunt grozav, celălalt este un ticălos !” Și bârfa începe și toți contribuie ca să omoare pe acel care a căzut sub această rază a osândirii. Acesta este un păcat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judecă pe fiecare dintre noi, El știe când ne vom mântui, cum ne vom mântui. Chiar daca am gresit, ne trimite mijloace de îndreptare, încât a Lui este judecata, a Atotțiitorului.

Când intervenim noi, oamenii, este ca și cum am spune: „Doamne, Tu nu știi nimic! Să-ți spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta!” Așa ne prezentăm noi, plini de obrăznicie și de nesimțire și dobitocie. Îl dăm afară din scaunul judecății și judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau ce ne imaginăm noi! Și Mântuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personală, Se retrage. Însă își retrage și harul, puterea aceasta dumnezeiască care ne ține cu viață. Și atunci noi începem să bâjbâim în întuneric ca niște ologi, ca niște dezorientați, ca niște orbi. Nu știm cum să facem, ce sa facem și cum să ne echilibrăm. Spunem toate ticaloșiile care ne vin atunci în minte împotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub această rază a osândirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicând harul de la noi ca pedeapsă, intrăm în această situație de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, și greșim. Și, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa constă, în primul rând, în gânduri de răutate în tot chipul: gânduri spurcate, gânduri de păcate și imagini păcătoase, gânduri de hulă chiar împotriva lui Dumnezeu și împotriva sfintelor icoane. După aceea, pedepse cu pagube, tulburări în familie, tulburări sufletești, încât e un intreg haos și iad în sufletul nostru, pentru că în noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut să ocupăm locul Lui. Când ne scuturăm de Dumnezeu, ne apropiem de cel rău! De răutate și de trufia diavolească! Așa încât, iertați-mă, suntem un fel de diavoli, atunci ! Această bârfă, această osândire a aproapelui este una dintre cauzele sau păcatele care ne opresc de la Sfânta Împărtășanie”.

Igor Pînzaru

ioanatan.wordpress.com

P.S Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci și pomenirea Sfântului ierarh Ion Gură de Aur, a cărui cuvântare despre bârfire am publicat-o mai sus. E drept că Hristostom mai are un cuvânt, unde spune că „preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”. Dar nu e ușor de îndeplinit cuvântul acesta. Pentru că preoții, ca și episcopii nu sînt parașutați din Cosmos, ei se nasc, cresc și sunt educați printre noi. Noi le dăm bani ca să  ne acopere anumite păcate. Noi le dăruim daruri scumpe pentru  a ne făli și a ne fuduli sau pentru a profita din asta. În definitiv, noi suntem cei care le strigăm la hirotonie „Vrednic este!” Și tot noi trebuie să-i susținem când greșesc și se poticnesc. Iar înainte de a-i acuza ca nu-și duc cum trebuie crucea de preoți sau episcopi, să ne întrebăm: „Cum ne ducem noi crucea de creștini?”

Vezi si https://ioanatan.wordpress.com/2013/07/09/despre-crestinofobie-si-marionete-politicienii-facuti-in-urss-si-reeducati-in-ue-mormintele-varuite-ale-guvernului-mondial-iv/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-egalitate-papagali-inconstienti-anateme-si-mentalitatea-francmasonica-a-unor-oameni-de-stat-din-republica-moldova-3/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/30/despre-crestinofobie-speculatii-revolutionari-si-agenti-ai-atractiilor-romantice-2/

https://ioanatan.wordpress.com/2012/05/23/despre-crestinofobie-toleranta-fata-de-babe-si-agentii-ideologiei-atractiilor-romantice-de-la-chisinau-1-2/