Monthly Archives: Iulie 2014

Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei

Talcuire la MateiLibrăria „Geanta cu cărți” în colaborare cu Universitatea Populară și https://ioanatan.wordpress.com/ prezintă „Tîlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei” de Sfântul Teofilact al Bulgariei, tipărită de editura Sophia cu binecuvântarea Prea Sfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

Cartea cuprinde Rugăciunea înainte de citirea din Sfintele Cărți, un studiu introductiv despre viața și opera Sfîntului Teofilact, traducerea în limba română a tâlcuirilor, viața Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, precum și 28 de capitole de tâlcuiri detaliate ale Evangheliei de la Matei, la care se mai adaugă A treia sută a capetelor despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Cuvântul Sfântului Ioan Damaschin despre venirea lui Antihrist și Vedenia Sfântului Nifon, episcopul Constanțianei, despre sfârșitul lumii și Înfricoșătoarea Judecată.

Pentru a vă face o idee despre spiritul și stilul cărții vă propunem un fragment din Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei, capitolul 9, versetele 13-14 care ne vorbesc despre disputa Mântuitorului cu fariseii în casa vameșului:

„Şi pe cînd şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzînd fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?”

Veselindu-se Matei de primirea lui Hristos, a chemat pe vameși și mănâncă Iisus împreună cu ei ca să-i folosească, măcar deși era prihănit (defăimat) pentru aceasta. Căci fariseii vrînd să-i depărteze pe ucenicii Lui de la Dînsul, cleveteau ospătarea cea împreună cu vameșii.

„Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”.

„Acum n-am venit ca Judecător, ci ca Doctor, de aceea și împuțiciunea (necurăția) o sufăr”.

Încă îi și mustră ca pe niște neînvățați, zicând „mergînd, învățați”, adică „de vreme ce până acum nu ați învățat, măcar de acum mergeți și învățați-vă că Dumnezeu prețuiește mai mult mila către păcătoși decât jetfele” (Osea 6,6).

Iar aceasta, „n-am venit să chem pe cei drepți”, o spune luându-i în râs pe cei care se îndreptățesc pe ei înșiși, de vreme ce nimeni dintre oameni nu este drept. „Așadar am venit să chem pe păcătoși, (nu ca să rămână păcătoși), ci ca să se pocăiască”.

„Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei” de Sfîntul Teofilact al Bulgariei, precum și tâlcuirile celorlalte Evanghelii de același autor, dar și alte cărți cu tematică ortodoxă ale unor cunoscute edituri din România, inclusiv cele ale ieromonahului Savatie Baștovoi pot fi găsite la librăria-atelier „Geanta cu cărți”, din Chișinău, strada Corobceanu, 17.

Igor Pînzaru

Anunțuri

Părintele Teofil Obreja: „Ştefan cel Mare este Sfânt pentru că şi-a iubit neamul şi s-a jertfit pentru el”

parintele Teofil ObrejaLa 15 iulie, sute de credincioşi ortodocşi, clerici, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor locale Căuşeni, călugări şi oaspeţi din România au venit la bisericuţa de lemn închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a complexului monahal „Sfintele femei mironosiţe Marta şi Maria” din Hagimus pentru a aprinde o lumânare în cinstea celui despre care istoricul Nicolae Iorga a spus că este „cea mai deplină şi curată icoană a sufletului românesc”. La evenimentul organizat cu multă dăruire de sine şi dragoste de surorile şi maicile acestui aşezământ monahal a participat Mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei, ÎPS Vladimir, împreună cu un sobor de preoţi, preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, colective folclorice din localitate, ctitori şi enoriaşi din Republica Moldova şi România. Am ales să discutăm despre Sfântul Ștefan cu părintele Teofil Obreja de la Mănăstirea Putna – mănăstirea de suflet a marelui Voievod.

– Părinte Teofil, pentru mai mulţi creştini este greu să înţeleagă cum a ajuns să fie canonizat şi cinstit de către Biserica Ortodoxă un domnitor care a vărsat sânge şi care a fost, poate, mai dur cu supuşii săi?

– În primul rând ar trebui să remarcăm faptul că perioada de domnie a Sfântului Ștefan cel Mare, cei 47 de ani, a fost într-o vreme de mare încercări, când ţara era secătuită din cauza luptelor pentru domnie. Cu sabia s-a făcut şi urcarea lui pe tron, la vârsta de 17 ani, în 1457, după cele două lupte de la Doljeşti şi Orbic, când a avut confruntarea cu Petru Aron, ucigaşul tatălui său. În felul acesta reuşeşte să urce pe tronul Moldovei şi este uns domnitor de mitropolitul Teoctist la câmpia Dreptăţii. Puţini ani de pace au fost în toată această perioadă. Domnitorul a trebuit să vegheze mult la apărarea ţării, a neamului şi a credinţei noastre strămoşeşti, a credinţei dreptmăritoare. A fost nevoit să se apere şi să-şi apere ţara, şi dintre cei apropiaţi şi-a ales noi boieri, căci boierii care-i avea, boierii vechi, de multe ori complotau cu potrivnicii, cu duşmanii săi, pentru că ei nu gândeau decât la înmulţirea averilor lor, nu gândeau la binele ţării şi la prosperitatea poporului. Astfel, Sfântul Ștefan şi-a ridicat la rang de boieri dintre viteji, dintre oştenii săi şi a purtat grijă de cei săraci.

Sfântul Ștefan cel Mare a fost singurul domn creştin în acea perioadă care a avut curajul de a-l înfrunta pe sultanul Mahomed, atunci când imperiul otoman era în plină ascensiune. Cum bine ştiţi, imperiul otoman, după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmet al II-lea Fatih, îşi continua înaintarea spre centrul Europei. În iarna anului 1474, Mahomed al II-lea îl trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ștefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului, în locul numit Podul Înalt, şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Oştirea turcilor se destrămă în învălmăşeală. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Republicii Veneţiene, ajutor nu veni de nicăieri.

Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârşiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregăteşte o nouă oaste, că ungurii şi polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează şi că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ștefan.

Sf. Stefan cel MareIată că poporul român, o ţărişoară mică, cu puţini oameni, a reuşit să pună stavilă puhoiului otoman, care nu a trecut de această poartă a creştinătăţii, Moldova. Și asta s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu.

– Lupta de la Podul Înalt a fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în faţa unei armate creştine, care era de trei ori mai mică, fiind formată, în mare parte, din ţărani moldoveni.

– Aşa este, dar vreau să menţionez aici că Sfântul Ștefan, după această vestită bătălie, pentru care a fost numit de Papa de la Roma „principele creştinătăţii”, a trimis vorbă în ţară ca nimeni să nu pună în seama lui victoria, ci în seama lui Dumnezeu. Nu s-a mândrit, nu s-a înălţat. Cronicile vremii consemnează acest lucru: nu s-a înălţat cu mintea, ci în smerenie a pus totul în seama lui Dumnezeu. Mai exact, Cronica Ţării Moldovei spune că, după bătălia de la Vaslui, Ştefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi cu apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu şi numai Lui să i se aducă laudă”.

Iar cronicarul Grigore Ureche ne dă mărturie că încă din vremea lui poporul îi zicea „sveti”, adică „sfântul”: „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă” (Letopiseţul lui Grigore Ureche). Și continuă cronica: „nu pentru sufletul lui, care este în mâna lui Dumnezeu, că şi el a fost om cu păcate, dar pentru faptele lui vitejeşti”.

– Poate nu cunoaşteţi, dar şi la mănăstirile de la noi, din Republica Moldova, se cântă şi astăzi, cu diferite ocazii, „Când a fost să moară Ștefan…”.

– Asta ne demonstrează încă o dată că Sfântul Ștefan a fost iubit de popor ca un părinte şi apărător al său şi această dragoste a rămas imortalizată în cântece care răsună şi aici, şi dincolo de Prut. Dacă într-o mână avea crucea şi în cealaltă sabia, să nu uităm că lucrul acesta l-a făcut pentru apărarea neamului şi pentru apărarea credinţei ortodoxe, care şi la vremea aceea, ca şi acum, de altfel, era destul de încercată. Știm cu toţii că popoarele care au căzut sub stăpânirea otomană, în mare parte au fost nevoite să renunţe la credinţa lor şi să accepte credinţa musulmană. De aceea, perioada lui de domnie a fost ca o binecuvântare de la Dumnezeu, iar Sfântul Ștefan a fost ca un trimis al lui Dumnezeu cu misiunea de a apăra această poartă a creştinătăţii. Nu în zadar şi papa Sixtus al IV-lea îl numeşte „atlet al lui Hristos”, toţi erau conştienţi de ceea ce a făcut Sfântul Ștefan pentru apărarea neamului şi a credinţei creştine.

Maicile sf. manastiri Marta si MariaȘi încă ceva foarte important. Ștefan nu a dus lupte de cotropire a noi teritorii, de îmbogăţire, ci lupta lui a fost, exact cum zice Mircea cel Bătrân în Scrisoarea a III, „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Mi se par relevante cunoscutele cuvinte ale istoricului Nicolae Iorga, care, vorbind despre Sfântul Ștefan cel Mare, îl caracterizează drept „cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus, de la Dumnezeu”.

Semnele sfinţeniei lui Ştefan cel Mare le găsim în viaţa lui şi în moştenirea pe care ne-a lăsat-o. În viaţa lui şi-a purtat crucea: de domn – cu grija în inimă pentru o ţară mereu în creştere şi pentru un popor ameninţat cu islamizarea; de soţ şi tată – moartea celor două soţii şi a fiilor săi; de luptător – rana de la picior purtată cu răbdare mai mult de 40 de ani. Prin această întreită cruce, Hristos l-a curăţat şi l-a sfinţit, dându-i o credinţă nestrămutată în ajutorul Lui. Ştefan cel Mare este mare pentru că a înţeles că biruinţele au fost purtate cu ajutorul lui Dumnezeu, iar înfrângerile i-au fost spre încercare şi spre răbdare.

DSC_0159Ştefan cel Mare este Sfânt pentru că şi-a iubit neamul şi s-a jertfit pentru el, iar neamul a răspuns prin cinstire şi evlavie. Acestui neam ai cărui fii suntem noi, cei de astăzi, el i-a transmis o moştenire nepreţuită, sugerată chiar prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa: „Mai presus de tihna noastră stă apărarea fiinţei şi neatârnarea ţării noastre!”.

– Vă mulţumim pentru cuvintele şi explicaţiile oferite.

– Bunul Dumnezeu care l-a întărit pe Sfântul Ștefan în luptele fizice şi duhovniceşti pe care le-a avut să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în ceea ce faceţi. Iar eu, ca unul care vin de la Mănăstirea Putna, unde este îngropat Sfântul Ștefan cel Mare, pot să mărturisesc că puterea, ajutorul şi bucuria pe care le simţim ori de câte ori ne rugăm dreptcredinciosului voievod sunt foarte mari.

Igor Pînzaru

ioanatan.wordpress.com