Category Archives: Cuvinte

100 de fântâni în loc de 10 000 de cuvinte

Fantana model 1Câteva cuvinte pentru un fost premier. I le ofer gratis pentru că zgârcenia lui este proverbială și pentru că eu am chef să-i dau sfaturi așa, pur și simplu:)) ca de la creștin la creștin.

Dragă V.F. Nu mai asculta PR-iști care îți construiesc o campanie bazată doar pe vorbe, imagini frumoase si pe autoritatea altor oameni pe care încerci să-i folosești. Oamenii demult nu mai cred în vorbele voastre chibzuite de specialiști în imagine. Ei vor lucruri concrete, mai concrete decât o scrisoare în care îi poftești să călătorească în UE. Când o să-I întâlnești o să te întrebe ce-ai făcut, nu ce ai vorbit. Ce o să le răspunzi? De gazoductul Iași-Ungheni să nu pomenești. Vize, pensii mărite cu 70 de lei, câteva sute de proiecte sociale finanțate de europeni și câțiva kilometri de drum plătite din aceleaș fonduri. E ceva, dar e prea puțin.

Acum, decât să irosești banii ca să convingi mai marii lumii ca tu încă ești tu, mai bine fă ceva util. Mobilizează-ți staful și fă 100 de fântani pentru localitățile unde accesul la apă este problematic. Până în toamnă ai timp berechet. Crede-ma, costurile o sa fie mai mici decât se cheltuie, de obicei, pe buclete, calendare, picsuri, chepci, bilborduri și spatiul-publicitate plătit la ziare și televiziuni. 100 de fântâni. Vorbele si hârtiile se pierd, fântânile rămân și mii de oameni o să aibă un motiv să te simpatizeze. Poate chiar zeci de mii.

apa-Ca să înțelegi ce înseamnă o fântană cu apă bună te îndemn să faci o plimbare pe jos la fântana de pe strada Trandafirilor într-o zi de arșiță. 100 de fântâni în vremea noastră când apa costă mai mult decât laptele de vacă de la țărani e ceva care merită efort. A săpa o fântână poate fi un eveniment mai important și mult mai util pentru oameni decât poza ta cu Papa de la Roma, regele masonilor, sau cu nu stiu care birocrat influent din SUA, UE sau Ro. Ar fi mai rezonabil să faci ceva concret pentru oamenii care ți-au dat votul. Ceva din banii tai, nu din banii statului sau ai europenilor. Asta contează mai mult decat crezi. Știu că uneori te desparți foarte greu de bani. Știu, de asemenea, ca alteori poti fi generos:)) Am decis să-ți scriu aici doar pentru că stiu câteva cazuri cand ai ajutat unor oameni concreți. Se pare că cel puțin în cazul lor m-ai convins că ai stări de spirit în care omenia ta se ridică de asupra lăcomiei. Iar asta îl face pe orice om mai frumos la suflet decât este cu adevărat.

P.S. Te asigur că intențiile mele sunt bune, chiar dacă cuvintele sunt pe alocuri usturătoare.

Anunțuri