Monthly Archives: august 2013

Mitropolitul Vladimir: „Biserica Ortodoxă din Moldova, adică Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, în acţiunile sale, este liberă.”

Mitropolit Chisinaului si al Moldovei VladimirO convorbire a jurnalistei Valentina Ursu cu Mitropolitul Vladimir al Moldovei în ajunul vizitei Patriarhului Kiril

Patriarhului Moscovei și întregii Rusii, Kiril,este asteptat în vizită în Republica Moldova. Autoritățile pun la punct toate detaliile organizatorice și de securitate. Sanctitatea Sa va vizita țara noastră în perioada 7-9 septembrie, în program fiind inclusă și o deplasare la Tiraspol, la Mânăstirea Noul Neamț și la Mânăstirea Căpriană. De asemenea, în cadrul vizitei sale în țara noastră, Patriarhul Kiril va oficia o slujbă la Catedrala Mitropolitană. Despre semnificația și importanța acestei vizite Valentina Ursu a discutat cu ÎPS Mitropolitul Vladimir.

Europa Liberă: Mai multe voci acreditează ideea că în Republica Moldova ar exista prea multe şi influente forţe pro-ruse, inclusiv Biserica. Şi vizita Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, ar fi o dovadă concludentă în acest sens. Care ar fi semnificaţia şi importanţa acestei vizite, de ce capul bisericii ruse a îndrăgit, să zic, atât de mult Republica Moldova, încât a decis să vină iar în ţară, la doar doi ani după ultima vizită din 2011?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Anul 2013 este jubiliar pentru Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove. În 1813, la 21 august, a fost semnat ucazul ţarului pentru a fi înfiinţată, pe atunci, Episcopia de Chişinău şi Hotin, în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Au trecut deja 200 de ani.

În anul curent, noi am socotit de cuviinţă ca această sărbătoare să o serbăm pe 7-9 septembrie. A fost invitat Prea Fericitul Patriarh Kiril pentru a încununa toate manifestările prilejuite de acest jubileu. Dânsul va sosi la Chişinău pe 7 septembrie, pentru a participa la toate festivităţile consacrate acestui jubileu, va avea întrevederi şi cu preşedintele ţării, şi cu prim-ministrul, şi cu alţi lideri de partide.

De asemenea, în aceeaşi zi, dânsul va participa la litia, adică la rugăciunea de pomenire a  marelui mitropolit, Gavriil Bănulescu-Bodoni în mănăstirea Căpriana, la care vor participa toţi călugării din Republica Moldova. Pentru ca apoi, după rugăciune, Patriarhul să aibă posibilitatea să vorbească cu toţi stareţii, cu stareţele şi cu simplii călugări din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Mai apoi va fi o cină la această mănăstire la care vor participa toţi invitaţii, din Grecia, Belarus, Ucraina, Rusia şi din Republica Moldova, în număr de 20 de arhierei, episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi. Apoi, a doua zi, va fi oficiată Liturghia, în ziua de sărbătoare, în faţa catedralei mitropolitane, cu hramul în cinstea naşterii Mântuitorului, la care îi invităm pe toţi doritorii, adică pe creştinii noştri ortodocşi, oficialităţile, conducerea ţării, parlamentarii, membrii guvernului. Biserica este dispusă să-i primească pe toţi, să-i ocrotească pe toţi, să-i felicite pe toţi cu această măreaţă sărbătoare.”

Europa Liberă: Din program face parte şi plecarea Patriarhului Kiril la Tiraspol. Cum ar trebui înţeleasă această deplasare a Patriarhului în stânga Nistrului?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Biserica Ortodoxă din Moldova, adică şi partea transnistreană, şi partea găgăuză, şi partea de nord şi de sud – toate fac parte din Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove. Şi, slavă Domnului, că nu avem această separare în biserică. Cu părere de rău, ea există în stat. De aceea, Patriarhul Kiril va vizita şi partea stângă a Nistrului, anul acesta. Pentru anii viitori, este preconizată o întrevedere şi cu creştinii şi clericii din episcopia de sud, Cahul şi Comrat, de Edineţ şi Briceni şi episcopia de Ungheni. Pentru viitor, aceasta este preconizat. Şi, în cazul de faţă, dânsul, vizitând Transnistria, va vizita şi mănăstirea Chiţcani, care, la fel, este parte componentă a Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.

Şi noi din aceasta nu facem politică, pentru că este liderul spiritual al bisericii noastre ortodoxe, adică cei care fac parte din Patriarhia Rusă, Patriarhia Moscovei. Dânsul va vizita şi Transnistria, ca să se documenteze, să vadă totuşi cum trăiesc şi creştinii ortodocşi în partea stângă a Nistrului. La aceste manifestări va participa în Chişinău arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsari, Sava, iar în Transnistria toţi arhiereii care vor participa aici, la toate solemnităţile, vor fi prezenţi şi acolo.”

Europa Liberă: Veţi merge şi dumneavoastră?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Da.”

Europa Liberă: Patriarhul Kiril va avea şi o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Patriarhul va avea întrevedere şi în Transnistria cu domnul Evgheni Şevciuk cu care cred că vor duce discuţii, fiindcă în fiecare regiune, în fiecare centru raional pe care Patriarhul îl vizitează, întotdeauna se întâlneşte cu liderul administrativ al acestei unităţi.”

Europa Liberă: Dar nu este o încurajare pentru susţinerea separatismului?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu cred că nu este o încurajare, fiindcă el este, încă o dată repet, liderul bisericesc, nu este lider de partid sau lider care vine să susţină, înainte de alegeri pe cineva. Patriarhul este liber în acţiunile sale şi eu cred că dânsul se întâlneşte şi cu oameni buni, şi cu oameni răi şi aceasta nu înseamnă că el trebuie să împartă oamenii: de dreapta sau de stânga. Pentru aceasta este Dumnezeu sus care va împarte oamenii între răi şi buni. Dânsul are misiunea sa duhovnicească să se întâlnească cu toţi.”

Europa Liberă: Preconizata vizită a Patriarhului Rusiei, Kiril, la Chişinău este cel mai discutat subiect politic, pe forumuri, pe reţele de socializare, în întreaga societate. Sunt voci care spun că, deşi Întâi Stătătorul Bisericii ar  veni sub pavilion bisericesc, vizita lui este una politică. Or, chiar şi faptul că Mitropolia Moldovei este atât de mult dependentă de Patriarhia Rusă ar pune anumite semne de întrebare.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Biserica ortodoxă din Moldova, adică Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, în acţiunile sale, este liberă. Aceasta prevede tomusul care a fost înmânat Mitropoliei noastre, în anul 1994, la 4 decembrie, la soborul arhieresc din Moscova. De aceea noi, în activităţile noastre, suntem independenţi. În ceea ce priveşte jurisdicţia, da, noi facem parte din Patriarhia Rusă şi aceasta nu dăunează, acesta nu influenţează şi eu cred că şi Patriarhul totdeauna dă dovadă de înţelepciune faţă de doleanţele bisericii ortodoxe din Moldova.”

Europa Liberă: Aţi făcut cumva invitaţie vreodată să vină în Republica Moldova Patriarhul de la Constantinopol, Patriarhul de la Bucureşti?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu nu am făcut astfel de invitaţii, fiindcă, pentru a fi invitat Patriarhul de Constantinopol, el trebuie să îşi coordoneze vizita cu Patriarhul Kiril. În ce-l priveşte pe Patriarhul Daniel, când era mitropolit, când era în rangul meu, la Iaşi, sau când era încă episcop vicar, el a fost invitat şi în anul 1990, când Patriarhul Alexei a vizitat Republica Moldova, dânsul la rang de mitropolit, a vizitat Mitropolia noastră, pe atunci Arhiepiscopie.

În cazul de faţă, este normal ca Patriarhul Daniel să fie invitat de către liderii Mitropoliei Basarabiei, aceasta este şi firesc. Eu cunosc, dar nu sunt fapte concrete, dânsul a fost invitat, însă nu a acceptat această invitaţie, luând în consideraţie că sunt unele divergenţe între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei.”

Europa Liberă: Credeţi că vreodată cele două mitropolii pot să se unească?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu cred că, pe viitor, este posibil să se unească, dar aici trebuie să fie unele cedări. Ca  să fie aceste cedări, este necesar să fie implicaţi şi patriarhii. În cazul de faţă, Patriarhul Daniel şi Patriarhul Kiril, ca dânşii, la rangul cel mai înalt, fiind susţinuţi de Sinodul Ortodoxe Ruse, Patriarhul Daniel – de Sinodul Bisericii Române, atunci dânşii pot să revină la un numitor comun.”

Europa Liberă: Şi se mai fac auzite voci că, chipurile, politicul ar fi pătruns în biserică. Aţi lăsat uşile deschise pentru aceasta?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Uşile deschise în biserici sunt pentru toţi. Noi nu îi împărţim pe oameni în politicieni sau nepoliticieni, pentru noi toţi sunt creştini, care vizitează Biserica noastră ortodoxă sunt creştini ortodocşi. De aceea la noi întotdeauna, fie înainte de alegeri, fie pe parcursul anului, fie de sărbători mari sau mici, uşile sunt deschise pentru toţi. Şi noi totdeauna pe toţi îi invităm în sfânta biserică pentru a se ruga, pentru a se mărturisi, pentru a se împărtăşi, pentru a-şi curăţi sufletul, ca să fie mai buni la suflet şi să nu fie aceste neplăceri în societatea noastră care, cu părere de rău, există acum.”

Europa Liberă: Au dreptate cei care spun că anumite feţe bisericeşti fac şi politică? Or, se cunoaşte prea bine, pentru preot cea mai puternică armă rămâne a fi rugăciunea, deşi uneori se mai aud făcând declaraţii politice sau chemând lumea la proteste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Lumea la proteste este chemată de aceeaşi lume, când sunt adoptate nişte legi care contravin legilor bisericeşti. De aceea ei atunci se opun, dar ei se opun omeneşte, cu cerinţe. Adică cerinţele acelea merg prin biserică, se adresează către mine, ca liderul lor spiritual, eu, la rândul meu, fac aceste apeluri, aceste demersuri către conducerea ţării, conducerea ţării să ia în vizorul său toate doleanţele creştinilor.

Ţara noastră este o ţară mică şi, cum toţi vorbesc, este o ţară de cumetri, de rude şi nu înseamnă aceasta că, atunci când vine cineva la putere, el trebuie să îşi ia la conducere pe rudele sale. Ar fi mult mai bine, dacă ar veni oameni bine pregătiţi. Ar fi mai uşor şi pentru noi. În ceea ce priveşte lauda unui partid sau a unui lider de partid, noi întotdeauna, la evenimente importante, mulţumim şi este firesc să mulţumim celor care ne ajută.

În zilele acestea, pe noi cel mai mult ne ajută chiar liderul Partidului Liberal Democrat, domnul Filat. Şi eu nu mă ruşinez să spun acest cuvânt, fiindcă aşa este. Şi dacă eu îi mulţumesc lui, aceasta nu înseamnă că eu îl laud sau este susţinerea noastră foarte mare faţă de dânsul. Este prieten al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în pofida tuturor greutăţilor cu care ne confruntăm noi acuma, dânsul a mers în întâmpinare şi ne ajută.”

Europa Liberă: Aşa a fost şi pe timpul guvernării comuniste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Aşa a fost. Biserica Ortodoxă coordonează toate lucrările şi întotdeauna trebuie să aibă această, nu pot spune legătură, dar acţiune împreună cu conducerea statului. Doar creştinii noştri sunt acei alegători ai statului şi aceiaşi creştini ai bisericii noastre ortodoxe din Moldova.”

Europa Liberă: Dar conducerea comunistă a folosit biserica?

 Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu nu pot să spun că a folosit-o. Noi multe lucruri le-am coordonat, chiar mulţumim domnului Voronin, care, de asemenea, ne-a ajutat foarte mult la renovarea mănăstirilor, cum ar fi Căpriana, Curchi, la renovarea acestui sediu al Mitropoliei, a ajutat multe biserici, mănăstiri cu clopote, cu surse financiare, aşa cum unii dintre conducătorii actuali, de asemenea, ajută. Şi noi ţinem să le mulţumim şi lor. Şi aceasta nu înseamnă că noi deja suntem mari prieteni cu o parte sau cu alta.”

Europa Liberă: Nici până astăzi nu vă împăcaţi cu gândul că a fost adoptată această lege privind egalitatea de şanse?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Noi până în prezent rugăm ca, dacă nu este posibil să fie anulată adică sintagma orientare sexuală, nu toată legea, că legea este practic o lege cât de cât bună pentru unele categorii de oameni, dar noi cerem să fie scoasă sintagma „orientare sexuală”, dacă este posibil. Dacă nu este posibil, atunci noi cerem mai departe măcar întrunirile pe care le fac minorităţile sexuale să nu le facă public. Ceea ce este o ruşine pentru noi, fiindcă noi suntem o ţară ortodoxă, suntem cu rădăcini adânci în religie, de aceea nu este normal pentru noi ca unele minorităţi, cum le numim noi, să facă probleme majorităţii.”

Europa Liberă: Deşi şi ei sunt robii lui Dumnezeu.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Toţi sunt robii lui Dumnezeu şi chiar dacă dânşii fac aceste păcate, care contravin firii omeneşti, noi îi rugăm să vină, să se pocăiască, să aducă rugăciuni în faţa lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să îi ierte, că Dumnezeu este mult milostiv şi iartă totul, dacă omul vine cu rugăminte sinceră.”

Europa Liberă: Preoţii ar putea să îi primească pe aceşti reprezentanţi la serviciile divine, la spovedanie?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Dacă dânşii se dezic de acţiunile lor, sunt primiţi, sau în public aduc jurământ sau, pur şi simplu, pocăinţă, noi suntem datori să îi primim, să îi mărturisim, să îi împărtăşim şi mai departe să nu continue aceste prostii.”

Europa Liberă: Ceva mai devreme, vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu, avertiza preoţimea că, dacă va continua să agite spiritele cu revendicări homofobe, şi vor mai ameninţa politicienii cu excomunicarea, riscă controale ale veniturilor nedeclarate. În această lungă confruntare dintre guvernanţii proeuropeni şi Biserica Ortodoxă este prima oară când un politician atinge în public subiectul finanţelor bisericii, sugerând că nu totul ar fi în regulă. Pe de altă parte, unii preoţi sugerează că ar fi bine statul să se gândească şi la o eventuală posibilitate de a aloca bani bisericilor.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Este şi normal, şi bine ca în Republica Moldova, unde biserica este separată de stat, dar nu suntem separaţi de societatea noastră, noi suntem aceiaşi cetăţeni ai Republicii Moldova şi de aceea este normal şi bine conducerea statului, având grijă de toată societatea, să aibă grijă şi de sfânta noastră biserică.

În multe ţări, chiar în ţara vecină, România, biserica este în componenţa statului, de aceea are grijă de lăcaşele sfinte, de sfintele mănăstiri care sunt reparate, amenajate din partea statului, finanţate de stat şi preoţii primesc salarii de la stat, plus, din jertfa pe care o aduc creştinii. Noi adeseori ne-am gândit la aşa ceva, dar cred că poate este şi mai bine că noi suntem în afara statului, adică nu suntem în componenţa statului. Şi chiar într-o discuţie cu Prea Fericitul Patriarh Daniel, vorbind cu el, am spus: iată cât e de bine în România că preoţii primesc salarii de la stat. Şi dânsul a spus că nu e tare bine că ei primesc salariu de stat, că în acest caz, ei vin la slujire ca la lucru. Dar ai noştri preoţi, care sunt salarizaţi din partea bisericii, dânşii vin la slujire şi cu dare de sine slujesc Bunului Dumnezeu, să-i încurajeze pe creştini, să îi aducă pe calea mântuirii.”

Europa Liberă: Şi mesajul dumneavoastră pentru enoriaşi, vă rugăm.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Anul acesta biserica noastră împlineşte 200 de ani, de la înfiinţarea Episcopiei de Chişinău şi Hotin şi eu aş dori ca toate celea care au avut loc până în prezent să rămână în istorie. Au fost clipe frumoase, au fost clipe grele pentru biserica noastră. Aş chema toţi creştinii ortodocşi să se roage Bunului Dumnezeu ca Dumnezeu cel Atotvăzător, din adâncimea cerului, să binecuvânteze acest pământ, acest colţ de rai, cum îl numim noi, cu linişte, cu pace, cu înţelepciune, cu oameni curajoşi, cu oameni cu dârzenie, să fie apărători şi ai pământului, şi ai neamului nostru creştinesc.”

Interviu realizat de Valentina Ursu pentru Radio Europa Liberă la 29 august 2013

Preluat de https://ioanatan.wordpress.com/

De la http://www.europalibera.org/

 

Reclame

Preafericitul Chiril: „Oameni cu suflete moarte nu pot construi societăți omenești vii”

Patriarhul la predica, august 2012

La 28 august 2012, de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia Dumnezeiască la catedrala Patriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova). În predica rostită după citirea Evangheliei Preafericirea Sa a vorbit despre mântuirea oamenilor, sufletele moarte și firea morală a omului.

În numele Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh.

Astăzi este o mare sărbătoare din cele douăsprezece praznice împărăteşti – Adormirea Maicii Domnului. Din toate sărbătorile ce se referă la Maica Domnului, ce au o importanţă egală în cadrul Statutului bisericesc și al calendarului bisericesc, conform tradiţiei, anume sărbătorii Adormirea Maicii Domnului i se acordă o mai mare atenţie, şi ea este înconjurată de o veneraţie deosebită a poporului credincios. Catedralele în multe oraşe ale Sfintei Rusii sunt în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Înainte de alte sărbători, dedicate Maicii Domnului, post nu se ţine, iar înainte de Adormirea Maicii Domnului noi postim două săptămâni conform aceluiaşi Statut ca şi în Postul cel Mare, pregătindu-ne pe sine pentru această zi, deoarece Adormirea Maicii Domnului este un eveniment deosebit în viaţa Maicii Domnului şi în istoria mântuirii neamului omenesc.

Troparul, adică cântarea de bază, chemată să reflecte esenţa sărbătorii, ne aduce până la noi sensul său cel mai mare: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”. Împărăteasa Cerurilor, în pofida sfârşitului Său pământesc, care este de asemenea obiect de amintire în această sărbătoare, nu a părăsit neamul omenesc. Şi accentul aici nu este pe moarte, dar pe faptul că Maica Domnului continuă să rămână cu neamul omenesc. Iar al doilea accent este pus pe faptul că aflarea Născătoarei de Dumnezeu cu neamul omenesc are o semnificaţie mântuitoare pentru fiecare om, deoarece pentru rugăciunile Sale Ea izbăveşte de moarte sufletele noastre.

Sfesnic pentru adormitiCe este moartea sufletului? Doar cuvântul lui Dumnezeu afirmă că sufletul omului este nemuritor. Dumnezeu a creat trupul supus putreziciunii şi sufletul nemuritor. Despre ce fel de moarte este vorba? Moartea sufletului este distrugerea lui duhovnicească, care se efectuează cu forţele răului. Răul, dacă în mod deplin înrobeşte sufletul omului, îi aduce moarte, distrugere; dar dacă se distruge sufletul, se distruge personalitatea omului, doar Dumnezeu a creat şi trupul, şi sufletul, punând şi una, şi alta într-o singură personalitate umană. Dacă se distruge sufletul, atunci în ce se transformă trupul? Trupul omului se aseamănă atunci cu trupul unui animal, care nu are suflet nemuritor; prin urmare, moartea sufletului transformă pe om în animal, în fiară şi închide pentru el accesul în Împărăţia Cerurilor, căci acolo animale nu vor fi – acolo doar sunt sufletele nemuritoare ale oamenilor împreună cu îngerii.

Pentru ca omul să fie capabil să-şi păstreze sufletul, Dumnezeu l-a dăruit cu multe pe om. Răul aproape niciodată nu îşi arată urâţenia în mod vădit. Răul doar în cazuri extrem de rare, doar în manifestările sale extremale, arată omului groaza şi frica. De cele mai dese ori răul vieţuieşte alături de bine, răul deseori se îmbracă în hainele binelui, şi forţa întunericului capătă chipul îngerului luminii. Cum se poate de deosebit în viaţă binele de rău? Pentru ca omul să fie în stare să o facă, Dumnezeu îi dă un dar deosebit. El pune acest dar în firea omenească, acest dar este o parte a firii noastre. Noi îl căpătăm gratis în momentul naşterii, de aceea el şi este dar. Nu este rezultatul educaţiei, al studiilor, nu este un rezultat, cum se spune astăzi, al investirii de mijloace în personalitatea umană. Este darul lui Dumnezeu, şi fiecare prunc care apare în lume, are acest dar al lui Dumnezeu în interiorul său. Noi îl numim sentimentul moral, firea morală a omului. El este acel sistem de semnalizare, care ne informează despre faptul unde este binele, şi unde este răul, iar glasul acestui sistem este conştiinţa omului.

Răul pe parcursul întregii istorii tinde să distrugă sentimentul moral al omului. În acest scop sunt îndreptate toate puterile răului. Într-un anume moment s-a început a se propune raţionamentul că nici un fel de sentiment înnăscut moral nu există, că orice moralitate este căpătată, că este un rezultat al experienţei omeneşti şi că moralitatea depinde de condiţiile vieţii omului, de educaţia lui, de studiile lui, de acea epocă, în care el trăieşte, din această cauză nu există nici un fel de sistem de semnalizare – totul este condiţionat de circumstanţele vieţii şi de alegerea personală a omului: dacă omul consideră ceva că este bine, atunci aceasta şi este pentru el bine, iar ceea ce el consideră a fi rău, este pentru el un rău. Toate aceste gânduri pe parcursul a mai bine de 300 de ani sunt cultivate prin filosofie, politologie, cultură. Toate aceste au început nu dintr-o dată, dar încetul cu încetul, iar în apropiere de secolul al XXI-lea a devenit generală opinia că nu există nici un fel de principiu firesc al moralităţii.

Copii 2012 Praznicul AdormiriiDar iată ce părtaşii acestei opinii nu pot nici explica, nici respinge. „Sunteţi un om fără soveste” – această frază fără vreun argument se utilizează şi în Europa, şi în Asia, şi în Africa, şi în America. Ea nu necesită nici un fel de explicaţii. Aruncată într-un conflict de ordin intern sau în spaţiul public, ea este înţeleasă de toţi fără nici un fel de descifrare, deoarece normele moralităţii omeneşti sunt unice pentru tot neamul omenesc. Anume de aceea că ele sunt unice, există o astfel de noţiune, precum e dreptatea. Dreptatea nu este o noţiune juridică, cu atât mai mult nu este una politică, cum încearcă să ne convingă cineva. Dreptatea este o noţiune de morală, şi dacă legile nu corespund cu înţelegerea oamenilor despre dreptate, care se bazează pe sentimentul de moralitate, atunci oamenii spun: este o lege injustă, este o lege nedreaptă.

Dacă în cadrul relaţiilor omeneşti familiale sau sociale, în cadrul statului sau al întregii familii de oameni se încalcă dreptatea, atunci oamenii simt acut acest lucru în mod egal pe orice continent. Şi cât de mult s-ar prăbuşi pe oameni puterea enormă a propagandei, sentimentul dreptăţii persistă în majoritatea oamenilor, în neamul omenesc şi atât timp cât este aşa, omenirea are speranţă la existenţă.

Sentimentul moralităţii se distruge nu doar prin raţionamente mintale, îmbrăcate în haina ştiinţei sau a filosofiei. Sentimentul moral se distruge prin alte mijloace şi noi o ştim. Când omul încalcă legea morală a lui Dumnezeu şi simte mustrări de conştiinţă, atunci el îşi caută îndreptăţire şi de cele mai dese ori le găseşte, comparându-se pe sine cu alţi oameni.: „Nu trebuie chiar atât de mult să mă amărăsc. Mare lucru că am făcut ceva rău! Vecinul face fapte şi mai rele! Dar ce se întâmplă în lume? Ce arată la televizor? Nu mai sunt eu un om atât de rău”. Deseori această reeducare morală sau, mai bine zis, această încercare de a alunga din sine vocea conştiinţei şi de a o înăbuşi, pe mulţi îi înrobeşte şi îi duce la urmări corespunzătoare. Convingerea care triumfă în spaţiul social că fiecare om singur pentru sine determină, ce semnifică binele şi răul, pe mulţi îi înrobeşte şi îi privează de capacitatea a deosebi binele de rău prin vocea conştiinţei sale.

Dar ce are a face aici Născătoarea de Dumnezeu? Pentru rugăciunile Sale pe mulţi i-a salvat de la moarte. Pentru rugăciunile Ei noi ne mântuim. Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, Ea este la dreapta Fiului Său şi a Domnului nostru. Dar şi după adormire Ea nu ne-a părăsit. Noi declarăm aceasta prin cuvintele troparului sărbătorii Adormirii, punând în aceste cuvinte sentimente speciale. Împărăteasa Cerului este mijlocitoarea noastră, Ea întinde asupra noastră Acoperământul Său ceresc. Ea păstrează capacitatea în fiecare din noi de a ne putea împotrivi, indiferent în ce haină ne-am îmbrăca, de a păstra capacitatea fiecărui dintre noi de a ne opune răului, de a deosebi binele de rău, de a păstra sentimentul moral, iar aceasta semnifică a păstra speranţa în faptul că nu vom pierde propria faţă umană, nu ne vom preface în animal, vom păstra viu sufletului nostru.

Adormirea-Maicii-Domnului-1Se prea poate, astăzi noi în mod special trebuie să conştientizăm anume această slujire a Maicii Domnului. Ca nicicând trebuie să O rugăm, ca Ea să păstreze vii sufletele oamenilor, ale contemporanilor noştri, dar şi a tuturor oamenilor. Sufletele moarte nu pot forma societăţi vitale omeneşti. Un suflet mort este o civilizaţie moartă, este sfârşitul istoriei. Din această cauză lupta pentru principiul moral, pentru păstrarea lui, lupta pentru dreptatea adevărată, dar nu falsă, impusă de propagandă – este lupta pentru viaţa neamului omenesc. Şi precum Preasfânta Fecioară a servit cauzei mântuirii noastre prin Naşterea Fiului Său şi a Domnului nostru, Care ne-a adus răscumpărarea şi eliberarea de păcate, tot aşa şi după adormirea Sa şi urcarea la cer, Ea pentru rugăciunile Sale ne mântuieşte sufletele noastre. Amin.

28 august 2012

https://ioanatan.wordpress.com/

Mitropolitul larion: „Suntem în viață doar pentru că cândva mamele noastre nu și-au făcut avort…”

Mitropolit Ilarion de VolokolamskDe ce țări ortodoxe precum Rusia, Ucraina, Bulgaria, România sau Serbia, în care avortul este considerat păcat de moarte, sunt lideri mondiali la numărul de avorturi?  Acesta a fost unul din subiectele discutate de mitropolitul de Volokolamsk Ilarion cu membrul grupului de lucru al Guvernului Deschis pentru politică demografică și familiară din Rusia A.S. Ulianov. Discuția a avut loc în cadrul emisiunii „Biserica și Lumea” realizată de președintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion și difuzată pe postul de televiziune „Rossia-24”pe data de 6 iulie.

Mitropolitul Ilarion: Bine v-am găsit, dragi fraţi şi surori! Vizionaţi emisiunea „Biserica şi lumea”. Astăzi vom discuta despre problema demografică şi avorturile. Oaspetele meu este membrul grupului de lucru al Guvernului Deschis pentru politici demografice şi de familie, Alexei Ulianov. Bună ziua, Alexei Sergheevici!

Alexei Ulianov: Bună ziua, vladâca! Într-adevăr, problema avorturilor este foarte acută pentru ţara noastră, mai ales dacă luăm în consideraţie situaţia demografică în care ne-am pomenit. Pe de o parte, ramurile „crucii ruseşti”, adică prevalarea mortalităţii faţă de natalitate care s-a înregistrat începând cu 1992, s-au apropiat puţin. Astăzi, rata mortalităţii nu depăşeşte chiar atât de mult rata natalităţii cum era, spre exemplu, în anii precedenţi – mai puţin de 100 mii pe parcursul ultimului an. Cu toate acestea, ne aşteaptă o perioadă destul de dificilă în care generaţia născută prin anii ’90 va atinge vârsta activă, iar această generație este una inferioară numeric. Respectiv, Rusia se va pomeni într-un fel de groapă demografică, iar ieşirea din această situaţie, deocamdată, nu se vede.

Problema avorturilor se accentuează, cu atât mai mult cu cât unei femei sau unei naşteri îi revine un avort, din păcate, Rusia deţine întâietate în acest sens. Şi nu e de mirare, doar anume Rusia sovietică a fost prima ţară din lume care a legalizat avorturile în 1921 printr-un decret al Sovietului Comisarilor Norodnici (Совнарком) , semnat de Lenin. Chiar şi acum, foarte multă lume consideră că avorturile sunt un indiciu al civilizaţiei şi al respectării drepturilor femeilor. Ceea ce nu este adevărat, doar primii care au legalizat avorturile au fost bolşevicii, iar în anii ’50 şi ţările din Europa de Est au urmat exemplul Uniunii Sovietice.

În Occident, procesele similare au decurs mult mai dificil şi au început după aşa-numita revoluţie sexuală din 1968. La vremea respectivă, subiectul era discutat intens în societate, iar cei mai activi adversari ai avorturilor, în special, Biserica Catolică şi bisericile protestante aveau o poziţie fermă. În rezultat, de părerea lor s-a ţinut cont. Iată de ce, în Occident, statul face tot posibilul pentru a determina femeia să se râzgândească și să renunţe la avort, deşi legea formal permite întreruperea sarcinii. Există mai multe mecanisme special pentru a evita procedura de avort. Cel mai important este că, avortul se face la cererea femeii, dar el este contra plată, or, catolicii, spre exemplu, nu ar accepta niciodată să plătească pentru pruncucidere (omorul de copii) în calitate de contribuabili la buget. Pentru ei, acest lucru este inadmisibil! Doar în unele regiuni ale Canadei avorturile se fac gratuit.

Deşi până acum avem cea mai liberală legislaţie privind avortul, conducerea ţării a întreprins, în ultimul timp, o serie de măsuri pentru a limita numărul de avorturi. Astfel,  a fost redusă lista indicaţiilor medico-sociale pentru întreruperea sarcinii şi a fost limitată publicitatea pentru procedura respectivă. A mai fost introdusă „săptămâna de tăcere”, când femeia care doreşte să-şi întrerupă sarcina are timp să analizeze acest pas şi să renunţe la el. De asemenea, medicul are dreptul de a refuza efectuarea avortului din motive religioase.

Trebuie de menţionat aici rolul imens pe care l-a avut Biserica la realizarea acestor acţiuni. Ea prima s-a autosesizat asupra problemei legate de avort şi a intervenit cu iniţiative în acest sens. Cu toate acestea, se înregistrează o situaţie tristă: dacă privim harta ţărilor în care avortul este răspândit, atunci cu roşu intens sunt haşurate ţările ortodoxe. Iar lideri la acest capitol sunt Rusia, Ucraina, Bulgaria, România, Serbia. Cum numai trecem la ţările catolice, nu ştiu de ce se atestă o scădere bruscă a numărului de avorturi. Cum poate fi explicat acest lucru? Poate, Biserica trebuie să-şi consolideze poziţia în această privinţă?

Mitropolitul Ilarion: În primul rând, vreau să remarc că Biserica Ortodoxă, la fel ca şi cea Catolică, consideră avortul un păcat de moarte. În viziunea Bisericii Ortodoxe, avortul este echivalent cu omorul. Ca preot (deja de 26 de ani sunt slujitor al Bisericii) am discutat cu foarte multe femei care, venind la sfânta împărtăşanie, nici nu bănuiau că avortul este un păcat. Vine o astfel de femeie la împărtăşanie, enumără diferite păcate şi, se pare, că lista e încheiată. Dar când o întrebi apoi – „Aţi făcut avorturi?”, se clarifică că a făcut, și nu doar unul sau două. Putem să excludem orice statistică, căci situaţia de care vă vorbesc ne arată nouă, preoţilor, ce consecinţe tragice are criza de moralitate din ţara noastră. Sunt ferm convins, cauza principală a acestei pete roşii de pe harta menţionată nu este situaţia economică sau financiară, ci anume principiile morale ale societăţii. Dacă scara de priorităţi a unui om este construită astfel încât naşterea şi educarea generaţiilor nu este pe primul loc, dar poate undeva pe locul zece sau, în general, nu este inclusă în listă, atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă acum: femeia acceptă cu uşurinţă avortul, căci toate condiţiile sunt favorabile pentru aceasta. Uneori, şi medicii îndeamnă femeile să-şi facă avort fără ca să existe careva indicaţii medicale pentru aceasta.

Dacă ne referim la cazuri speciale, spre exemplu, când viaţa mamei este în pericol, desigur că se admit excepţii. Însă la noi, din păcate, a devenit deja o regulă că avortul se realizează imediat la cererea femeii. De altfel, se face aşa cum aţi menţionat şi Dvs, pe banii contribuabililor, adică pentru aceste omoruri legale plătim noi, oamenii care suntem, după convingerile morale, împotriva acestor acţiuni.

Rolul Bisericii, mai presus de toate, este de a educa, pentru că nu putem face faţă acestei probleme într-un mod mecanic. O vom putea rezolva parţial cu ajutorul unei politici demografice bine structurate, cu ajutorul îndemnizaţiilor materiale care sunt absolut necesare, dar cel mai important – trebuie să încercăm să reprogramăm propria noastră percepţie în plan moral şi spiritual. Oamenii trebuie să înţeleagă că a avea copii este o datorie sacră. Şi această datorie este una care aduce fericire şi satisfacţie. Noi, preoţii, vorbim despre acest lucru de pe amvoanele bisericilor şi în mass-media.

In patru e mai veselDar este la fel de important să avem şi susţinerea societăţii civile. Priviţi emisiunile televizate: dacă şi arată vreo familie prosperă, atunci, de regulă, e una în care există un singur copil. Practic, nu vedem la televizor familii cu mulţi copii – poate doar în cazul când e vorba despre probleme sociale grave. Şi această spălare psihologică a creierilor, care se face prin intermediul emisiunilor şi filmelor, reduce la zero munca noastră de educare. Pentru ca problema dată să fie rezolvată e nevoie de eforturile comune ale statului, Bisericii şi tuturor forţelor sănătoase din societate.

A. Ulianov: Vladâca, aţi vorbit despre activitatea Bisericii. Îmi amintesc că în regiunile ţării sunt foarte multe centre bisericeşti. Există un centru extraordinar „Maternitatea” în regiunea Ivanovsk. Există un centru similar în regiunile Krasnoiarsk, Vologda. Iar la Moscova sunt astfel de preoți, precum părintele Maxim Obuhov şi părintele Dmitrii Smirnov. Ei toţi fac o muncă colosală. Îmi amintesc şi acum acele placarde minunate care atârnau de-a lungul metroului cu vreo zece ani în urmă – „Avortul ese un omor legalizat al copiilor”, pe care era prezentat un micuţ sfâşiat în bucăţi. Am văzut de nenumărate ori cum femeile se uitau la aceste postere şi plângeau. Era clar că mesajul a ajuns la inimile lor.

Poate că din aceste motive, Moscova ocupă ultimul loc pe ţară la numărul de avorturi per femeie şi per naştere. Doar, începând cu 1920 şi până la sfârşitul anilor ’80, Moscova fiind, cea mai „educată” şi cea mai „civilizată” capitală, ocupa primul loc după numărul de avorturi. Cu toate acestea, mentalitatea moscoviţilor s-a schimbat radical – cred că aceasta s-a întâmplat datorită efortului depus de acei activişti despre care am vorbit.

Mitropolitul Ilarion: Nu sunt adeptul unor campanii publicitare agresive şi consider că în vremurile noastre sunt mult mai utile metodele de convingere. Aţi pomenit despre părintele Dmitrii Smirnov. Îmi amintesc că la o întâlnire la care se discuta exact această problemă, el a spus: „Eu mi-am rezolvat problema demografică. Avem o natalitate ca în Bangladeş”. Desigur, poate părea o glumă, însă spusele părintelui denotă realitatea. La general, cel puţin, o comunitate bisericească este în stare să schimbe mentalitatea oamenilor în aşa fel încât, aceştia să se întoarcă la percepţia firească de familie ca o sursă de fericire, iar copiii ca o binecuvântare a lui Dumnezeu. Astăzi, această percepţie este pierdută. Când mulţi dintre oamenii contemporani se întreabă dacă are sens să aibă copii (nu-mi place nici expresia, nici ideea în sine, de parcă e vorba să-ţi iei un câine sau o pisică), aceştia mai întâi, îşi imaginează problemele materiale care pot apărea.  Ei nu se gandesc că copiii aduc fericirea, că într-o mare măsură scopul vieţii noastre pe pământ este de a transmite viaţă altora, de a trăi viaţa prin urmaşii noştri.

A. Ulianov: Vladâca, eu sunt tată cu mulţi copii şi ştiu ce bucurie este să ai nu un singur copil, ci mai mulţi. Când este şi un fiu mai mare, şi altul mai mic, când vezi cum se ajută între ei, cum se joacă şi se bucură împreună, cum se ceartă şi cum îşi rezolvă conflictele. Urmârindu-mi cunoscuţii mei care au familii  cu mulţi copii, am observat că acestea pot fi împărţiţi în trei grupe. Prima grupă – sunt slujitorii bisericilor, deci rolul principal revine factorului religios; a doua grupă – sunt businessmanii, adică oamenii care pot oferi urmaşilor un trai decent şi de aceea nasc mulţi copii. A treia grupă – sunt angajaţii din sectorul tehnologiilor informaţionale, adică acei taţi care, de regulă, având un salariu nu prea mare dispun de mult timp liber pe care îl pot petrece cu familia lor. (Desigur, trebuie să spun că majoritatea cunoscuţilor mei care au mulţi copii sunt oameni de credinţă). Spre regret, în mediul meu nu am văzut familii cu mulţi copii care să fie din afara acestor trei grupe. Poate e cazul să se întreprindă ceva şi în politicile statului în acest domeniu?

Mitropolitul Ilarion: Statul poate face multe pentru susţinerea familiei şi a maternităţii. Este vorba şi despre îndemnizaţiile materiale. Şi despre schimbările de mentalitate ale populaţiei în sensul că imaginea mamei să fie una pozitivă, ca maternitatea să fie percepută ca ceva care merită sprijinul absolut, ca naşterea copiilor să devină prioritate. Tot mai des se vorbeşte despre modernizare, tehnologii etc – dar cui trebuiesc aceste tehnologii dacă nu va avea cine le folosi? La nivel de stat, politica demografică trebuie să fie una prioritară.

Revenind la componenta morală a acestui fenomen tragic despre care acum discutăm, vreau să remarc că pentru mame este foarte importantă informarea, în special acea muncă pe care o depuneţi Dvs. şi pe care o desfăşoară biserica. Scopul acestui lucru este de a o face pe femeie să înţeleagă că fătul care a apărut în uterul ei – nu este, pur şi simplu, o bucăţică de ţesut pe care o poţi taia, asemeni apendicelui, ci este o fiinţă vie. Şi „săptămână de tăcere” le ajută pe multe femei să înţeleagă acest lucru şi să renunţe la avort.

FemeiaInstinctul matern este instinctul înnăscut al femeii. E firesc ca o femeie să-şi dorească să nască copii, să transmită viaţă. Când Dumnezeu a creat primii oameni, El a numit-o pe femeie Eva, adică – viaţă. Transmiterea vieţii – în principiu, este principala misiune a femeii. În prezent, prin intermediul mass-mediei şi a sistemului de educaţie, în conştiinţa oamenilor sunt infiltrate diferite ideologii care privează femeia de percepţia firească că copilul este bunăstare şi fericire. Femeii i se spune că ea trebuie să fie egalată în drepturi cu bărbatul, trebuie să aibă o carieră profesională, să deţină bunuri materiale şi că în aceasta rezidă fericirea. În rezultat, multe femei amână naşterea copiilor şi recurg la avort, justificându-se că nu sunt gata să nască, de aceea că nu au încă un apartament şi că salariul este prea mic. Ele spun că atunci când vor avea de toate, vor planifica şi un copil.

Mai este încă o îmbinare de cuvinte care îmi provoacă respingere totală – „planificarea familiei”. Este foarte dificil să planifici ceva, din momentul în care, foarte frecvent, femeile care odată ce au făcut avort, nu mai sunt ulterior apte de sarcină atunci când doresc să „planifice” un copil. Şi atunci, ele încep să caute careva metode alternative pentru a concepe un copil. De multe ori, aceasta devine o tragedie în viaţă. Este foarte important ca femeile şi fetele tinere care stau pe gânduri – să facă sau nu avort – să ia în consideraţie consecinţele respective. Însă pentru aceasta e nevoie de mai multă informare.

Aşi dori să invoc aici o discuţie pe care am avut-o la una dintre universităţile noastre şi la care au participat mai mulţi tineri, preponderent fete. Era vorba despre avorturi şi au fost exprimate diferite opinii. În linii generale, discuţia a fost suficient de aprinsă până în momentul în care am spus: „Haideţi să ne gândim asupra faptului că noi toţi, cei aflaţi în acest auditoriu, suntem aici doar de aceea că mamele noastre cândva nu şi-au făcut avort ”. Linişte deplină. Probabil, fiecare se gândea la mama sa, la viaţa şi urmaşii săi. Trebuie să le explicăm oamenilor aceste adevăruri simple. Trebuie să ne unim eforturile şi să întoarcem oamenilor fericirea unei familii, ca această tendinţă demografică atât de dureroasă să fie schimbată radical pentru ţara noastră. Vă mulţumesc, Alexei, că aţi acceptat să fiţi oaspetele emisiunii noastre. Vă mulţumim pentru eforturile pe care le faceţi!

Patriarhia.ru

https://ioanatan.wordpress.com/

În Rusia a fost omorât „un preot ortodox foarte cunoscut și foarte incomod” – publicistul Pavel Adelheim

Parintele Pavel OdelheimÎn seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe răni de cuțit a fost descoperit luni, aproximativ la orele 20.00, în casa acestuia din strada Krasnogorskaea, alături de biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Suspectul a fost reținut. Potrivit martorilor interogați de anchetatorul Anton Dobrohotov, în timpul operațiunii de reținere presupusul asasin cu numele Celințev (născut în 1986) striga că diavolul i-a cerut să-l omoare pe părintele Pavel.

Comitetul de anchetă al Rusiei a intentat un dosar penal pe acest caz. Potrivit unor informații preliminare, părintele Pavel a fost omorât de un tânăr bolnav psihic cu numele Celințev, care a locuit în casa slujitorului bisericii trei zile. La rugămintea unei cunoscute, părintele l-a găzduit pe presupusul ucigaș în casa sa având intenția de a-l consilia și a-l îndruma pe calea mântuirii. În momentul reținerii bănuitul „și-a cauzat răni de cuțit și a fost spitalizat”, se spune în comunicatul organului de anchetă.

Șeful serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, diaconul Alexandru Volkov a declarat că protoiereul Pavel Adelheim „reeșind din informațiile pe care le avem la dispoziție acum, a devenit victimă a îndeplinirii misiunii și datoriei pastorale care cere să sari în ajutor oricărui om”.

„Preafericitul Patriarh Chiril este îndurerat de moartea tragică a părintelui Pavel Adelheim și se roagă pentru odihna sufletului lui”, – a comunicat părintele Alexandru.

Bibleistul Andrei Desnițki a declarat pentru Gazeta.ru că părintele Pavel Adelheim a fost în ultimul timp „un om foarte cunoscut și foarte incomod”. „Părintele Pavel Adelheim întotdeauna a fost o persoană cu convingeri și el întotdeauna exprima aceste convingeri. Cum a fost în tinerețe așa a rămas până la sfârșit. Nu știu dacă au mai rămas la noi preoți, care să-și permită să vorbeacă cu atâta libertate”, a menționat Desnițki pentru publicația rusă.

Potrivit bibleistului, principala lucrare a părintelui Pavel Adelheim este cartea „Dogma despre Biserică în canoane și în practică” în care abordeză o problemă importantă pentru biserica contemporană, existența verticalei puterii în biserică și dezacordul acesteia cu canoanele bisericești. „În această carte el a prezentat punctul lui de vedere despre comunitatea religioasă ca și fundament pe care se construiește Biserica, unde nu există egalitate ca și în procedura democratică de votare, dar există principiul sobornicității, care presupune inclusiv că nimeni nu este de prisos și nimeni nu poate fi respins – explică Andrei Desnițki. – Cu toate acestea părintele Pavel nu a fost un reformator. El a fost un om care mărturisea despre experiența sa  și invita la dialog. Dar dialogul așa și nu a început.”

Gazeta.ru notează că cartea „Dogma despre Biserică” a aprofundat un conflict mai vechi între părintele Adelheim și arhiereul eparhiot care, la adunarea eparhială l-ar fi numit pe răposat slujitor al lui Satan, cerându-i să se dezică de carte și să se pocăiască.

http://www.1tv.ru/news/social/239055 menționează că viața protoiereului Pavel a decurs în smerenie și luptă. S-a născut în 1938, familia i-a fost deportată. Primi ani de viață i-a petrecut în orfelinat. După o vreme de la arestarea mamei sale, a mers în locul ei de exil, în Kazahstan. Mai târziu a fost exclus din Academia teologică, dar el totuși a terminat studiile. Pervâi Canal notează, de asemenea, că în anul 2003, asupra părintelui Pavel Adelheim a fost comisă o tentativă de omor, sfinția sa fiind victima unui accident  rutier cauzat, potrivit experților, de faptul că mecanismul de rulare al automobilului cu care se deplasa a fost deteriorat intenționat de cineva.

www.lacasuriortodoxe.ro  scrie că părintele Pavel, care abia împlinise varsta de 75 de ani, pe 1 august, provenea dintr-o familie germana din Rusia. Bunicul său, un industriaș, a fost împușcat în anul 1938, iar tatăl său în 1942. A fost ucenic în Lavra Kievului și a studiat la seminarul din Kiev, dar a fost exclus din motive politice. A devenit preot dupa ce a terminat seminarul la Moscova, primind o biserica în Kagan, Uzbekistan, în 1964. A reușit să construiască o nouă biserică pentru parohie, dar a fost arestat în anul 1969 și condamnat la trei ani de detenție pentru „calomnie la adresa puterii sovietice”.

Pavel Adelheim a părăsit tabăra de detentie, în anul 1972, cu un picior de lemn, în urma unui accident. Atașat, din 1976, al Eparhiei de Pskov, căsătorit, cu trei copii, Pr. Pavel a fost paroh a două parohii, unde a organizat o scoala de cor și un orfelinat pentru copiii cu handicap.

Igor Pînzaru

pentru

https://ioanatan.wordpress.com/

Profesorul David Frost din Cambridge: „Oricine va citi această scurtă istorisire va rămâne șocat, indiferent dacă este un creștin devotat sau un sceptic ferm”

selafiil cel orb

Editura „Cathisma” în colaborare cu compania americană Amazon (cea mai mare rețea de carte prin internet din lume), au scos de sub tipar cartea „Love That Never Fails”, versiunea engleză a cunoscutei culegeri de convorbiri şi mărturisiri despre părintele Selafiil de la Noul Neamț, „Dragostea care nu cade niciodată” semnată de ieromonahul Savatie Baștovoi.

Lucrarea îl descoperă cititorului de limbă engleză pe părintele Selafiil cel Orb de la Noul Neamţ, învățăturile și istorisirile sale simple și pline de blândețe, înțelepciune și har dumnezeiesc.

„Cartea de față este o ofrandă adusă celui a cărui viață a fost o strădanie continuă de a se ascunde de ochii oamenilor, de lauda lor. Viața lui însa a intrat în vietile celor care l-au cunoscut, umplându-i de nădejde și de dragoste, deschizîndu-le inimile spre a dori binele, schimbându-i în adâncurile lor”, menționa părintele Savatie în prefața ediției române. – „O asemenea viață este vrednică de a fi povestită. Cititorul are fericita ocazie să parcurgă un secol de experiență și să se împărtășească de belșugul dragostei care izvorăște din cel care a fost și ramâne Parintele Selafiil”.

Profesorul David Frost, de la Institutul de Studii Creştin-Ortodoxe din Cambridge consemnează cu referire la carte următoarele:

Oricine va citi această scurtă istorisire a unui nesofisticat călugăr român va rămâne șocat, indiferent dacă este un creștin devotat sau un sceptic ferm. Părintele Selafiil, care a murit în 2005 și este prezentat în această traducere prin propriile sale cuvinte și prin amintirile celor care l-au cunoscut, a fost un stareț, un „om sfânt”, în înţelesul vechii tradiții a Bisericii Ortodoxe. În perioada stalinistă a fost închis timp de cinci ani în gulag, acuzat de „propagandă religioasă”. Mai tarziu, a devenit un bătrân venerat, la care veneau tineri și vârstnici pentru îndrumare spirituală.

Love That Never FailsȘocul e că în el se amestecă bunul simț sublim, credința creștină sinceră cu un mare accent pe dragoste și iertare, cu vedenii a mulţimi de demoni, – adesea îmbrăcați în uniformă militară – dar niciodată îngeri. S-ar părea că acest om ar fi fost sub influența vreunor pastile sau că ar fi fost nevoie să fie pus în azil – nimeni însă nu a admis că ar fi nebun sau în vre-un fel tulburat. Povestește despre un preot (probabil el însuși), la care un demon i-a spus despre moartea lui Stalin cu câteva ore înainte de știrile de la radio. Cu toate acestea, el poate respinge fanteziile altora, mai ales a acelor români, care au crezut că pașapoartele din plastic au fost un precursor al Antihristului, și să fie la fel de succint când e vorba despre clericalismul contemporan, îndemnând preoții  să „mărturisească unii pe alții” – „și în cazul în care preotul nu te va ierta, Dumnezeu o va face!”

„Dragostea care nu cade niciodată” a cunoscut  în decurs de câţiva ani trei ediţii în română (una la „Marineasa” şi altele două la „Cathisma”), fiind îndrăgită, recitită şi citată de creștinii de pe ambele maluri ale Prutului. Recent, fragmente masive din carte și viața părintelui Selafiil au fost traduse în limba rusă și publicate pe cel mai important site ortodox din Rusia, pravoslavie.ru.

https://ioanatan.wordpress.com/