Category Archives: Interviuri

PS Marchel: „Regret sărăcia minții unor jurnaliști care văd în mine doar un antieuropean” (I)

Episcopul de Balti si Falesti Marchel

– un interviu despre chibzuință și valori europene, incidentul cu icoana cuviosului Serghie de Radonej și politicieni mincinoși

Episcopul de Bălți și Fălești, Prea Sfințitul Marchel este una din cele mai influente voci în Biserica Ortodoxă din Moldova. Chiar dacă poziția și fermitatea lui deranjează, mai ales Puterea și mass-media, însă creștinii, dar și unii necreștini îl simpatizează pentru curajul de a înfrunta conducătorii statului, atunci când aceștia votează legi și propagă ideologii pe care Biserica le consideră dăunătoare pentru popor. Cuvântul lui aspru și tăios pe unii îi supără, pe alții îi călăuzește și îi inspiră, pentru că, Preasfinția Sa își ia în serios misiunea de păstor și slujitor al Domnului. Cel puțin așa ni s-a părut nouă în timpul discuției, pe care am avut-o într-un local din apropierea Bisericii „Constantin și Elena” unde slujește ca episcop.  

– Prea Sfințite, în predica de astăzi din Duminica Învierii fiului văduvei din Nain ați îndemnat lumea să chibzuiască cum se cuvine pe cine să voteze la scrutinul din 30 noiembrie. Spuneți-ne, cine dintre actualii lideri vă inspiră încredere sau poate chiar simpatie. Este cineva pentru care ați vota la viitoarele alegeri? Vă întreb acest lucru pentru că, sînteți și cetățean al Republicii Moldova, pe lângă faptul că sunteți episcop de Bălți și Fălești și ocupați o funcție importantă în ierarhia bisericească.

-Igor, regret foarte mult că ai înțeles că îndemnul meu la chibzuință s-ar referi numai la alegerile parlamentare în pragul cărora suntem. Vreau să zic că a fost o chemare la chibzuință în general, nu doar în politică, dar inclusiv și în politică. Probabil, că am pomenit și de politică măcar și pentru faptul că ne aflăm în vremea măcinării, dacă vreți, vremea când trecem anumite testări, rezultatele cărora se vor face simțite anume în următorii patru ani. Am îndemnat, în genere la chibzuință: la chibzuință când ne alegem profesia, la chibzuință când ne alegem locul de trai, la chibzuință atunci când ne alegem a doua jumătate pentru a ne așeza viața întru viitor.

Într-un cuvânt, un lucru chibzuit, după mine, este un lucru cântărit, un lucru bine gândit, un lucru bine rugat, cerut de la Dumnezeu și anume aceasta am avut în vedere când am chemat la chibzuință. Dar, fiindcă suntem înainte de alegeri, am îndemnat oamenii la chibzuință ca să facă alegerea corectă pentru țară. Cred că nimeni nu mă va condamna, nimeni nu-și va exprima dezacordul pentru o astfel de poziție. Acum țara se află într-un pericol oarecare, acum țara se află la o răscruce. Ne aflăm la momentul când trebuie să spunem „da” sau „nu” referitor la o parte (direcție n.a.) sau alta. Și atunci când reperele noastre duhovnicești, bisericești, creștinești se strivesc cu cea mai mare vehemență de unii dintre cei care ar trebuie să le apere, iată anume aceasta mă face să îndemn poporul la chibzuință inclusiv și la alegeri.

Mă voi abține să dau nume și să menționez preferințele mele politice, pentru că și fără de aceasta sunt, deseori, condamnat, se spune că episcopul Marchel, care are o funcție bisericească, se amestecă în politică. Mai puțini sunt cei care înțeleg, care văd cum stau lucrurile pe față: nu eu mă amestec în politică, ci politicienii ca tâlharii în întunecimea nopții sar în curtea Bisericii și strivesc tot ce pot, strivesc tot ce doresc, strivesc tot ce le permitem noi să strivească. Eu încerc să le spun acestor politicieni fără de rușine, fără de credință, fără de simțul măsură: „Domnilor, plecați de la noi!” Iată în sensul acesta îi numesc pe cei mai anticreștini pe nume. În caz contrar, dacă nu s-ar fi întamplat lucrurile despre care vă vorbesc eu, vă asigur că o sută de ani nu aș fi numit nici un nume al unui politician.

John-Kerry-Chisinau-politicieni-conducerea1Dar fiindcă ei înșiși se amestecă în treburile bisericești, demolând tot ce zidim noi fărimitură cu fărâmitură, bucățică cu bucățică ani și poate chiar zeci de ani de-a rândul; ei, care printr-o simplă semnătură ministerială care costă câțiva bănuți risipesc tot ce am zidit noi în plan moral timp de zeci de ani. Iată împotriva acestora eu vreau să mă ridic și să le spun: „Domnilor, stați! Nu acesta este platoul, segmentul unde dvs. trebuie să activați ca politicieni. Dați cărbuni la lume, că suntem în prag de iarnă, dați lemne, dați-le salarii decente, ca să aibă cu ce plăti facturile pentru servicii comunale și să poată achiziționa câte ceva pentru zile negre!”.

Iată aici, dlor politicieni, ar trebui să vă manifestați și pe urmă să aveți cu ce vă înfățișa în fața poporului și să puteți spune „Noi v-am ajutat și vom face acest lucru și mai departe, iată votați pentru noi”. Dar atunci când dumneata îmi scoți denumirea și fenomenul de mamă și de tată din mitrică, din certificatul de naștere al copiilor, atunci când dumneata propui să înlocuim denumirea de mamă și de tată care este în sângele nostru, în rădăcinile rădăcinilor noastre… propui să le numim cu așa cuvinte precum „părintele numărul 1” și „părintele numărul 2”, atunci când dumneata islamizezi țara care este creștină de la începuturile ei, atunci când dumneata demolezi tot ce este creștinesc aducând, ca să zic așa, în ograda legii pe cei fărădelege, pe cei fără de rușine, pe cei care strică tot, pe cei pe care Dumnezeu i-a pedepsit mai aspru ca pe alți păcătoși, atunci cum ar trebui să mă comport eu cu dumneavoastră? Și iată, în sensul de a pune stăvilă acestui fenomen de distrugere în toate sferele sociale ale vieții, inclusiv și în cele duhovnicești, anume pentru aceasta m-am adresat la lume ca să fie mai chibzuiți, să fie mai atenți, să fie mai bine gânditori, să fie mai înțelepți atunci când vor face alegerea.

-Unele organe de presă v-au creat reputația de episcop antieuropean. În legătură cu aceasta vreau să vă întreb, dvs. sunteți pentru sau contra integrării europene și care vă sunt argumentele? Pe ce vă bazați când adoptați o poziție sau alta?

-Regret mult de sărăcia minții și înțelepciunii acelor jurnaliști care au văzut în mine doar un antieuropean. Vreau să zic că este vai și amar de steaua noastră dacă vom gândi la nivelul tălpii gâștii, la nivelul genunchiului de broască. Este vorba că întotdeauna m-am pronunțat împotriva la tot ce este rău, împotriva la tot ce este urât, împotriva la tot ce este incorect și care vine și se implementează la nivel legislativ, impunând întreaga societate moldovenească să trateze cu respect astfel de lucruri. Mă împotrivesc la tot ce este urât și nu frumos ce vine din Europa. Pe de altă parte, cred că doar un descreerat nu-și dorește o deservire europeană în toate sferele: în sfera comercială, în sfera medicală, în sfera asigurărilor. Cine nu-și dorește drumuri europene, cine nu-și dorește salarii europene? În sensul acesta eu îmbrățișez Europa și-i zic bine ai venit! Dar atunci când vin cele mai mari mârșăvenii, iată în fața unei astfel de Europe eu mă împotrivesc. Nu vreau să plătesc cu sufletul, cu curăția sufeltului poporului pentru unele valori absolut necreștinești, absolut urâte, absolut întunecate, pe care conducătorii noștri le învelesc frumos și le numesc valori europene. Împotriva acestora eu mă împotrivesc.

-Să nu vă supărați dacă sunt întrebări mai pipărate…

-Nu mă supăr pe jurnaliști pentru că ei de altceva nu sunt capabil. Mușcați, măi băieți!

Cuviosul Serghie de Radonej-Pe Internet au apărut comentarii mai acide, mai critice legate de un incident cu icoana cuviosului Serghie de Radonej. Noi, adineaori eram într-o cafenea și cineva intrând pe Internet ne-a spus: Uite cineva îl critică pe mitropolit pentru că nu ar fi primit icoana cuviosului Serghie de Radonej la Chișinău. Eu nu știu prea multe detalii despre această icoană, dar pentru că am văzut-o în Biserica „Sfinții împărați Constantin și Elena” unde slujiți dvs. mi-am zis că ar trebui să cunoașteți mai multe despre această întâmplare. Cum a fost?

-Am zis: „Bine ai venit, sfinte preacuvioase părinte Serghie la Bălți!”, la Eparhia de Bălți, l-am întâmpinat cu toată pietatea noastră creștinească, i-am făcut plecăciuni. Am înălțat rugăciuni în speranța că vom fi auziți și blagolsoviți de el. Eu vă pot răspunde la toate întrebările ce țin de Eparhia de Bălți. Dar ceea ce ține de Chișinău, de Eparhia de Centru, vă rog să adresați toate întrebările capului acestei eparhii, mitropolitului Vladimir.

-Bine, cum a ajuns icoana la Bălți?

-La data de 18 iulie, adică la vre-o săptămână după pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel am scris un raport către Preafericitul Chiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii (știți că Biserica Ortodoxă din Moldova este parte organică, este parte armonioasă a Bisericii Ortodoxe Ruse) și adresându-mă la Patriarhul nostru l-am rugat să blagoslovească venirea acestei mari sfințenii pe pământurile moldovenești. Patriarhul a răspuns pozitiv și m-a readresat să coordonez toate chestiunile ce țin de aducerea icoanei cu părintele Pavel, blagocinul Lavrei Sfintei Treimi sau Serghiev Posad, cum îi zic credincioșii. Blagocinul mi-a spus categoric, că icoana nu trebuie transportată în portbagajul avionului, nu trebuie iradiată cu raze Renghen in timpul controalelor cu scaner pentru că are de suferit pictura.

Mai mult decât atât. Am fost rugați ca icoană să fie transportată prin zona VIP pentru că, pe bună dreptate este un lucru sfânt și după cum știți …mă rog, vameșii sunt diferiți, sunt și mai credincioși, și mai puțini credincioși, și necredincioși. Calculând eu toate acestea și timpul pe parcursul căruia icoana urma să se afle în Eparhia Bălți, plus obligațiunea de a caza doi monahi însoțitori ai icoanei am constatat că este prea costisitor pentru mine și am rugat Patriarhul să găsească posibilități finaciare pentru a transporta icoana în Eparhia de Bălți. Am cerut icoana pentru perioada începând cu 28 octombrie, așa era mai convenabil pentru mine, dar au hotărât acolo sus ca icoana să vină începând cu data de 11 octombrie și au găsit și mijloace financiare pentru transportarea icoanei; l-au găsit pe președintele campaniei „Iubesc Moldova” Igor Dodon, care și-a asumat cheltuielile finaciare pentru transportarea icoanei tur-retur și pentru întreținerea însoțitorilor icoanei.

Iată așa a nimerit icoana în Eparhia de Bălți. Vreau să zic că am înștiințat confrații mei, arhiereii din Republica Moldova la ședința Sinodului BOM din 3 septembrie că va veni icoana. Am înțeles că atunci nu au acordat atenția cuvenită sau cel puțin atenție suficientă, pentru că acum, discutând cu unii din ei, mi-am dat seama că Prea Sfințiile lor au înțeles că e vorba de o altă icoană dăruită fiecărei eparhii de către un alt politician, Renat Usatâi. Acum suntem în situația în care suntem. Icoana este blagoslovită după discuția mea cu Patriarhul Chiril din 26 septembrie pentru Eparhia de Bălți cu dreptul de a vizita și alte eparhii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova. Atât vă pot spune la acest capitol. În rest, singur stau în nedumerire, singur caut răspuns la anumite întrebări. De ce ar trebui refuzată icoana ca să viziteze Chișinăul sau, eu știu, alte eparhii? Chiar nu înțeleg de ce.

-Următoareamea întrebare este despre relația dvs. personală cu liderii politici. Aici voi insista să vorbim pe nume. Pentru că dvs. sunteți o voce puternică în Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova și eu intuesc că este imposibil să nu aveți anumite întâlniri și cu liderii politici. Când zic lideri politici mă refer și la șeful statului, și la primul ministru, și la alți miniștri din Guvern. Nu sînt genul de om care să promoveze scandaluri, dar presa a vuit atunci când dumneavostră ați avut îndrăzneala de a-l numi pe șeful statului „om de nimic”. Era, dacă nu greșesc, în contextul planificării vizitei Patriarhului Chiril la Chișinău. Dacă e să fiu și mai concret, care este relația dumneavoastră cu președintele Timofti, cu liderul PLDM Vlad Filat, cu liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin? Vă întreb pentru că, uneori, când discuți personal cu oamenii publici la un pahar de ceai, înțelegi că ei sunt altfel decât îi prezintă presa.

-(zâmbind) La un pahar de ceai, ziceți?

IMG_8811Vasăzică, eu clasific politicienii în două tabere: mai creștini și mai puțin creștini. Așa cum pomul se cunoaște după roade, tot așa și creștinul după fapte. Cu unii politicieni discut mai des, mă văd mai des și discuțiile cu ei îmi provoacă un interes oarecare. Sunt însă alții, pe care i-ați nominalizat și dumneavoastră, cu care nici nu vreau să am nimic și această dorință este reciprocă. Am în vedere liderii Alianței și, printre ei, inclusiv și președintele țării Nicolae Timofti. Vreau să zic că produsul lucrării lor la conducerea statului eu îl calific ca fiind anticreștin. Dacă vreți să vă convingeți de aceasta pur și simplu răsfoiți acele legi pe care ei le-au adoptat, și le-au promovat, și le-au promulgat atât de rapid, încât rămâi nedumerit: la ce bun? de ce este necesară o astfel de accelerare? atunci când unele legi, cu adevărat folositoare pentru întreaga societate stau, așteaptă promulgarea șefului statului luni întregi, jumătate de an. Și, în același timp, alte legi atât de distrugătoare de suflet cum ar fi legea de egalitate a șanselor a fost peste noapte sau a doua zi promulgată de Timofti, președintele țării.

Vreau să vă destăinui altceva, atunci când a fost ales el, cu unele abateri de la graficul de timp: era anunțată alegerea președintelui pentru orele 10.00 și l-au ales și l-au întărit la orele 8:15; undeva pe la 8:45, adică peste jumătate de oră, prima felicitare primită de Nicolai Vasilevici Timofti în calitate de Președinte al Republicii Moldova a venit din partea Preafericitului Patriarh Chiril, împotriva vizitei căruia el s-a ridicat. Și măcar n-a avut până la urmă bărbăția să zică: „Da, uite eu m-am pronunțat împotriva vizitei Patriarhului Chiril în Republica Moldova din motivele cutare și cutare”.

Dar, după intervenția mea drastică, vreau să o calific ca fiind drastică, conștient drastică, a zis: „Domnilor, păi eu n-am zis nimic împotriva venirii Patriarhului”. Domnule, ai bărbăție sau ești ca o trestie bătută de vânt? Deci, cu astfel de oameni eu nu vreau să am de a face, nu vreau nici să mă întâlnesc, pentru că consider discuția cu dânșii pur și simplu o pierdere de timp. Aș putea să-i numesc și pe ceilalți, dar nu știu dacă nu le fac prea multă cinste, am în vedere ceilalți conducători ai partidelor de guvernământ sau ai Alianței, pentru că ei vorbesc una și fac alta.

La unul dintre ei, fără să-i numesc numele, m-am întânit cu nouă zile înainte de votarea acestei legi păcătoase, pe bună dreptate păcătoasă, anticreștină și antiumană (pe care au adoptat-o la 25 mai 2012); am fost la dumnealui personal, l-am avut nu o singură dată oaspete în casa mea și el m-a asigurat: „Vladâca, întoarce-te la casa ta liniștit, că nu vom mai vota noi această lege, pentru că am doi copii minori și nu vreau ca peste 4-5 ani să mă întrebe, tată, în ce ai transformat tu țara aceasta votând legea aceasta și legiferând gay-i ?”. Nouă zile au fost la mijloc. Cum credeți ce atitudine ar trebui să am eu față de astfel de politicieni care vorbesc una și fac alta?

Nicolae TimoftiI-am catalogat drept mincinoși și nimic mai mult. Este drastic, da. Cum se numește omul care întrebuințează multe țigări? Fumător, nu-i așa? Cum se numește omul care întrebuințează mult alcool? Bețiv. Cum se numește omul care spune neadevăruri? Mincinos. Uite acesta este numele lor. Cu astfel de oameni, nu vreau să am de a face, din simplu motiv că eu mă strădui, vede bunul Dumnezeu, că nu mă strădui pentru interese meschine proprii, dar mă strădui, într-adevăr să corespund misiunii, pe care am îmbrățișat-o conștient: slujesc lui Dumnezeu și poporului credincios. Eu zidesc, ei risipesc. Ce pot avea în comun aceste două categorii de persoane, de oameni atât de antipodici, cu interese diametral opuse? Cred că nimic.

De altfel, dacă s-ar uni împreună aceste persoane antipodice, am avea, cum se numește la ruși un „vinigret”: nimic constant, nimic clar. Iată de ce eu consider că n-ar trebui să pierd timpul să-i conving pe aceștia. Pe ei, apropo, i-au convins stăpânii lor din Europa, care i-au astupat, i-au acoperit cu fel de fel de daruri; iar ei având slăbiciune și docilitate s-au lăsat cuceriți de aceste daruri și acum, dacă vreți, își îndreptățesc datoriile care le au față de stăpânii lor din Europa. Știți cum spune Declarația pentru drepturile omului? Obligațiunea fiecărei guvernări este voința poporului. Cine caută la voința poporului din Republica Moldova? Nimeni. Sunt ei oare conducători ai țării, ai poporului mldovenesc? Eu pun la îndoială acest lucru. În caz contrar, lasă să dovedească că țin cont de doleanțele poporului moldovenesc. Uite atunci o să zic și eu că, pe bună dreptate slujesc poporului, dar nu intereselor proprii.

Igor Pînzaru

https://ioanatan.wordpress.com

(va urma)

Anunțuri

Părintele Teofil Obreja: „Ştefan cel Mare este Sfânt pentru că şi-a iubit neamul şi s-a jertfit pentru el”

parintele Teofil ObrejaLa 15 iulie, sute de credincioşi ortodocşi, clerici, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor locale Căuşeni, călugări şi oaspeţi din România au venit la bisericuţa de lemn închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a complexului monahal „Sfintele femei mironosiţe Marta şi Maria” din Hagimus pentru a aprinde o lumânare în cinstea celui despre care istoricul Nicolae Iorga a spus că este „cea mai deplină şi curată icoană a sufletului românesc”. La evenimentul organizat cu multă dăruire de sine şi dragoste de surorile şi maicile acestui aşezământ monahal a participat Mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei, ÎPS Vladimir, împreună cu un sobor de preoţi, preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, colective folclorice din localitate, ctitori şi enoriaşi din Republica Moldova şi România. Am ales să discutăm despre Sfântul Ștefan cu părintele Teofil Obreja de la Mănăstirea Putna – mănăstirea de suflet a marelui Voievod.

– Părinte Teofil, pentru mai mulţi creştini este greu să înţeleagă cum a ajuns să fie canonizat şi cinstit de către Biserica Ortodoxă un domnitor care a vărsat sânge şi care a fost, poate, mai dur cu supuşii săi?

– În primul rând ar trebui să remarcăm faptul că perioada de domnie a Sfântului Ștefan cel Mare, cei 47 de ani, a fost într-o vreme de mare încercări, când ţara era secătuită din cauza luptelor pentru domnie. Cu sabia s-a făcut şi urcarea lui pe tron, la vârsta de 17 ani, în 1457, după cele două lupte de la Doljeşti şi Orbic, când a avut confruntarea cu Petru Aron, ucigaşul tatălui său. În felul acesta reuşeşte să urce pe tronul Moldovei şi este uns domnitor de mitropolitul Teoctist la câmpia Dreptăţii. Puţini ani de pace au fost în toată această perioadă. Domnitorul a trebuit să vegheze mult la apărarea ţării, a neamului şi a credinţei noastre strămoşeşti, a credinţei dreptmăritoare. A fost nevoit să se apere şi să-şi apere ţara, şi dintre cei apropiaţi şi-a ales noi boieri, căci boierii care-i avea, boierii vechi, de multe ori complotau cu potrivnicii, cu duşmanii săi, pentru că ei nu gândeau decât la înmulţirea averilor lor, nu gândeau la binele ţării şi la prosperitatea poporului. Astfel, Sfântul Ștefan şi-a ridicat la rang de boieri dintre viteji, dintre oştenii săi şi a purtat grijă de cei săraci.

Sfântul Ștefan cel Mare a fost singurul domn creştin în acea perioadă care a avut curajul de a-l înfrunta pe sultanul Mahomed, atunci când imperiul otoman era în plină ascensiune. Cum bine ştiţi, imperiul otoman, după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmet al II-lea Fatih, îşi continua înaintarea spre centrul Europei. În iarna anului 1474, Mahomed al II-lea îl trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ștefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului, în locul numit Podul Înalt, şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Oştirea turcilor se destrămă în învălmăşeală. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Republicii Veneţiene, ajutor nu veni de nicăieri.

Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârşiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregăteşte o nouă oaste, că ungurii şi polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează şi că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ștefan.

Sf. Stefan cel MareIată că poporul român, o ţărişoară mică, cu puţini oameni, a reuşit să pună stavilă puhoiului otoman, care nu a trecut de această poartă a creştinătăţii, Moldova. Și asta s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu.

– Lupta de la Podul Înalt a fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în faţa unei armate creştine, care era de trei ori mai mică, fiind formată, în mare parte, din ţărani moldoveni.

– Aşa este, dar vreau să menţionez aici că Sfântul Ștefan, după această vestită bătălie, pentru care a fost numit de Papa de la Roma „principele creştinătăţii”, a trimis vorbă în ţară ca nimeni să nu pună în seama lui victoria, ci în seama lui Dumnezeu. Nu s-a mândrit, nu s-a înălţat. Cronicile vremii consemnează acest lucru: nu s-a înălţat cu mintea, ci în smerenie a pus totul în seama lui Dumnezeu. Mai exact, Cronica Ţării Moldovei spune că, după bătălia de la Vaslui, Ştefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine şi cu apă şi în toată ţara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu şi numai Lui să i se aducă laudă”.

Iar cronicarul Grigore Ureche ne dă mărturie că încă din vremea lui poporul îi zicea „sveti”, adică „sfântul”: „Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă” (Letopiseţul lui Grigore Ureche). Și continuă cronica: „nu pentru sufletul lui, care este în mâna lui Dumnezeu, că şi el a fost om cu păcate, dar pentru faptele lui vitejeşti”.

– Poate nu cunoaşteţi, dar şi la mănăstirile de la noi, din Republica Moldova, se cântă şi astăzi, cu diferite ocazii, „Când a fost să moară Ștefan…”.

– Asta ne demonstrează încă o dată că Sfântul Ștefan a fost iubit de popor ca un părinte şi apărător al său şi această dragoste a rămas imortalizată în cântece care răsună şi aici, şi dincolo de Prut. Dacă într-o mână avea crucea şi în cealaltă sabia, să nu uităm că lucrul acesta l-a făcut pentru apărarea neamului şi pentru apărarea credinţei ortodoxe, care şi la vremea aceea, ca şi acum, de altfel, era destul de încercată. Știm cu toţii că popoarele care au căzut sub stăpânirea otomană, în mare parte au fost nevoite să renunţe la credinţa lor şi să accepte credinţa musulmană. De aceea, perioada lui de domnie a fost ca o binecuvântare de la Dumnezeu, iar Sfântul Ștefan a fost ca un trimis al lui Dumnezeu cu misiunea de a apăra această poartă a creştinătăţii. Nu în zadar şi papa Sixtus al IV-lea îl numeşte „atlet al lui Hristos”, toţi erau conştienţi de ceea ce a făcut Sfântul Ștefan pentru apărarea neamului şi a credinţei creştine.

Maicile sf. manastiri Marta si MariaȘi încă ceva foarte important. Ștefan nu a dus lupte de cotropire a noi teritorii, de îmbogăţire, ci lupta lui a fost, exact cum zice Mircea cel Bătrân în Scrisoarea a III, „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Mi se par relevante cunoscutele cuvinte ale istoricului Nicolae Iorga, care, vorbind despre Sfântul Ștefan cel Mare, îl caracterizează drept „cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin printr-însul de aiurea şi de mai sus, de la Dumnezeu”.

Semnele sfinţeniei lui Ştefan cel Mare le găsim în viaţa lui şi în moştenirea pe care ne-a lăsat-o. În viaţa lui şi-a purtat crucea: de domn – cu grija în inimă pentru o ţară mereu în creştere şi pentru un popor ameninţat cu islamizarea; de soţ şi tată – moartea celor două soţii şi a fiilor săi; de luptător – rana de la picior purtată cu răbdare mai mult de 40 de ani. Prin această întreită cruce, Hristos l-a curăţat şi l-a sfinţit, dându-i o credinţă nestrămutată în ajutorul Lui. Ştefan cel Mare este mare pentru că a înţeles că biruinţele au fost purtate cu ajutorul lui Dumnezeu, iar înfrângerile i-au fost spre încercare şi spre răbdare.

DSC_0159Ştefan cel Mare este Sfânt pentru că şi-a iubit neamul şi s-a jertfit pentru el, iar neamul a răspuns prin cinstire şi evlavie. Acestui neam ai cărui fii suntem noi, cei de astăzi, el i-a transmis o moştenire nepreţuită, sugerată chiar prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa: „Mai presus de tihna noastră stă apărarea fiinţei şi neatârnarea ţării noastre!”.

– Vă mulţumim pentru cuvintele şi explicaţiile oferite.

– Bunul Dumnezeu care l-a întărit pe Sfântul Ștefan în luptele fizice şi duhovniceşti pe care le-a avut să vă binecuvânteze şi să vă lumineze în ceea ce faceţi. Iar eu, ca unul care vin de la Mănăstirea Putna, unde este îngropat Sfântul Ștefan cel Mare, pot să mărturisesc că puterea, ajutorul şi bucuria pe care le simţim ori de câte ori ne rugăm dreptcredinciosului voievod sunt foarte mari.

Igor Pînzaru

ioanatan.wordpress.com

Ieromonahul Petru Pruteanu: „Sîntem chemați să-L vedem pe Hristos într-un sărac, cerșetor, polițist sau judecător…”

Ieromonah Petru PruteanuPărintele Petru Pruteanu este unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Republica Moldova. Cunoscut pentru inteligența și erudiția sa deosebită pentru care este apreciat mai ales în cercurile de intelectuali și tineri. A fost lector și decan al Facultății de Teologie din Edineț, a făcut studii de cercetare în Muntele Athos (Grecia) şi la Universitatea din Thessaloniki (Salonic). Acum slujește într-o parohie din Cascais, Portugalia, Eparhia de Korsun. Slavă Ție, Doamne, că există skipe!

-Părinte Petru, mi-am propus să vorbim astăzi despre iertare. O temă care este simplă doar la prima vedere, pentru că dacă ne adîncim puțin, descoperim lucruri surprinzătoare. Mântuitorul Hristos după ce i-a învățat pe ucenici Rugăciunea Domnească și arhicunoscutele cuvinte „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” adaugă: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Sfînta Evanghelie după Matei, 6, 14-15). De ce a ierta aproapelui nostru este atît de important, încît Dumnezeu ne atenționează, că, dacă nu iertăm oamenilor greșelile lor, nu putem aștepta milă și iertare de la Dumnezeu?

-Omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi persoana fiecăruia din noi se împlineşte doar în măsura în care suntem în comuniune cu El şi cu cei creaţi după chipul Lui. Omul poate avea o relaţie personală cu Dumnezeu, dar nu una individuală, neglijîndu-i pe ceilalţi oameni, pe care Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult, şi pentru care Mîntuitorul de asemenea şi-a vărsat Sîngele Său, chemîndu-ne pe toţi deopotrivă la El. Mai mult decît atît, Hristos îl consideră pe fiecare om drept un „frate mai mic” al Său (Matei 25:40,45) şi, de multe ori, apare în faţa noastră sub chipul unui sărac, cerşetor, bolnav sau poate învăţător, medic şi, de ce nu, chiar poliţist sau judecător, iar noi suntem chemaţi să-L vedem pe El în fiecare din aceştia. Iată de ce, respectînd logica şi firea lucrurilor, Domnul ne cere ca mai întîi noi să iertăm pe aceştia, care au slăbiciuni asemenea nouă, şi abia apoi să cerem iertare de la El (cf. Matei 5:23-24). Aceasta şi pentru a înţelege că greşelile pe care le facem noi înaintea lui Dumnezeu sunt cu mult mai mari decît cele pe care le face aproapele cu noi şi, respectiv, dacă Dumnezeu este în stare să ne ierte nouă mult, de ce noi nu suntem în stare să iertăm puţin aproapelui (cf. Matei 18:21-35), mai ales că, cel puţin o mică parte din greşeala pe care i-o imputăm aproapelui s-ar putea să fie provocată (direct sau indirect) chiar de noi. E altceva că mîndria şi aroganţa din noi nu ne permit să observăm şi să ne asumăm partea de vină… Deci, noi am vrea ca Dumnezeu să ne ierte deplin şi necondiţionat, iar noi nu suntem în stare să iertăm pînă la capăt şi încă mai punem şi condiţii? Nu e logic! Iar Hristos ne cheamă la logică…

Cred că este important să mai amintesc în acest context şi cuvintele Sf. Ioan Teologul care spune: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4:20-21).

fiul-risipitor-Poate oare Dumnezeu să ierte păcatele unui om care nu iartă din toată inima pe cineva care i-a greșit, sau care „iartă dar nu uită” și la prima ocazie potrivită sau la primul pahar de vin își varsă nemulțumirea pe aproapele său și-i „scoate ochi” pentru toate greșelile „iertate”?

-În răspunsul precedent am făcut trimitere la pilda de la Matei, cap. 18, în care Mântuitorul povesteşte cum un stăpîn a iertat unei slugi datoria de 10.000 de talanţi, iar sluga n-a putut ierta altei slugi datoria de 100 de dinari. Şi pilda se încheie cu următoarele cuvinte ale stăpînului: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi mîniindu-se stăpînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre” (Matei 18:32-35). Din aceste cuvinte observăm că Dumnezeu ne cere să fim între noi ca fraţii şi să iertăm „din inimă”, nu doar cu buzele sau numai pînă la un timp, căci aceasta nu mai este iertare, ci un fel de „amînare a răzbunării”. Ce ar fi dacă şi Dumnezeu ne-a ierta numai pentru un timp, apoi să-şi reamintească de toate păcatele noastre? Deci haideţi să nu fim „slugi viclene”, ci să iertăm până la capăt şi să reîncepem relaţia cu fratele nostru, de parcă nici nu s-ar fi întîmplat nimic. Dacă aşa am vrea să facă cu noi Dumnezeu şi chiar şefii noştri, tot aşa trebuie şi noi să facem cu alţii.

-Cu toții suntem foarte mișcați de noblețea Mîntuitorului care se ruga pe cruce pentru cei care l-au răstignit, dar de multe ori, în viața cotidiană suntem neputincioși în a ierta oamenilor chiar și micile ofense sau nedreptăți care ni se fac, ca să nu mai pomenim de cele mari. Cum să învățăm a ierta în lucrurile mici, dar, mai ales în cele mari? Cunoaștem cu toții destule cazuri cînd frate cu frate nu vorbește ani la rînd din cauza unor certuri banale la împărțirea averii părinților, cînd copiii își neglijează părinții, considerînd că au fost nedreptățiți sau pentru că n-au fost iubiți la fel de mult ca alți frați de-ai lor, cînd soții divorțează nemaiavînd putere să se ierte, să se suporte, să se ajute unul pe altul.

-Sunt oameni care chiar încearcă să ierte pînă la capăt, dar fiind stăpîniţi şi de alte patimi, în special de mîndrie şi invidie, în ei reînvie mînia şi chiar prostia. Nu de puţine ori, omul n-are nevoie de acel pămînt, că oricum nu are de gînd să-l lucreze şi nici de acea casă bătrînească care niciodată nu i-a plăcut, dar fiind îndrăcit(!) spune: „dar de ce să-i revină altuia şi nu mie?” sau „decît să aibă doar el, mai bine să se piardă, ca să nu am nici eu, nici el”. Oamenii care trăiesc după această logică diabolică, nu au nici o legătură cu Dumnezeu şi cu Biserica şi, prin urmare, nu trebuie nicidecum împărtăşiţi, cununaţi sau copiii lor primiţi la botez. O atitudine mai drastică a Bisericii este justificată nu doar pedagogic, ci şi canonic, şi duhovniceşte.

Mai există şi alt aspect, cînd celălalt refuză să se îndrepte şi profită de bunătatea celui mai credincios sau mai slab. Dar şi în primul caz, şi în al doilea, Hristos ne este model de iertare şi bunătate.

423px-Христос_Пантократор_Ватопед_Афон_13вNumai citind şi împlinind Evanghelia ne putem schimba conştiinţa şi comportamentul. La noi însă credinţa se limitează numai la pomeni şi obiceiuri, iar la capitolul împlinirea Evangheliei suntem mai răi decît păgînii… E şi vina preoţilor, în mare parte, că nu atrag atenţia la aceste aspecte fundamentale pentru buna convieţuire şi pentru dobîndirea mîntuirii. Dacă n-ai ştiut să ierţi, nici o pomană nu te poate salva!

-Cum poate un credincios să-și dea seama că Dumnezeu l-a iertat pentru păcatele făcute, mai ales cînd e vorba de păcate mai grele precum omorul, avortul, violul, „afaceri” bazate pe prostituție sau droguri, uciderea unui părinte?

-Pentru a primi iertare de la Dumnezeu în primul rînd trebuie să te opreşti de la păcat, apoi să ceri iertare, avînd hotărîrea de a nu mai greşi. Iertarea nu se dă dacă nu se cere, dar întrucît, prin păcat, omul se îndepărtează mult de Dumnezeu, omul trebuie să fie convins că a strigat suficient de tare şi de mult ca Dumnezeu să-l audă. Ca să nu fim prea uşuratici cu pocăinţa, uneori Dumnezeu se face că nu ne aude şi, în acest caz, chiar trebuie să strigăm cu lacrimi şi cu suspine…

Atunci cînd omul primeşte iertare, el simte o pace în suflet şi o bucurie că l-a aflat iarăşi pe Dumnezeu. Mai mult decît atât, omul este gata să suporte orice consecinţă pentru păcatul său, numai să nu-L piardă pe Dumnezeu şi mîntuirea care vine de la El. Dacă omul a ajuns să trăiască această stare, înseamnă că poate nădăjdui cu smerenie în iertarea lui, crezînd că o va şi primi.

De multe ori însă, oamenii cerşesc o falsă iertare. Pe ei nici măcar nu-i interesează dacă Dumnezeu i-a iertat sau nu, pentru că nu cred în Judecata şi Viaţa de apoi, ci ar vrea să fie convinşi doar că nu vor fi pedepsiţi aici pe pământ. Această abordare deja nu mai are nimic comun cu creştinismul.

-De ce Dumnezeu ar ierta o persoană care înjură în fiecare zi de Dumnezeu, de cruce, de Hristos, de Paște chinuind și otrăvind cu răutatea sudalmelor lui pe cei din jur, străini sau apropiați?

-Cum am mai spus, iertarea se dă numai dacă este cerută, iar păcatul nu se mai repetă. Dacă să întrunesc aceste condiţii, Dumnezeu este în stare să ierte totul, chiar şi cele mai grave păcate. Dar dacă omul nu-şi cere iertare şi nu are hotărârea de a nu mai greşi, iertarea lui Dumnezeu nu-i va forţa dorinţa lui de a fi porc.

-Iisus a spus: „Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfînt nu se va ierta”. În unele surse ortodoxe am întîlnit că tradiţia creștină, pornind de la cele trei mari virtuți de căpătâi – credința, nădejdea și dragostea, care sunt lucrări ale Duhului Sfânt -, a socotit că păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt mai ales acelea care se îndreaptă împotriva acestor virtuți. Oare necredința, erezia, vrăjitoria, închinarea la idoli sau lepădarea dreptei credinţe ca și păcate împotriva credinței pot fi considerate păcate împotriva Duhului Sfînt? Sau deznădejde și sinuciderea, ca păcate împotriva nădejdii, pot fi socotite păcate împotriva Duhului Sfînt? Și în același sens, oare ura, invidia și pizmuirea aproapelui, ținerea de minte a răului, minciuna, clevetirea și prigonirea pe nedrept ca și păcate împotriva dragostei pot fi considerate păcate împotriva Duhului Sfînt?

-Conform textului de la Galateni 5:22-23, toate virtuţile sunt „roade ale Duhului Sfînt” şi, prin extensie, orice păcat este o alungare a harului dumnezeiesc din noi. Personal însă consider că textul de la Matei 12:31-32 nu se referă la „roadele Duhului”, ci la hulirea Persoanei Sfîntului Duh şi, în consecinţă, a întregii Treimi. Sfinţii Părinţi interpretează această hulă ca o respingere a lui Dumnezeu din viaţa omului. Şi sunt mulţi care ştiu şi simt că Dumnezeu există, dar vor să trăiască ca şi cum El nu ar exista şi nu le-ar cere nimic. Aceasta este o formă de ateism chiar mai periculoasă decât ateismul pretins „ştiinţific”. Deci, omul care L-a exclus pe Dumnezeu din viaţa sa nu poate fi iertat pe simplul motiv că nici nu-şi doreşte acest lucru. Dar dacă îşi va reveni în sine şi va dori să fie iertat, Dumnezeu negreşti i-o va da.

-Următoarea întrebare ține de puterea de iertare a păcatelor și, de cele mai multe ori este o pricină de poticnire pentru unii creștinii ortodocși, dar și, mai ales, pentru credincioșii neortodocși. Sfânta Evanghelie după Ioan relatează că după înviere, Iisus Hristos s-a arătat apostolilor, „a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Pentru mulți credincioși din vremurile noastre această taină a iertării păcatelor prin intermediul preoților este greu de înțeles și este, totodată și o mare sminteală. Asta pentru că pare total deplasat să mărturisești unui om, fie el și în haine preoțești, lucruri foarte intime despre propriile păcate. Pentru omul contemporan pentru care Dumnezeu este, de cele mai multe ori, o forță impersonală pare de neconceput să spui păcatele unei persoane, mai ales, că televiziunile noastre „au grija” să ne informeze regulat despre preoți care se bat în biserici, preoți bețivi, curvari, homosexuali sau preoți care preoția este o afacere. În cel mai recent scandal cu implicarea unui cleric ni se prezenta nesimțirea acestuia, care după se a fost oprit de a sluji cele sfinte pentru relații sexuale cu o enoriașă minoră din corul bisericii a decis să treacă într-o altă mitropolie, pentru a-și păstra Biserica și veniturile. Culmea era că ajunsese să-l șantajeze și să-l amenințe pe diferite căi pe noul preot numit de autoritățile bisericești. Sfinția voastră, dacă ați fi mirean, ați accepta să vă spovediți unui astfel de preot?

-Un astfel de individ nici nu este preot, chiar dacă formal poate încă nu este caterisit. Dar nu înseamnă că dacă există doctori care uită foarfecele în oameni sau îi omoară pe masa de operaţie, spitalele trebuie închise, iar oamenii să încerce să supravieţuiască fără operaţii. Transferarea păcatelor unui preot asupra tuturor e cea mai mare greşeală, iar apelarea la primul preot care ne-a ieşit în cale este semnul unei ignoranţe şi nepăsări duhovniceşti. Dacă pentru a scoate un dinte căutăm un stomatolog bun, care trebuie nu doar să înlăture ce este rău, dar şi să nu te infecteze cu vreo hepatită, cu atât mai mult trebuie să căutăm preoţi şi duhovnici buni care să ne pregătească înainte de cununie şi botez, şi să ne fie îndrumători duhovniceşti pentru viaţa noastră şi a familiei. Altfel eşuăm.

Revenind la prima parte a întrebării, cea legată de puterea iertării păcatelor, trebuie să facem unele precizări de ordin practic. În primul rând, preotul nu trebuie să asculte mărturisirea, dacă aceasta începe cu cuvintele: „părinte, am greşit…”, căci aceasta deja nu este mărturisire, ci o şedinţă la psiholog. Mărturisirea trebuie să înceapă cu cuvintele „Doamne, am greşit…”, ca să fie clar de la bun început cui este ea adresată şi care este rolul fiecărui „actor”. Deci Doctorul şi Marele Duhovnic este Însuşi Dumnezeu, iar preotul nu este decât asistentul Lui care, în cuvinte omeneşti şi printr-o prezenţă vizibilă, îţi vorbeşte şi te binecuvîntează. Şi e clar că nu oricine poate îndeplini rolul de „asistent al lui Dumnezeu”, ci numai cei consacraţi în această slujire specială. Mai mult decît atît, acest „asistent” are acelaşi trup ca şi tine şi trăieşte în acelaşi context istoric ca şi tine, deci cu siguranţă va şti să te ghideze corect către Marele Doctor, dacă şi tu vei dori acest lucru.

Deci, dacă oamenii vor avea conştiinţa că vin să se mărturisească Domnului, iar prezenţa preotului le este numai spre ajutor, oriceLa Spovedanie complex sau prejudecată vor fi uşor depăşite. Uneori chiar este de folos să tragem şi un pic de ruşine în faţa preotului, ca să nu tragem ruşinea la Judecata de Apoi. Uneori, datorită acestei ruşini, oamenii se opresc de la păcate. Pe de altă parte, pacientul care vine la medic este nevoit să se dezbrace înaintea acestuia şi, pentru a birui boala, este nevoit să biruie mai întâi ruşinea. Tot aşa este şi cu spovedania. Nu trebuie să credem că preotul, dacă va şti păcatele noastre, ne va respecta mai puţin sau îşi va schimba părerea despre noi. Din contra, se va ruga mai mult pentru noi. Şi orice preot cît de cît experimentat, nu mai are nici o urmă de curiozitate privind păcatele tale, căci aude prea multe… Ţie însă îţi este de folos ca să le mărturiseşti şi să primeşti canonul potrivit, ca să te vindeci de boala pe care Dumnezeu oricum o ştie, dar vrea ca tu însuţi să ceri vindecare şi să recunoşti că ţi-ai cauzat rana, dar de acum înainte vei fi mai prudent.

-Trăim într-un veac cînd păcatul desfrîului a pătruns atît de mult în societate, în presă, în familie încît cu greu mai găsești familii în care soțul nu înșeală soția sau invers. Infidelitatea conjugală distruge multe familii, frînge foarte mulți oameni, aruncîndu-i în disperare, ură, sau chiar omucidere. Pentru exemple e suficient un clic pe orice site de ştiri. „…Aflînd despre infidelitatea soţiei, bănuitul, în vârstă de 40 de ani, locuitor al satului Hîrbovăţ, a urcat la volanul automobilul personal şi s-a deplasat la domiciliul amantului. Între cei doi s-a iscat o ceartă, care a trecut în bătaie. Suspectul i-a aplicat „rivalului” multiple lovituri cu mâinile şi cu un borcan din sticlă pe diferite părţi ale corpului, inclusiv în regiunea capului. Când ultimul nu mai putea opune rezistenţă, soţul femeii l-a tăiat cu un cuţit în regiunea testiculelor. În rezultatul maltratării, victima a decedat pe loc…”. Sigur că omorul din cazul prezentat mai sus e ceva ieșit din comun. Dar adulterul, înșelarea în cuplu și în familie este atât de frecventă în zilele noastre, încît nici nu mai uimește pe nimeni, indiferent dacă cel care înșeală este tractorist, medic, profesor universitar, actor renumit, politician, academician sau șef de stat. Cît de des vi se mărturisesc la spovedanie asemenea păcate și ce epitimii și sfaturi dați în astfel de cazuri? Să ierte sau nu cel înșelat? Să păstreze familia sau să divorțeze? 

-Repet încă o dată: ca iertarea să fie dată, ea trebuie să fie mai întîi cerută, şi nu formal, ci din inimă şi cu hotărîre de a nu mai greşi. Un astfel de bărbat, dacă scapă de pedeapsa penală (eventual pe motiv că a fost în stare de afect), chiar merită să fie iertat, pentru că nu a rămas indiferent de soarta familiei lui, ci a luat o atitudine. Din păcate, atitudinea a fost greşită, dar oricum, el a vrut să-şi salveze familia şi nu a răspuns la înşelare cu o altă înşelare, aşa cum se întîmplă cel mai des.

Observăm că Biserica Ortodoxă din Moldova acordă puţină atenţie familiei şi nu face nici un fel de catehizare înainte de cununie, ci cunună pe toţi laolaltă, inclusiv şi a doua, şi a treia oară, iar „cununiile se dezleagă” aproape în bătaie de joc. Această problemă trebuie rezolvată urgent şi există suficiente căi de a înainta măcar puţin în această direcţie. Cred că cele mai multe familii care au divorţat puteau fi salvate, dacă nu era atîta orgoliu şi încăpăţînare. Sunt foarte puţine cazurile cînd divorţul devine „răul cel mai mic” şi un pas inevitabil. Dar şi atunci trebuie cîntărit bine, fără ai uita de cuvintele Mîntuitorului: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).

-Vă mulțumesc pentru că ați găsit timp pentru noi.

-Sper să fie de folos cititorilor.

Interviu realizat de Igor Pînzaru

https://ioanatan.wordpress.com

Părintele Mihail Costandachi: „Prin post arătăm că ne pasă de Dumnezeu, că vrem ca El să facă parte din viața noastră”

IMG_7036Părintele Mihail Costadache este preot slujitor la mănăstirea „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni. A acceptat cu simplitate și modestie să discutăm despre rostul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel în care creștinii au intrat de o săptămînă, chiar dacă a trebuit să renunțe la puținele ore de odihnă între slujbele mănăstirești de dimineață și seară.

-Părinte Mihail, sîntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De ce a rînduit Biserica Ortodoxă acest post, cît durează și ce foloase poate avea din el creștinul obișnuit care, cea mai mare parte a timpului său, se zbate pentru a cîștiga un ban pentru el și pentru familie?

-Postul Sfinților Apostoli a fost instituit relativ tîrziu în Biserică inițial fiind un post mai mult pentru monahi. Are o durată variabilă în dependență de sărbătoarea Paștelui. Uneori el poate fi doar de cîteva zile, alteori, cum a fost în anii precedenți, poate dura șase săptămâni. Din punct de vedere alimentar este un post relativ ușor, cu dezlegări la vin și undelemn, iar în zilele de sîmbătă, duminică și de sărbători mai mari se dezleagă și la pește. Postul începe de obicei după Duminica tuturor sfinților (anul acesta pe data de 15 iunie) și sfîrșește odată cu sărbătoarea închinată Soborului Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie, stil nou/12 iulie stil vechi).

Se știe că postul este o perioadă în care creștinii intensifică rugăciunea și toate celelate lucrări duhovncești ca citirea Scripturilor, faptele bune, practicarea altor virtuți creștine. Bineînțeles postul nu poate fi pentru nimeni obligatoriu, însă încă marii dascăli ai pocăinței și cunoscători subtili ai sufletului omenesc au remarcat că pentru a-L simți și a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de om, este nevoie de o lucrare și o sîrguință deosebită pe care  ei au numit-o asceză. Omul poate să nu postească, căci postul este manifestarea maximă a voinței și libertății omenești. Prin post arătăm că ne pasă de Dumnezeu, că vrem ca el să facă parte din viața noastră. De aceea Isaac Sirul spunea: „A mînca este o lege a firii, a posti însă tine de libertatea omului”, de aceea animalele nu postesc.

Postul este de asemenea o ocazie de a aduna în sufletul nostru mai multă lumină. De aceea bucuria și roadele pe care le aduce, le poate simți și descrie doar cel care postește. Iar postul poate aduce în primul rînd liniște, pace, curățenie lăuntrică, mai multă claritate în activitățile pe care le avem și, desigur, bucurie, chiar și în lucrurile mici din viața noastră de zi cu zi pe care nu prea le observăm.

Aș vrea să accentuez că postul nu trebuie privit doar ca pe o restrictie alimentară, ci mai întîi de toate ca pe o pocăință, ca pe o schimbare a modului nostru de a fi și de a trăi. Este o perioadă de înfînare, de la orice exces material, o înfrînare de la tot ce este rău.

-Postul sfinților Apostoli din acest an coincide cu o competitie sportivă de mare anvergură – Campionatul mondial de fotbal din Brazilia. După o zi de lucru mai mult sau mai puțin obositoare chișinăuenii se retrag pe la terease și baruri ca să vizioneze cu prietenii un spectacol în care 22 de sportivi  în floarea vârstei aleargă într-o nebunie după o minge. Cum se împacă postul cu fotbalul și mai ales cu cantitățile industriale de bere care se beau în timpul vizionării unui meci?

-Nu se împacă deloc, pentru că, de fapt, nici nu au ce împăca. Nu văd o problemă în a posti și a privi un meci de fotfal, a citi o carteSuporteri englezi, CM 2014 sau a privi un film, dacă aceste lucruri se fac în limitele decenței și nu vin în contradicție cu scopul și esența postului, ca lucrare duhovnicească. Creștinismul nu înseamnă o îngrădire a libertății omului și personalității, ci punerea lor într-o nouă lumină. Biserica cunoaște mai multe cazuri a unor oameni ajunși mai apoi sfinți care erau și amatori ai sportului. De aceea eu cred că cineva poate fi în egală măsură un bun creștin și amator de fotbal dacă acest lucru nu naște în el ură, invidie și comportamente degradante. Pentru a folosi aici un cuvînt cunoscut, pînă la urmă, „nu vinul este rău, ci beția; nu femeia este de vină, ci curvia; nu mădularele trupului sunt pricina, ci reaua lor folosință” după cum spune sfîntul Petru Damaschin. Așadar, nu fotbalul sau alte lucruri sunt de vină, ci modul și felul în care știi tu să le privești. Un om care postește niciodată nu trebuie să întoarcă spatele lumii ca să se dedice propriului creștinism într-o manieră habotnică și fanatică.

-Sfîntul Ioan Gură de Aur recomanda creștinilor un „standard” de postire care ar putea părea neobișnuit cel puțin pentru cei pentru care postul se reduce la o dietă alimentară. El zicea să avem milă de cei săraci, să ne împăcăm cu dușmanii, să ne întoarcem capul de la femeile frumoase. Și chiar mai mult, să postim nu doar cu gura și stomacul, dar și cu ochii, urechile și cu toate mădularele trupului nostru. „Mîinile voastre să postească rămînând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”, spunea sfântul ierarh. Cât de realizabile sunt aceste sfaturi pentru creștinii contemporani din Moldova, 80 la sută dintre care nu respectă nici măcar postul alimentar?

-Exemplele cu citate din Sfinții Părinți referitoare la modul cum trebuie să postim ar putea continua la nesfîrșit. Același Ion Gură de Aur ne spune că dacă postim trebuie să o arătăm și prin fapte, îndemnîndu-ne în altă parte ca, în timpul postului, să procurăm alimente mai ieftine iar difrența de preț ce rămîne să o dăruim săracilor. Iar sfîntul Vasile cel Mare spune și el că nu avem folos că postim dacă continuăm să bîrfim și să săvîrșim lucruri rele asemănîndu-ne în acest caz mai mult demonilor, care nu mănîncă niciodată, dar nu încetează să facă răul.

Trebuie să înțelegem că postul nu este o corvoadă, ci un lucru benevol pe care credinciosul trebuie să îl facă cum poate mai bine și întâi de toate, sincer. Mult, puțin – după puterea fiecăruia. Așa că la întrebarea, cum postim? se poate răspunde omului de astăzi – doar sincer. Or, în acest sens, constatăm astăzi o îngrijorătoare lipsă de înțelegere între cei care postesc și cei care nu postesc. Unii consideră postul drept o chestie depășită, care nu-și mai are locul în societatea contemporană, iar alții la cealaltă extremă dogmatizează și absolutizează valoarea postului ca pe ceva fără de care „nu se poate intra în Împărăția ui Dumnezeu”. Nu are sens să încarci pe nimeni cu rigoarea postului tău. Să nu confundăm fondul cu formele, or postul este doar una din formele de purificare, fără a minimaliza bineînțeles valoarea și importanța duhovnicească a postului pentru omul credincios.

-Chiar dacă nu are legătură nemijlocită cu tema postului, nu pot să nu vă întreb ce credeți despre legislatorii din Danemarca care au adoptat recent o lege prin care obligă toate bisericile să „cunune” cuplurile de homosexuali. La prima vedere s-ar părea că este prea puțin probabil ca în timpul apropiat Parlamentul de la Chișinău să ajungă în situația de a obliga biserica să cunune homosexuali. Dar dacă ne amintim că nu foarte demult legislatorii noștri au votat legea „egalității de șanse” care apără persoanele discriminate din cauza „orientării” lor sexuale, că în timpul protestelor din mai 2014 împotriva paradei LGBT au fost reținuți doi preoți ortodocși, iar la începutul lunii curente Judecătoria Bălți l-a obligat pe episcopul de Bălți și Fălești Marchel să-și ceară scuze de la homosexuali și să plătească 22 mii lei avocaților acestora din organizația Gender Doc-M, atunci nu mai putem fi atît de siguri că peste 10-15 ani, Biserica Ortodoxă nu va fi pusă în situația Bisericilor din Danemarca.  

-Nu putem neglija ceva ce se petrece undeva în Danemarca sau în altă parte, pentru că efectele acestui proces de desacralizare vorDanemarca, homo lovi inevitabil crestinismul din întreaga Europă. Mi se pare că acest lucru a fost remarcat foarte bine de ieromonahul Savatie Baștovoi în romanul „Diavolul este politic corect”, în care ilustrează foarte reușit cum falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei, promovarea homosexualității, reducerea populației, eutanasia și altele pot găsi o justificare ideologică și științifică, dacă vreți, într-o societate a viitorului. Iată că această societate cu legi bizare pe fondul unui ateism agresiv nu mai este o simplă ficțiune, ci o realitate tot mai dură în mai multe țări europene.

Pe mine nu mă impresionează atît rapiditatea și haotismul cu care se adoptă unele legi, ce afectează într-un fel sau altul viața confesiunilor religioase, cît ușurința sau iresponsabilitatea, cu care acceptăm aceste reforme impuse din afară, fără a le mai digera măcar.

În ceea ce privește poziția Bisericiii, ea nu poate fi alta decît cea exprimată de-a lungul veacurilor chiar dacă ar fi să ne întoarcem și cu picioarele în sus. Problema sexualității pervertite nu este nici de eri, nici de azi și ea a fost calificată dintotdeauna drept o anomalie a firii umane. După cum spune și Nicolae Steinhardt, Hristos nu a respins pe curve și pe hoți, dar nu spre a-i binecuvînta în poziția lor de curve și de hoți, ci pentru a-i ajuta să nu mai fie așa.

În acest sens, poziția Bisericii rămîne una clară și nu trebuie să ne ascundem după deget, iar o Biserică care ar accepta să promoveze și alte „adevăruri” paralele, din zona gri, ar înceta de fapt să mai fie Biserică, pentru că s-ar supune mai mult voii și adevărului oamenilor decît legii lui Dumnezeu. Biserica nu s-a situat niciodată pe poziții comode, confortante  într-o societate, ci dimpotrivă a scandalizat și provocat prin mesajul și poziția ei. Problema este, însă, și de altă natură și ține de modul în care reușim noi să explicăm aceste adevăruri pentru a le face credibile în fața celor mulți care nu mai văd în ele niște adevăruri. Astăzi nu mai este suficient sentimentul credincioșilor că homosexualitatea este împotriva firii și a naturii și că nu nu este bine. Este în puterea Bisericii și a ierarhiei să explice cumsecuvine aceste lucruri ca să nu-i lase pe credincioși să dibuie în asemenea probleme importante. Și este în puterea Bisericii să nu-i lase pe adepții „atracțiilor romantice” să se autoamăgească cu ideea că se pot apropia de Dumnezeu pe de-a îndoaselea, fără pocăință. Iar aici din partea autorităților bisericești se cer nu doar declarații oficiale, ci răspunsuri clare, explicite materializate în programe concrete cu activități sistematizate.

-Vă multumesc pentru interviu

-Să vă fie de bine.

Igor Pînzaru

ioanatan.wordpress.com 

Zilele Cărţii Ortodoxe la Chişinău – pacea lui Hristos într-o civilizaţie digitală

Icoana lui HristosSăptămâna care a trecut a fost marcată de un eveniment cultural deosebit care a început la Academia de teologie ortodoxă din Chișinău și a continuat la Biblioteca Națională și mănăstirea Curchi, reușind să atragă atenția presei și a rețelelor de socializare. Festivalul „Zilele Cărții Ortodoxe” a adunat împreună colaboratori ai editurii „Cathisma”, „Sophia”, „Deisis” ș.a., funcţionari ai Bibliotecii Naționale, clerici și mireni ai Mitropoliei Moldovei, oameni de știință, jurnaliști și cititori.

– Părinte Savatie Baștovoi, primiți felicitările noastre pentru organizarea și desfășurarea primei ediții a Festivalului de carte ortodoxă. Ni s-a părut destul de curajoasă această iniţiativă într-o țară în care se citesc tot mai puține cărți, nemaivorbind de cele religioase, și unde populația este drogată cu televizorul și Internetul, fiind amețită cu știri despre politică și modă, mariaje, atacuri raider și războaie. În viața creștinilor noştri este atât de multă propagandă, încât rămâne foarte puțin loc și timp pentru Hristos și pentru scriitorii Bisericii. Oare Hristos, prin sfinții Săi Ioan Gură de Aur, Simion al Edesei, Teofan Zăvorâtul, părintele Selafiil cel Orb de la Neamț sau Sfântul ierarh Luca al Crimeii, mai poate fi interesant pentru tinerii moderni care petrec ore întregi pe Facebook sau odnoklassniki?

– Interesul pentru cartea ortodoxă a fost și rămâne mare. Din datele statistice pe care le avem de la cei mai mari difuzori de carte din România vă pot spune că niciun alt segment de carte, poate cu excepția manualelor, nu are o cerere atât de mare ca și cartea ortodoxă. La Chișinău este aceeași situație – toate cărțile ortodoxe care, trebuie să spunem, ajung cu mare greu aici, se vând. Ortodocșii citesc și cumpără mai multă carte decât media statistică. În ce privește rețelele de socializare, lucrurile pot fi verificate și mai ușor: portalurile ortodoxe din Chișinău indică zeci de mii de cititori activi înregistrați doar de Facebook, ceea ce este mai mult decât majoritatea portalurilor de știri autohtone. Având în vedere un interes atât de mare pentru cartea ortodoxă raportat la totala ei absență din spaţiul public, i-am propus mitropolitului Vladimir organizarea acestui festival, iniţiativă primită cu toată deschiderea și susținerea nu doar duhovnicească, ci și logistică. Zilele cărții ortodoxe la Chișinău este o sărbătoare a cărții organizată prin implicarea direct a mitropolitului Vladimir și a tuturor departamentelor ce țin de cultură și nu numai din cadrul Mitropoliei Moldovei.

DSC_0730– Vreau să vă întreb dacă întâmplător sau nu expoziția de carte veche bisericească, cu relicve foarte prețioase, a fost „completată” cu cărți având o ținută grafică modernă, dintre care ies în evidență titluri precum „Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Ioan”, „Diavolul este politic corect”, de Savatie Baștovoi, „Despre înșelare”, de Ignatie Breanceaninov, „Terapeutica bolilor spirituale”, de Jean Claude Larchet, „Teologia icoanei”, de Leonid Uspenki ș.a.

– Expoziția de carte veche și rară din cadrul festivalului Zilele cărții ortodoxe la Chișinău este aportul prețios al Bibliotecii Naționale și a bunului ei director, bibliologul și scriitorul Alexe Rău. Cu toții am putut urmări în ultimii ani atacuri lipsite de cinste și adevăr asupra culturii ortodoxe, exprimate prin batjocorirea preoților care încearcă să stabilească un contact cu școala și cu noua generație de elevi și profesori. Argumentul care stă pe limba detractorilor este acela că Biserica este separate de Școală. Așa este, doar că noi am vrut să amintim cine a separat la noi Biserica de școală: acesta a fost nimeni altul decât Lenin, iar cât de bine ne-a fost după asta ne-o pot spune oasele părinților noştri rămase în Siberia sau aruncate din tren în stepele Ucrainei și pe aiurea. Odată cu oamenii, au fost prigonite și cărțile ortodoxe, astfel încât putem vorbi de un holocaust săvârșit asupra cărții ortodoxe pe pământul nostru. Cărțile vechi expuse la Biblioteca Națională sunt cărțile salvate de la distrugere, când oamenii speriați ascundeau sfintele odoare îngropându-le în grajduri și grădini. Dorim ca jumătatea de secol de prigoană asupra cărții ortodoxe să nu fie uitată, dar, totodată, nu ne limităm la a face o lecție de istorie, ci am adus cele mai frumoase cărți ortodoxe în ediții contemporane pentru ca cei ce însetează de cuvântul vieții să și le poată procura.

– Spuneați la inaugurare că Festivalul este și o comemorare a prigoanei statului sovietic asupra cărții ortodoxe care a fost exclusăDSC_0838 din spațiul public prin politici speciale ale autorităților. Iată că de ani buni nu mai suntem în Uniunea Sovietică, totuși, avem prea puțină carte ortodoxă pe rafturile bibliotecilor publice, şcolare atât la Chișinău, Bălți, Orhei sau Ștefan-Vodă, cât și în cele din satele noastre. Cum se întâmplă că, deși toți conducătorii țării declară susținere și atașament față de Ortodoxie, această susținere se materializează mai degrabă în pereți de mănăstiri și biserici decât în carte ortodoxă?

– Spun doar că urmările prigoanei ateiste încă nu au fost lichidate în întregime. Astăzi este foarte greu să aduci carte ortodoxă în Moldova. Cartea figurează pe declarațiile vamale alături de arme, droguri și substanțe radioactive: eu însumi am completat o astfel de declaraţii. Credem că în viitorul apropiat, Mitropolia va face un demers către autorități pentru a conferi cărții un statut special între alte bunuri (materiale!) ce se introduc în țară și sperăm că se va reveni la scoaterea taxelor vamale de pe carte, așa cum a mai fost.

– Cum să-i motivăm să citească literatură ortodoxă pe oamenii mai în vârstă, care poartă încă în mințile lor amprentele propagandei sovietice ateiste?

– Creșterea calității polemicilor este o necesitate impusă mai ales de arenele de televiziune tot mai la modă. Vremea când cele câteva argumente servite de partid erau suficiente pentru a înfrunta o mulgătoare de la fermă sau te făceau să strălucești într-o cuvântare rostită în cantina brigăzii de tractoare a trecut. Avem preoți și intelectuali ortodocși foarte bine instruiți, cu o cultură laică vastă, în fața cărora invocarea lipsei de lecturi ortodoxe nu mai sună ca o virtute, ci ca un handicap. Cred că atunci când jurnaliștii și intelectualii moldoveni vor înțelege că a nu citi nu este ceva bun, ei se vor pune pe carte. Îmi doresc din tot sufletul să readucem în societate polemica intelectuală de ținută, hrănită din lecturi bune și respectul pentru celălalt.

– Părinte Savatie, îmi amintesc de tonele de carte în limba română donate statului nostru de autoritățile din România, între care, cuDSC_0836 regret, nu s-a prea auzit de titluri de carte ortodoxă. Să fie o simplă întâmplare sau face parte dintr-o politică mai perfidă a mai-marilor acestei lumi și, în special, a capilor Uniunii Europene de a încuraja orice fel de literatură, mai puțin cea creștină?

– Din câte știu, s-a adus foarte multă carte ortodoxă în anii 90 din România. Acest lucru cred că poate fi verificat. Faptul că ceea ce se dona din România în cantități uriașe nu ajungea la cititorul de rând este o altă problemă. Anticariatele din România erau pline de cărți cu ștampile de donație destinate Basarabiei. Cine le întorcea înapoi în România și în ce condiții, nu mi-am pus problema să aflu. Poate că alții o vor face. Dar nu cred că mai este vreme să dezgropăm morții pentru a le răsuci buzunarele. Avem tot ce ne trebuie pentru a o lua de la început. Întotdeauna avem tot ce ne trebuie pentru a fi mai buni.

– Doamne ajută!

– Vă mulţumesc.

Igor PÎNZARU,

pentru FLUX și 

ioanatan.wordpress.com 

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: „Uniația a fost și este un proiect special al Bisericii Romano-Catolice, care are drept scop convertirea credincioșilor ortodocși la catolicism”

IlarionÎntr-un interviu oferit gazetei National Catholic Register la 4 aprilie 2014 președintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei mitropolitul de Volokolamsk Ilarion a relatat despre importanța Soborului Panortodox planificat pentru anul 2016, despre situația din Ucraina și, de asemenea, despre relațiile dintre ortodocși și catolici la etapa actuală.

– Cât de important este pentru Biserica Ortodoxă Soborul Panortodox programat pentru anul 2016? Il putem considera ca fiind ceva asemănător Conciliului II Vatican în istoria Bisericii Catolice?

– Importanța Soborului Panortodox constă în faptul că după epoca Sinoadelor Ecumenice acesta va fi primul Sobor, la care vor fi reprezentate toate Bisericile Ortodoxe recunoscute astăzi. În ultimile 12 veacuri și ceva au fost convocate soboare de diferit nivel, care au inclus reprezentanți ai diferitor Biserici, dar acesta va fi primul Sobor general-ortodox pentru perioada dată. Acest Sobor este fructul activității îndelungate a Bisericilor Locale, care a durat mai mult de 50 de ani. Nu face să-l comparăm cu Consiliul II Vatican: agendele zilei se deosebesc foarte mult. În plus, noi nu așteptăm de la Soborul Panortodox nici un fel de reforme, care ar influența în mod substanțial viața Ortodoxiei.

– Patriarhul Chiril a spus că Soborul Panortodox ar trebui să abordeze asemenea probleme ca expulzarea creștinilor din regiunile Orientului Apropiat și ale Africii de Nord, cultul consumismului, distrugerea fundamentelor moralității și ale familiei, clonarea și fenomenul mamei-surogat. În ce măsură aceste chestiuni sunt importante pentru Dumneavoastră, ați prefera ca în agenda Soborului să fie incluse și alte teme, cum ar fi, de exemplu, unitatea cu Biserica Catolică?

– Aceste cuvinte ale Preafericitului Patriarh Chiril reflectă poziția Bisericii Ortodoxe Ruse în conformitate cu care agenda Soborului Panortodox trebuie completată cu teme actuale pentru societatea modernă, care necesită un răspuns adecvat din partea Ortodoxiei mondiale. În plus, există o listă cu zece teme la care Bisericile Locale au pregătit documente în decursul mai multor ani de activitate de pregătire a Soborului. Bisericile Locale au ajuns la un punct de vedere comun la opt dintre aceste teme și ele, după o revizuire finală, vor fi înaintate la Sobor pentru a se lua o decizie. Între acestea figurează și tema atitudinii Bisericii Ortodoxe față de continuarea dialogului cu alte confesiuni creștine, inclusiv catolicismul.

-De ce este nevoie de acest Sobor, și de ce anume acum?

– Elaborarea unor mecanisme sobornicești la nivel panortodox este un lucru oportun pentru toate Bisericile Locale. De acest lucru a fost motivată inițial participarea comună a Bisericilor Locale la pregătirea Soborului, care a început în anul 1961, în cadrul Consfătuirii Panortodoxe pe insula Rodos. Astăzi această activitate multianuală de pregătire se apropie de sfârșit, de aceea convocarea Soborului a fost planificată pentru anul 2016, dacă nu ne vor impiedica circumstanțe neprăvăzute.

– Politica Rusiei în Ucraina a provocat un protest serios în Occident. Care este poziția Bisericii Ortodoxe? Oare politica Occidentului în această chestiune este greșită?

– Biserica Ortodoxă Rusă cuprinde ruși, ucraineni, belorusi și reprezentanți ai multor alte naționalități. Unitatea spirituală a popoarelor noastre a trecut un test al timpului în decurs de veacuri. E puțin probabil ca actuala criză politică din Ucraina va schimba ceva în acest sens. Poziția Bisericii Ortodoxe Ruse nu poate fi condiționată de o anumită linie politică sau alta: doar fii ai Bisericii sunt oameni cu diferite viziuni politice, cetățeni a multor state.

Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât suntem mai aproape unul de altul: credința în Hristos unește, dar nu dezbină oamenii. Noi niciodată nu am împărțit turma noastră potrivit apartenenței naționale.

O tragedie pentru Ucraina a devenit sângele multor oameni nevinovați, vărsat la Kiev în luna februarie anul curent. Și dreptatea lui Dumnezeu, și cea omenească cer o investigare imediată și multilaterală a catastrofei care s-a produs. Cu toate acestea, în rândul politicienilor europeni nu există un consens în această chestiune – cum nu există, de altfel, nici în multe alte chestiuni ce țin de destinul de mai departe al Ucrainei și al poporului ucrainean. În această situație rolul Bisericii nu este să spună cuvinte răsunătoare, ci să se roage și să manifeste compasiune.

– Unii afirmă, că Biserica Ortodoxă și statul rus sunt prea strâns legate între ele. Cât de adevărat este acest lucru șiReuniunea Intaistatatorilor în ce măsură aceste relații afectează viața Bisericii și integritatea ei (și invers) în special într-o astfel de problemă cum este suveranitatea Ucrainei?

– Biserica Ortodoxă Rusă și statul rus întrețin relații de respect reciproc, care se bazează pe principiile colaborării și a neamestecului în treburile interne ale celuilalt. Dar biserica noastră are relații similare cu multe alte țări, pe teritoriul cărora își realizează misiunea. Biserica este trupul lui Hristos, care trăiește în baza unor legi rânduite de Dumnezeu, orientându-se la valorile duhovnicești și morale, descoperite prin Revelație Dumnezeiască. Slujirea ei este concentrată asupra grijii față de turma sa, apărarea și promovarea principiilor morale tradiționale în viața personală și publică, iluminarea duhovnicească.

Biserica Ortodoxă Rusă și statul nu se amestecă unul în treburile celuilalt. Dar acest lucru nu înseamnă că Biserica poate fi indiferentă față de evoluția situației din Ucraina. Kievul este leagănul Ortodoxiei ruse, centrul ei inițial: de acolo a început răspândirea creștinismului răsăritean pe teritoriul Rusiei istorice. Biserica Ortodoxă din Ucraina, având autonomie deplină în conducerea administrativă, este o parte inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse Locale. De aceea durerea credincioșilor ucraineni este și durerea noastră proprie. Suntem profund îngrijorați de manifestările de agresiune din partea extremiștilor față de frații și surorile noastre ucrainene. În aceste zile de grea cumpănă noi înălțăm rugăciuni pentru încetarea cât mai grabnică a confruntărilor civile în Ucraina, pentru ca poporul ucrainean să se întoarcă la viața pașnică.

Vatican Pope Concert– Dumneavoastră ați făcut multe pentru dezvoltarea relațiilor dintre ortodocși și catolici. Ce speranțe de viitor aveți? Este posibil ca întânirea dintre Papă și Patriarh să se realizeze în timpul actualului Papa Francisk sau probabilitatea era mai mare în timpul pontificatului Papei Benedict?

– Într-adevăr, m-am ocupat destulă vreme de dialogul cu Biserica Romano-Catolică – și în anii când conduceam Secretariatul pentru relații intercreștine al Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei, și atunci când, în calitate de episcop de Viena și Austria, îndeplineam slujirea într-o țară catolică, întreținând relații cu reprezentanții Bisericii Catolice în Austria și Ungaria. Fiind în funcția de președinte al Departamentului de relații externe bisericești eu în fiecare an merg la Roma, unde m-am intalnit mai întâi cu Papa Benedict al XVI-ea, iar acum – cu actualul Papa Francisc și cu conducătorii diferitor departamente ale curiei Romane.

Astăzi noi, ortodocși și catolici, ne confruntăm cu probleme similare în lume și pozițiile noastre cu privire la multe probleme sunt în mare parte identice.

 Dialogul dintre ortodocși și catolici are loc la diferite niveluri: atât la nivel panortodox (în cadrul Comisiei mixte pentru dialog teologic între Biserica Romano-catolică și Biserica Ortodoxă), cât și în format bilateral (Patriarhia Moscovei este în dialog cu conferințele episcopale catolice ale unor țări aparte). Dialogul teologic se realizează deja de treizeci de ani și realizările lui sunt evidente.Tot așa cum este evidentă și prezența unor anumite diferențe în doctrinele noastre.

Astăzi chestiunea principală, chiar dacă nu e și unica care îi separă pe catolici de ortodocși, este problema primatului în biserica Universală. Cândva diferența de înțelegere a acestuia a fost unul din motivele care au dus la separarea dintre Biserica Occidentală și cea Orientală. La Răsărit Papa de la Roma era recunoscut drept succesor al apostolului Pavel, iar catedra de la Roma deținea locul întâi între catedrele patriahale în conformitate cu dispozițiile sinoadelor ecumenice. Cu toate acestea Biserica Răsăriteană îl considera pe episcopul Romei „primul între egali” (primus inter pares) și niciodată nu-i acorda împuterniciri deosebite în comparație cu Întâistătătorii altor Biserici.

Împreună cu diferențele teologice propriu zise, există și așa-zișii „factori neteologici de separare”. Dintre aceștia fac parte și memoria istorică despre disputele și conflictele din trecut, și un număr enorm de prejudecăți reciproce și, de asemenea, din păcate, anumite probleme apărute în ultima perioadă a istoriei.

Și totuși ortodocșii și catolicii în multe privințe pot acționa împreună. Între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică există înțelegere reciprocă în chestiuni ce țin de etica socială și economică, moralitatea tradițională și alte subiecte ale societății moderne. Pozițiile noastre pe probleme de familie, maternitate, criza demografică, problemele bioetice, problemele legate de eutanasie și multe altele, în esență, coincid.

Acest acord permite bisericilor noastre deja astăzi să realizeze o mărturie comună despre Hristos în fața lumii seculare. Noi avem o experiență destul de pozitivă de organizare a unor evenimente ortodoxo-catolice, atât în sfera apărării valorilor morale, precum și în sfera colaborării culturale.

Astăzi, există un real interes al ambelor părți în dezvoltarea fructuoasă a dialogului bilateral dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică. În ceea ce privește reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor noastre, ea este foarte posibilă, dar are nevoie de o pregătire minuțioasă. Noi nu excludeam că o vom putea organiza pe timpul lui Papa Benedict, dar nu am reușit. Nu văd de ce nu ar putea fi realizat acest lucru cu Papa Francisc.

Încă în toamna anului trecut mi se părea că părțile sunt gata să înceapă să o pregătească. Dar evenimentele din Ucraina ne-au aruncat înapoi în mod radical. Acest lucru e legat, în primul rând, de acțiunile greco-catolicilor, pe care Biserica Romano-Catolică îi vede ca pe o „punte” între Est și Vest, iar noi îi percepem ca pe un obstacol serios în dialogul dintre Ortodoxie și catolicism.

Pentru nimeni nu mai este secret că uniația a fost întotdeauna și rămâne a fi un proiect special al Bisericii Romano-Catolice, îndreptat spre convertirea ortodocșilor la catolicism. Cu ajutorul autorităților laice uniații în decursul multor secole au acționat în detrimentul Bisericii Ortodoxe, cucerind biserici ortodoxe și mănăstiri, convertind la catolicism poporul simplu, asuprind în fel și chip clerul ortodox. Așa a fost în Cnezatul polono-lituanian după unirea de la Brest în anul 1596, așa a fost și la hotarul anilor 1980-1990 în Ucraina de Vest.

În confruntarea civilă actuală greco-catolicii au luat imediat poziția uneia dintre părți, au cooperat activ cu schismaticii. Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene împreună cu capul așa zisei Patriarhii a Kievului mergea prin cabinetele Departamentului de stat al SUA, chemând autoritățile americane să se implice în situație și să facă ordine în Ucraina. În esență, vorba este despre o cruciadă ordinară împotriva Ortodoxiei.

La Vatican ni se spune că nu pot influența acțiunile greco-catolicilor, deoarece ei au autonomie. Dar și să se disocieze de aceste acțiuni Vaticanul nu dorește. În atare situație a devenit mai complicat să vorbim despre desfășurarea în viitorul apropiat a întâlnirii Papei de la Roma cu Patriarhul Moscovei. Trebuie să așteptăm, până când se vor cicatriza rănile provocate de curând. Cu toate acestea, noi nu pierdem speranța că relațiile dintre ortodocși și catolici se vor normaliza.

Serviciul de comunicații DREB/Patriarhia.ru

https://ioanatan.wordpress.com/

Mitropolitul de Rostov Mercurii: „Fiece Liturghie este o revărsare inexprimabilă de forță și bucurie duhovnicească”

Mercurii 3Președintele Departamentului pentru învățământul religios și catehizare al Bisericii Ortodoxe Ruse mitropolitul de Rostov și Novocerkassk Mercurii a oferit un interviu gazetei lunare „Dobrye liudi”.

-Spuneți-ne, cu ce se ocupă Departamentul sinodal pentru învățământ religios și catehizare?

-Dacă e să vorbim pe scurt, departamentul desfășoară activități pe următoarele direcții de bază: educația ortodoxă preșcolară în grădinițe și creșe; învățământul în școli, gimanzii și licee ortodoxe; învățământul în instituții ortodoxe de învățământ superior, care se ocupă cu instruirea pedagogilor și cateheților ortodocși; învățământul religios în școlile duminicale; catehizarea în parohii. Incă o direcție de lucru pe care departamentul o supervizează în comun cu ministerul învățământului și șitiinței al Federației Ruse este introducerea cursului bazele culturilor religioase și ale eticii laice în școlile de cultură generală.

-Deja a trecut un an de la introducerea cursului în școli. Care sunt rezultatele primului an de studii?

-Rezeultatului primului an de studii este integrarea armonioasă a cursului în programa scolii: stabilirea unor conexiuni interdisciplinare, interesul pedagogilor în dezvoltarea de mai departe a acestui curs, aprecierile bune ale levilor și părinților acestora.

Țin să vă amintesc, că încă de la începuturile predării disciplinei Bazele culturilor religioase și ale eticii laice noi nu am așteptat și nu am sperat la rezultate imediate. Parafrazând cuvintele Preafericitului Patriah Chiril, voi spune, că de la acest curs noi așteptăm, în primul rând, o schimbare sau, mai exact, o ameliorare calitativă a climatului moral în școli și în familiile celor, care studiază cultura religioasă. Bineînțeles, acest rezultat nu poate fi obținut într-un singur an. În cel mai bun caz, roadele bune ale componentei educaționale a programei școlare vor fi vizibile în clasele absolvente. De aceea așteptările noastre principale sunt legate de viitorul pașnic și fericit al copiilor noștri. Un viitor, în care ei, sper că deja în timpul apropiat, vor putea studia cultura religioasă maternă nu doar în clasa a patra, dar într-adevăr ca un domeniu disciplinar integru la toate nivelurile școlii medii de cultură generală, cu perspectiva de a aprofunda cunoștințele la cultura confesiunilor în timpul studiilor la instituțiile de învățământ superior.

-Vladâca, ce atitudine aveți față de știința modernă, tehnologiile informațonale, internet?

-Utilizez tehnologiile moderne și internetul. În lumea de azi acestea sunt mijloace de comunicare  tot așa cum erau înainte (și rămân și astăzi) posta, cărțile, presa ș.a.m.d.Și la fel cum într-o scrisoare obișnuită putem scrie și ceva sfânt , și ceva păcătos, tot așa și pe rețelele de socializare și în poșta electronică. Departamentul nostru are propiul său site, mitropolia de Don – la fel. Mai mult decât atât, una din primele mele dispoziții în calitate de arhiereu eparhiot a fost sarcina pusă în față tuturor parohilor eparhieiMercurii, conferinta de a crea pagini ale parohiilor pe site-ul eparhiei, pentru ca fiecare om care se interesează să poată face cunoștință cu istoria și viața actuală a parohiei.

Voi invoca decizia Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2013: „Constatând influența tot mai mare a media sociale ca mijloc de formare a opiniei publice, potențialul lor educațional și de învățământ, Soborul consideră important elaborarea unor noi abordări pentru realizarea misiunii bisericești în spațiul Internet”.

În ceea ce privește știința modernă, primul lucru despre care aș vrea să vorbesc este responsabilitatea omului de știință pentru activitatea sa. Multe descoperiri moderne confirmă adevărurile biblice, dar multe cercetări sunt poiectate inițial spre a pune la îndoială Principiul Dumnezeiesc al construirii universului. Din această cauză „știința modernă” este un concept ambiguu. Există mari oameni de știință, care muncesc în conlucrare cu Creatorul, dar există și afaceriști în ale științei, pentru care pe primul loc se află profitul personal sau afirmarea unor idei dubioase. Le doresc din toată inima tuturor ajutorul Domnului – petru cei dintâi în căutările lor științifice, pentru cei din urmă  – în întoatrcerea la calea Adevărului.

-Mulți au auzit despre școala duminicală, dar nu au ideea ce este aceasta. Ați putea să explicați pentru cititori ce reprezintă aceasta?

-Școala duminicală este o instituție parohială, în care, cu puterile comunității, se organizează procesul de studiere de către copii a învățăturii de credință ortodoxă și a moralității, precum și diferite cercuri de dezvoltare generală și secții. Merită să remarcăm că persoanele care predau în cadrul școlilor duminicale trebuie să trecă o anumită instruire înainte de aceasta, pentru că nu se poate realiza acest lucru având o închipuire vagă despre Sfânta Scriptură și viața bisericească.

Școala duminicală este acel loc, unde unde copilul poate comunica nemijlocit cu preotul, poate pune intrebări care il preocupă, poate obține răspunsuri sau poate pur și simpu să comunice. În esență comunitatea parohială propiu –zisă începe cu școala duminicală, când cei maturi, copiii și preoții devin ca o familie. Trebuie să subliniem că școala duminicală nu-și propune să pregătească candidați la admitere pentru seminar, ci ajută omului să se alăture tradiției bisericești, să primească cunoștințe sistematice despre ortodoxie.

Școlile duminicale sunt diferite: mari și mici, orășenești și sătești, există și școli mănăstirești. Fiecare școală are caracterul său individual, abordarea specifică a studierii. În ciuda neasemenării lor, toate școlile duminicale au un singur scop – să aducă omul la biserică, la Dumnezeu.

-Societatea treptat începe să conștientizeze că oamenii cu posibilități limitate nu sunt oameni de categoria a doua, sunt și ei mebri ai societății ca și noi toți. Există oare anumite programe de studiu pentru copiii și tinerii cu disabilităț? Există școli bisericești inclusive?

-Majoritatea școlilor ortodoxe sunt orientate social, adică sunt destinate în mod special elevilor din familiile social-vulnerabile, familiile cu mulți copii, între care sunt și copii cu handicap.

Școala ortodoxă are un microclimat special, care contribuie la o adaptare cât mai bună a unor astfel de copii. Însări organizarea din școlile noastre te predispune la o percepere mai bună a cunoștințelor, la adaptarea socială a copiilor. În școlile pentru copii cu disabilități sunt create condiții pentru un studiu integru de rând cu alți copii.

Mitropolitul de Rostov Mercurii la Liturghie

Mitropolitul de Rostov Mercurii la Liturghie

-Există programe speciale de reabilitare psihologică pentru preoți, doar mulți dintre ei sunt nevoiți să lucreze în condiții dificile (iar uneori în situații extreme)?

Un astfel de program de reabilitare psihologică există. El se desfășoară în toate parohiile  Bisericii Ruse, în cele mai mari orașe și în cele mai îndepărtate localități sătești. El se numește Dumnezeiasca Liturghie. Înțelegeți, că ceea ce îl menține pe un preot, ceea ce îi apără sufletul, mintea și rațiunea de orișice suprasolicitări psihologice, stres-uri și tulburări, – nu sunt trening-urile psihologice, fel de fel de tehnici de relaxare sau sanatorii, dar este ceea ce în limba teologiei creștine se numește „harul dumnezeiesc”. Luați-i preotului aceasta și lui imediat, din cauza presiunii psihologice colosale, cum s-ar spune, i-ar arde toate becurile. Dar atâta timp cât îl păzește harul Divin, el într-un mod miraculos rămâne întreg și nevătămat. Despre acest lucru ar putea să vă mărturisească sute de slujitori ai Bisericii. Fiece Liturghie este o revărsare inexprimabilă de forță și bucurie duhovnicească, fără de care preotul nu ar putea să săvârșească slujirea sa. Deși, aveți dreptate, odihna omenească elementară nu a împiedicat încă nimănui. Dar la fiecare aceasta are loc în corespundere cu necesitățile și situația lui. Pentru cineva aceasta este familia, pentru altcineva – liniștea chiliei.

-Înțeleg că aveți prea puțin timp liber. Totuși. Ce îndeletniciri, hobby-uri, pasiuni aveți?

-Când se vorbește despre timpul liber, mă întreb imediat – liber de ce? De muncă? De rugăciune? De grija pentru aproapele? De ceea ce-mi este apropiat și scump? De exemplu, să scrii o carte drept mulțumire pentru oamenii, care ți-au ajutat să mergi pe calea vieții tale – la care categorie s-ar atribui? Dar comunicarea cu părinții sau cu oamenii care-mi sunt apropiați duhovnicește? Dacă timp liber numim timpul de trândăvie, când omul pentru a umple golul interior începe să privească televizorul sau schimbă cu locul timbrele dintr-un album în altul, atunci un astfel de timp eu, într-adevăr, nu am.

-Vă mulțumesc pentru întrebări. Am avut bucuria de a Vă împărtăși gândurile mele.

„Pravoslavnoe obrazovanie”/Patriarchia.ru

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: „În caz de escaladare a tensiunilor în Siria creștinii vor deveni principalii ostatici ai situației”

Într-o discuție cu reporterul portalului informațional italian Asia News, președintele Departamentului pentru relații externe bisericești alIlarion_Alfeev Patriarhiei Moscovei mitropolitul de Ilarion Volokolamsk a răspuns la întrebări despre situația din Orientul Apropiat, referindu-se în particular la Siria și Liban, dialogul între ortodocși și romano-catolici, Ortodoxia în China, problemele actuale ale societății contemporane, relațile între biserică și stat în Rusia.

-Am vrea să ne spuneți punctul Dvs. de vedere cu privire la situația din Egipt și Siria. În ce situație se află creștinii de acolo?

– Situația din regiune ne trezește sentimente de îngrijorare profundă. În Siria, în decursul mai multor luni se desfășoară un conflict armat, pe care eu nu l-aș numi un război civil, pentru că eu consider că ceea ce se întâmplă acolo este un război purtat de mai multe state pe teritoriul unui terț stat. Deseori acele grupuri armate care se identifică cu opoziția, sunt formate din mercenari străini care luptă pentru bani străini.

Noi, cei din Biserica Ortodoxă Rusă suntem ingrijorați cel mai mult, desigur, de soarta populației pașnice, inclusiv soarta creștinilor. Noi vedem că forțele extremiste, care încearca să obțină puterea își propun drept obiectiv distrugerea completă a creștinismului în Siria. Acolo unde ei vin temporar la putere, populația creștină sau este practic distrusă, sau este alungată din locurile sale, bisericile creștine sunt dărâmate sau profanate.

Noi de mai multe ori ne-am exprimat ingrijorarea în legătură cu aceasta și în relațiile cu Biserica Ortodoxă a Antiohiei, care este Biserica Siriei și Libanului, elaborăm și realizăm programul de ajutor umanitar. În cadrul acestuia participă Societatea imperială ortodoxă palestiniană. Această structură obștească joacă un rol important în Orientul Apropiat, inclusiv furnizând medicamente și alimente – ceea de ce au nevoie oamenii pașnii, care s-au pomenit într-o situație dificilă.

Ne preocupă în mod special soarta celor doi mitropoliț răpiți – Pavel de Aleppo din Biserica Ortodoxă Antiohiană și Gregorios Yohanna Ibrahim din Biserica Ortodoxală Siriană. Eu îi cunosc personal pe ambii ierarhi în decursul mai multor ani. Sunt lideri creștini cu multă autoritate. Noi suntem foarte îngrijorți și de faptul răpirii lor, dar și de aceia că, o perioadă atât de lungă de timp nu există nici un fel de vești nici despre locul aflării lor, nici dacă în general sunt în viață.

-De cât timp nu mai sunt noutăți despre ei?

Din data de 22 aprilie, adica deja de patru luni. De altfel, au fost informații diferite despre soarta lor. Dar nici una nu s-a adeverit.

-În privința Egiptului…

-Dacă e să vorbim despre Egipt, trebuie să menționăm că suntem îngrijorați de escaladarea violenței care în prezent are loc în această țară. Din vina „Frăției musulmane” – mișcarea care în multe țări a fost interzisă ca una extremistă, dar care, cu toate acestea, ceva timp în urmă a venit la putere în Egipt, iar acum a pierdut puterea – se produce o escaladare a violenței în țară, sunt distruse biserici aparținând diferitor confesiuni creștine.

Noi sperăm foarte mult, că în Egipt va triumfa pacea și vor veni la putere forțe moderate, care vor avea grijă să păstreze echilibrul interconfesional, care a fost realizat de-a lungul multor secole.

-Cum decurge dialogul dintre catolici și ortodocși, care sunt rezultatele activității comisiei corespunzătoare. Când va avea loc următoarea întâlnire?

-Următoarea reuniune a Comisiei internaționale mixte pentru dialog dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică va avea loc, probabil, în anul 2014. Despre rezultate e prematur să vorbim, deoarece comisia a abordat tema foarte complicată a primatului în Biserică și rolul episcopului Romei în primul mileniu. În timpul lucrărilor s-au constatat diferențe foarte semnificative nu doar între părțile ortodoxe și  catolice, dar și între Bisericile Ortodoxe.

Documentul, care este acum în curs de pregătire în cadrul comisiei, din păcate, este sub embargo. El foarte greu poate fi criticat și discutat altfel decât în interiorul acestei comisii. Mi se pare că, la etapa aceasta documentul discutat absolut nu îndeplinește mandatul primit de comisie din partea Bisericilor și nu dezvăluie tema așa, cum este nevoie pentru ca ortodocșii și catolicii să poată înțelege clar, în ce constă diferențele și asemănările dintre ei.

-Acum se dezvoltă cooperarea cu catolicii la nvelul eticii: conservarea vieții, apărarea creștinilor în Orientul Apropiat. Este oare o astfel de colaborare mai fructuoasă, decât dialogul teologic propriu-zis?

-Activitatea comisiei pentru dialogul ortodox-catolic – este doar una din componentele acelui dialog și cooperări, care există astăzi între ortodocși și catolici. Eu cred că este mult mai eficient lucrul nostru comun în sfera socială, precum și în elaborarea unor poziții comune cu privire la diferite probleme morale, sociale importante.

32În acest domeniu, cred că, am evoluat destul de mult. În particular aș vrea să menționez activitatea forumului ortodox-catolic, care a fost înființat acum câțiva ani și a desfășurat câteva ședințe în diferite țări, inclusiv pe astfel de teme ca etica de familie. Noi am ajuns la rezultate impresionate, care mărturisesc o unitate a pozițiilor, disponibilitatea și capacitatea Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice de a lucra împreună pentru apărarea valorilor tradiționale creștine.

-Ce credeți despre noul Papă al Romei?

-Am asistat la intronizarea lui iar în ziua următoare am avut cu el o discuție, în cadrul căreia am scos în evidență câteva puncte mai importante ale cooperării dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Rusă. Din partea Papei am întâlnit, în primul rând, o înțelegere a importanței acestor probleme, în rândul al doilea, era evident, că pentru el aceste chestiuni nu erau noi: Capul Bisericii Catolice este familiarizat cu ele și este destul de competent în această sferă. Cred că cunoștințele pe care le posedă în domeniul dialogului ortodox-catolic, precum și experiența lui anterioară de slujire în Argentina, unde vizita de câteva ori pe an parohia Bisericii Ortodoxe Ruse în Buenos Aires, asista la slujbele religioase, discuta cu enoriașii, – toate acestia ne dau speranța unei dezvoltări pozitive a relațiilor noastre în timpul pontificatului său.

– Ce mai trebuie să fie făcut pentru întâlnirea Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii cu Papa de la Roma?

-Trebuie să pregătim această întâlnire. Dacă e să fim concreți – trebuie să ajungem la o înțelegere în acele aspecte la care deocamdată avem divergențe. Imaginați-vă, cum se pregătesc întâlnirile bilaterale ale șefilor de state: pentru ca ei să se întâlnească trebuie să lucreze cumsecuvine un gup de pregătire la diverse teme ale relațiilor bilaterale. Întâlnirile șefilor de state, de regulă, sunt o finalizare a unui lung proces de pregătire. De exemplu, două părți pregătesc un anumit acord, iar șefii statelor se întâlnesc și semnează acest acord.

Iată că și noi trebuie să pregătim întâlnirea astfel, încât ea să nu fie doar de protocol, ci să impulsioneze  relațiile noastre spre un nou nivel de încredere, cooperare și înțelegere reciprocă.

-Care este cea mai mare problemă care există la moment?

-Cea mai mare problemă, moștenită din trecutul recent, – este problema Ucrainei de Vest, unde la hotarul anilor `80-90 s-au produs evenimente foarte triste. În consecință, comunități ortodoxe din anumite orașe și sate au ajuns în situația, când nu au biserici, nu au unde se ruga și oficia slujbe. Cu regret, această situație deoacamdată nu se schimbă.

-Credeți, că noi ne apropiem de această întâlnire?

-În genere cred că, cu fiecare zi care trece ne apropiem de această întâlnire exact cu o zi. Doar că nu Vă pot spune, când anume va ave aloc întâlnirea.

-Cum va fi percepută de Patriarhia Moscovei ideea vizitei Papei la Ierusalim la invitația Patriarhului Costantinopolului Bartolomeu I?

-Cred că această întrebare ține de relațiile bilaterale dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului. Aceste relații au o istorie lungă, care, din păcate, este umbrită de un eveniment tragic care a avut loc aproape o mie de ani în urmă și care a împărțit lumea creștină în două comunități, între care nu este comuniune euharistică. Cred, că întâlnirile dintre capii Bisericii Romei și a Bisericii Constantinopolului sunt foarte utile și importante pentru tămăduirea acelor răni, care au fost provocate unității bisericești în trecut.

-Patriarhul a fost recent în China. Care sunt rezultatele vizitei sale? Care sunt posibilitățile pentru libertatea religioasă în China?

-Biserica Ortodoxă în China are o istorie foarte lungă. Ea a început încă în sec. XVII, când prizonieri de război ruși au ajuns în Pekin. Lor li s-a permis să trăiască compact pe teritoriul, ocupat astăzi de Ambasada rusă; acolo a fost creată Misiunea duhovnicească rusă.

Patriarhul Chiril in China Întreaga istorie a Ortodoxiei în China este o istorie a Ortodoxiei ruse. Mai exact, Ortodoxia acolo a devenit deja chineză, dar ea totdeauna a fost sub egida Bisericii Ortodoxe Ruse. Deja în anii `50 ai secolului trecut, cu puțin timp înainte de începutul „revoluției culturale” a fost creată Biserica Ortodoxă Autonomă a Chinei în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Dar toată infrastructura acestei Biserici, care cuprindea practic întreaga Chină, în anii „revoluției culturale” a fost distrusă. Și iată că în ultimii douzeci și ceva de ani ne ocupăm de restabilirea acestei infrastructuri și purtăm discuții cu autoritățile chineze pentru a normaliza situația ortodocșilor în China.

-În Italia comunitatea ortodoxă devine, se pare, din ce în ce mai mare. Aveți date concrete, câți credincioși ortodocși sunt în această țară? Intenționează oare Patriarhia Moscovei să înființeze acolo o eparhie?

-Cred că în Italia există nu mai puțin de un milion de credincioși ortodocși. Biserica Ortodoxă Rusă are în această țară mai mult de cincizeci de parohii. Ele deja sunt înregistrate ca eparhie, dar nu avem deocamdată episcop. Acum parohiile noastre din Italia sunt administrate de un episcop din Moscova. Cred că în următorii doi-trei ani vom avea acolo episcopul nostru.

-În aceste zile mass media scrie mult despre legea anti-gay, adoptată în Rusia. Cum credeți, este nevoie de această lege?

-Consider că este nevoie de această lege și că ea a fost adoptată la momentul oportun. Mai mult decât atât, cred că astfel de legi trebuie introduse și în alte țări în locul acelor norme, care se introduc într-un șir de state ale Uniuneii Europene, unde cuplurilor de același sex li se acordă dreptul de a adopta copii. Cred că această politică a statelor occidentale este sinucigașă, pentru că în condițiile crizei demografice, a distrugerii institutului familiei să oferi asemenea privilegii uniunilor dintre persoane de același sex înseamnă, de fapt, să semnezi sentința de condamnare la moarte pentru state și națiuni întregi.

Acum sub influența ideologiilor secularizării, a publicității, a consumismului și a sistemului de învățământ orientat nu spre educarea moralității înalte a oamenilor, ci la descătușarea maximă a instinctelor, în multe țări ale Europei se atestă o criză demografică acută. Populația din aceste țări se reduce, ceea ce, din punctul meu de vedere este un indice a unei boli duhovnicești profunde. Dacă această boală nu va fi tratată, atunci, ca și orice boală incurabilă, aceasta va conduce la moarte.

Cred că, în acest sens, de la Rusia astăzi putem lua exemplu: legile care se adoptă astăzi în Rusia sunt îndreptate spre concervarea a ceea ce noi numin fondul genetic al națiunii, a ceea ce putem numi potențial uman. Noi vrem, ca în Rusia să renască familia puternică, vrem ca în familiile noastre să fie mulți copii, vrem ca întinderile vaste ale Rusiei să fie locuite preponderent de populație indigenă.

-Ziarele scriu că cooperarea dintre Biserică și stat în Rusia este foarte puternică. Unii oameni sunt nemulțumiți, ei se plâng.

-Nu am auzit de astfel de plângeri din partea oamenilor, dar am auzit întrebări din partea jurnaliștilor. De exemplu, când am fost în Anglia, în timpul unui interviu la radio BBC mi s-a pus următoarea întrebare: „Nu vi se pare că în Rusia există o relație prea strânsă între stat și Biserică?” Eu am răspuns că ea nu este mai strânsă decât în Marea Britanie, unde capul Bisericii Anglicane și episcopii sunt desemnați de regină la propunerea primului ministru. Pe urmă m-au întrebat: „Nu credeți că un om nu trebuie să stea atât de mult la putere?”, – la care eu am răspuns, că la noi nimeni nu stă la putere 60 de ani, ca regina Marii Britanii. Dar Anglia democratică pur și simplu a tăiat fragmentele incomode din interviul meu – el a fost dat pe post fără aceste răspunsuri, fiindcă ele nu au îndeplinit rigorile cenzurii britanice.

Relațiile dintre Biserică și stat în Rusia astăzi se bazează pe două principii. Primul dintre ele este neamestecul reciproc al statului și Bisericii în treburile interne ale celuilalt. Astfel, Biserica nu se amestecă în politică, nu susține un partid politic sau altul. Ea poate exprima puncte de vedere față de  organizațiile politice și liderii acestora, față de programele lor și față de puncte separate din program, deoarece este membru al procesului public. Dar Biserica nu participă la conducerea statului și nu participă la lupta politică. La rândul său statul nu se implică în conducerea Bisericii, adică, de exemplu, nu se amestecă în alegerea epsicopilor, Patriarhului, în statutul intern al Bisericii.

Astfel se respectă primul principiu – neamestecul reciproc în treburile interne, dar este și alt principiu, care nu este mai puțin important, – principiul conlucrării dintre Biserică și stat în acele chestiuni, în care aceasta este oportună și necesară. E vorba, mai întâi de toate, de problemele din sfera socială, adică cele care sunt legate nemijlocit de viața cotidiană a oamenilor. Astfel de probleme astăzi sunt foarte multe. De exemplu, politica demografică, etica de familie, copiii străzii și multe alte probleme similare.

Aici statul și Biserica conlucrează unul cu celălalt, aici este un domeniu foarte larg de interacțiune.

1 septembrie, 2013

Patriarchia.ru

https://ioanatan.wordpress.com/

Biserica Antiohiei în SUA: trebuie să oprim vărsările de sânge în Siria

episcopul de Brooklyn NicolaeDespre situația creștinilor în Siria, arhiepiscopia Antiohiei în America de Nord și despre aceea, cum aceasta ajută cetățenilor nevoiași ai Siriei a relatat într-un interviu pentru RIA „Novosti” reprezentantul arhiepiscopiei Antiohiei în America de Nord, episcopul de Brooklyn Nicolai (Ozon), care a vizitat Moscova în august 2013.

-Preasfințite, Dvs. reprezentați arhiepiscopia Antiohiei în America de Nord, vorbiți-ne puțin despre această jurisdicție și despre viața creștinilor ortodocși în Statele Unite ale Americii.

– Creștinii ortodocși din America de Nord sunt reprezentați de diferite arhiepiscopii. Una dintre ele este cea a Antiohiei. Această arhiepiscopie este condusă de arhiepiscopul de New York și mitropolitul Americii de Nord Filip (Saliba), el reprezintă Biserica Ortodoxă a Antiohiei. Creștinii ortodocși se simt bine în America. Arhiepiscopia noastră numără 260 de parohii și aceasta este o cifră destul de mare pentru America. Jurisdiscția noastră în America are ceva mai mult de o sută de ani.

-Care este scopul vizitei Dvs. curente în Rusia și care sunt impresiile despre țara noastră?

-Noi am venit în Rusia cu scopul de a vizita orașul Sanct-Petersburg și Moscova, planificăm să vedem, pe cât e posibil, toate bisericile și mănăstirile din aceste metropole. Am fost martori ai măreției ortodoxiei în Rusia întru slava lui Dumnezeu. În țara voastră sunt atat de multe biserici, înfrumusețate diferit și decorate. Toate aceste lucruri ne-au impresionat foarte mult.

-Se știe că diaspora arabă în Europa și în Lumea Nouă au apărut în mare parte datorită faptului că oamenii au fost nevoiți să păresească patria lor istorică drept urmare a unor evenimente dramatice care au avut loc acolo. Astăzi Orientul Apropiat și, în special, Siria iarăși trece printr-o perioadă tragică din istoria sa. Care este atitudinea păstoriților Dvs. față de această problemă?

-În primul rând aș vrea să remarc că noi deja nu mai suntem diasporă în America. Noi suntem băștinași, pentru că ne-am născut în această țară. Suntem bătinași în aceiași măsură, în care este băștinaș orice popor indigen din lume. În America s-a convenit ca mai mult să nu fie folosit acest cuvânt (diaspora) cu referire la noi.

Turkey's military deployed armored vehicles and heavy weaponry to the border with Syria.Situația în Siria este tragică. Suntem foarte îngrijorați în legătură cu aceasta și împărtășim durerea tuturor fraților și surorilor, care devin victime în Siria, indiferent de faptul dacă sunt sau nu creștini. În țară sunt omorâți mulți oameni nevinovați. Aceasta nu are rost, așa nu trebuie să se întâmple. Dar aceasta se întâmlă și motivul nu este că oamenii deodata ar fi decis să nu mai trăiască în pace. Din punct de vedere istoric o perioada lungă de timp creștinii și musulmanii, și alte națiuni, și alte religii au coexistat pașnic, fără probleme. Dar, se pare, a mai apărut încă cineva – cei cărora nu le place pacea între oamenii din Orientul Apropiat. Ei se izbăvesc de o parte din oameni, declanșează acest război, pentru a ocupa teritoriul lor.

-Mulți oameni în Rusia au o compasiune sinceră față de poporul sirian și nenorocirea lui. Cu indignare și îngrijorare a fost percepută știrea despre răpirea de către militanți în luna aprilie a anului curent a doi mitropoliți în Alep, despre uciderea preoților și pângărirea sfintelor locașe creștine. Întreprind oare ierarhii ortodocși în America careva acțiuni pentru ca opinia publică mondială să-și îndrepte atenția spre tragedia minorităților naționale și religioase din Siria? Doar dacă evenimentele vor continua să evolueze în același mod ca până acum, atunci în regiune în general nu vor mai rămâne creștini.

-Biserica Ortodoxă Antiohiană și Biserica Ortodoxă Rusă au relații durabile, trainice. În decursul întregii istorii noi ne-am susținut unii pe alții. De aceea noi apreciem foarte mult compasiunea poporului rus, a guvernului rus.

Creștinii ortodocși din America, în măsura posibilităților, încearcă să ajute Bisericii Ortodoxe din Orientul Apropiat și tuturor oamenilor, indiferent de faptul dacă aceștia sunt sau nu creștni. Arhiepiscopia noastră a expediat ajutor Patriarhiei Antiohiene, pentru a da o mână de ajutor tuturor celor care au nevoie.

Aș vrea să aduc un exemplu. În Siria trăia o familie. Prin intermediul Bisericii ei ofereau hrană tuturor oamenilor care aveau nevoie. Una dintre femeile din această familie dăruia de mâncare doar creștinilor, refuzând să ajute musulmanilor. Patriarhul a chemat-o și a rugat-o să aducă o pâine. Pe urmă a întrebat-o: „Poți să citești, ce nume este scris pe această pâine? Este nume de creștin sau de musulman?” Ea a răspuns, că pe pîine nu este scris nimic. Atunci Patriarhul a spus: „În acest cazi, împarte pâinea în părți egale și musulmanilor, și creștinilor. Ajută și unora și altora”.

-Care este atitudinea Dvs. față de eforturile întreprinse de Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă pentru reglementarea situației în Siria?

-Noi ne alăturăm liderilor Federației Ruse și ai Bisericii Ortodoxe Ruse, dar și a tuturor acelor voci care chiamă la pace, fraternitate, care roagă încetarea vărsărilor de sânge în Siria, care cer să fie oprite omorurile. Asta pentru că noi trăim așa cum ne poruncește Domnul – în pace.

cadavrele-65-de-persoane-executate-cu-cate-un-glont-cap-descoperite-siria1359464216– Dvs. credeți că Bashar al-Assad a dat ordinul de a folosi arme chimice sau că a fost o provocare din partea opoziției sau a oricăror alte forțe care sunt interesate de demararea unei campanii militare de amploare în țară?

-Este o întrebare foarte interesantă. Poate oare un lider, care mult timp a fost dedicat poporului său să înceapă să folosească arma chimică, pentru a omorâ acești oameni? Eu cred că nu. Eu nu cred că un astfel de lider ar face așa ceva.

-Cum apreciați regimul Assad pentru majoritatea populației civile și a minorităților religioase?

-Din câte știu eu majoritate îl susține pe președinte. Dar sunt și persoane care i se opun.

-De la început, oamenii nu au remarcat intervenția străină, aceasta era ascunsă. Nimeni nu observa că alte state ajută oamenilor din interiorul țării ajuta rebelilor-mercenari. Mercenari – deoarece ei primeau finanțare pentru a se afla în Siria nefiind sirieni, pentru că ei să lupte împotriva poporului sirian și a guvernului. Acum, toate aceste lucruri au devenit mai evidente.

-Ce pericole comportă o intervenție în Siria? Cine poate veni la putere? Și ce va fi atunci cu minoritatea creștină din țară?

Bashar_al-Assad_-Ați auzit de 11 septembrie în America, când doi zgârie-nori au fost explodați și mulți oameni au murit. Noi nu vrem ca oameni, ca cei care stau în spatele acestor evenimente să se afle în guvern. Eu nu cred că în general cineva ar vrea ca la putere să fie astfel de oameni – fanatici, care de exemplu marginalizează femeile, interzicându-le să conducă automobile, impunându-le să poarte haine care le acoperă fața. Un astfel de regim ar fi dăunător pentru regiune, pentru întreaga lume și, în mai ales, pentru creștini.

-Câți creștini sunt la moment în Siria, potrivit datelor de care dispuneți, care este dinamica de schimbare a numărului lor de la începutul războiului civil în țară?

– Acum, în Siria locuiesc aproximativ 3 milioane de creștini. După izbucnirea războiului, creștinii primesc azil temporar în Franța, Marea Britanie, Statele Unite, precum și în Rusia. Sper ca ei au decis să trăiască acolo temporar, până când conflictul din Siria va fi rezolvat. Eu sper că după aceasta ei se vor întoarce înapoi, și vor contribui la restaurarea Siriei.

-Ce ar trebui să facă organizațiile religioase și credincioșii simpli, pentru a susține populația pașnică a Siriei? La ce ați îndemna astăzi comunitatea mondială?

– Aș dori să îndemn comunitatea mondială să ajute Siria în acest război. Mai bine toți împreună să se așeze la masa de negocieri și, pe calea dialogului pașnic, să ajungă la un acord, decât să ducă acest război fără sfârșit. Acesta este mesajul meu pentru ei. Trebuie să trăim ca frați, trebuie să trăim în pace, respectându-ne reciproc și nu omorându-ne. Acest lucru ne învață creștinismul, mai ales ortodoxia. Noi nu avem armată, nu avem Forțe armate aeriene, nu avem nimic pentru a apăra sufletele noastre, doar rugăciunile noastre în care cerem ajutor de la la Dumnezeu.

Preluat de pe http://www.patriarchia.ru/md

Promovare  https://ioanatan.wordpress.com/

Mitropolitul Vladimir: „Biserica Ortodoxă din Moldova, adică Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, în acţiunile sale, este liberă.”

Mitropolit Chisinaului si al Moldovei VladimirO convorbire a jurnalistei Valentina Ursu cu Mitropolitul Vladimir al Moldovei în ajunul vizitei Patriarhului Kiril

Patriarhului Moscovei și întregii Rusii, Kiril,este asteptat în vizită în Republica Moldova. Autoritățile pun la punct toate detaliile organizatorice și de securitate. Sanctitatea Sa va vizita țara noastră în perioada 7-9 septembrie, în program fiind inclusă și o deplasare la Tiraspol, la Mânăstirea Noul Neamț și la Mânăstirea Căpriană. De asemenea, în cadrul vizitei sale în țara noastră, Patriarhul Kiril va oficia o slujbă la Catedrala Mitropolitană. Despre semnificația și importanța acestei vizite Valentina Ursu a discutat cu ÎPS Mitropolitul Vladimir.

Europa Liberă: Mai multe voci acreditează ideea că în Republica Moldova ar exista prea multe şi influente forţe pro-ruse, inclusiv Biserica. Şi vizita Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, ar fi o dovadă concludentă în acest sens. Care ar fi semnificaţia şi importanţa acestei vizite, de ce capul bisericii ruse a îndrăgit, să zic, atât de mult Republica Moldova, încât a decis să vină iar în ţară, la doar doi ani după ultima vizită din 2011?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Anul 2013 este jubiliar pentru Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove. În 1813, la 21 august, a fost semnat ucazul ţarului pentru a fi înfiinţată, pe atunci, Episcopia de Chişinău şi Hotin, în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Au trecut deja 200 de ani.

În anul curent, noi am socotit de cuviinţă ca această sărbătoare să o serbăm pe 7-9 septembrie. A fost invitat Prea Fericitul Patriarh Kiril pentru a încununa toate manifestările prilejuite de acest jubileu. Dânsul va sosi la Chişinău pe 7 septembrie, pentru a participa la toate festivităţile consacrate acestui jubileu, va avea întrevederi şi cu preşedintele ţării, şi cu prim-ministrul, şi cu alţi lideri de partide.

De asemenea, în aceeaşi zi, dânsul va participa la litia, adică la rugăciunea de pomenire a  marelui mitropolit, Gavriil Bănulescu-Bodoni în mănăstirea Căpriana, la care vor participa toţi călugării din Republica Moldova. Pentru ca apoi, după rugăciune, Patriarhul să aibă posibilitatea să vorbească cu toţi stareţii, cu stareţele şi cu simplii călugări din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Mai apoi va fi o cină la această mănăstire la care vor participa toţi invitaţii, din Grecia, Belarus, Ucraina, Rusia şi din Republica Moldova, în număr de 20 de arhierei, episcopi, arhiepiscopi şi mitropoliţi. Apoi, a doua zi, va fi oficiată Liturghia, în ziua de sărbătoare, în faţa catedralei mitropolitane, cu hramul în cinstea naşterii Mântuitorului, la care îi invităm pe toţi doritorii, adică pe creştinii noştri ortodocşi, oficialităţile, conducerea ţării, parlamentarii, membrii guvernului. Biserica este dispusă să-i primească pe toţi, să-i ocrotească pe toţi, să-i felicite pe toţi cu această măreaţă sărbătoare.”

Europa Liberă: Din program face parte şi plecarea Patriarhului Kiril la Tiraspol. Cum ar trebui înţeleasă această deplasare a Patriarhului în stânga Nistrului?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Biserica Ortodoxă din Moldova, adică şi partea transnistreană, şi partea găgăuză, şi partea de nord şi de sud – toate fac parte din Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove. Şi, slavă Domnului, că nu avem această separare în biserică. Cu părere de rău, ea există în stat. De aceea, Patriarhul Kiril va vizita şi partea stângă a Nistrului, anul acesta. Pentru anii viitori, este preconizată o întrevedere şi cu creştinii şi clericii din episcopia de sud, Cahul şi Comrat, de Edineţ şi Briceni şi episcopia de Ungheni. Pentru viitor, aceasta este preconizat. Şi, în cazul de faţă, dânsul, vizitând Transnistria, va vizita şi mănăstirea Chiţcani, care, la fel, este parte componentă a Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.

Şi noi din aceasta nu facem politică, pentru că este liderul spiritual al bisericii noastre ortodoxe, adică cei care fac parte din Patriarhia Rusă, Patriarhia Moscovei. Dânsul va vizita şi Transnistria, ca să se documenteze, să vadă totuşi cum trăiesc şi creştinii ortodocşi în partea stângă a Nistrului. La aceste manifestări va participa în Chişinău arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsari, Sava, iar în Transnistria toţi arhiereii care vor participa aici, la toate solemnităţile, vor fi prezenţi şi acolo.”

Europa Liberă: Veţi merge şi dumneavoastră?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Da.”

Europa Liberă: Patriarhul Kiril va avea şi o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Patriarhul va avea întrevedere şi în Transnistria cu domnul Evgheni Şevciuk cu care cred că vor duce discuţii, fiindcă în fiecare regiune, în fiecare centru raional pe care Patriarhul îl vizitează, întotdeauna se întâlneşte cu liderul administrativ al acestei unităţi.”

Europa Liberă: Dar nu este o încurajare pentru susţinerea separatismului?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu cred că nu este o încurajare, fiindcă el este, încă o dată repet, liderul bisericesc, nu este lider de partid sau lider care vine să susţină, înainte de alegeri pe cineva. Patriarhul este liber în acţiunile sale şi eu cred că dânsul se întâlneşte şi cu oameni buni, şi cu oameni răi şi aceasta nu înseamnă că el trebuie să împartă oamenii: de dreapta sau de stânga. Pentru aceasta este Dumnezeu sus care va împarte oamenii între răi şi buni. Dânsul are misiunea sa duhovnicească să se întâlnească cu toţi.”

Europa Liberă: Preconizata vizită a Patriarhului Rusiei, Kiril, la Chişinău este cel mai discutat subiect politic, pe forumuri, pe reţele de socializare, în întreaga societate. Sunt voci care spun că, deşi Întâi Stătătorul Bisericii ar  veni sub pavilion bisericesc, vizita lui este una politică. Or, chiar şi faptul că Mitropolia Moldovei este atât de mult dependentă de Patriarhia Rusă ar pune anumite semne de întrebare.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Biserica ortodoxă din Moldova, adică Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, în acţiunile sale, este liberă. Aceasta prevede tomusul care a fost înmânat Mitropoliei noastre, în anul 1994, la 4 decembrie, la soborul arhieresc din Moscova. De aceea noi, în activităţile noastre, suntem independenţi. În ceea ce priveşte jurisdicţia, da, noi facem parte din Patriarhia Rusă şi aceasta nu dăunează, acesta nu influenţează şi eu cred că şi Patriarhul totdeauna dă dovadă de înţelepciune faţă de doleanţele bisericii ortodoxe din Moldova.”

Europa Liberă: Aţi făcut cumva invitaţie vreodată să vină în Republica Moldova Patriarhul de la Constantinopol, Patriarhul de la Bucureşti?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu nu am făcut astfel de invitaţii, fiindcă, pentru a fi invitat Patriarhul de Constantinopol, el trebuie să îşi coordoneze vizita cu Patriarhul Kiril. În ce-l priveşte pe Patriarhul Daniel, când era mitropolit, când era în rangul meu, la Iaşi, sau când era încă episcop vicar, el a fost invitat şi în anul 1990, când Patriarhul Alexei a vizitat Republica Moldova, dânsul la rang de mitropolit, a vizitat Mitropolia noastră, pe atunci Arhiepiscopie.

În cazul de faţă, este normal ca Patriarhul Daniel să fie invitat de către liderii Mitropoliei Basarabiei, aceasta este şi firesc. Eu cunosc, dar nu sunt fapte concrete, dânsul a fost invitat, însă nu a acceptat această invitaţie, luând în consideraţie că sunt unele divergenţe între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei.”

Europa Liberă: Credeţi că vreodată cele două mitropolii pot să se unească?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu cred că, pe viitor, este posibil să se unească, dar aici trebuie să fie unele cedări. Ca  să fie aceste cedări, este necesar să fie implicaţi şi patriarhii. În cazul de faţă, Patriarhul Daniel şi Patriarhul Kiril, ca dânşii, la rangul cel mai înalt, fiind susţinuţi de Sinodul Ortodoxe Ruse, Patriarhul Daniel – de Sinodul Bisericii Române, atunci dânşii pot să revină la un numitor comun.”

Europa Liberă: Şi se mai fac auzite voci că, chipurile, politicul ar fi pătruns în biserică. Aţi lăsat uşile deschise pentru aceasta?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Uşile deschise în biserici sunt pentru toţi. Noi nu îi împărţim pe oameni în politicieni sau nepoliticieni, pentru noi toţi sunt creştini, care vizitează Biserica noastră ortodoxă sunt creştini ortodocşi. De aceea la noi întotdeauna, fie înainte de alegeri, fie pe parcursul anului, fie de sărbători mari sau mici, uşile sunt deschise pentru toţi. Şi noi totdeauna pe toţi îi invităm în sfânta biserică pentru a se ruga, pentru a se mărturisi, pentru a se împărtăşi, pentru a-şi curăţi sufletul, ca să fie mai buni la suflet şi să nu fie aceste neplăceri în societatea noastră care, cu părere de rău, există acum.”

Europa Liberă: Au dreptate cei care spun că anumite feţe bisericeşti fac şi politică? Or, se cunoaşte prea bine, pentru preot cea mai puternică armă rămâne a fi rugăciunea, deşi uneori se mai aud făcând declaraţii politice sau chemând lumea la proteste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Lumea la proteste este chemată de aceeaşi lume, când sunt adoptate nişte legi care contravin legilor bisericeşti. De aceea ei atunci se opun, dar ei se opun omeneşte, cu cerinţe. Adică cerinţele acelea merg prin biserică, se adresează către mine, ca liderul lor spiritual, eu, la rândul meu, fac aceste apeluri, aceste demersuri către conducerea ţării, conducerea ţării să ia în vizorul său toate doleanţele creştinilor.

Ţara noastră este o ţară mică şi, cum toţi vorbesc, este o ţară de cumetri, de rude şi nu înseamnă aceasta că, atunci când vine cineva la putere, el trebuie să îşi ia la conducere pe rudele sale. Ar fi mult mai bine, dacă ar veni oameni bine pregătiţi. Ar fi mai uşor şi pentru noi. În ceea ce priveşte lauda unui partid sau a unui lider de partid, noi întotdeauna, la evenimente importante, mulţumim şi este firesc să mulţumim celor care ne ajută.

În zilele acestea, pe noi cel mai mult ne ajută chiar liderul Partidului Liberal Democrat, domnul Filat. Şi eu nu mă ruşinez să spun acest cuvânt, fiindcă aşa este. Şi dacă eu îi mulţumesc lui, aceasta nu înseamnă că eu îl laud sau este susţinerea noastră foarte mare faţă de dânsul. Este prieten al Bisericii Ortodoxe din Moldova, în pofida tuturor greutăţilor cu care ne confruntăm noi acuma, dânsul a mers în întâmpinare şi ne ajută.”

Europa Liberă: Aşa a fost şi pe timpul guvernării comuniste.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Aşa a fost. Biserica Ortodoxă coordonează toate lucrările şi întotdeauna trebuie să aibă această, nu pot spune legătură, dar acţiune împreună cu conducerea statului. Doar creştinii noştri sunt acei alegători ai statului şi aceiaşi creştini ai bisericii noastre ortodoxe din Moldova.”

Europa Liberă: Dar conducerea comunistă a folosit biserica?

 Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Eu nu pot să spun că a folosit-o. Noi multe lucruri le-am coordonat, chiar mulţumim domnului Voronin, care, de asemenea, ne-a ajutat foarte mult la renovarea mănăstirilor, cum ar fi Căpriana, Curchi, la renovarea acestui sediu al Mitropoliei, a ajutat multe biserici, mănăstiri cu clopote, cu surse financiare, aşa cum unii dintre conducătorii actuali, de asemenea, ajută. Şi noi ţinem să le mulţumim şi lor. Şi aceasta nu înseamnă că noi deja suntem mari prieteni cu o parte sau cu alta.”

Europa Liberă: Nici până astăzi nu vă împăcaţi cu gândul că a fost adoptată această lege privind egalitatea de şanse?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Noi până în prezent rugăm ca, dacă nu este posibil să fie anulată adică sintagma orientare sexuală, nu toată legea, că legea este practic o lege cât de cât bună pentru unele categorii de oameni, dar noi cerem să fie scoasă sintagma „orientare sexuală”, dacă este posibil. Dacă nu este posibil, atunci noi cerem mai departe măcar întrunirile pe care le fac minorităţile sexuale să nu le facă public. Ceea ce este o ruşine pentru noi, fiindcă noi suntem o ţară ortodoxă, suntem cu rădăcini adânci în religie, de aceea nu este normal pentru noi ca unele minorităţi, cum le numim noi, să facă probleme majorităţii.”

Europa Liberă: Deşi şi ei sunt robii lui Dumnezeu.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Toţi sunt robii lui Dumnezeu şi chiar dacă dânşii fac aceste păcate, care contravin firii omeneşti, noi îi rugăm să vină, să se pocăiască, să aducă rugăciuni în faţa lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să îi ierte, că Dumnezeu este mult milostiv şi iartă totul, dacă omul vine cu rugăminte sinceră.”

Europa Liberă: Preoţii ar putea să îi primească pe aceşti reprezentanţi la serviciile divine, la spovedanie?

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Dacă dânşii se dezic de acţiunile lor, sunt primiţi, sau în public aduc jurământ sau, pur şi simplu, pocăinţă, noi suntem datori să îi primim, să îi mărturisim, să îi împărtăşim şi mai departe să nu continue aceste prostii.”

Europa Liberă: Ceva mai devreme, vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu, avertiza preoţimea că, dacă va continua să agite spiritele cu revendicări homofobe, şi vor mai ameninţa politicienii cu excomunicarea, riscă controale ale veniturilor nedeclarate. În această lungă confruntare dintre guvernanţii proeuropeni şi Biserica Ortodoxă este prima oară când un politician atinge în public subiectul finanţelor bisericii, sugerând că nu totul ar fi în regulă. Pe de altă parte, unii preoţi sugerează că ar fi bine statul să se gândească şi la o eventuală posibilitate de a aloca bani bisericilor.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Este şi normal, şi bine ca în Republica Moldova, unde biserica este separată de stat, dar nu suntem separaţi de societatea noastră, noi suntem aceiaşi cetăţeni ai Republicii Moldova şi de aceea este normal şi bine conducerea statului, având grijă de toată societatea, să aibă grijă şi de sfânta noastră biserică.

În multe ţări, chiar în ţara vecină, România, biserica este în componenţa statului, de aceea are grijă de lăcaşele sfinte, de sfintele mănăstiri care sunt reparate, amenajate din partea statului, finanţate de stat şi preoţii primesc salarii de la stat, plus, din jertfa pe care o aduc creştinii. Noi adeseori ne-am gândit la aşa ceva, dar cred că poate este şi mai bine că noi suntem în afara statului, adică nu suntem în componenţa statului. Şi chiar într-o discuţie cu Prea Fericitul Patriarh Daniel, vorbind cu el, am spus: iată cât e de bine în România că preoţii primesc salarii de la stat. Şi dânsul a spus că nu e tare bine că ei primesc salariu de stat, că în acest caz, ei vin la slujire ca la lucru. Dar ai noştri preoţi, care sunt salarizaţi din partea bisericii, dânşii vin la slujire şi cu dare de sine slujesc Bunului Dumnezeu, să-i încurajeze pe creştini, să îi aducă pe calea mântuirii.”

Europa Liberă: Şi mesajul dumneavoastră pentru enoriaşi, vă rugăm.

Mitropolitul Moldovei Vladimir: „Anul acesta biserica noastră împlineşte 200 de ani, de la înfiinţarea Episcopiei de Chişinău şi Hotin şi eu aş dori ca toate celea care au avut loc până în prezent să rămână în istorie. Au fost clipe frumoase, au fost clipe grele pentru biserica noastră. Aş chema toţi creştinii ortodocşi să se roage Bunului Dumnezeu ca Dumnezeu cel Atotvăzător, din adâncimea cerului, să binecuvânteze acest pământ, acest colţ de rai, cum îl numim noi, cu linişte, cu pace, cu înţelepciune, cu oameni curajoşi, cu oameni cu dârzenie, să fie apărători şi ai pământului, şi ai neamului nostru creştinesc.”

Interviu realizat de Valentina Ursu pentru Radio Europa Liberă la 29 august 2013

Preluat de https://ioanatan.wordpress.com/

De la http://www.europalibera.org/