Tag Archives: propagandă

Preafericitul Chiril: „Oameni cu suflete moarte nu pot construi societăți omenești vii”

Patriarhul la predica, august 2012

La 28 august 2012, de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia Dumnezeiască la catedrala Patriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova). În predica rostită după citirea Evangheliei Preafericirea Sa a vorbit despre mântuirea oamenilor, sufletele moarte și firea morală a omului.

În numele Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh.

Astăzi este o mare sărbătoare din cele douăsprezece praznice împărăteşti – Adormirea Maicii Domnului. Din toate sărbătorile ce se referă la Maica Domnului, ce au o importanţă egală în cadrul Statutului bisericesc și al calendarului bisericesc, conform tradiţiei, anume sărbătorii Adormirea Maicii Domnului i se acordă o mai mare atenţie, şi ea este înconjurată de o veneraţie deosebită a poporului credincios. Catedralele în multe oraşe ale Sfintei Rusii sunt în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Înainte de alte sărbători, dedicate Maicii Domnului, post nu se ţine, iar înainte de Adormirea Maicii Domnului noi postim două săptămâni conform aceluiaşi Statut ca şi în Postul cel Mare, pregătindu-ne pe sine pentru această zi, deoarece Adormirea Maicii Domnului este un eveniment deosebit în viaţa Maicii Domnului şi în istoria mântuirii neamului omenesc.

Troparul, adică cântarea de bază, chemată să reflecte esenţa sărbătorii, ne aduce până la noi sensul său cel mai mare: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”. Împărăteasa Cerurilor, în pofida sfârşitului Său pământesc, care este de asemenea obiect de amintire în această sărbătoare, nu a părăsit neamul omenesc. Şi accentul aici nu este pe moarte, dar pe faptul că Maica Domnului continuă să rămână cu neamul omenesc. Iar al doilea accent este pus pe faptul că aflarea Născătoarei de Dumnezeu cu neamul omenesc are o semnificaţie mântuitoare pentru fiecare om, deoarece pentru rugăciunile Sale Ea izbăveşte de moarte sufletele noastre.

Sfesnic pentru adormitiCe este moartea sufletului? Doar cuvântul lui Dumnezeu afirmă că sufletul omului este nemuritor. Dumnezeu a creat trupul supus putreziciunii şi sufletul nemuritor. Despre ce fel de moarte este vorba? Moartea sufletului este distrugerea lui duhovnicească, care se efectuează cu forţele răului. Răul, dacă în mod deplin înrobeşte sufletul omului, îi aduce moarte, distrugere; dar dacă se distruge sufletul, se distruge personalitatea omului, doar Dumnezeu a creat şi trupul, şi sufletul, punând şi una, şi alta într-o singură personalitate umană. Dacă se distruge sufletul, atunci în ce se transformă trupul? Trupul omului se aseamănă atunci cu trupul unui animal, care nu are suflet nemuritor; prin urmare, moartea sufletului transformă pe om în animal, în fiară şi închide pentru el accesul în Împărăţia Cerurilor, căci acolo animale nu vor fi – acolo doar sunt sufletele nemuritoare ale oamenilor împreună cu îngerii.

Pentru ca omul să fie capabil să-şi păstreze sufletul, Dumnezeu l-a dăruit cu multe pe om. Răul aproape niciodată nu îşi arată urâţenia în mod vădit. Răul doar în cazuri extrem de rare, doar în manifestările sale extremale, arată omului groaza şi frica. De cele mai dese ori răul vieţuieşte alături de bine, răul deseori se îmbracă în hainele binelui, şi forţa întunericului capătă chipul îngerului luminii. Cum se poate de deosebit în viaţă binele de rău? Pentru ca omul să fie în stare să o facă, Dumnezeu îi dă un dar deosebit. El pune acest dar în firea omenească, acest dar este o parte a firii noastre. Noi îl căpătăm gratis în momentul naşterii, de aceea el şi este dar. Nu este rezultatul educaţiei, al studiilor, nu este un rezultat, cum se spune astăzi, al investirii de mijloace în personalitatea umană. Este darul lui Dumnezeu, şi fiecare prunc care apare în lume, are acest dar al lui Dumnezeu în interiorul său. Noi îl numim sentimentul moral, firea morală a omului. El este acel sistem de semnalizare, care ne informează despre faptul unde este binele, şi unde este răul, iar glasul acestui sistem este conştiinţa omului.

Răul pe parcursul întregii istorii tinde să distrugă sentimentul moral al omului. În acest scop sunt îndreptate toate puterile răului. Într-un anume moment s-a început a se propune raţionamentul că nici un fel de sentiment înnăscut moral nu există, că orice moralitate este căpătată, că este un rezultat al experienţei omeneşti şi că moralitatea depinde de condiţiile vieţii omului, de educaţia lui, de studiile lui, de acea epocă, în care el trăieşte, din această cauză nu există nici un fel de sistem de semnalizare – totul este condiţionat de circumstanţele vieţii şi de alegerea personală a omului: dacă omul consideră ceva că este bine, atunci aceasta şi este pentru el bine, iar ceea ce el consideră a fi rău, este pentru el un rău. Toate aceste gânduri pe parcursul a mai bine de 300 de ani sunt cultivate prin filosofie, politologie, cultură. Toate aceste au început nu dintr-o dată, dar încetul cu încetul, iar în apropiere de secolul al XXI-lea a devenit generală opinia că nu există nici un fel de principiu firesc al moralităţii.

Copii 2012 Praznicul AdormiriiDar iată ce părtaşii acestei opinii nu pot nici explica, nici respinge. „Sunteţi un om fără soveste” – această frază fără vreun argument se utilizează şi în Europa, şi în Asia, şi în Africa, şi în America. Ea nu necesită nici un fel de explicaţii. Aruncată într-un conflict de ordin intern sau în spaţiul public, ea este înţeleasă de toţi fără nici un fel de descifrare, deoarece normele moralităţii omeneşti sunt unice pentru tot neamul omenesc. Anume de aceea că ele sunt unice, există o astfel de noţiune, precum e dreptatea. Dreptatea nu este o noţiune juridică, cu atât mai mult nu este una politică, cum încearcă să ne convingă cineva. Dreptatea este o noţiune de morală, şi dacă legile nu corespund cu înţelegerea oamenilor despre dreptate, care se bazează pe sentimentul de moralitate, atunci oamenii spun: este o lege injustă, este o lege nedreaptă.

Dacă în cadrul relaţiilor omeneşti familiale sau sociale, în cadrul statului sau al întregii familii de oameni se încalcă dreptatea, atunci oamenii simt acut acest lucru în mod egal pe orice continent. Şi cât de mult s-ar prăbuşi pe oameni puterea enormă a propagandei, sentimentul dreptăţii persistă în majoritatea oamenilor, în neamul omenesc şi atât timp cât este aşa, omenirea are speranţă la existenţă.

Sentimentul moralităţii se distruge nu doar prin raţionamente mintale, îmbrăcate în haina ştiinţei sau a filosofiei. Sentimentul moral se distruge prin alte mijloace şi noi o ştim. Când omul încalcă legea morală a lui Dumnezeu şi simte mustrări de conştiinţă, atunci el îşi caută îndreptăţire şi de cele mai dese ori le găseşte, comparându-se pe sine cu alţi oameni.: „Nu trebuie chiar atât de mult să mă amărăsc. Mare lucru că am făcut ceva rău! Vecinul face fapte şi mai rele! Dar ce se întâmplă în lume? Ce arată la televizor? Nu mai sunt eu un om atât de rău”. Deseori această reeducare morală sau, mai bine zis, această încercare de a alunga din sine vocea conştiinţei şi de a o înăbuşi, pe mulţi îi înrobeşte şi îi duce la urmări corespunzătoare. Convingerea care triumfă în spaţiul social că fiecare om singur pentru sine determină, ce semnifică binele şi răul, pe mulţi îi înrobeşte şi îi privează de capacitatea a deosebi binele de rău prin vocea conştiinţei sale.

Dar ce are a face aici Născătoarea de Dumnezeu? Pentru rugăciunile Sale pe mulţi i-a salvat de la moarte. Pentru rugăciunile Ei noi ne mântuim. Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, Ea este la dreapta Fiului Său şi a Domnului nostru. Dar şi după adormire Ea nu ne-a părăsit. Noi declarăm aceasta prin cuvintele troparului sărbătorii Adormirii, punând în aceste cuvinte sentimente speciale. Împărăteasa Cerului este mijlocitoarea noastră, Ea întinde asupra noastră Acoperământul Său ceresc. Ea păstrează capacitatea în fiecare din noi de a ne putea împotrivi, indiferent în ce haină ne-am îmbrăca, de a păstra capacitatea fiecărui dintre noi de a ne opune răului, de a deosebi binele de rău, de a păstra sentimentul moral, iar aceasta semnifică a păstra speranţa în faptul că nu vom pierde propria faţă umană, nu ne vom preface în animal, vom păstra viu sufletului nostru.

Adormirea-Maicii-Domnului-1Se prea poate, astăzi noi în mod special trebuie să conştientizăm anume această slujire a Maicii Domnului. Ca nicicând trebuie să O rugăm, ca Ea să păstreze vii sufletele oamenilor, ale contemporanilor noştri, dar şi a tuturor oamenilor. Sufletele moarte nu pot forma societăţi vitale omeneşti. Un suflet mort este o civilizaţie moartă, este sfârşitul istoriei. Din această cauză lupta pentru principiul moral, pentru păstrarea lui, lupta pentru dreptatea adevărată, dar nu falsă, impusă de propagandă – este lupta pentru viaţa neamului omenesc. Şi precum Preasfânta Fecioară a servit cauzei mântuirii noastre prin Naşterea Fiului Său şi a Domnului nostru, Care ne-a adus răscumpărarea şi eliberarea de păcate, tot aşa şi după adormirea Sa şi urcarea la cer, Ea pentru rugăciunile Sale ne mântuieşte sufletele noastre. Amin.

28 august 2012

https://ioanatan.wordpress.com/

Arsenie Papacioc: „Moartea nu-ți vine să-i faci o cafea. Vine să te ia!”

În timpul pelerinajului efectuat în Constanţa cu moaştele Cuviosului Antipa Românul preoţii care au însoţit moaştele împreună cu tinerii de la „ICHTHYS-MOLDOVA” şi ASCOR, Constanţa care au intermediat aducerea moaştelor au vizitat Mănăstirea „Sfînta Maria” din Techirghiol, unde au avut parte de o întîlnire impresionantă cu părintele arhimandrit Arsenie Papacioc.

Părintele Arsenie i-a primit cu multă dragoste pe toţi  şi, după ce s-a încredinţat că şi basarabenii prezenţi ştiu româna, a declarat cu seninătate şi căldură : „Avem sînge de român şi sîngele acesta niciodată nu se diluează, din contra se îngroaşă. O mare durere am avut toţi – dorul de Basarabia. Şi nu ne piere deloc dorul ăsta şi părerea de rău. Sîntem acum împreună, să ne ajute Maica Domnului!” Bătrînul a vorbit cu simplitate şi înţelepciune despre preţul Timpului, despre Moarte, despre Dumnezeu şi Maica Domnului şi despre …propaganda catolică. În cele ce urmează publicăm cîteva dintre cugetările şi sfaturile părintelui Arsenie, celui care nu oboseşte să ne îndemne „să învăţăm a muri şi a învia în fiecare zi”.

Parintele arhimandrit Arsenie Papacioc (15 aprilie, 2005, Techirghiol) către basarabeni:

„Dragii mei, între noi nu există punţi, există numai aripi, prin care să comunicăm fără vamă. În momentul acesta istoric nu este timp să facem nomenclaturi, să facem schiţe şi să discutăm despre altele. Este timp de unire, este timp de mîntuire. Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Şi dacă ne lasă timp, ne prelungeşte timpul vieţii noastre, tot cu scopul ca să fim împreună. Nici un dar nu este mai mare de la Dumnezeu ca timpul care ni-l dă. Pentru că moartea nu-ţi vine să-i faci o cafea. Vine să te ia.

Am avut ocazie, cu vîrsta mea, să stau la multe căpătîi de morţi. Nici o teologie, nu mai vorbesc de filozofie care-i depăşită în ea însăşi, nu te învaţă mai mult ca suferinţa, crucea. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fără jertfă. Şi aceşti oameni, alături de care am stat cînd mureau…printre urlete, vaiete, glasuri înspăimîntătoare vedeau păcatele ca cei mai mari teologi. Ştiau ce-i aşteaptă şi vroiau foarte mult să se întoarcă, pentru că numai înapoi se mai poate repara ceva. Înapoi nu se mai putea pentru că a venit aia să te ia. Şi atunci toţi doreau foarte mult să mai trăiască măcar o zi.

Se pune mereu problema pentru noi, cei care ne lăfăim în timp liber: „Ce-i o zi?” Dragii mei, nu o zi, o clipă dacă a-i concentra, Dumnezeu primeşte pentru a te salva. N-are nevoie să dea socoteală Dumnezeu că nu face demonstraţie. Dracu-i un tolerat, nu-i o putere. Dar are libertatea să ne cosească, să ne ispitească, deci şi să ne trezească. Într-un fel contribuie foarte mult la mîntuirea noastră… E puturos, e urît, e nesuferit că nu ştie să iubească…E atît de urît încît e cu neputinţă să nu mori dacă-l vezi.

O fetiţă credincioasă a văzut un drac, nu chiar în adevărata lui putoare şi urîciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar şi să nu mai vadă un drac. Dar să ştiţi că şi despre îngerul nostru păzitor se spune că e cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea în adevărata lui lumină. Şi totuşi omul, în general umanitatea, e deasupra anghelităţii. Îngerul e creat de Dumnezeu cu o misiune de relaţie, de legătură între marile valori ca sistem ceresc, Dumnezeu fiind de faţă permanent, iar omul e stăpîn pe Univers. Omul este Dumnezeu după har. Vreţi argumente? Chipul şi asemănarea.

Despre asta nu se prea vorbeşte. Eu am spus că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Ei suspinarea asta, care-i plecată din adînc Dumnezeu o preţuieşte mai mult decît coşul de lacrimi. Pentru că n-are nevoie Dumnezeu de cuvinte, are nevoie de inima ta. Că nimic nu-i mai scump pe lume, dragii mei, ca lacrima pocăinţei. Asta deschide cerurile. Aşa că, să nu vă descurajaţi, dar să preţuiţi timpul. N-aşteptaţi să vină alt sfat. „Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre…” cum zice Mîntuitorul (Evrei 3, 7-8). Şi e valabil. Dragii mei, dacă aţi şti cît de scump e un om, ca să vă daţi seama pe cine băgăm noi în iad! Omul este Dumnezeu după har. Şi Mîntuitorului i-a zis Fiul Omului, pentru că este fiul lui Adam şi El.

Maica Domnului, mi-e şi frică să vorbesc, cît poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. E foarte supărată pe toţi acei care nu-i cer niciodată nimic! Ne aşteaptă, ne doreşte…Lumea o bîrfeşte iar ea le vindecă pe mamele lor. Aşa e, nu mai ţinem cont de nimic. Nu mai e timp ca să judecăm! Fraţii mei, Iisus Hristos ne-a adus mai multe decît ne-a pierdut Adam. Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei după har. Ne-a dat putinţa să iertăm vrăjmaşii. Dragii mei, iubirea vrăjmaşilor nu-i un sfat, e o poruncă. Ne va întreba de ce n-am iubit.

Mulţi spun, părinte pînă aici, mai mult nu putem. Bine, nu puteţi. Înseamnă că nu ştiţi că focul iadului are calorii de mii de ori mai mari decît ăsta de aici. N-are nici lumină şi nu te vezi cu cineva. E străşnicie! Fără să vezi pe nimeni, fără nici cea mai mică speranţă c-ai să scapi. Că dacă în iad ar spune cineva: „Dle peste-o mie de ani, dar te scoate de aici”, tot este o nădejde şi suferinţa aceea grozavă, incalculabilă, care nu se poate cu mintea a se socoti, se uşurează. Că ştii că este o speranţă într-un sfîrşit. Asta-i cruzimea veşniciei. De asta spune într-un loc că cine ştie că va fi în veşnicie şi nu ia măsuri merită casa de nebuni.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei. Astăzi vorbim şi mîine nu ştim dacă mai sîntem. E posibil: te muşcă cineva cu muşcătură înveninată, îţi cade o cărămidă în cap cînd nu te-aştepţi şi pe urmă…sîntem la dispoziţia Stăpînului nostru, Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mîine, aveţi de cîştigat haruri deosebite. Aşa că să preţuiţi foarte mult timpul, pentru că dacă ar fi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „Ce-au făcut aceştia de sînt aşa de fericiţi?” Au preţuit timpul .. Ne-am închinat frumos, ortodox, n-am ţinut cont de ecumenisme, ferească Dumnezeu! Pe viaţă şi pe moarte. Uite am scris „Singur Ortodoxia”, o s-o găsiţi că a apărut şi pe Internet.

(Despre romano-catolici) S-au despărţit de noi, să vină înapoi! Fără condiţii! Nu le pretindem, nu le dăm canon, că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vină pocăiţi: „Să facem unitate!” Ei vor să ne păcălească, să zică: „I-am cîştigat şi pe ăştia proşti!” Rămîneţi ortodocşi pe viaţă şi pe moarte! Nu pentru că aşa am apucat. Pentru că ortodoxia împlineşte, creşte omul din tine, e singura modalitate universală fără de care nu se poate trăi şi n-am stricat din ea nimic. Ei au modificat, a venit şi se consideră Papa, vicarul lui Iisus. Ce vicar? că Hristos trăieşte. Hristos e viu! El a zis: „Eu sînt cu voi pînă la sfîrşitul veacurilor” şi mai mult: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, „Nu se mişcă fir de păr fără de voia Mea”.

Vasăzică, este atît de prezent, încât rămîi uimit nu numai în mişcări, şi-n gînduri. El ne guvernează, Care ne-a făcut cu atîta dragoste divină ca să fim împreună în vecii vecilor. N-a lăsat Dumnezeu că să ne guverneze un drac. Toată manifestarea care s-a făcut la Roma cu ocazia asta este, în sfîrşit, o propagandă catolică. Pe noi nu ne interesează. A zis cineva: „L-a luat dracul şi pe ăsta…”. Sîntem cuminţi, nu blestemăm, dar sîntem ortodocşi şi cu asta avem nădejde. Pentru că, dragii mei, vă spun, eu am depăşit 90 de ani şi văd la proscomidie acolo cum concretizăm credinţa, pomenim istoria, pomenim pe toţi.

Ştiţi cum se zice? „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici”, aşa îl trimitem pe Hristos să ierte pe morţi. Cultul morţilor nici nu mai există la ei, decît o mascaradă cu purgatoriu. Aşa că sînt multe de vorbit, nu facem aici cateheză. Nu facem decît să ne manifestăm bucuria că ne-am întîlnit. Ne-aţi făcut o bucurie care n-are margini şi cuvinte. Ştiţi de ce, pentru că inima nu vorbeşte; inima trăieşte şi simţeşte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Pentru că şi noi suspinăm pentru voi, suspinăm pentru Basarabia. Eu personal am fost interogat de mulţi şi le-am zis „vreau Basarabia şi lasaţi-mă în pace!”. Noi vă preţuim foarte mult dragii mei, că sînteţi sub guvernare străină. Ei, mare este Dumnezeu şi dacă nu se mişcă fir de păr fără voia lui…”

Aprilie, 2005

Înregistrat de Igor Pînzaru

Foto: Igor Pînzaru

https://ioanatan.wordpress.com/