Tag Archives: Patriarhul Kiril

Episcopul Pantelimon: „Când Ortodoxia devine o tradiție, ea se transformă într-o religie moartă în care lipsește Dumnezeu…”

La Moscova s-a desfășurat recent Congresul general-bisericesc pentru slujire socială. Cu această ocazie șeful Departamentului sinodal pentru caritate bisericească și slujire socială episcopul Pantelimon de Smolensk și Veazma a dat un interviu publicației „Rosiiskaea gazeta” despre slujirea socială a Bisericii. Vladâca Pantelimon s-a referit la istoria slujirii sociale a Bisericii Ruse și la exemplu Surorilor de Caritate din Rusia pre-rovoluționară, la experiența statelor contemporane și la Calea Dragostei în creștinism.

-Am și întrebări mai indiscrete, vladâca.

– În „Soțul ideal” de Oscar Wilde se spune, că întrebările niciodată nu sînt indiscrete. Dar răspunsurile uneori pot fi.

-Deja mi se oprește între dinți afirmația: Rusia nicidecum nu poate pune pe picioare activitatea de caritate. E o apreciere justă?

-Cred că e adevărată. Timp de 70 de ani la noi s-a încercat să se șteargă tot ce e legat de de binefacere. Un mare ascet al sec. XX Pavel Troișkii, un bătrîn cu darul înaintevederii, un om sfânt, spunea: 70 de ani s-au străduit să scoată din sufletul omului tot ce era bun, iar acum și-au dat seama, dar nu e prea târziu?

-Prezentați-ne, vă rog, situația generală ce ține de activitatea de binefacere și slujirea socială.

În decursul istoriei de persecuţie cumplită care a lovit Biserica în secolul XX, ei I s-a interzis să se angajeze în acțiuni de binefacere. Faptele milosteniei au fost interzise categoric prin lege. Ortodocşii au fost izolați în biserici, interzicându-li-se să mai facă fapte bune. Să facă doar slujbe! Nu în zadar spunea Patriarhul Pimen că se află ca într-o „cuşcă de aur”, viața bisericească a fost deformată. În anii ’90 entuziaşti în mod spontan au început să reînvie practica slujirii sociale în diferite locuri și pe vectori diferiți. Prin 2000 am început să cunoaștem cine și cu ce se ocupă în această sferă și s-a făcut un efort de a coordona toate aceste acțiuni. Ei bine, în faza a treia – care a început cu venirea în scaunul patriarhal a Preafericitului Patriarh Kirill, Sanctitatea Sa a început să vorbească despre slujirea socială ca fiind una din principalele obiective ale Bisericii.

-Construind un sistem de slujire sociale, de ce repere ar trebui să ne conducem, experiența pre-revoluționară a Rusiei, a altor Biserici creștine sau a statului?

-Cred că din experienţa pre-revoluţionară putem folosi câte ceva, dar nu ne putem baza întru totul pe ea. Dacă vorbim despre experienţa catolicilor, luteranilor, cu siguranţă că ar trebui să o folosim. Dar nu este atât de ușor și nu este justificat întotdeauna să adoptăm orbește experiența altor confesiuni care întotdeauna este în legătură cu particularitățile acesteia. Sub acest aspect este interesantă experiența unor state din țările occidentale. La noi în Rusia, de exemplu, se dezvoltă foarte rău reabilitarea persoanelor dependente de droguri, de alcool, a persoanele cu handicap și a celor fără adăpost. Astăzi Biserica propune proiecte, pe care statul deocamdată nu are forțe să le realizeze. Autobusul nostru „Miloserdie” (Milostenia) care salvează persoane fără adăpost din Moscova sau metodele de reabilitare a narcomanilor, serviciile de patronaj (îngrijire) devansează proiectele similare de stat.
În general, încorporând toate aceste experienţe trebuie să ne bazăm, desigur, pe Evanghelie şi experienţa sfinţilor. Este foarte important nu atât să urmăm anumite forme exterioare (cu excepţia utilizării tehnologiilor moderne), cât să căutăm împlinirea interioară a acestor fapte în duh evanghelic de dragoste creștină. Anume acest lucru îl are Biserica și le lipsește funcţionarilor publici.

-Ne-am întâlnit în ziua sărbătorii Sf. Teofan Zăvorâtul. În celebrele sale „Conversaţii despre viaţa duhovnicească”, corespondenta cu o tânără fată dintr-o familie bogată are drept urmare faptul că aceasta renunță la calea căsătoriei alegând să slujească cu mărinimie oamenilor bolnavi și săraci. Pe atunci o asemenea alegere avea, după cât se vede, o poiectare socială. Acum mi se pare mai dificil să faci acest lucru.

– Înainte de revoluţie, slujirea surorilor de caritate era foarte importantă. Împărăteasa şi fiicele făceau cursuri pentru surori de caritate, participau la operații foarte complicate, bandajau răniți. Făceau asta nu pentru piar, nu din curiozitate și nu de dragul unei participări de o zi în astfel de activități. Urmând exemplul lor și alte doamne din înalta societate se implicau în această slujire. Este greu să ne imaginăm astfel de lucruri în timpul nostru. Dar, pe de altă parte, în societatea noastră oamenii tratează cu încredere și respect idealul Surorilor de Caritate.

-Vă referiți la idealul literar, istoric?

-Nu, am în vedere idealul real. De exemplu, dacă noi colectăm bani pentru un orfelinat și stau alături voluntari cu tablițe și o soră de caritate în uniformă, ca regulă lumea donează mult mai mulți bani anume surorii. Observați că despre surorile de caritate nu se scrie rău prin ziare, spre deosebire de preoți, de exemplu. Imaginea lor înduioșează inimile oamenilor. Deși nu orișicine poate urma o astfel de cale.

-Din cauza nevoii de jertfire?

-Da, e o calea grea de jertfire.

-De cele mai multe ori la biserică vin oameni bolnavi și săraci. Cum să aștepți jertfă de la acești oameni slabi, care ei înșiși au nevoie de ajutor și resurse?

-La baza nevoinței creștine stă dragostea. Iar dragostea adevărată este întotdeauna jertfelnică. Atunci când la noi Ortodoxia devine o cultură, o tradiție, ea se transformă într-o religie moartă în care lipsește Dumnezeul adevărat, viu, cu care poți comunica la fel cum discut eu cu dvs. acum. Această comunicare cu Dumnezeu deschide omului posibilitatea de a jertfi toate pentru veșnicie. Astfel de oameni nu se tem de moarte, de boală, nu se tem să dea tot ce au la suflet. Această cale nu este cunoscută de toți, chiar și printre cei care merg la biserică și se numesc ortodocși sunt oameni care nu cunosc lucrul acesta. Dar anume acest lucru este fundamentul adevărat al dragostei de oameni și al slujirii sociale.

-Dar aceasta nu exclude necesitatea elaborării unui model de slujire socială bisericească?

-Slujirea socială bisericească trebuie să se bazeze pe porunca iubirii aproapelui pe care ne-a lasat-o Hristos. Dacă o persoană nu este activă în manifestarea dragostei față de aproapele său el pur si simplu nu-l cunoaște pe Hristos. Să ne amintim cum, în decursul a 70 de ani de prigoană a Bisericii, oamenii se ajutau unul pe altul: expediau colete deținuților, jertveau de dragul altora. Și aceste lucruri nu se făceau organizat, erau făcute în ascuns ca să nu se vadă, să nu fie observate. Recent mi-au venit pe ospețe în Smolensk surorile noastre de caritate. Ne-am amintit împreună anii 90. Cum lucrau ele la spital, atunci când nu erau suficiente asistente medicale. Într-o noapte nici una din asistentele medicale angajate nu a ieșit la lucru în secția de traumatologie unde stăteau la pat 60 de pacienți. Uneori, surorile noastre trebuiau să caute somnifere şi calmante în coletele cu ajutor umanitar primite recent. Pe atunci unii pacienți, din cauza distrugerii sistemului de asistenţă socială, trăiau cu anii în spital. O soră, care nu avea nici 18 ani atunci povestea, cum unui tovarăș internat i-au venit „băieții” seara târziu și a fost nevoită să le deschidă ușa secției fiind amenințată cu un pistol. După ce le-a deschis ușa, ea a găsit totuși puteri să le spună cu severitate: „Vedeți, nu mai mult de 15 minute”. Și „băieții” au ascultat-o. Despre ea se spunea, că s-a bătut la gară cu un milițian, care insulta un pacient de-al ei rămas fără adăpost. Ținea morțiș că așa nu este corect, nu este drept. Milițianul era mic de statură și ea pur si simplu l-a înșfăcat de piept, l-a ridicat puțin și i-a interzis să-i mai ofenseze pe oamenii rămași fără de casă.

Recent am fost vizitat de un preot de lângă Ekaterinburg, care a înființat un azil pentru resocializarea persoanelor fără adăpost. Noi abia gândeam la un asemenea proiect de lucru cu persoanele respective, iar părintele deja a înființat o instituție specializată.
Iată un alt exemplu – o fată tânără, cu diplomă de merit şi un loc bun de muncă într-o companie de prestigiu din occident vine la noi la biserică şi devine voluntar. Pe atunci aveam câteva zeci de voluntari. Şi ea a început să le coordoneze activitatea, fără a abandona firma sa. Înainte de a veni ea, nu ne reușea nimic, iar ca urmare a activităților sale acum avem o mie și jumătate de voluntari, care au o bază de date, un forum în care comunică, Consiliul coordonatorilor, pelerinaje, ajutor acordat altor regiuni. Toate acestea au reieșit nu din reguli know-how, ci din implicarea unui om, a unei personalități. Desigur, a ajutat aici și Domnul, și alți oameni, dar a fost, totuși o realizare a acestei tinere domnișoare. Telefonul ei suna întruna luni în șir …

Știți, pînă la revoluție surorile de caritate ieșeau la pensie după 15 ani de lucru. Și aveau o pensie bună! Doar e o muncă foarte grea!

Dar dificultățile nu epuizează dragostea. Iată un alt exemplu: avem baieți foarte cumsecade, care ajută persoanelor fără adăpost. Unul dintre ei a făcut un adăpost pentru acești oameni … la propria vilă. Recent s-a căsătorit, dar vila a lasat-o pentru cei fără adăpost. Şi ştiţi ce fel de donatori există? Odată un om mi-a adus cinci milioane, învelite în hârtie. Mi-a spus că numele lui este Serioja și că a a citit într-o revistă o relatare despre oamenii nevoiaşi. Mi-a arătat cu degetul fragmente decupate din revistă și mi-a explicat: banii aceștia să-i dați acestui om, iar iată acești bani sînt pentru dumnealui. Și printre oamenii aflați la putere sunt persoane care se ocupă de ajutorarea altor oameni pe lângă ceea ce fac la locul lor de muncă de bază.

A discutat E. Iacovleva.

https://ioanatan.wordpress.com/

preluat de pe http://www.patriarchia.ru/md/

Anunțuri

Preafericitul Kiril: „Diferenţa de opinii din Biserică nu împiedică dezvoltarea relaţiilor frăţeşti…”

În timpul vizitei oficiale la Biserica Ortodoxă din Cipru, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a acordat un interviu ziarului „Filelefteros Typos” în care s-a referit la situația  actuală din Bisericile Ortodoxe Locale, necazurile creștinilor din Cipru și Kosovo, condițiile unei viitoare întâlniri cu Papa Benedict XVI  și procesul de pregătire a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sobor al Bisericilor Ortodoxe.

 (publicat la 10 iunie 2012)

—Care este scopul vizitei Dumneavoastră în Cipru şi ce probleme au fost abordate sau vor fi abordate?

— Există o tradiţie minunată care durează multe veacuri cu privire la vizitele de pace, pe care Întâistătătorul fiecărei Biserici Locale după alegerea lui o face confraţilor săi, Conducătorilor altor Biserici. Scopurile principale ale unor astfel de vizite este rugăciunea de obşte, mărturia unei credinţe comune, coliturghisirea şi comunicarea frăţească a Întâistătătorilor, întălnirile cu ierarhii, păstorii şi poporul credincios. Desigur, toate acestea contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre Biserici şi întărirea unităţii bisericeşti. Vizitele permit, de asemenea, să discutăm problemele relaţiilor bilaterale, să facem schimb de opinii cu privire la temele general-ortodoxe.

— Nu sunteţi amărât că din cauza ocupaţiei turce nu este cu putină să oficiaţi liturghia la mănăstirea sfântului fondator al Bisericii Cipriote, unde se află mormântul lui?

– Cu regret conştientizez că actualmente Biserica Cipriotă este lipsită de posibilitatea de a oficia serviciile divine în locurile sfinte şi dragi inimii fiecărui cipriot ortodox, care se află în partea de nord a insulei. Biserica Rusă singură încă nu demult s-a aflat într-o situaţie similară. Multe din lăcaşurile sfinte ale noastre au fost luate şi distruse. Mîhnirea fraţilor noştri ciprioţi ne este apropiată şi înţeleasă. Noi împărtăşim pe deplin îngrijorarea voastră cu privire la bisericile şi mănăstirile din nordul Ciprului, stând pe poziţia returnării cât mai grabnice a acestor lăcaşuri sfinte ale Bisericii şi a renaşterii în ele a vieţii bisericeşti.

Recent ziarele au publicat o informaţie cu privire la posibilitatea întâlnirii Dumneavoastră cu Papa Benedict XVI. Insistaţi asupra faptului, cum aţi făcut-o mai înainte, că această întâlnire trebuie să fie precedată de soluţionarea tuturor litigiilor (care sunt ele – în câteva cuvinte), iar în caz contrar, ea va fi fără rost?

– Da, eu consider ca şi mai înainte că pentru succesul acestei întâlniri este necesar, chiar dacă nu soluţionarea deplină, cel puţin, începerea soluţionării problemelor litigioase.

Nu aş vrea ca efectul acestei întâlniri să constea doar în caracterul ei de senzaţie. Pentru ca ea să fie cu adevărat utilă pentru dezvoltarea de mai departe a relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică, este necesar să efectuăm o activitate serioasă de pregătire, inclusiv în vederea soluționării problemelor deja existente.

E vorba, în primul rând, de situaţia nerezolvată până în prezent din partea apuseană a Ucrainei, unde la începutul anilor 1990 a avut loc un proces de acaparare violentă în masă a bisericilor.

– Cum sunt actualmente relaţiile dintre Moscova şi Fanar? Există neînţelegeri şi contrapuneri?

– Actualmente relaţiile dintre Biserica de la Constantinopol şi Biserica Rusă sunt destul de intensive. Noi interacţionăm activ în cele mai diverse direcţii, de la pregătirea Soborului General Ortodox şi până la organizarea călătoriilor de pelerinaj spre locurile sfinte ale vechiului Bizanţ şi conducerea păstorească a credincioşilor în Turcia. Noi în mod regulat facem schimb de delegaţii, inclusiv cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului ocrotitor al Întâistătătorului. Da, Bisericile noastre Locale au puncte de vedere diferite în unele probleme. Însă aceste probleme nu ating esenţa credinţei noastre, diferenţa de opinii nu împiedică dezvolatrea relaţiilor frăţeşti.

– Convocarea Sfântului şi Marelui Sobor a fost caracterizată ca „o activitate care se află în suspendare”. Ce probleme trebuie să fie soluţionate şi când va avea loc convocarea lui?

– În ultimii 50 de ani de pregătire s-au făcut multe: sunt coordonate opt din zece chestiuni din ordinea de zi a Soborului. Divergenţele cu privire la cele două chestiuni rămase, după opinia mea, s-ar putea sau de coordonat, sau de transferat această coordonare pentru perioada de după Sobor.

Dacă toţi Întâistătătorii se vor pronunţa pentru desfăşurarea lucrărilor Soborului în conformitate cu cele opt teme, el va putea fi convocat într-un viitor real. Înainte de aceasta va trebui să confirmăm regulamentul activităţii lui în aşa fel, încât la luarea deciziilor soborniceşti să fie auzit fiecare vot al fiecărei Biserici Locale. De asemenea, are sens încă odată de precizat unele formulări din cadrul unor documente, adoptate anterior, luând în considerare condiţiile externe care s-au modificat. Sunt convins că în comun ne vom isprăvi cu această activitate.

-Consideraţi că în situaţia contemporană, care s-a format în Ortodoxie, Biserica va deveni mai deschisă faţă de societate?

– Biserica şi societatea sunt strâns legate, doar oamenii, care compun Biserica, sunt parte indisolubilă a societăţii. Însă, cu toată deschiderea Bisericii faţă de societate, ea întotdeauna va rămâne neînţeleasă până la capăt pentru forţele din exterior, care au o atitudine indiferentă sau chiar duşmănoasă faţă de problemele eterne ale relaţiilor dintre Dumnezeu şi om, ale libertăţii sau responsabilităţii, ale bazelor moralităţii vieţii etc. De aceste aspecte sunt legate atacurile asupra Bisericii, care au avut loc în ultimul timp, în special, în Rusia.

– Cum ar trebui să fie în lumea contemporană relaţiile dintre naţiune–religie-Biserică? Coincid scopurile lor?

– Interlegătura dintre noţiunile pomenite de Dumneavoastră depinde în mare parte de contextul istoric dintr-o anumită ţară. Dacă e să vorbim, de exemplu, despre poporul grec, atunci în cazul lui autoidentificarea în conformitate cu indicele religios este una din temeliile conştiinţei naţionale. Şi aceasta este latura puternică a poporului grec, dar nu una slabă, precum ar vrea cineva să prezinte lucrurile.

În Rusia, Ucraina, Bielarusi, Moldova şi alte ţări, care sunt conduse de Biserica Rusă Ortodoxă, o parte considerabilă din populaţie se asociază pe sine cu Ortodoxia, considerând-o parte din identitatea lor naţională. Problema constă în faptul că nu toţi, care se numesc pe sine ortodocşi, sunt astfel în conformitate cu modul lor de viaţă. Îmbisericirea acestor oameni este o sarcină serioasă păstorească. De asemenea, trebuie de luat în considerare că în ţările pomenite, de rând cu Ortodoxia, sunt prezente şi alte religii tradiţionale.

– Care este opinia Dumneavoastră despre reînceperea activităţii şcolii teologice de la Halki?

– Şcoala teologică pe insula Halki este una din cele mai vechi şi cunoscute instituţii ortodoxe de învăţământ, prin care au trecut generaţii întregi de ierarhi, clerici, călugări şi mireni ai Bisericii de la Constantinopol. Noi dorim din tot sufletul, ca problemele, care împiedică deschiderea acestei şcoli, să fie în scurt timp soluţionate şi ea să-şi reînceapă activitatea.

– Care este opinia Dumneavoastră cu privire la frumos în Biserica Ortodoxă?

– Frumosul în Biserică joacă un rol mare educativ: a arăta frumuseţea Împărăţiei Cerurulor, a atrage către ea sufletele oamenilor, a oferi odihna de la deşărtăciunile lumeşti. Din punct de vedere moral, frumosul în Biserică este un rezultat al eforturilor oamenilor care sunt aduse în jertfă lui Dumnezeu: ale ctitorilor de biserici şi mănăstiri, ale binefăcătorilor, ale meşterilor de arte creştine, care dedică creaţiile lor Creatorului. În sfârşit, frumosul în Biserică are şi o dimensiune teologică: în Dumnezeu se află luminarea şi sfinţirea nu doar în interior, dar şi în exterior. În El frumuseţea şi harul coincid.

– Sunteţi de părerea că Biserica Rusă până în zilele noastre suferă prigoniri şi dacă da, de la cine?

– Numeroasele popoare, care sunt conduse de Biserica Ortodoxă Rusă, după căderea regimului ateist s-au pomenit într-o situaţie complicată: pe de o parte, oamenii au căpătat posibilitate în mod deschis să frecventeze bisericile, să-şi mărturisească credinţa, iar pe de altă parte – asupra lor s-a prăbuşit un torent informaţional, care deseori poartă cu sine idealuri false ce conţin propaganda deschisă a păcatului, patosul tâlcuirii false a libertăţii, înţeleasă ca permisivitate, ca instrument pentru satisfacerea plăcerilor omeneşti. O anumită parte din populaţie, atrasă de „idealurile” menţionate mai sus, încearcă prin mijloacele de informare în masă, prin sistemul de învăţământ şi alte mijloace posibile, să discrediteze modul de viaţă şi gândire creştin, idealurile de smerenie şi blândeţe, noţiunea de dragoste jertfelnică – totul ce este caracteristic pentru Biserică. În acest sens atacurile asupra Bisericii nu doar continuă, dar capătă un caracter tot mai planificat, fiind îndreptate, în primul rând, asupra tineretului.

– Care este opinia Dumneavoastră privind ecologia, situaţia din Kosovo şi din Orientul Apropiat?

– Însăşi credinţa ortodoxă ne învaţă să avem o atitudine grujulie faţă de natură ca faţă de o creaţie minunată a lui Dumnezeu. Din păcate, conştientizarea creştină a progresului tehnico-ştiinţific rămâne în urmă prin tempoul său de acest progres, iar în lumea tehnologiilor din secolele XX-XXI problema ocrotirii mediului ambiant este una din cele mai actuale.

Referitor la Kosovo, este o problemă foarte dureroasă pentru sârbii care sunt de aceeaşi credinţă cu noi: în Kosovo se află relicte creştine vechi, însă majoritatea locuitorilor ortodocşi au fost nevoiţi să fugă de acolo. Atacurile extremiştilor împotriva locuitorilor ortodocşi, care au rămas fideli Patriei sale, nu se termină nici până în zilele noastre.

Biserica Ortoodoxă Rusă acordă ajutor după puteri sârbilor din Kosovo. În particular, este realizat programul pentru colectarea mijloacelor cu privire la întreţinerea seminarului teologic de la Prizren şi cu privire la susţinerea proiectului „bucătăriilor populare” în Kosovo.

În regiunea Orientului Apropiat pe noi ne îngrijorează ridicarea nivelului acţiunilor anticreştine, care sunt rezultatul aşa numitei „primăveri arabe”. Se creează o opinie că cineva are interesul ca pacea fragilă în această regiune să fie înlocuită de vărsări de sânge interminabile. Noi depunem actualmente şi vom depune şi în continuare toate eforturile în vederea apărării populaţiei creştine din Orientul Apropiat, a opririi vărsărilor de sânge şi escaladării conflictelor pe motive religioase.

Патриархия.ru