Tag Archives: IPS Teodosie

Arsenie Papacioc: „Moartea nu-ți vine să-i faci o cafea. Vine să te ia!”

În timpul pelerinajului efectuat în Constanţa cu moaştele Cuviosului Antipa Românul preoţii care au însoţit moaştele împreună cu tinerii de la „ICHTHYS-MOLDOVA” şi ASCOR, Constanţa care au intermediat aducerea moaştelor au vizitat Mănăstirea „Sfînta Maria” din Techirghiol, unde au avut parte de o întîlnire impresionantă cu părintele arhimandrit Arsenie Papacioc.

Părintele Arsenie i-a primit cu multă dragoste pe toţi  şi, după ce s-a încredinţat că şi basarabenii prezenţi ştiu româna, a declarat cu seninătate şi căldură : „Avem sînge de român şi sîngele acesta niciodată nu se diluează, din contra se îngroaşă. O mare durere am avut toţi – dorul de Basarabia. Şi nu ne piere deloc dorul ăsta şi părerea de rău. Sîntem acum împreună, să ne ajute Maica Domnului!” Bătrînul a vorbit cu simplitate şi înţelepciune despre preţul Timpului, despre Moarte, despre Dumnezeu şi Maica Domnului şi despre …propaganda catolică. În cele ce urmează publicăm cîteva dintre cugetările şi sfaturile părintelui Arsenie, celui care nu oboseşte să ne îndemne „să învăţăm a muri şi a învia în fiecare zi”.

Parintele arhimandrit Arsenie Papacioc (15 aprilie, 2005, Techirghiol) către basarabeni:

„Dragii mei, între noi nu există punţi, există numai aripi, prin care să comunicăm fără vamă. În momentul acesta istoric nu este timp să facem nomenclaturi, să facem schiţe şi să discutăm despre altele. Este timp de unire, este timp de mîntuire. Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Şi dacă ne lasă timp, ne prelungeşte timpul vieţii noastre, tot cu scopul ca să fim împreună. Nici un dar nu este mai mare de la Dumnezeu ca timpul care ni-l dă. Pentru că moartea nu-ţi vine să-i faci o cafea. Vine să te ia.

Am avut ocazie, cu vîrsta mea, să stau la multe căpătîi de morţi. Nici o teologie, nu mai vorbesc de filozofie care-i depăşită în ea însăşi, nu te învaţă mai mult ca suferinţa, crucea. Cine fuge de cruce, fuge de Dumnezeu. Nu se poate fără jertfă. Şi aceşti oameni, alături de care am stat cînd mureau…printre urlete, vaiete, glasuri înspăimîntătoare vedeau păcatele ca cei mai mari teologi. Ştiau ce-i aşteaptă şi vroiau foarte mult să se întoarcă, pentru că numai înapoi se mai poate repara ceva. Înapoi nu se mai putea pentru că a venit aia să te ia. Şi atunci toţi doreau foarte mult să mai trăiască măcar o zi.

Se pune mereu problema pentru noi, cei care ne lăfăim în timp liber: „Ce-i o zi?” Dragii mei, nu o zi, o clipă dacă a-i concentra, Dumnezeu primeşte pentru a te salva. N-are nevoie să dea socoteală Dumnezeu că nu face demonstraţie. Dracu-i un tolerat, nu-i o putere. Dar are libertatea să ne cosească, să ne ispitească, deci şi să ne trezească. Într-un fel contribuie foarte mult la mîntuirea noastră… E puturos, e urît, e nesuferit că nu ştie să iubească…E atît de urît încît e cu neputinţă să nu mori dacă-l vezi.

O fetiţă credincioasă a văzut un drac, nu chiar în adevărata lui putoare şi urîciune, şi a preferat să meargă toată viaţa cu picioarele goale pe jar şi să nu mai vadă un drac. Dar să ştiţi că şi despre îngerul nostru păzitor se spune că e cu neputinţă să nu mori dacă l-ai vedea în adevărata lui lumină. Şi totuşi omul, în general umanitatea, e deasupra anghelităţii. Îngerul e creat de Dumnezeu cu o misiune de relaţie, de legătură între marile valori ca sistem ceresc, Dumnezeu fiind de faţă permanent, iar omul e stăpîn pe Univers. Omul este Dumnezeu după har. Vreţi argumente? Chipul şi asemănarea.

Despre asta nu se prea vorbeşte. Eu am spus că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Ei suspinarea asta, care-i plecată din adînc Dumnezeu o preţuieşte mai mult decît coşul de lacrimi. Pentru că n-are nevoie Dumnezeu de cuvinte, are nevoie de inima ta. Că nimic nu-i mai scump pe lume, dragii mei, ca lacrima pocăinţei. Asta deschide cerurile. Aşa că, să nu vă descurajaţi, dar să preţuiţi timpul. N-aşteptaţi să vină alt sfat. „Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre…” cum zice Mîntuitorul (Evrei 3, 7-8). Şi e valabil. Dragii mei, dacă aţi şti cît de scump e un om, ca să vă daţi seama pe cine băgăm noi în iad! Omul este Dumnezeu după har. Şi Mîntuitorului i-a zis Fiul Omului, pentru că este fiul lui Adam şi El.

Maica Domnului, mi-e şi frică să vorbesc, cît poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. E foarte supărată pe toţi acei care nu-i cer niciodată nimic! Ne aşteaptă, ne doreşte…Lumea o bîrfeşte iar ea le vindecă pe mamele lor. Aşa e, nu mai ţinem cont de nimic. Nu mai e timp ca să judecăm! Fraţii mei, Iisus Hristos ne-a adus mai multe decît ne-a pierdut Adam. Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei după har. Ne-a dat putinţa să iertăm vrăjmaşii. Dragii mei, iubirea vrăjmaşilor nu-i un sfat, e o poruncă. Ne va întreba de ce n-am iubit.

Mulţi spun, părinte pînă aici, mai mult nu putem. Bine, nu puteţi. Înseamnă că nu ştiţi că focul iadului are calorii de mii de ori mai mari decît ăsta de aici. N-are nici lumină şi nu te vezi cu cineva. E străşnicie! Fără să vezi pe nimeni, fără nici cea mai mică speranţă c-ai să scapi. Că dacă în iad ar spune cineva: „Dle peste-o mie de ani, dar te scoate de aici”, tot este o nădejde şi suferinţa aceea grozavă, incalculabilă, care nu se poate cu mintea a se socoti, se uşurează. Că ştii că este o speranţă într-un sfîrşit. Asta-i cruzimea veşniciei. De asta spune într-un loc că cine ştie că va fi în veşnicie şi nu ia măsuri merită casa de nebuni.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei. Astăzi vorbim şi mîine nu ştim dacă mai sîntem. E posibil: te muşcă cineva cu muşcătură înveninată, îţi cade o cărămidă în cap cînd nu te-aştepţi şi pe urmă…sîntem la dispoziţia Stăpînului nostru, Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mîine, aveţi de cîştigat haruri deosebite. Aşa că să preţuiţi foarte mult timpul, pentru că dacă ar fi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „Ce-au făcut aceştia de sînt aşa de fericiţi?” Au preţuit timpul .. Ne-am închinat frumos, ortodox, n-am ţinut cont de ecumenisme, ferească Dumnezeu! Pe viaţă şi pe moarte. Uite am scris „Singur Ortodoxia”, o s-o găsiţi că a apărut şi pe Internet.

(Despre romano-catolici) S-au despărţit de noi, să vină înapoi! Fără condiţii! Nu le pretindem, nu le dăm canon, că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vină pocăiţi: „Să facem unitate!” Ei vor să ne păcălească, să zică: „I-am cîştigat şi pe ăştia proşti!” Rămîneţi ortodocşi pe viaţă şi pe moarte! Nu pentru că aşa am apucat. Pentru că ortodoxia împlineşte, creşte omul din tine, e singura modalitate universală fără de care nu se poate trăi şi n-am stricat din ea nimic. Ei au modificat, a venit şi se consideră Papa, vicarul lui Iisus. Ce vicar? că Hristos trăieşte. Hristos e viu! El a zis: „Eu sînt cu voi pînă la sfîrşitul veacurilor” şi mai mult: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, „Nu se mişcă fir de păr fără de voia Mea”.

Vasăzică, este atît de prezent, încât rămîi uimit nu numai în mişcări, şi-n gînduri. El ne guvernează, Care ne-a făcut cu atîta dragoste divină ca să fim împreună în vecii vecilor. N-a lăsat Dumnezeu că să ne guverneze un drac. Toată manifestarea care s-a făcut la Roma cu ocazia asta este, în sfîrşit, o propagandă catolică. Pe noi nu ne interesează. A zis cineva: „L-a luat dracul şi pe ăsta…”. Sîntem cuminţi, nu blestemăm, dar sîntem ortodocşi şi cu asta avem nădejde. Pentru că, dragii mei, vă spun, eu am depăşit 90 de ani şi văd la proscomidie acolo cum concretizăm credinţa, pomenim istoria, pomenim pe toţi.

Ştiţi cum se zice? „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici”, aşa îl trimitem pe Hristos să ierte pe morţi. Cultul morţilor nici nu mai există la ei, decît o mascaradă cu purgatoriu. Aşa că sînt multe de vorbit, nu facem aici cateheză. Nu facem decît să ne manifestăm bucuria că ne-am întîlnit. Ne-aţi făcut o bucurie care n-are margini şi cuvinte. Ştiţi de ce, pentru că inima nu vorbeşte; inima trăieşte şi simţeşte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Pentru că şi noi suspinăm pentru voi, suspinăm pentru Basarabia. Eu personal am fost interogat de mulţi şi le-am zis „vreau Basarabia şi lasaţi-mă în pace!”. Noi vă preţuim foarte mult dragii mei, că sînteţi sub guvernare străină. Ei, mare este Dumnezeu şi dacă nu se mişcă fir de păr fără voia lui…”

Aprilie, 2005

Înregistrat de Igor Pînzaru

Foto: Igor Pînzaru

https://ioanatan.wordpress.com/