Tag Archives: Biserica Romano-Catolică

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: „Uniația a fost și este un proiect special al Bisericii Romano-Catolice, care are drept scop convertirea credincioșilor ortodocși la catolicism”

IlarionÎntr-un interviu oferit gazetei National Catholic Register la 4 aprilie 2014 președintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei mitropolitul de Volokolamsk Ilarion a relatat despre importanța Soborului Panortodox planificat pentru anul 2016, despre situația din Ucraina și, de asemenea, despre relațiile dintre ortodocși și catolici la etapa actuală.

– Cât de important este pentru Biserica Ortodoxă Soborul Panortodox programat pentru anul 2016? Il putem considera ca fiind ceva asemănător Conciliului II Vatican în istoria Bisericii Catolice?

– Importanța Soborului Panortodox constă în faptul că după epoca Sinoadelor Ecumenice acesta va fi primul Sobor, la care vor fi reprezentate toate Bisericile Ortodoxe recunoscute astăzi. În ultimile 12 veacuri și ceva au fost convocate soboare de diferit nivel, care au inclus reprezentanți ai diferitor Biserici, dar acesta va fi primul Sobor general-ortodox pentru perioada dată. Acest Sobor este fructul activității îndelungate a Bisericilor Locale, care a durat mai mult de 50 de ani. Nu face să-l comparăm cu Consiliul II Vatican: agendele zilei se deosebesc foarte mult. În plus, noi nu așteptăm de la Soborul Panortodox nici un fel de reforme, care ar influența în mod substanțial viața Ortodoxiei.

– Patriarhul Chiril a spus că Soborul Panortodox ar trebui să abordeze asemenea probleme ca expulzarea creștinilor din regiunile Orientului Apropiat și ale Africii de Nord, cultul consumismului, distrugerea fundamentelor moralității și ale familiei, clonarea și fenomenul mamei-surogat. În ce măsură aceste chestiuni sunt importante pentru Dumneavoastră, ați prefera ca în agenda Soborului să fie incluse și alte teme, cum ar fi, de exemplu, unitatea cu Biserica Catolică?

– Aceste cuvinte ale Preafericitului Patriarh Chiril reflectă poziția Bisericii Ortodoxe Ruse în conformitate cu care agenda Soborului Panortodox trebuie completată cu teme actuale pentru societatea modernă, care necesită un răspuns adecvat din partea Ortodoxiei mondiale. În plus, există o listă cu zece teme la care Bisericile Locale au pregătit documente în decursul mai multor ani de activitate de pregătire a Soborului. Bisericile Locale au ajuns la un punct de vedere comun la opt dintre aceste teme și ele, după o revizuire finală, vor fi înaintate la Sobor pentru a se lua o decizie. Între acestea figurează și tema atitudinii Bisericii Ortodoxe față de continuarea dialogului cu alte confesiuni creștine, inclusiv catolicismul.

-De ce este nevoie de acest Sobor, și de ce anume acum?

– Elaborarea unor mecanisme sobornicești la nivel panortodox este un lucru oportun pentru toate Bisericile Locale. De acest lucru a fost motivată inițial participarea comună a Bisericilor Locale la pregătirea Soborului, care a început în anul 1961, în cadrul Consfătuirii Panortodoxe pe insula Rodos. Astăzi această activitate multianuală de pregătire se apropie de sfârșit, de aceea convocarea Soborului a fost planificată pentru anul 2016, dacă nu ne vor impiedica circumstanțe neprăvăzute.

– Politica Rusiei în Ucraina a provocat un protest serios în Occident. Care este poziția Bisericii Ortodoxe? Oare politica Occidentului în această chestiune este greșită?

– Biserica Ortodoxă Rusă cuprinde ruși, ucraineni, belorusi și reprezentanți ai multor alte naționalități. Unitatea spirituală a popoarelor noastre a trecut un test al timpului în decurs de veacuri. E puțin probabil ca actuala criză politică din Ucraina va schimba ceva în acest sens. Poziția Bisericii Ortodoxe Ruse nu poate fi condiționată de o anumită linie politică sau alta: doar fii ai Bisericii sunt oameni cu diferite viziuni politice, cetățeni a multor state.

Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât suntem mai aproape unul de altul: credința în Hristos unește, dar nu dezbină oamenii. Noi niciodată nu am împărțit turma noastră potrivit apartenenței naționale.

O tragedie pentru Ucraina a devenit sângele multor oameni nevinovați, vărsat la Kiev în luna februarie anul curent. Și dreptatea lui Dumnezeu, și cea omenească cer o investigare imediată și multilaterală a catastrofei care s-a produs. Cu toate acestea, în rândul politicienilor europeni nu există un consens în această chestiune – cum nu există, de altfel, nici în multe alte chestiuni ce țin de destinul de mai departe al Ucrainei și al poporului ucrainean. În această situație rolul Bisericii nu este să spună cuvinte răsunătoare, ci să se roage și să manifeste compasiune.

– Unii afirmă, că Biserica Ortodoxă și statul rus sunt prea strâns legate între ele. Cât de adevărat este acest lucru șiReuniunea Intaistatatorilor în ce măsură aceste relații afectează viața Bisericii și integritatea ei (și invers) în special într-o astfel de problemă cum este suveranitatea Ucrainei?

– Biserica Ortodoxă Rusă și statul rus întrețin relații de respect reciproc, care se bazează pe principiile colaborării și a neamestecului în treburile interne ale celuilalt. Dar biserica noastră are relații similare cu multe alte țări, pe teritoriul cărora își realizează misiunea. Biserica este trupul lui Hristos, care trăiește în baza unor legi rânduite de Dumnezeu, orientându-se la valorile duhovnicești și morale, descoperite prin Revelație Dumnezeiască. Slujirea ei este concentrată asupra grijii față de turma sa, apărarea și promovarea principiilor morale tradiționale în viața personală și publică, iluminarea duhovnicească.

Biserica Ortodoxă Rusă și statul nu se amestecă unul în treburile celuilalt. Dar acest lucru nu înseamnă că Biserica poate fi indiferentă față de evoluția situației din Ucraina. Kievul este leagănul Ortodoxiei ruse, centrul ei inițial: de acolo a început răspândirea creștinismului răsăritean pe teritoriul Rusiei istorice. Biserica Ortodoxă din Ucraina, având autonomie deplină în conducerea administrativă, este o parte inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse Locale. De aceea durerea credincioșilor ucraineni este și durerea noastră proprie. Suntem profund îngrijorați de manifestările de agresiune din partea extremiștilor față de frații și surorile noastre ucrainene. În aceste zile de grea cumpănă noi înălțăm rugăciuni pentru încetarea cât mai grabnică a confruntărilor civile în Ucraina, pentru ca poporul ucrainean să se întoarcă la viața pașnică.

Vatican Pope Concert– Dumneavoastră ați făcut multe pentru dezvoltarea relațiilor dintre ortodocși și catolici. Ce speranțe de viitor aveți? Este posibil ca întânirea dintre Papă și Patriarh să se realizeze în timpul actualului Papa Francisk sau probabilitatea era mai mare în timpul pontificatului Papei Benedict?

– Într-adevăr, m-am ocupat destulă vreme de dialogul cu Biserica Romano-Catolică – și în anii când conduceam Secretariatul pentru relații intercreștine al Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei, și atunci când, în calitate de episcop de Viena și Austria, îndeplineam slujirea într-o țară catolică, întreținând relații cu reprezentanții Bisericii Catolice în Austria și Ungaria. Fiind în funcția de președinte al Departamentului de relații externe bisericești eu în fiecare an merg la Roma, unde m-am intalnit mai întâi cu Papa Benedict al XVI-ea, iar acum – cu actualul Papa Francisc și cu conducătorii diferitor departamente ale curiei Romane.

Astăzi noi, ortodocși și catolici, ne confruntăm cu probleme similare în lume și pozițiile noastre cu privire la multe probleme sunt în mare parte identice.

 Dialogul dintre ortodocși și catolici are loc la diferite niveluri: atât la nivel panortodox (în cadrul Comisiei mixte pentru dialog teologic între Biserica Romano-catolică și Biserica Ortodoxă), cât și în format bilateral (Patriarhia Moscovei este în dialog cu conferințele episcopale catolice ale unor țări aparte). Dialogul teologic se realizează deja de treizeci de ani și realizările lui sunt evidente.Tot așa cum este evidentă și prezența unor anumite diferențe în doctrinele noastre.

Astăzi chestiunea principală, chiar dacă nu e și unica care îi separă pe catolici de ortodocși, este problema primatului în biserica Universală. Cândva diferența de înțelegere a acestuia a fost unul din motivele care au dus la separarea dintre Biserica Occidentală și cea Orientală. La Răsărit Papa de la Roma era recunoscut drept succesor al apostolului Pavel, iar catedra de la Roma deținea locul întâi între catedrele patriahale în conformitate cu dispozițiile sinoadelor ecumenice. Cu toate acestea Biserica Răsăriteană îl considera pe episcopul Romei „primul între egali” (primus inter pares) și niciodată nu-i acorda împuterniciri deosebite în comparație cu Întâistătătorii altor Biserici.

Împreună cu diferențele teologice propriu zise, există și așa-zișii „factori neteologici de separare”. Dintre aceștia fac parte și memoria istorică despre disputele și conflictele din trecut, și un număr enorm de prejudecăți reciproce și, de asemenea, din păcate, anumite probleme apărute în ultima perioadă a istoriei.

Și totuși ortodocșii și catolicii în multe privințe pot acționa împreună. Între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică există înțelegere reciprocă în chestiuni ce țin de etica socială și economică, moralitatea tradițională și alte subiecte ale societății moderne. Pozițiile noastre pe probleme de familie, maternitate, criza demografică, problemele bioetice, problemele legate de eutanasie și multe altele, în esență, coincid.

Acest acord permite bisericilor noastre deja astăzi să realizeze o mărturie comună despre Hristos în fața lumii seculare. Noi avem o experiență destul de pozitivă de organizare a unor evenimente ortodoxo-catolice, atât în sfera apărării valorilor morale, precum și în sfera colaborării culturale.

Astăzi, există un real interes al ambelor părți în dezvoltarea fructuoasă a dialogului bilateral dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică. În ceea ce privește reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor noastre, ea este foarte posibilă, dar are nevoie de o pregătire minuțioasă. Noi nu excludeam că o vom putea organiza pe timpul lui Papa Benedict, dar nu am reușit. Nu văd de ce nu ar putea fi realizat acest lucru cu Papa Francisc.

Încă în toamna anului trecut mi se părea că părțile sunt gata să înceapă să o pregătească. Dar evenimentele din Ucraina ne-au aruncat înapoi în mod radical. Acest lucru e legat, în primul rând, de acțiunile greco-catolicilor, pe care Biserica Romano-Catolică îi vede ca pe o „punte” între Est și Vest, iar noi îi percepem ca pe un obstacol serios în dialogul dintre Ortodoxie și catolicism.

Pentru nimeni nu mai este secret că uniația a fost întotdeauna și rămâne a fi un proiect special al Bisericii Romano-Catolice, îndreptat spre convertirea ortodocșilor la catolicism. Cu ajutorul autorităților laice uniații în decursul multor secole au acționat în detrimentul Bisericii Ortodoxe, cucerind biserici ortodoxe și mănăstiri, convertind la catolicism poporul simplu, asuprind în fel și chip clerul ortodox. Așa a fost în Cnezatul polono-lituanian după unirea de la Brest în anul 1596, așa a fost și la hotarul anilor 1980-1990 în Ucraina de Vest.

În confruntarea civilă actuală greco-catolicii au luat imediat poziția uneia dintre părți, au cooperat activ cu schismaticii. Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene împreună cu capul așa zisei Patriarhii a Kievului mergea prin cabinetele Departamentului de stat al SUA, chemând autoritățile americane să se implice în situație și să facă ordine în Ucraina. În esență, vorba este despre o cruciadă ordinară împotriva Ortodoxiei.

La Vatican ni se spune că nu pot influența acțiunile greco-catolicilor, deoarece ei au autonomie. Dar și să se disocieze de aceste acțiuni Vaticanul nu dorește. În atare situație a devenit mai complicat să vorbim despre desfășurarea în viitorul apropiat a întâlnirii Papei de la Roma cu Patriarhul Moscovei. Trebuie să așteptăm, până când se vor cicatriza rănile provocate de curând. Cu toate acestea, noi nu pierdem speranța că relațiile dintre ortodocși și catolici se vor normaliza.

Serviciul de comunicații DREB/Patriarhia.ru

https://ioanatan.wordpress.com/

Mitropolitul de Volokolamsk Ilarion: „În caz de escaladare a tensiunilor în Siria creștinii vor deveni principalii ostatici ai situației”

Într-o discuție cu reporterul portalului informațional italian Asia News, președintele Departamentului pentru relații externe bisericești alIlarion_Alfeev Patriarhiei Moscovei mitropolitul de Ilarion Volokolamsk a răspuns la întrebări despre situația din Orientul Apropiat, referindu-se în particular la Siria și Liban, dialogul între ortodocși și romano-catolici, Ortodoxia în China, problemele actuale ale societății contemporane, relațile între biserică și stat în Rusia.

-Am vrea să ne spuneți punctul Dvs. de vedere cu privire la situația din Egipt și Siria. În ce situație se află creștinii de acolo?

– Situația din regiune ne trezește sentimente de îngrijorare profundă. În Siria, în decursul mai multor luni se desfășoară un conflict armat, pe care eu nu l-aș numi un război civil, pentru că eu consider că ceea ce se întâmplă acolo este un război purtat de mai multe state pe teritoriul unui terț stat. Deseori acele grupuri armate care se identifică cu opoziția, sunt formate din mercenari străini care luptă pentru bani străini.

Noi, cei din Biserica Ortodoxă Rusă suntem ingrijorați cel mai mult, desigur, de soarta populației pașnice, inclusiv soarta creștinilor. Noi vedem că forțele extremiste, care încearca să obțină puterea își propun drept obiectiv distrugerea completă a creștinismului în Siria. Acolo unde ei vin temporar la putere, populația creștină sau este practic distrusă, sau este alungată din locurile sale, bisericile creștine sunt dărâmate sau profanate.

Noi de mai multe ori ne-am exprimat ingrijorarea în legătură cu aceasta și în relațiile cu Biserica Ortodoxă a Antiohiei, care este Biserica Siriei și Libanului, elaborăm și realizăm programul de ajutor umanitar. În cadrul acestuia participă Societatea imperială ortodoxă palestiniană. Această structură obștească joacă un rol important în Orientul Apropiat, inclusiv furnizând medicamente și alimente – ceea de ce au nevoie oamenii pașnii, care s-au pomenit într-o situație dificilă.

Ne preocupă în mod special soarta celor doi mitropoliț răpiți – Pavel de Aleppo din Biserica Ortodoxă Antiohiană și Gregorios Yohanna Ibrahim din Biserica Ortodoxală Siriană. Eu îi cunosc personal pe ambii ierarhi în decursul mai multor ani. Sunt lideri creștini cu multă autoritate. Noi suntem foarte îngrijorți și de faptul răpirii lor, dar și de aceia că, o perioadă atât de lungă de timp nu există nici un fel de vești nici despre locul aflării lor, nici dacă în general sunt în viață.

-De cât timp nu mai sunt noutăți despre ei?

Din data de 22 aprilie, adica deja de patru luni. De altfel, au fost informații diferite despre soarta lor. Dar nici una nu s-a adeverit.

-În privința Egiptului…

-Dacă e să vorbim despre Egipt, trebuie să menționăm că suntem îngrijorați de escaladarea violenței care în prezent are loc în această țară. Din vina „Frăției musulmane” – mișcarea care în multe țări a fost interzisă ca una extremistă, dar care, cu toate acestea, ceva timp în urmă a venit la putere în Egipt, iar acum a pierdut puterea – se produce o escaladare a violenței în țară, sunt distruse biserici aparținând diferitor confesiuni creștine.

Noi sperăm foarte mult, că în Egipt va triumfa pacea și vor veni la putere forțe moderate, care vor avea grijă să păstreze echilibrul interconfesional, care a fost realizat de-a lungul multor secole.

-Cum decurge dialogul dintre catolici și ortodocși, care sunt rezultatele activității comisiei corespunzătoare. Când va avea loc următoarea întâlnire?

-Următoarea reuniune a Comisiei internaționale mixte pentru dialog dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică va avea loc, probabil, în anul 2014. Despre rezultate e prematur să vorbim, deoarece comisia a abordat tema foarte complicată a primatului în Biserică și rolul episcopului Romei în primul mileniu. În timpul lucrărilor s-au constatat diferențe foarte semnificative nu doar între părțile ortodoxe și  catolice, dar și între Bisericile Ortodoxe.

Documentul, care este acum în curs de pregătire în cadrul comisiei, din păcate, este sub embargo. El foarte greu poate fi criticat și discutat altfel decât în interiorul acestei comisii. Mi se pare că, la etapa aceasta documentul discutat absolut nu îndeplinește mandatul primit de comisie din partea Bisericilor și nu dezvăluie tema așa, cum este nevoie pentru ca ortodocșii și catolicii să poată înțelege clar, în ce constă diferențele și asemănările dintre ei.

-Acum se dezvoltă cooperarea cu catolicii la nvelul eticii: conservarea vieții, apărarea creștinilor în Orientul Apropiat. Este oare o astfel de colaborare mai fructuoasă, decât dialogul teologic propriu-zis?

-Activitatea comisiei pentru dialogul ortodox-catolic – este doar una din componentele acelui dialog și cooperări, care există astăzi între ortodocși și catolici. Eu cred că este mult mai eficient lucrul nostru comun în sfera socială, precum și în elaborarea unor poziții comune cu privire la diferite probleme morale, sociale importante.

32În acest domeniu, cred că, am evoluat destul de mult. În particular aș vrea să menționez activitatea forumului ortodox-catolic, care a fost înființat acum câțiva ani și a desfășurat câteva ședințe în diferite țări, inclusiv pe astfel de teme ca etica de familie. Noi am ajuns la rezultate impresionate, care mărturisesc o unitate a pozițiilor, disponibilitatea și capacitatea Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice de a lucra împreună pentru apărarea valorilor tradiționale creștine.

-Ce credeți despre noul Papă al Romei?

-Am asistat la intronizarea lui iar în ziua următoare am avut cu el o discuție, în cadrul căreia am scos în evidență câteva puncte mai importante ale cooperării dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Rusă. Din partea Papei am întâlnit, în primul rând, o înțelegere a importanței acestor probleme, în rândul al doilea, era evident, că pentru el aceste chestiuni nu erau noi: Capul Bisericii Catolice este familiarizat cu ele și este destul de competent în această sferă. Cred că cunoștințele pe care le posedă în domeniul dialogului ortodox-catolic, precum și experiența lui anterioară de slujire în Argentina, unde vizita de câteva ori pe an parohia Bisericii Ortodoxe Ruse în Buenos Aires, asista la slujbele religioase, discuta cu enoriașii, – toate acestia ne dau speranța unei dezvoltări pozitive a relațiilor noastre în timpul pontificatului său.

– Ce mai trebuie să fie făcut pentru întâlnirea Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii cu Papa de la Roma?

-Trebuie să pregătim această întâlnire. Dacă e să fim concreți – trebuie să ajungem la o înțelegere în acele aspecte la care deocamdată avem divergențe. Imaginați-vă, cum se pregătesc întâlnirile bilaterale ale șefilor de state: pentru ca ei să se întâlnească trebuie să lucreze cumsecuvine un gup de pregătire la diverse teme ale relațiilor bilaterale. Întâlnirile șefilor de state, de regulă, sunt o finalizare a unui lung proces de pregătire. De exemplu, două părți pregătesc un anumit acord, iar șefii statelor se întâlnesc și semnează acest acord.

Iată că și noi trebuie să pregătim întâlnirea astfel, încât ea să nu fie doar de protocol, ci să impulsioneze  relațiile noastre spre un nou nivel de încredere, cooperare și înțelegere reciprocă.

-Care este cea mai mare problemă care există la moment?

-Cea mai mare problemă, moștenită din trecutul recent, – este problema Ucrainei de Vest, unde la hotarul anilor `80-90 s-au produs evenimente foarte triste. În consecință, comunități ortodoxe din anumite orașe și sate au ajuns în situația, când nu au biserici, nu au unde se ruga și oficia slujbe. Cu regret, această situație deoacamdată nu se schimbă.

-Credeți, că noi ne apropiem de această întâlnire?

-În genere cred că, cu fiecare zi care trece ne apropiem de această întâlnire exact cu o zi. Doar că nu Vă pot spune, când anume va ave aloc întâlnirea.

-Cum va fi percepută de Patriarhia Moscovei ideea vizitei Papei la Ierusalim la invitația Patriarhului Costantinopolului Bartolomeu I?

-Cred că această întrebare ține de relațiile bilaterale dintre Biserica Romei și cea a Constantinopolului. Aceste relații au o istorie lungă, care, din păcate, este umbrită de un eveniment tragic care a avut loc aproape o mie de ani în urmă și care a împărțit lumea creștină în două comunități, între care nu este comuniune euharistică. Cred, că întâlnirile dintre capii Bisericii Romei și a Bisericii Constantinopolului sunt foarte utile și importante pentru tămăduirea acelor răni, care au fost provocate unității bisericești în trecut.

-Patriarhul a fost recent în China. Care sunt rezultatele vizitei sale? Care sunt posibilitățile pentru libertatea religioasă în China?

-Biserica Ortodoxă în China are o istorie foarte lungă. Ea a început încă în sec. XVII, când prizonieri de război ruși au ajuns în Pekin. Lor li s-a permis să trăiască compact pe teritoriul, ocupat astăzi de Ambasada rusă; acolo a fost creată Misiunea duhovnicească rusă.

Patriarhul Chiril in China Întreaga istorie a Ortodoxiei în China este o istorie a Ortodoxiei ruse. Mai exact, Ortodoxia acolo a devenit deja chineză, dar ea totdeauna a fost sub egida Bisericii Ortodoxe Ruse. Deja în anii `50 ai secolului trecut, cu puțin timp înainte de începutul „revoluției culturale” a fost creată Biserica Ortodoxă Autonomă a Chinei în jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Dar toată infrastructura acestei Biserici, care cuprindea practic întreaga Chină, în anii „revoluției culturale” a fost distrusă. Și iată că în ultimii douzeci și ceva de ani ne ocupăm de restabilirea acestei infrastructuri și purtăm discuții cu autoritățile chineze pentru a normaliza situația ortodocșilor în China.

-În Italia comunitatea ortodoxă devine, se pare, din ce în ce mai mare. Aveți date concrete, câți credincioși ortodocși sunt în această țară? Intenționează oare Patriarhia Moscovei să înființeze acolo o eparhie?

-Cred că în Italia există nu mai puțin de un milion de credincioși ortodocși. Biserica Ortodoxă Rusă are în această țară mai mult de cincizeci de parohii. Ele deja sunt înregistrate ca eparhie, dar nu avem deocamdată episcop. Acum parohiile noastre din Italia sunt administrate de un episcop din Moscova. Cred că în următorii doi-trei ani vom avea acolo episcopul nostru.

-În aceste zile mass media scrie mult despre legea anti-gay, adoptată în Rusia. Cum credeți, este nevoie de această lege?

-Consider că este nevoie de această lege și că ea a fost adoptată la momentul oportun. Mai mult decât atât, cred că astfel de legi trebuie introduse și în alte țări în locul acelor norme, care se introduc într-un șir de state ale Uniuneii Europene, unde cuplurilor de același sex li se acordă dreptul de a adopta copii. Cred că această politică a statelor occidentale este sinucigașă, pentru că în condițiile crizei demografice, a distrugerii institutului familiei să oferi asemenea privilegii uniunilor dintre persoane de același sex înseamnă, de fapt, să semnezi sentința de condamnare la moarte pentru state și națiuni întregi.

Acum sub influența ideologiilor secularizării, a publicității, a consumismului și a sistemului de învățământ orientat nu spre educarea moralității înalte a oamenilor, ci la descătușarea maximă a instinctelor, în multe țări ale Europei se atestă o criză demografică acută. Populația din aceste țări se reduce, ceea ce, din punctul meu de vedere este un indice a unei boli duhovnicești profunde. Dacă această boală nu va fi tratată, atunci, ca și orice boală incurabilă, aceasta va conduce la moarte.

Cred că, în acest sens, de la Rusia astăzi putem lua exemplu: legile care se adoptă astăzi în Rusia sunt îndreptate spre concervarea a ceea ce noi numin fondul genetic al națiunii, a ceea ce putem numi potențial uman. Noi vrem, ca în Rusia să renască familia puternică, vrem ca în familiile noastre să fie mulți copii, vrem ca întinderile vaste ale Rusiei să fie locuite preponderent de populație indigenă.

-Ziarele scriu că cooperarea dintre Biserică și stat în Rusia este foarte puternică. Unii oameni sunt nemulțumiți, ei se plâng.

-Nu am auzit de astfel de plângeri din partea oamenilor, dar am auzit întrebări din partea jurnaliștilor. De exemplu, când am fost în Anglia, în timpul unui interviu la radio BBC mi s-a pus următoarea întrebare: „Nu vi se pare că în Rusia există o relație prea strânsă între stat și Biserică?” Eu am răspuns că ea nu este mai strânsă decât în Marea Britanie, unde capul Bisericii Anglicane și episcopii sunt desemnați de regină la propunerea primului ministru. Pe urmă m-au întrebat: „Nu credeți că un om nu trebuie să stea atât de mult la putere?”, – la care eu am răspuns, că la noi nimeni nu stă la putere 60 de ani, ca regina Marii Britanii. Dar Anglia democratică pur și simplu a tăiat fragmentele incomode din interviul meu – el a fost dat pe post fără aceste răspunsuri, fiindcă ele nu au îndeplinit rigorile cenzurii britanice.

Relațiile dintre Biserică și stat în Rusia astăzi se bazează pe două principii. Primul dintre ele este neamestecul reciproc al statului și Bisericii în treburile interne ale celuilalt. Astfel, Biserica nu se amestecă în politică, nu susține un partid politic sau altul. Ea poate exprima puncte de vedere față de  organizațiile politice și liderii acestora, față de programele lor și față de puncte separate din program, deoarece este membru al procesului public. Dar Biserica nu participă la conducerea statului și nu participă la lupta politică. La rândul său statul nu se implică în conducerea Bisericii, adică, de exemplu, nu se amestecă în alegerea epsicopilor, Patriarhului, în statutul intern al Bisericii.

Astfel se respectă primul principiu – neamestecul reciproc în treburile interne, dar este și alt principiu, care nu este mai puțin important, – principiul conlucrării dintre Biserică și stat în acele chestiuni, în care aceasta este oportună și necesară. E vorba, mai întâi de toate, de problemele din sfera socială, adică cele care sunt legate nemijlocit de viața cotidiană a oamenilor. Astfel de probleme astăzi sunt foarte multe. De exemplu, politica demografică, etica de familie, copiii străzii și multe alte probleme similare.

Aici statul și Biserica conlucrează unul cu celălalt, aici este un domeniu foarte larg de interacțiune.

1 septembrie, 2013

Patriarchia.ru

https://ioanatan.wordpress.com/

Preafericitul Kiril: „Diferenţa de opinii din Biserică nu împiedică dezvoltarea relaţiilor frăţeşti…”

În timpul vizitei oficiale la Biserica Ortodoxă din Cipru, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a acordat un interviu ziarului „Filelefteros Typos” în care s-a referit la situația  actuală din Bisericile Ortodoxe Locale, necazurile creștinilor din Cipru și Kosovo, condițiile unei viitoare întâlniri cu Papa Benedict XVI  și procesul de pregătire a lucrărilor Sfântului şi Marelui Sobor al Bisericilor Ortodoxe.

 (publicat la 10 iunie 2012)

—Care este scopul vizitei Dumneavoastră în Cipru şi ce probleme au fost abordate sau vor fi abordate?

— Există o tradiţie minunată care durează multe veacuri cu privire la vizitele de pace, pe care Întâistătătorul fiecărei Biserici Locale după alegerea lui o face confraţilor săi, Conducătorilor altor Biserici. Scopurile principale ale unor astfel de vizite este rugăciunea de obşte, mărturia unei credinţe comune, coliturghisirea şi comunicarea frăţească a Întâistătătorilor, întălnirile cu ierarhii, păstorii şi poporul credincios. Desigur, toate acestea contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre Biserici şi întărirea unităţii bisericeşti. Vizitele permit, de asemenea, să discutăm problemele relaţiilor bilaterale, să facem schimb de opinii cu privire la temele general-ortodoxe.

— Nu sunteţi amărât că din cauza ocupaţiei turce nu este cu putină să oficiaţi liturghia la mănăstirea sfântului fondator al Bisericii Cipriote, unde se află mormântul lui?

– Cu regret conştientizez că actualmente Biserica Cipriotă este lipsită de posibilitatea de a oficia serviciile divine în locurile sfinte şi dragi inimii fiecărui cipriot ortodox, care se află în partea de nord a insulei. Biserica Rusă singură încă nu demult s-a aflat într-o situaţie similară. Multe din lăcaşurile sfinte ale noastre au fost luate şi distruse. Mîhnirea fraţilor noştri ciprioţi ne este apropiată şi înţeleasă. Noi împărtăşim pe deplin îngrijorarea voastră cu privire la bisericile şi mănăstirile din nordul Ciprului, stând pe poziţia returnării cât mai grabnice a acestor lăcaşuri sfinte ale Bisericii şi a renaşterii în ele a vieţii bisericeşti.

Recent ziarele au publicat o informaţie cu privire la posibilitatea întâlnirii Dumneavoastră cu Papa Benedict XVI. Insistaţi asupra faptului, cum aţi făcut-o mai înainte, că această întâlnire trebuie să fie precedată de soluţionarea tuturor litigiilor (care sunt ele – în câteva cuvinte), iar în caz contrar, ea va fi fără rost?

– Da, eu consider ca şi mai înainte că pentru succesul acestei întâlniri este necesar, chiar dacă nu soluţionarea deplină, cel puţin, începerea soluţionării problemelor litigioase.

Nu aş vrea ca efectul acestei întâlniri să constea doar în caracterul ei de senzaţie. Pentru ca ea să fie cu adevărat utilă pentru dezvoltarea de mai departe a relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică, este necesar să efectuăm o activitate serioasă de pregătire, inclusiv în vederea soluționării problemelor deja existente.

E vorba, în primul rând, de situaţia nerezolvată până în prezent din partea apuseană a Ucrainei, unde la începutul anilor 1990 a avut loc un proces de acaparare violentă în masă a bisericilor.

– Cum sunt actualmente relaţiile dintre Moscova şi Fanar? Există neînţelegeri şi contrapuneri?

– Actualmente relaţiile dintre Biserica de la Constantinopol şi Biserica Rusă sunt destul de intensive. Noi interacţionăm activ în cele mai diverse direcţii, de la pregătirea Soborului General Ortodox şi până la organizarea călătoriilor de pelerinaj spre locurile sfinte ale vechiului Bizanţ şi conducerea păstorească a credincioşilor în Turcia. Noi în mod regulat facem schimb de delegaţii, inclusiv cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului ocrotitor al Întâistătătorului. Da, Bisericile noastre Locale au puncte de vedere diferite în unele probleme. Însă aceste probleme nu ating esenţa credinţei noastre, diferenţa de opinii nu împiedică dezvolatrea relaţiilor frăţeşti.

– Convocarea Sfântului şi Marelui Sobor a fost caracterizată ca „o activitate care se află în suspendare”. Ce probleme trebuie să fie soluţionate şi când va avea loc convocarea lui?

– În ultimii 50 de ani de pregătire s-au făcut multe: sunt coordonate opt din zece chestiuni din ordinea de zi a Soborului. Divergenţele cu privire la cele două chestiuni rămase, după opinia mea, s-ar putea sau de coordonat, sau de transferat această coordonare pentru perioada de după Sobor.

Dacă toţi Întâistătătorii se vor pronunţa pentru desfăşurarea lucrărilor Soborului în conformitate cu cele opt teme, el va putea fi convocat într-un viitor real. Înainte de aceasta va trebui să confirmăm regulamentul activităţii lui în aşa fel, încât la luarea deciziilor soborniceşti să fie auzit fiecare vot al fiecărei Biserici Locale. De asemenea, are sens încă odată de precizat unele formulări din cadrul unor documente, adoptate anterior, luând în considerare condiţiile externe care s-au modificat. Sunt convins că în comun ne vom isprăvi cu această activitate.

-Consideraţi că în situaţia contemporană, care s-a format în Ortodoxie, Biserica va deveni mai deschisă faţă de societate?

– Biserica şi societatea sunt strâns legate, doar oamenii, care compun Biserica, sunt parte indisolubilă a societăţii. Însă, cu toată deschiderea Bisericii faţă de societate, ea întotdeauna va rămâne neînţeleasă până la capăt pentru forţele din exterior, care au o atitudine indiferentă sau chiar duşmănoasă faţă de problemele eterne ale relaţiilor dintre Dumnezeu şi om, ale libertăţii sau responsabilităţii, ale bazelor moralităţii vieţii etc. De aceste aspecte sunt legate atacurile asupra Bisericii, care au avut loc în ultimul timp, în special, în Rusia.

– Cum ar trebui să fie în lumea contemporană relaţiile dintre naţiune–religie-Biserică? Coincid scopurile lor?

– Interlegătura dintre noţiunile pomenite de Dumneavoastră depinde în mare parte de contextul istoric dintr-o anumită ţară. Dacă e să vorbim, de exemplu, despre poporul grec, atunci în cazul lui autoidentificarea în conformitate cu indicele religios este una din temeliile conştiinţei naţionale. Şi aceasta este latura puternică a poporului grec, dar nu una slabă, precum ar vrea cineva să prezinte lucrurile.

În Rusia, Ucraina, Bielarusi, Moldova şi alte ţări, care sunt conduse de Biserica Rusă Ortodoxă, o parte considerabilă din populaţie se asociază pe sine cu Ortodoxia, considerând-o parte din identitatea lor naţională. Problema constă în faptul că nu toţi, care se numesc pe sine ortodocşi, sunt astfel în conformitate cu modul lor de viaţă. Îmbisericirea acestor oameni este o sarcină serioasă păstorească. De asemenea, trebuie de luat în considerare că în ţările pomenite, de rând cu Ortodoxia, sunt prezente şi alte religii tradiţionale.

– Care este opinia Dumneavoastră despre reînceperea activităţii şcolii teologice de la Halki?

– Şcoala teologică pe insula Halki este una din cele mai vechi şi cunoscute instituţii ortodoxe de învăţământ, prin care au trecut generaţii întregi de ierarhi, clerici, călugări şi mireni ai Bisericii de la Constantinopol. Noi dorim din tot sufletul, ca problemele, care împiedică deschiderea acestei şcoli, să fie în scurt timp soluţionate şi ea să-şi reînceapă activitatea.

– Care este opinia Dumneavoastră cu privire la frumos în Biserica Ortodoxă?

– Frumosul în Biserică joacă un rol mare educativ: a arăta frumuseţea Împărăţiei Cerurulor, a atrage către ea sufletele oamenilor, a oferi odihna de la deşărtăciunile lumeşti. Din punct de vedere moral, frumosul în Biserică este un rezultat al eforturilor oamenilor care sunt aduse în jertfă lui Dumnezeu: ale ctitorilor de biserici şi mănăstiri, ale binefăcătorilor, ale meşterilor de arte creştine, care dedică creaţiile lor Creatorului. În sfârşit, frumosul în Biserică are şi o dimensiune teologică: în Dumnezeu se află luminarea şi sfinţirea nu doar în interior, dar şi în exterior. În El frumuseţea şi harul coincid.

– Sunteţi de părerea că Biserica Rusă până în zilele noastre suferă prigoniri şi dacă da, de la cine?

– Numeroasele popoare, care sunt conduse de Biserica Ortodoxă Rusă, după căderea regimului ateist s-au pomenit într-o situaţie complicată: pe de o parte, oamenii au căpătat posibilitate în mod deschis să frecventeze bisericile, să-şi mărturisească credinţa, iar pe de altă parte – asupra lor s-a prăbuşit un torent informaţional, care deseori poartă cu sine idealuri false ce conţin propaganda deschisă a păcatului, patosul tâlcuirii false a libertăţii, înţeleasă ca permisivitate, ca instrument pentru satisfacerea plăcerilor omeneşti. O anumită parte din populaţie, atrasă de „idealurile” menţionate mai sus, încearcă prin mijloacele de informare în masă, prin sistemul de învăţământ şi alte mijloace posibile, să discrediteze modul de viaţă şi gândire creştin, idealurile de smerenie şi blândeţe, noţiunea de dragoste jertfelnică – totul ce este caracteristic pentru Biserică. În acest sens atacurile asupra Bisericii nu doar continuă, dar capătă un caracter tot mai planificat, fiind îndreptate, în primul rând, asupra tineretului.

– Care este opinia Dumneavoastră privind ecologia, situaţia din Kosovo şi din Orientul Apropiat?

– Însăşi credinţa ortodoxă ne învaţă să avem o atitudine grujulie faţă de natură ca faţă de o creaţie minunată a lui Dumnezeu. Din păcate, conştientizarea creştină a progresului tehnico-ştiinţific rămâne în urmă prin tempoul său de acest progres, iar în lumea tehnologiilor din secolele XX-XXI problema ocrotirii mediului ambiant este una din cele mai actuale.

Referitor la Kosovo, este o problemă foarte dureroasă pentru sârbii care sunt de aceeaşi credinţă cu noi: în Kosovo se află relicte creştine vechi, însă majoritatea locuitorilor ortodocşi au fost nevoiţi să fugă de acolo. Atacurile extremiştilor împotriva locuitorilor ortodocşi, care au rămas fideli Patriei sale, nu se termină nici până în zilele noastre.

Biserica Ortoodoxă Rusă acordă ajutor după puteri sârbilor din Kosovo. În particular, este realizat programul pentru colectarea mijloacelor cu privire la întreţinerea seminarului teologic de la Prizren şi cu privire la susţinerea proiectului „bucătăriilor populare” în Kosovo.

În regiunea Orientului Apropiat pe noi ne îngrijorează ridicarea nivelului acţiunilor anticreştine, care sunt rezultatul aşa numitei „primăveri arabe”. Se creează o opinie că cineva are interesul ca pacea fragilă în această regiune să fie înlocuită de vărsări de sânge interminabile. Noi depunem actualmente şi vom depune şi în continuare toate eforturile în vederea apărării populaţiei creştine din Orientul Apropiat, a opririi vărsărilor de sânge şi escaladării conflictelor pe motive religioase.

Патриархия.ru